ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5681/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5681/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Constată că prin sentința penală nr. 819 din 17 iunie 2004, ce a fost pronunțată în dosarul nr. 1755/2004 al Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul A.L. Instanța de fond a reținut că deținutul se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală rn.541/2001, pedeapsă a cărei executare a început la data de 25 iulie 2001. Analizând probatoriul administrat, instanța de fond a apreciat că cele invocate de condamnat, anume starea fizică și materială precară a părinților săi, nu justifică întreruperea executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul, solicitând admiterea cererii. Prin decizia penală nr. 632 din 31 august 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 2632/2004 Curtea de Apel București a respins apelul condamnatului A.L. ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării admiterea cererii. În susținerea recursului, condamnatul a invocat faptul că tatăl său are o pensie mică, este paralizat și nu are cine să-l îngrijească. Judecând recursul, potrivit dispozițiilor art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 453 lit. c) C. proc.
pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. Având în vedere rațiunea instituției întreruperii executării pedepsei, legea a prevăzut expres cazurile și condițiile când aceasta poate fi dispusă. În cauza analizată, din ancheta socială rezultă că recurentul a locuit cu chirie într-o casă la curte. Tatăl condamnatului este în vârstă de 58 ani având o pensie lunară de 1.300.000 lei, iar mama sa execută o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Târgșor. Cum nu se poate reține existența unor consecințe grave pentru familia condamnatului, în cazul în care acesta ar continua executarea pedepsei, în mod judicios instanțele au respins cererea ca neîntemeiată.
Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins, ca nefondat, menținându-se hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală. Față de respingerea recursului în baza art. 192 C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.L. împotriva deciziei penale nr. 632 din 31 august 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.