ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2287/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 16 iunie 2003, reclamanta S.I.F. O. SA a chemat în judecată pe SC R. SA

Drobeta Turnu Severin, pentru anularea hotărârii A.G.E.A. din 30 mai 2003.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că hotărârea a cărei anulare se solicită a fost adoptată

cu încălcarea dispozițiilor art. 237 și art. 239 din Legea societăților

comerciale, precum și cu încălcarea prevederilor art. 94 și 145 din aceeași

lege și a dreptului la informare al acționarilor.

Prin sentința nr. 1360/ C

din 10 noiembrie 2003, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios

administrativ a respins cererea S.I.F. O. SA Craiova, reclamanta fiind obligată

la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta, iar prin decizia nr. 209 din 6 mai 2004, Curtea de

Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul, a schimbat în tot sentința

tribunalului și în fond a admis acțiunea anulând hotărârea A.G.E.A. din 30 mai

2003, cu 517.500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a considerat întemeiat motivul constând în încălcarea

prevederilor art. 145 din legea societăților comerciale, republicată, în sensul

că prin absorbția SC T.A.A., al cărui administrator și acționar principal era R.Ș.,

a devenit evidentă poziția dominantă a unui număr de două societăți la care R.Ș.

era administrator și acționar principal în structura societății rezultate prin

fuziune, SC R. SA.

Cu actul înregistrat la 28

iulie 2004 SC R. SA Drobeta Turnu Severin a formulat motive de recurs susținând

următoarele critici:

- decizia recurată cuprinde

motive de drept străine de natura pricinii, art. 304 pct. 7 C. proc. civ.;

- decizia atacată este lipsită

de temei legal, fiind invocate dispozițiile art. 145 din Legea 31/1990, text

străin de natura pricinii, textul de lege invocat nu a fost interpretat în

litera și spiritul lui deoarece nu s-a dovedit că administratorul a acționat

contrar intereselor societății, motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În cursul soluționării

recursului societatea recurentă a comunicat că în prezent denumirea sa este SC R.T.

SA București.

Recursul societății pârâte

este nefondat.

Din actele dosarului rezultă

că la 30 mai 2003 a avut loc A.G.E.A. de la SC R. SA Drobeta Turnu Severin al cărui

prim punct pe ordinea de zi a fost aprobarea fuziunii prin absorbție a SC T.A.A.

SA Orșova de către SC R. SA Drobeta Turnu Severin, conform proiectului de

fuziune prin absorbție din 31 martie 2003.

Susținând că hotărârea

A.G.E.A. a fost luată cu încălcarea prevederilor art. 237 și 239, precum și art.

94 și 145 din Legea nr. 31/1990, S.I.F. O. SA Craiova a formulat acțiunea

pentru anularea A.G.E.A. din 30 mai 2003.

Așa cum s-a arătat, curtea

de apel a înlăturat o parte din motivele invocate de reclamantă în susținerea

cererii de anulare, ajungând la concluzia că există temei de anulare numai în

ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 31/1990.

În conformitate cu

prevederile art. 145 din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată,

administratorii care au într-o anumită operațiune, direct sau indirect,

interese contrare intereselor societății, trebuie să înștiințeze despre aceasta

pe ceilalți administratori și pe cenzori sau auditori financiari și să nu ia

parte la nici o deliberare privitoare la această operațiune.

Examinând structura

acționariatului de la SC R. SA Drobeta Turnu Severin, curtea de apel a ajuns la

concluzia că a existat un interes major al administratorului R.Ș., pentru

aprobarea fuziunii datorită faptului că era acționar principal și administrator

la două societăți care dețineau majoritatea acțiunilor la societatea absorbantă

dar și la cea absorbită.

Prima critică formulată de

pârât se referă la faptul că decizia recurată cuprinde motive străine de natura

pricinii, în sensul că anularea se poate face numai pentru încălcarea unor

norme legate de convocarea, organizarea și desfășurarea adunării generale, iar

dispozițiile art. 145 din legea societăților comerciale, pe care s-a întemeiat

soluția curții de apel vizează activitatea administratorilor.

În realitate, acțiunea în

anulare are ca scop desființarea hotărârilor ce aduc atingere interesului

social, situație în care motivele nu pot fi limitate la cele enumerate de

recurentă; pe de altă parte situarea dispozițiilor art. 145 din lege într-un

anumit capitol al acesteia nu este de natură să îngrădească analiza legalității

hotărârii adoptate, primul motiv de recurs urmând a fi respins.

Cel de al doilea motiv de

recurs reprezintă o dezvoltare a celui dintâi, recurenta susținând că textul art.

145 din legea societăților comerciale este străin pricinii, acesta referindu-se

doar la conduita administratorilor și la răspunderea acestora.

Nici această critică nu

poate fi reținută deoarece, chiar dacă textul invocat vizează conduita generală

a administratorilor, el se referă în mod concret la faptul că cel care are

interese contrare intereselor societății nu trebuie să ia parte la nici o

deliberare privitoarea la o anumită operațiune.

Din acest punct de vedere,

curtea de apel a făcut o analiză amănunțită a probelor prezentate și a ajuns la

concluzia corectă că deținerea acțiunilor de către administratorul R.Ș. la

societățile implicate în fuziune este de natură să creeze o situație dominantă

a acestora în societatea rezultată.

În fine, ultimul motiv de

recurs se referă tot la modul în care instanța de apel a interpretat

dispozițiile art. 145 din Legea nr. 31/1990, pârâta – recurentă susținând că,

în cauză, nu s-a făcut dovada că administratorul R.Ș. ar fi avut un interes

contrar societății SC R. SA și, ca atare, nu existau motive care să conducă la

anularea hotărârii.

Acest motiv reprezintă de

fapt o reiterare a celorlalte critici și el nu este de natură să conducă la

schimbarea soluției atâta timp cât instanța de apel a fost preocupată să analizeze

condițiile în care a fost luată hotărârea a cărei anulare s-a solicitat și a

ajuns la concluzia corectă că, datorită calității sale precum și datorită

acțiunilor deținute, administratorul R.Ș. nu trebuia să ia parte la

deliberările referitoare la fuziune.

Pentru aceste considerente,

recursul pârâtei va fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC R.T. SA București împotriva deciziei nr. 209 din 6 mai 2004 a

Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 1 aprilie 2005.