ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2287/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 iunie 2003, reclamanta S.I.F. O. SA a chemat în judecată pe SC R. SA Drobeta Turnu Severin, pentru anularea hotărârii A.G.E.A. din 30 mai 2003. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că hotărârea a cărei anulare se solicită a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 237 și art. 239 din Legea societăților comerciale, precum și cu încălcarea prevederilor art. 94 și 145 din aceeași lege și a dreptului la informare al acționarilor. Prin sentința nr. 1360/ C din 10 noiembrie 2003, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ a respins cererea S.I.F.

O. SA Craiova, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, iar prin decizia nr. 209 din 6 mai 2004, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul, a schimbat în tot sentința tribunalului și în fond a admis acțiunea anulând hotărârea A.G.E.A. din 30 mai 2003, cu 517.500 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a considerat întemeiat motivul constând în încălcarea prevederilor art. 145 din legea societăților comerciale, republicată, în sensul că prin absorbția SC T.A.A., al cărui administrator și acționar principal era R.Ș., a devenit evidentă poziția dominantă a unui număr de două societăți la care R.Ș.

era administrator și acționar principal în structura societății rezultate prin fuziune, SC R. SA. Cu actul înregistrat la 28 iulie 2004 SC R. SA Drobeta Turnu Severin a formulat motive de recurs susținând următoarele critici: - decizia recurată cuprinde motive de drept străine de natura pricinii, art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; - decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind invocate dispozițiile art. 145 din Legea 31/1990, text străin de natura pricinii, textul de lege invocat nu a fost interpretat în litera și spiritul lui deoarece nu s-a dovedit că administratorul a acționat contrar intereselor societății, motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În cursul soluționării recursului societatea recurentă a comunicat că în prezent denumirea sa este SC R.T.

SA București. Recursul societății pârâte este nefondat. Din actele dosarului rezultă că la 30 mai 2003 a avut loc A.G.E.A. de la SC R. SA Drobeta Turnu Severin al cărui prim punct pe ordinea de zi a fost aprobarea fuziunii prin absorbție a SC T.A.A. SA Orșova de către SC R. SA Drobeta Turnu Severin, conform proiectului de fuziune prin absorbție din 31 martie 2003. Susținând că hotărârea A.G.E.A. a fost luată cu încălcarea prevederilor art. 237 și 239, precum și art. 94 și 145 din Legea nr. 31/1990, S.I.F. O. SA Craiova a formulat acțiunea pentru anularea A.G.E.A. din 30 mai 2003. Așa cum s-a arătat, curtea de apel a înlăturat o parte din motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de anulare, ajungând la concluzia că există temei de anulare numai în ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 31/1990.

În conformitate cu prevederile art. 145 din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată, administratorii care au într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății, trebuie să înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau auditori financiari și să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la această operațiune. Examinând structura acționariatului de la SC R. SA Drobeta Turnu Severin, curtea de apel a ajuns la concluzia că a existat un interes major al administratorului R.Ș., pentru aprobarea fuziunii datorită faptului că era acționar principal și administrator la două societăți care dețineau majoritatea acțiunilor la societatea absorbantă dar și la cea absorbită.

Prima critică formulată de pârât se referă la faptul că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, în sensul că anularea se poate face numai pentru încălcarea unor norme legate de convocarea, organizarea și desfășurarea adunării generale, iar dispozițiile art. 145 din legea societăților comerciale, pe care s-a întemeiat soluția curții de apel vizează activitatea administratorilor. În realitate, acțiunea în anulare are ca scop desființarea hotărârilor ce aduc atingere interesului social, situație în care motivele nu pot fi limitate la cele enumerate de recurentă; pe de altă parte situarea dispozițiilor art. 145 din lege într-un anumit capitol al acesteia nu este de natură să îngrădească analiza legalității hotărârii adoptate, primul motiv de recurs urmând a fi respins.

Cel de al doilea motiv de recurs reprezintă o dezvoltare a celui dintâi, recurenta susținând că textul art. 145 din legea societăților comerciale este străin pricinii, acesta referindu-se doar la conduita administratorilor și la răspunderea acestora. Nici această critică nu poate fi reținută deoarece, chiar dacă textul invocat vizează conduita generală a administratorilor, el se referă în mod concret la faptul că cel care are interese contrare intereselor societății nu trebuie să ia parte la nici o deliberare privitoarea la o anumită operațiune. Din acest punct de vedere, curtea de apel a făcut o analiză amănunțită a probelor prezentate și a ajuns la concluzia corectă că deținerea acțiunilor de către administratorul R.Ș.

la societățile implicate în fuziune este de natură să creeze o situație dominantă a acestora în societatea rezultată. În fine, ultimul motiv de recurs se referă tot la modul în care instanța de apel a interpretat dispozițiile art. 145 din Legea nr. 31/1990, pârâta – recurentă susținând că, în cauză, nu s-a făcut dovada că administratorul R.Ș. ar fi avut un interes contrar societății SC R. SA și, ca atare, nu existau motive care să conducă la anularea hotărârii. Acest motiv reprezintă de fapt o reiterare a celorlalte critici și el nu este de natură să conducă la schimbarea soluției atâta timp cât instanța de apel a fost preocupată să analizeze condițiile în care a fost luată hotărârea a cărei anulare s-a solicitat și a ajuns la concluzia corectă că, datorită calității sale precum și datorită acțiunilor deținute, administratorul R.Ș.

nu trebuia să ia parte la deliberările referitoare la fuziune. Pentru aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R.T. SA București împotriva deciziei nr. 209 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 aprilie 2005.