ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2267/2005

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei

Cluj-Napoca

reclamanții C.M.P., P.I., P.A.M., B.V.P., P.J., V.E., M.A., G.G., M. și S.V. au

chemat în judecată pe pârâții C.A., C.F.R., C.M., C.M. și G. (născută C.)L.,

cerând a se constata că defuncții C.G. (decedat la 17 februarie 1986) și C.F.(decedată

la 1 februarie 1985) au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra

suprafeței de 8500 mp teren ce se identifică cu nr. top 22783 din C.F. 20285

Cluj-Napoca având ca proprietar tabular pe G.L.

Totodată reclamanții au cerut a se

constata că pârâții le-au înstrăinat, prin acte sub semnătură privată, parte

din acest teren, sens în care cer ca să fie obligați să încheie acte autentice

sau să se dispună ca hotărârea judecătorească să țină loc de contract.

Solicită reclamanții a se dispune și

sistarea stării de indiviziune asupra terenului cumpărat, cu menținerea C.F.

neschimbată pentru restul terenului și întabularea, în favoarea lor a dreptului

de proprietate, prin vânzare și partaj.

În motivarea cererii se arată că

numiții C.G. și C.F. au folosit suprafața de 8500 mp în litigiu din anul 1952,

că în anul 1953 acest teren a fost comasat la Stațiunea Didactică Experimentală

Mănăștur la marginea tarlalei și de atunci a fost folosită pașnic și

netulburată de persoanele arătate, apoi de descendenții acestora care au încheiat

mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare.

Reclamanții au cerut la 31 martie

2000 introducerea în cauză în calitate de pârâte și a Stațiunii Didactice Cluj.

În cauză a formulat cerere de

intervenție în interes propriu M.L., fiica proprietarei tabulare G.C.L., care a

solicitat respingerea acțiunii.

În motivarea

cererii, intervenienta a arătat că autorul pârâților, C.G., a fost angajatul

părinților săi în calitate de muncitor agricol, că în realitate terenurile în

litigiu au fost proprietatea părinților săi de care au fost deposedați în mod

abuziv în anul 1953, de statul comunist; menționează intervenienta că tatăl său

a fost arestat de regimul comunist din anul 1951 și a murit în închisoare.

Totodată, intervenienta arată că a

solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu în

procedura Legii nr. 1/2000.

Intervenienta

și-a precizat ulterior cererea în sensul că a solicitat să se constate că este

proprietara construcției edificate pe parcela de teren pentru care este

transcris dreptul de proprietate al autorilor săi în C.F. 20285 Cluj și să se

dispună evacuarea necondiționată a pârâților Crișan din acest imobil.

Prin sentința civilă nr. 407/A din 5

noiembrie 2002 Tribunalul Cluj

a admis cererea reclamanților și a constatat că antecesorii

pârâților C.A., C.F.R., C.M. și M.C., defuncții C.G., decedat la 17 februarie 1986

și C.F., decedată la 01 februarie 1985 au dobândit prin uzucapiune dreptul de

proprietate asupra suprafeței de 8500 mp, teren ce face parte din imobilul

înscris în C.F. 20285 Cluj-Napoca, nr. top 22783 având ca proprietar pe G.L. ș.a.

Totodată s-a

constatat că prin acte de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiate

între anii 1995-1998, pârâții C.A., C.F.R., C.M. și C.M. au înstrăinat acest

teren reclamanților și i-a obligat pe pârâți să încheie cu reclamanții

contracte autentice de vânzare-cumpărare, în caz contrar, sentința va ține loc

de contract.

Prin aceeași sentință s-a dispus

sistarea indiviziunii

conform raportului de expertiză tehnică și suplimentului la expertiză

efectuate de expertul tehnic ing. M.S. ce fac parte integrantă din sentință,

atât în varianta I cât și în varianta a II-a propuse de expert.

În motivarea sentinței, în esență,

s-a reținut că autorii pârâților C. au intrat în posesia terenului în litigiu

în anul 1952 teren care, în anul 1953, ar fi fost comasat în marginea unei

tarlale de teren aparținând Stațiunii Didactice Experimentale Mănăștur și că,

din acea perioadă, au folosit terenul precum și construcția edificată pe el în

aceeași perioadă pașnic și netulburați, posesie transmisă succesorilor

întrunind condițiile prevăzute de art. 1846-1847 și art. 1890 C. civ.

Reține prima instanță că

intervenienta nu a dovedit că terenul în litigiu ar fi intrat în proprietatea

sa în procedura reglementate de Legea nr. 18/1991 sau că ar fi făcut demersuri

pentru evacuarea familiei C. din aceste imobile.

Apreciază prima instanță, fără a

motiva, că între pârâți există o stare de indiviziune ce se impune a fi sistată

și că, în baza art. 111 C. proc. civ., se impune a se constata că pârâții au

vândut terenurile în litigiu reclamanților.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel intervenienta M.L. cerând modificarea sentinței în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii de intervenție,

cu consecința constatării că este unica proprietară a construcției edificate în

C.F. 20285 Cluj și a evacuării necondiționate din această construcție a

pârâților C.A., C.F.R., C.M. și M.C., pentru aceleași considerente arătate la

judecata în primă instanță.

Prin decizia civilă nr. 52 din 11

aprilie 2002 Curtea de Apel Cluj

a admis apelul intervenientei și a modificat sentința

tribunalului în sensul că a respins acțiunea civilă înaintată de reclamanții C.M.P.,

P.I., P.A.M., B.V.P., P.J., P.E., V.E., M.A., G.G., M.G. și S.V. împotriva

pârâților C.A., C.F.R., C.M., G.L. și Stațiunea Didactică Mănăștiur.

Prin aceeași decizie au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea deciziei, după

enumerarea mai multor înscrisuri depuse la dosar, s-a reținut că instanța de

fond în mod greșit a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 1846-1847 și art.

1890 C. civ., întrucât în cauză cerințele uzucapiunii, ca mod de dobândire a

dreptului de proprietate, nu sunt operante.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâtul C.M., reclamanții C.M.P., P.I., P.A.M., I.P., P.E., V.E.,

M.A., G.G., M.G., S.V. și B.V.P. și intervenienta L.M.

În motivarea recursului pârâtul M.C.

solicită casarea deciziei recurate, menținerea sentinței tribunalului și recunoașterea

în favoarea sa și a pârâtei C.A. a dreptului de proprietate pentru suprafața de

2200 mp teren, pentru care autorul lor posedă titlu de împroprietărire și

asupra a 5764 mp dobândit prin uzucapiune.

În motivarea

recursului reclamanții invocă necompetența materială a instanțelor care au

soluționat cauza, aceasta fiind de competența, în primă instanță, conform art. 1

lit. a) C. proc. civ., a judecătoriei.

Totodată, reclamanții susțin că în

mod nelegal, la judecata în fond a cauzei nu a fost pusă în discuție excepția

lipsei calității procesuale active a intervenientei întrucât aceasta nu a depus

la dosar un titlu de proprietate care să-i justifice interesul în promovarea

cererii.

De asemenea, reclamanții susțin că

instanțele nu s-au preocupat de situația juridică actuală a terenului în

litigiu și în ce condiții a intervenit schimbul de terenuri cu Stațiunea

Didactică Cluj.

În motivarea recursului,

intervenienta solicită casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii sale de

intervenție cu cheltuieli de judecată avansate atât la judecata în fond și apel

cât și în recurs și menținerea soluției de respingere a cererii de chemare în

judecată pentru aceleași considerente arătate la judecata în fond a pricinii.

Reclamantul G.G. critică hotărârea

dată de instanța de apel și sub aspectul motivării pe care o califică a fi mai

mult decât superficială.

Analizând criticile recurenților, care se circumscriu motivelor de

casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

În drept, motivarea hotărârilor

judecătorești înseamnă arătarea în scris, a rațiunilor care determină pe

judecătorul cauzei să respingă sau să admită o cerere.

Îndatorirea judecătorilor de a-și

motiva hotărârea constituie o garanție a părților împotriva arbitrariului

judecătoresc și mijlocul care permite instanței de recurs să exercite controlul

judecătoresc.

Omisiunea arătării temeiurilor de

fapt ori de drept pe care se sprijină soluția adoptată, lipsa oricărei analize

a mijloacelor de apărare formulate de părți ori redactarea hotărârii prin

folosirea unor simple afirmații din partea judecătorilor echivalează cu o lipsă

de motivare care face imposibil de exercitat controlul judiciar și dă dreptul

persoanei interesate să ceară casarea unei astfel de hotărâri.

În speță, decizia recurată nu este

motivată în raport de soluția adoptată cu privire la cererea de chemare în

judecată și nici cu privire la soluția dată cu privire la cererea de

intervenție în interes propriu.

Simpla prezentare în cuprinsul

considerentelor a conținutului cererii de chemare în judecată (obiect și

motivele de fapt) precum și a conținutului înscrisurilor de la dosar, și a încă

două adrese depuse la dosar (cu mențiuni contradictorii), fără vreo analiză a

conținutului acestor înscrisuri ori a celorlalte mijloace de apărare invocate

de părți nu satisface cerința referitoare la motivarea în fapt a hotărârii.

De altminteri, judecătorul trebuie

să cerceteze și să se pronunțe asupra tuturor mijloacelor de probă administrate

și asupra tuturor motivelor juridice invocate de ele în susținerea cererii.

De asemenea, simpla afirmație a

judecătorului în sensul că „instanța de fond în mod greșit a reținut

aplicabilitatea” textelor legale arătate în cuprinsul hotărârii, fără vreo

explicitare a concluziei și fără arătarea raționamentului juridic pe care se

fundamentează această afirmație, nu este, de asemenea, de natură să satisfacă

cerința referitoare la motivarea în drept a hotărârii.

Totodată, omisiunea examinării și motivării

dispoziției privind menținerea soluției dată de prima instanță asupra cererii

de intervenție principală, aspect criticat prin apel, este esențială.

Or, în vederea aplicării corecte a

legii, instanțele de fond au obligația să stabilească pe deplin împrejurările

de fapt ale cauzei și cu claritate obiectul cererilor deduse judecății și

temeiul juridic al acestora.

În măsura în care formulările

părților sunt confuze și împiedică stabilirea cadrului juridic, cum este și

cazul procesului de față, instanța are obligația, respectând regula

dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, pentru a da o

calificare corectă faptelor, iar nu să refuze judecata pe fond a cauzei.

Așa fiind, pentru omisiunea

examinării fondului pricinii și nemotivarea hotărârii judecătorești pronunțate,

Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul, a casa

decizia recurată cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru reluarea

judecății în apel.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

apel va analiza și celelalte apărări invocate de părți prin cererile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamanții C.M.P., P.I., P.A.M., I.P., P.E., V.E., M.A., G.G., B.V.P., M.G. și

S.V., de pârâtul M.C. și de intervenienta M.L. împotriva deciziei nr. 52 din 11

aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza

aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2005.