ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1066/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea civilă introdusă la 3 septembrie 2003 reclamanții R.I.A., R.I.M. și R.I.D. au chemat în judecată pe pârâții B.N.G. și B.E. pentru a fi obligați să le lase în deplină proprietate și posesie o fâșie de teren în suprafață de 140 mp situată în intravilanul comunei Dîmbovița sat Podu-Dâmboviței punctul „Acasă”, și să dispună grănițuirea în consecință a celor două fonduri limitrofe.

S-a arătat că această fâșie de teren situată în zonă cooperativizată și reînscrisă în cartea funciară, cu lățimea de 6,05 mp și lungimea de 22,18 mp, având ca vecinătăți la N – proprietate reclamanți, S- drumul public spre Dâmbovicioara, V – Drumul public „Plăic” și E – proprietate pârâți, reprezintă singura cale de acces practicabilă în tot cursul anului între drumul public comunal Dâmbovicioara și celelalte terenuri pe care se află locuințele reclamantelor, toate aceste terenuri fiind dobândite în proprietate de reclamanți prin moștenire legală potrivit certificatului de moștenitor nr. 282/1977 și sentinței civile nr. 1102 din 3 iunie 2003 a Judecătoriei Cîmpulung-Muscel. Reclamanții au cerut de asemenea a se avea în vedere că au posedat terenul în litigiu în calitate de proprietari – împreună cu autorii acestora A.I.

și A.A., decedată la 17 august 1976 și respectiv 8 noiembrie 2002, de peste 60 ani, situație de fapt confirmată în mod constant de instanțe, prin hotărârile judecătorești pronunțate în contradictoriu cu ceilalți pretinși proprietari ai terenului: pârâții în cauză și părinții acestora B.N. și C. În drept s-au invocat prevederile art. 480, art. 483 și art. 584 C. civ.(respectiv art. 1846, art. 1847, art. 1890, art. 1895 și art. 1860 C. civ. în ceea ce privește cererea subsidiară privind dovada dreptului de proprietate (prin uzucapiune). Pârâții au formulat întâmpinare și cererea reconvențională, întemeiată pe dispozițiile art.115 și art. 119 C. proc.

civ., prin care au solicitat respingerea acțiunii principale pentru lipsă de suport probatoriu în raport cu obiectul acesteia și au revendicat la rândul lor terenul în litigiu, a cărui proprietate au susținut a fi dovedită cu contractul autentic de vânzare-cumpărare 4849 din 12 decembrie 1991, singurul titlu existent în cauză, pe baza căruia au cerut și grănițuirea proprietăților față de reclamantul R.D.( în rest, prin aceeași întâmpinare, ridicându-se excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru inexistența titlurilor de proprietate și a raporturilor de vecinătate). În dovedirea cererilor și a excepției amintite, a cărei soluționare a fost unită cu fondul cauzei potrivit art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., s-au depus la dosar înscrisuri, sentința civilă nr. 133/1998; 1102/2003 (f.5-7), proces-verbal 410/2003 a Executorului Judecătoresc, certificat de moștenire nr. 282/1977 (f.59), expertize tehnice, schițe întocmite în cauzele anterioare (de către reclamanți), contract de vânzare-cumpărare nr. 4849/1991, act de vânzare-cumpărare nr. 2527/1973, certificat eliberat de Primăria comunei Dâmbovicioara (f.37-39 către pârâți), s-a luat interogatoriu pârâților, expertiză tehnică judiciară de către expert specialist topografie și geodezie B.T. La interogatoriu, f. 60, pârâții au recunoscut a se afla în posesia terenului în litigiu.

Judecătoria Cîmpulung-Muscel prin sentința civilă nr. 2582 din 11 decembrie 2003 a admis în parte acțiunea principală, respingând astfel implicit excepția lipsei calității procesuale active, și a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 128 mp teren, din cei 140 mp revendicați prin acțiune, astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică și schița anexă întocmite de ing. expert B.T. S-a stabilit linia de hotar între fâșia de teren în suprafață de 128 mp proprietatea indiviză a reclamanților, și terenul învecinat proprietatea pârâtelor pe aliniamentul 3-10 din schița anexă la raportul de expertiză susmenționat. A fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâți obligați în solidar la suma de 4.950.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

S-a reținut că terenul a aparținut în calitate de proprietar defunctului A.I., de la care a fost dobândit prin moștenire legală inițial de A.A., soție supraviețuitoare certificat de moștenitor nr. 282/1977 fila 59, iar ulterior de către reclamanți proprietarii actuali în indiviziune, potrivit sentinței de partaj nr. 1102 din 3 iunie 2003 a Judecătoriei Cîmpulung-Muscel (fila 5-8). Valabilitatea și eficiența juridică a titlului declarativ exhibat de reclamanți au fost apreciate în raport și de posesiunea anterioară îndelungată exercitată de aceștia și autorii lor, singura reținută ca legitimă de către instanțe în procesele anterioare soluționate în contradictoriu cu pârâții prin sentințele civile nr. 3389/1994 și 133/98 ale Judecătoriei Cîmpulung-Muscel (f.13-25 din dosar).

Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de inginer expert B.T., în concordanță cu mijloacele de probă similare administrate în cauzele anterioare, având în vedere planurile de amplasament, întocmite pe baza înscrisurilor prezentate de părți și a constatărilor în teren, concluzionează că terenul în litigiu în suprafață de 128 mp, cu destinația de cale de acces la drumul public comunal, aparține reclamanților (f.63-71). Titlurile translative de proprietate invocate de pârâți reprezentate prin contractele de vânzare-cumpărare autentice nr. 1527/1973 și 4849/1991 pentru suprafața de 341 mp indică vecinii în partea de vest unde se află limita în litigiu drumeagul de trecere către proprietatea A.I.

și respectiv proprietatea autoarei reclamanților A.R.A. justificând de asemenea admiterea acțiunii principale și respingerea ca nefondată a cererii reconvenționale. Prin apelul declarat de pârâți s-a cerut schimbarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale susținându-se încălcarea obligației prevăzute de art. 1169 C. civ. cu referire la dispozițiile art. 480 C. civ. întrucât prin efectul declarativ al hotărârii de partaj reclamanții nu au putut dobândi un teren în proprietate valabil și în același timp opozabil pârâților (spre deosebire de aceștia din urmă care au făcut o asemenea dovadă prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 2527/1973 și 4849/1991).

Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 493/A din 15 martie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâților. Criticile din apel sunt reiterate de pârâți ca motive de nelegalitate prevăzute de art. 302 pct. 8 și 9 C. proc. civ. pentru solicitările actuale privind atribuirea terenului în proprietatea acestora, în subsidiar respingerea acțiunii principale. Recursul este nefondat. Potrivit art. 304 C. proc. civ. există motive de nelegalitate ce impun modificarea unei hotărâri și atunci când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8) sau când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9). Motivele de nelegalitate amintite invocate de pârâți sunt legate de proba proprietății imobiliare în cadrul acțiunii în revendicare.

Proba deplină, absolută a dreptului de proprietate o constituie modurile originare de dobândire a proprietății cum ar fi uzucapiunea și ocupația, iar nu titlurile translative sau declarative, care au caracterul unor simple prezumții ale dreptului de proprietate, când reclamantul invocă o hotărâre de partaj față de o persoană care nu a făcut parte în acel proces, prezumția simplă de proprietate amintită poate fi înlăturată de pârât prin dovada contrară. Terenul în litigiu a fost stăpânit în calitate de proprietar de către defunctul A.I. în baza actului autentic de donație nr. 96/1945 (transcris la Tribunalul Muscel la nr. 106/1945), fiind dobândit de la acesta prin moștenire legală, inițial de către soția supraviețuitoare R.(A.)A., potrivit certificatului de moștenitor nr. 282/1977, iar ulterior de către reclamanți, proprietarii actuali în indiviziune potrivit sentinței de partaj nr. 1102/2003 a Judecătoriei Câmpulung Muscel.

Prezumția simplă de proprietate ce decurge din titlul declarativ susmenționat este întărită de posesiunea îndelungată și legitimă exercitată de reclamanți și autorii acestora – singura recunoscută ca atare prin hotărâri judecătorești irevocabile repetate pronunțate anterior în contradictoriu cu pârâții și ceilalți pretinși proprietari B.N. și C. Aceeași concluzie este afirmată prin raportul de expertiză tehnică judiciară (f. 63-71) avându-se în vedere amplasamentele terenurilor proprietatea pârâtelor întocmite pe baza titlurilor și a celorlalte înscrisuri prezentate de părți în coroborare cu constatările în teren făcut de ing. expert B.T. Titlurile translative invocate de pârâți limitează dreptul de proprietate al acestora la suprafața de 341 mp, în fapt stăpânesc 450 mp învecinată pe latura de vest cu terenul în litigiu aparținând reclamanților în cauză.

În consecință instanțele au interpretat actele deduse judecății în concordanță cu dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ., iar hotărârile pronunțate justifică aplicarea art. 480 și art. 584 C. civ. în favoarea reclamanților R.A., R.M. și R.D. Ca atare, recursul pârâților se va respinge ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâții B.G. și B.E. împotriva deciziei nr. 493/A din 15 martie 2004 a Curții de Apel Pitești, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.