ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1066/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin acțiunea civilă introdusă la 3

septembrie 2003 reclamanții R.I.A., R.I.M. și R.I.D. au chemat în judecată pe

pârâții B.N.G. și B.E. pentru a fi obligați să le lase în deplină proprietate

și posesie o fâșie de teren în suprafață de 140 mp situată în intravilanul

comunei Dîmbovița sat Podu-Dâmboviței punctul „Acasă”, și să dispună

grănițuirea în consecință a celor două fonduri limitrofe.

S-a arătat că această fâșie de teren

situată în zonă cooperativizată și reînscrisă în cartea funciară, cu lățimea de

6,05 mp și lungimea de 22,18 mp, având ca vecinătăți la N – proprietate

reclamanți, S- drumul public spre Dâmbovicioara, V – Drumul public „Plăic” și E

– proprietate pârâți, reprezintă singura cale de acces practicabilă în tot

cursul anului între drumul public comunal Dâmbovicioara și celelalte terenuri

pe care se află locuințele reclamantelor, toate aceste terenuri fiind dobândite

în proprietate de reclamanți prin moștenire legală potrivit certificatului de

moștenitor nr. 282/1977 și sentinței civile nr. 1102 din 3 iunie 2003 a

Judecătoriei Cîmpulung-Muscel.

Reclamanții au cerut de asemenea a

se avea în vedere că au posedat terenul în litigiu în calitate de proprietari –

împreună cu autorii acestora A.I. și A.A., decedată la 17 august 1976 și respectiv

8 noiembrie 2002, de peste 60 ani, situație de fapt confirmată în mod constant

de instanțe, prin hotărârile judecătorești pronunțate în contradictoriu cu

ceilalți pretinși proprietari ai terenului: pârâții în cauză și părinții

acestora B.N. și C.

În drept s-au invocat prevederile

art. 480, art. 483 și art. 584 C. civ.(respectiv art. 1846, art. 1847, art. 1890,

art. 1895 și art. 1860 C. civ. în ceea ce privește cererea subsidiară privind

dovada dreptului de proprietate (prin uzucapiune).

Pârâții au formulat întâmpinare și

cererea reconvențională, întemeiată pe dispozițiile art.115 și art. 119 C.

proc. civ., prin care au solicitat respingerea acțiunii principale pentru lipsă

de suport probatoriu în raport cu obiectul acesteia și au revendicat la rândul

lor terenul în litigiu, a cărui proprietate au susținut a fi dovedită cu

contractul autentic de vânzare-cumpărare 4849 din 12 decembrie 1991, singurul

titlu existent în cauză, pe baza căruia au cerut și grănițuirea proprietăților

față de reclamantul R.D.( în rest, prin aceeași întâmpinare, ridicându-se

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru inexistența

titlurilor de proprietate și a raporturilor de vecinătate).

În dovedirea cererilor și a

excepției amintite, a cărei soluționare a fost unită cu fondul cauzei potrivit

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., s-au depus la dosar înscrisuri, sentința

civilă nr. 133/1998; 1102/2003 (f.5-7), proces-verbal 410/2003 a Executorului

Judecătoresc, certificat de moștenire nr. 282/1977 (f.59), expertize tehnice,

schițe întocmite în cauzele anterioare (de către reclamanți), contract de

vânzare-cumpărare nr. 4849/1991, act de vânzare-cumpărare nr. 2527/1973,

certificat eliberat de Primăria comunei Dâmbovicioara (f.37-39 către pârâți),

s-a luat interogatoriu pârâților, expertiză tehnică judiciară de către expert

specialist topografie și geodezie B.T.

La interogatoriu, f. 60, pârâții au

recunoscut a se afla în posesia terenului în litigiu.

Judecătoria Cîmpulung-Muscel prin

sentința civilă nr. 2582 din 11 decembrie 2003 a admis în parte acțiunea

principală, respingând astfel implicit excepția lipsei calității procesuale

active, și a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și

liniștită posesie suprafața de 128 mp teren, din cei 140 mp revendicați prin

acțiune, astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică și

schița anexă întocmite de ing. expert B.T.

S-a stabilit linia de hotar între fâșia

de teren în suprafață de 128 mp proprietatea indiviză a reclamanților, și

terenul învecinat proprietatea pârâtelor pe aliniamentul 3-10 din schița anexă

la raportul de expertiză susmenționat.

A fost respinsă ca nefondată cererea

reconvențională formulată de pârâți obligați în solidar la suma de 4.950.000

lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

S-a reținut că terenul a aparținut

în calitate de proprietar defunctului A.I., de la care a fost dobândit prin moștenire

legală inițial de A.A., soție supraviețuitoare certificat de moștenitor nr. 282/1977

fila 59, iar ulterior de către reclamanți proprietarii actuali în indiviziune,

potrivit sentinței de partaj nr. 1102 din 3 iunie 2003 a Judecătoriei

Cîmpulung-Muscel (fila 5-8).

Valabilitatea și eficiența juridică

a titlului declarativ exhibat de reclamanți au fost apreciate în raport și de posesiunea

anterioară îndelungată exercitată de aceștia și autorii lor, singura reținută

ca legitimă de către instanțe în procesele anterioare soluționate în

contradictoriu cu pârâții prin sentințele civile nr. 3389/1994 și 133/98 ale

Judecătoriei Cîmpulung-Muscel (f.13-25 din dosar).

Raportul de expertiză tehnică

judiciară întocmit de inginer expert B.T., în concordanță cu mijloacele de

probă similare administrate în cauzele anterioare, având în vedere planurile de

amplasament, întocmite pe baza înscrisurilor prezentate de părți și a

constatărilor în teren, concluzionează că terenul în litigiu în suprafață de

128 mp, cu destinația de cale de acces la drumul public comunal, aparține

reclamanților (f.63-71).

Titlurile translative de proprietate

invocate de pârâți reprezentate prin contractele de vânzare-cumpărare autentice

nr. 1527/1973 și 4849/1991 pentru suprafața de 341 mp indică vecinii în partea

de vest unde se află limita în litigiu drumeagul de trecere către proprietatea A.I.

și respectiv proprietatea autoarei reclamanților A.R.A. justificând de asemenea

admiterea acțiunii principale și respingerea ca nefondată a cererii

reconvenționale.

Prin apelul declarat de pârâți s-a

cerut schimbarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii

principale și admiterii cererii reconvenționale susținându-se încălcarea

obligației prevăzute de art. 1169 C. civ. cu referire la dispozițiile art. 480 C.

civ. întrucât prin efectul declarativ al hotărârii de partaj reclamanții nu au

putut dobândi un teren în proprietate valabil și în același timp opozabil

pârâților (spre deosebire de aceștia din urmă care au făcut o asemenea dovadă

prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 2527/1973 și 4849/1991).

Curtea de Apel Pitești prin decizia

civilă nr. 493/A din 15 martie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâților.

Criticile din apel sunt reiterate de

pârâți ca motive de nelegalitate prevăzute de art. 302 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. pentru solicitările actuale privind atribuirea terenului în proprietatea

acestora, în subsidiar respingerea acțiunii principale.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304 C. proc. civ.

există motive de nelegalitate ce impun modificarea unei hotărâri și atunci când

instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8) sau când este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii (pct. 9).

Motivele de nelegalitate amintite

invocate de pârâți sunt legate de proba proprietății imobiliare în cadrul

acțiunii în revendicare.

Proba deplină, absolută a dreptului

de proprietate o constituie modurile originare de dobândire a proprietății cum

ar fi uzucapiunea și ocupația, iar nu titlurile translative sau declarative,

care au caracterul unor simple prezumții ale dreptului de proprietate, când

reclamantul invocă o hotărâre de partaj față de o persoană care nu a făcut

parte în acel proces, prezumția simplă de proprietate amintită poate fi

înlăturată de pârât prin dovada contrară.

Terenul în litigiu a fost stăpânit

în calitate de proprietar de către defunctul A.I. în baza actului autentic de

donație nr. 96/1945 (transcris la Tribunalul Muscel la nr. 106/1945), fiind

dobândit de la acesta prin moștenire legală, inițial de către soția

supraviețuitoare R.(A.)A., potrivit certificatului de moștenitor nr. 282/1977,

iar ulterior de către reclamanți, proprietarii actuali în indiviziune potrivit

sentinței de partaj nr. 1102/2003 a Judecătoriei Câmpulung Muscel.

Prezumția simplă de proprietate ce

decurge din titlul declarativ susmenționat este întărită de posesiunea

îndelungată și legitimă exercitată de reclamanți și autorii acestora – singura

recunoscută ca atare prin hotărâri judecătorești irevocabile repetate pronunțate

anterior în contradictoriu cu pârâții și ceilalți pretinși proprietari B.N. și

C.

Aceeași concluzie este afirmată prin

raportul de expertiză tehnică judiciară (f. 63-71) avându-se în vedere

amplasamentele terenurilor proprietatea pârâtelor întocmite pe baza titlurilor

și a celorlalte înscrisuri prezentate de părți în coroborare cu constatările în

teren făcut de ing. expert B.T.

Titlurile translative invocate de

pârâți limitează dreptul de proprietate al acestora la suprafața de 341 mp, în

fapt stăpânesc 450 mp învecinată pe latura de vest cu terenul în litigiu

aparținând reclamanților în cauză.

În consecință instanțele au

interpretat actele deduse judecății în concordanță cu dispozițiile art. 969

alin. (1) C. civ., iar hotărârile pronunțate justifică aplicarea art. 480 și art.

584 C. civ. în favoarea reclamanților R.A., R.M. și R.D.

Ca atare, recursul pârâților se va

respinge ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâții B.G. și B.E. împotriva

deciziei nr. 493/A din 15 martie 2004 a Curții de Apel Pitești, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2005.