ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2270/2005

Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată sub nr. 3920 din 9 noiembrie 1996 la Judecătoria Rădăuți, reclamanta V.O. a solicitat obligarea pârâților D.V., D.A. și D.I.B. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 135 mp teren, ce se identifică cu parcela nr. 1000/1, și suprafața de 228 mp teren, ce se identifică cu parcela 1001/1, și, totodată, să-și ridice lemnele și construcțiile improvizate pe aceste terenuri. În motivarea cererii reclamantul arată că terenurile menționate sunt proprietatea sa, conform mențiunilor sentinței civile nr. 1478/1994 a Judecătoriei Rădăuți, că i-au fost predate de executorul judecătoresc și că, pârâții le ocupă fără drept, din anul 1994, și nu îi permit trecerea cu piciorul și animalele peste acestea.

Pârâții au solicitat respingerea acțiunii susținând că au cumpărat în urmă cu peste 30 de ani aceste terenuri de la autorii reclamantei. Prin sentința civilă nr. 3556 din 8 decembrie 2003 Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea ca neîntemeiată. În motivarea hotărârii în esență s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 1903 din 7 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă irevocabilă, s-a constatat că terenurile în litigiu au ieșit din patrimoniul reclamantei, fiind dobândite prin cumpărare de către pârâți, cu mențiunea că sentința este definitivă și irevocabilă, conform considerentelor deciziei civile nr. 2859/2003 a Curții de Apel Suceava. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta V.O., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului reclamanta arată că este proprietara terenurilor în litigiu, întrucât pretinsul drept de proprietate al pârâților s-a dispus să fie radiat din registrele funciare prin sentința civilă nr. 1488/1997 a Judecătoriei Rădăuți, iar prin sentința civilă nr. 100 din 16 ianuarie 2002 a aceleiași instanțe, acțiunea în revendicare formulată de pârâți împotriva sa a fost respinsă ca neîntemeiată, ambele hotărâri fiind rămase definitive și irevocabile. Susține apelanta că motivarea primei instanțe, prin trimitere la considerentele deciziei civile nr. 2859/2003 a Curții de Apel Suceava este eronată. Totodată, apelanta arată că prima instanță a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind ridicarea construcțiilor edificate pe acest teren.

Prin decizia civilă nr. 759 din 24 martie 2004 Curtea de Apel Suceava a admis apelul și a schimbat, în totalitate, sentința judecătoriei, în sensul că, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de 135 mp și 228 mp terenuri ce se identifică cu parcelele nr. 1000/1 și respectiv 1001/1, evidențiate în planul de situație de la fila 5 dosar fond. Prin aceeași decizie pârâții au fost obligați să-și ridice construcțiile provizorii edificate pe parcelele de teren menționate. În motivarea hotărârii s-a reținut că pârâții au dobândit, prin sentința civilă nr. 1903 din 7 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuți, dreptul de proprietate asupra parcelelor 1000, 1001 și 1002 care „sunt evident diferite de parcelele 1000/1 și 1001/1 revendicate de reclamantă” și asupra cărora aceasta și-a dovedit dreptul de proprietate cu sentința civilă nr. 1478 din 8 martie 1994 a Judecătoriei Rădăuți.

Referitor la construcțiile edificate de pârâți pe aceste parcele de teren, instanța de apel a apreciat că se impun a fi ridicate întrucât „pârâții-intimați nu au contestat” susținerile reclamantei referitoare la edificarea acestora ci doar au invocat că partea adversă nu ar fi proprietara terenurilor pe care acestea sunt edificate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții D.A și D.I.B., invocând incidența art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâții arată că sunt proprietarii terenului în litigiu în baza sentinței civile nr. 1903 din 7 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuți, opozabilă reclamantei, întrucât parcelele funciare nr. 1000/1, 1001/1 și nr. 1002/1 sunt divizate din parcelele nr. 1000, 1001 și 1002. Susțin pârâții și faptul hotărârea de partaj, invocată de reclamantă drept titlu de proprietate de către reclamantă, a fost pronunțată în baza unui plan de situație întocmit greșit, motiv pentru care a solicitat revizuirea acestei sentințe, în baza art. 322 pct. 4 C. proc. civ., proces care se află în curs de soluționare.

Totodată, pârâții arată că radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară a fost dispusă, pentru aspecte formale, întrucât întabularea se realizase în baza unei adeverințe de proprietate emise în procedura Legii 18/1991, adeverință care nu a fost considerată a fi titlu de proprietate apt să ducă la înscrierea dreptului, iar acțiunea în revendicare care le-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 100 din 16 ianuarie 2002 a Judecătoriei Rădăuți a avut ca obiect parcela nr. 1002/1 și nu pe cele în litigiu în prezenta cauză. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului în cauzele deduse judecății, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Având în vedere documentele și circumstanțele cauzei, fiind în situația unei probațiuni contradictorii care a generat o situație de fapt incertă instanțele trebuiau să manifeste rol activ și să dispună suplimentarea dovezilor. În fapt, instanțele au fost investite de către reclamantă cu soluționarea unei cereri în revendicare având ca obiect suprafețele de 135 mp teren, ce se identifică cu parcela nr. 1000/1, și de 228 mp, ce se identifică cu parcela nr. 1001/1 în planul de situație datat 18 iulie 1993 fără a se indica numărul cărții funciare.

În justificarea cererii sale, reclamanta invocă că este proprietara acestor terenuri în baza unei hotărâri de partaj, anume sentința civilă nr. 1478 din 8 martie 1994 a Judecătoriei Rădăuți (depusă la dosarul nr. 3920/ 1996 al aceleiași instanțe f. 3-4, în copie ilizibilă) iar pârâții susțin că sunt proprietarii acelorași parcele de teren în baza unei hotărârii de constatare a vânzării-cumpărării, anume sentința civilă nr. 1903 din 7 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuți, cu mențiunea că terenurile în litigiu, identificate prin parcelele funciare mai sus arătate, parțial, sunt identice cu cele ce se identifică cu parcelele nr. 1000, 1001 și 1002 din C.F. nr. 548 Brodina, din care ar fi desprinse.

Omisiunea instanțelor de fond a verifica identitatea terenului în litigiu cu cele care au făcut obiectul judecăților finalizate prin pronunțarea sentințelor judecătorești menționate, inclusiv, dat fiind caracterul declarativ al hotărârii judecătorești invocate de reclamantă, cu cel din titlul de proprietate al autorului acesteia, precum și, după caz, cu cele pentru care părților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate cu procedura Legii nr. 18/2001, este esențială și echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. Totodată, atât considerentele de fapt și de drept enunțate de prima instanță cât și cele reținute de instanța de apel referitoare la aspectele deduse judecății sunt neclare, confuze și nu sunt de natură să explice rațiunile pentru care au fost adoptate soluțiile pronunțate.

Așa fiind, reținând și faptul că în raport de dispozițiile art. 314 C. proc. civ. aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, Înalta Curte urmează să admită recursul pârâților, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării instanța de apel urmează să ordone efectuarea unui raport de expertiză tehnică prin care să fie identificate terenurile în litigiu și să se stabilească identitatea acestora cu cele din actele translative ori constitutive ale dreptului de proprietate de care părțile înțeleg să se folosească. Totodată, instanța urmează să înlăture aspectele contradictorii privind apartenența și evoluția parcelelor funciare în litigiu iar, în măsura în care există identitate, printr-o analiză comparativă a titlurilor de proprietate, să se stabilească care dintre drepturile autorilor părților este preferabil.

De asemenea, cu ocazia rejudecării instanța va proceda și la identificarea construcțiilor, cu indicarea parcelei de teren pe care sunt edificate, și va stabili regimul juridic al acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții D.A. și D.I.B. împotriva deciziei nr. 759 din 24 martie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2005.