ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2270/2005

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr.

3920 din 9 noiembrie 1996 la Judecătoria Rădăuți, reclamanta V.O. a solicitat

obligarea pârâților D.V., D.A. și D.I.B. să-i lase în deplină proprietate și

liniștită posesie suprafața de 135 mp teren, ce se identifică cu parcela nr.

1000/1, și suprafața de 228 mp teren, ce se identifică cu parcela 1001/1, și,

totodată, să-și ridice lemnele și construcțiile improvizate pe aceste terenuri.

În motivarea cererii reclamantul

arată că terenurile menționate sunt proprietatea sa, conform mențiunilor

sentinței civile nr. 1478/1994 a Judecătoriei Rădăuți, că i-au fost predate de

executorul judecătoresc și că, pârâții le ocupă fără drept, din anul 1994, și

nu îi permit trecerea cu piciorul și animalele peste acestea.

Pârâții

au solicitat respingerea acțiunii susținând că au cumpărat în urmă cu peste 30

de ani aceste terenuri de la autorii reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 3556 din 8

decembrie 2003 Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În

motivarea hotărârii în esență s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 1903 din

7 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă irevocabilă, s-a constatat că

terenurile în litigiu au ieșit din patrimoniul reclamantei, fiind dobândite

prin cumpărare de către pârâți, cu mențiunea că sentința este definitivă și

irevocabilă, conform considerentelor deciziei civile nr. 2859/2003 a Curții de

Apel Suceava.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta V.O., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului reclamanta

arată că este proprietara terenurilor în litigiu, întrucât pretinsul drept de

proprietate al pârâților s-a dispus să fie radiat din registrele funciare prin

sentința civilă nr. 1488/1997 a Judecătoriei Rădăuți, iar prin sentința civilă

nr. 100 din 16 ianuarie 2002 a aceleiași instanțe, acțiunea în revendicare

formulată de pârâți împotriva sa a fost respinsă ca neîntemeiată, ambele

hotărâri fiind rămase definitive și irevocabile.

Susține apelanta că motivarea primei

instanțe, prin trimitere la considerentele deciziei civile nr. 2859/2003 a

Curții de Apel Suceava este eronată.

Totodată, apelanta arată că prima

instanță a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind ridicarea

construcțiilor edificate pe acest teren.

Prin decizia civilă nr. 759 din 24

martie 2004 Curtea de Apel Suceava a admis apelul și a schimbat, în totalitate,

sentința judecătoriei, în sensul că, a admis acțiunea reclamantei și a obligat

pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de

135 mp și 228 mp terenuri ce se identifică cu parcelele nr. 1000/1 și respectiv

1001/1, evidențiate în planul de situație de la fila 5 dosar fond.

Prin aceeași decizie pârâții au fost

obligați să-și ridice construcțiile provizorii edificate pe parcelele de teren

menționate.

În motivarea hotărârii s-a reținut

că pârâții au dobândit, prin sentința civilă nr. 1903 din 7 mai 1999 a

Judecătoriei Rădăuți, dreptul de proprietate asupra parcelelor 1000, 1001 și

1002 care „sunt evident diferite de parcelele 1000/1 și 1001/1 revendicate de

reclamantă” și asupra cărora aceasta și-a dovedit dreptul de proprietate cu

sentința civilă nr. 1478 din 8 martie 1994 a Judecătoriei Rădăuți.

Referitor la construcțiile edificate

de pârâți pe aceste parcele de teren, instanța de apel a apreciat că se impun a

fi ridicate întrucât „pârâții-intimați nu au contestat” susținerile reclamantei

referitoare la edificarea acestora ci doar au invocat că partea adversă nu ar

fi proprietara terenurilor pe care acestea sunt edificate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții D.A și D.I.B., invocând incidența art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâții

arată că sunt proprietarii terenului în litigiu în baza sentinței civile nr.

1903 din 7 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuți, opozabilă reclamantei, întrucât

parcelele funciare nr. 1000/1, 1001/1 și nr. 1002/1 sunt divizate din parcelele

nr. 1000, 1001 și 1002.

Susțin pârâții și faptul hotărârea

de partaj, invocată de reclamantă drept titlu de proprietate de către

reclamantă, a fost pronunțată în baza unui plan de situație întocmit greșit,

motiv pentru care a solicitat revizuirea acestei sentințe, în baza art. 322

pct. 4 C. proc. civ., proces care se află în curs de soluționare.

Totodată, pârâții arată că radierea

dreptului de proprietate înscris în cartea funciară a fost dispusă, pentru aspecte

formale, întrucât întabularea se realizase în baza unei adeverințe de

proprietate emise în procedura Legii 18/1991, adeverință care nu a fost

considerată a fi titlu de proprietate apt să ducă la înscrierea dreptului, iar

acțiunea în revendicare care le-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 100

din 16 ianuarie 2002 a Judecătoriei Rădăuți a avut ca obiect parcela nr. 1002/1

și nu pe cele în litigiu în prezenta cauză.

Analizând recursul prin prisma

criticilor formulate, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele

considerente:

În drept, potrivit art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele

legale pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului în cauzele

deduse judecății, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea

ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile

se împotrivesc.

Având în vedere documentele și

circumstanțele cauzei, fiind în situația unei probațiuni contradictorii care a

generat o situație de fapt incertă instanțele trebuiau să manifeste rol activ

și să dispună suplimentarea dovezilor.

În fapt, instanțele au fost

investite de către reclamantă cu soluționarea unei cereri în revendicare având

ca obiect suprafețele de 135 mp teren, ce se identifică cu parcela nr. 1000/1,

și de 228 mp, ce se identifică cu parcela nr. 1001/1 în planul de situație

datat 18 iulie 1993 fără a se indica numărul cărții funciare.

În justificarea cererii sale,

reclamanta invocă că este proprietara acestor terenuri în baza unei hotărâri de

partaj, anume sentința civilă nr. 1478 din 8 martie 1994 a Judecătoriei Rădăuți

(depusă la dosarul nr. 3920/ 1996 al aceleiași instanțe f. 3-4, în copie

ilizibilă) iar pârâții susțin că sunt proprietarii acelorași parcele de teren

în baza unei hotărârii de constatare a vânzării-cumpărării, anume sentința

civilă nr. 1903 din 7 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuți, cu mențiunea că

terenurile în litigiu, identificate prin parcelele funciare mai sus arătate,

parțial, sunt identice cu cele ce se identifică cu parcelele nr. 1000, 1001 și

1002 din C.F. nr. 548 Brodina, din care ar fi desprinse.

Omisiunea instanțelor de fond a

verifica identitatea terenului în litigiu cu cele care au făcut obiectul

judecăților finalizate prin pronunțarea sentințelor judecătorești menționate,

inclusiv, dat fiind caracterul declarativ al hotărârii judecătorești invocate

de reclamantă, cu cel din titlul de proprietate al autorului acesteia, precum

și, după caz, cu cele pentru care părților le-a fost reconstituit dreptul de

proprietate cu procedura Legii nr. 18/2001, este esențială și echivalează cu o necercetare

a fondului cauzei.

Totodată, atât considerentele de

fapt și de drept enunțate de prima instanță cât și cele reținute de instanța de

apel referitoare la aspectele deduse judecății sunt neclare, confuze și nu sunt

de natură să explice rațiunile pentru care au fost adoptate soluțiile

pronunțate.

Așa fiind, reținând și faptul că în

raport de dispozițiile art. 314 C. proc. civ. aspectele legate de fondul

pricinii nu pot fi lămurite în recurs, Înalta Curte urmează să admită recursul

pârâților, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării instanța de

apel urmează să ordone efectuarea unui raport de expertiză tehnică prin care să

fie identificate terenurile în litigiu și să se stabilească identitatea

acestora cu cele din actele translative ori constitutive ale dreptului de

proprietate de care părțile înțeleg să se folosească.

Totodată,

instanța urmează să înlăture aspectele contradictorii privind apartenența și

evoluția parcelelor funciare în litigiu iar, în măsura în care există

identitate, printr-o analiză comparativă a titlurilor de proprietate, să se

stabilească care dintre drepturile autorilor părților este preferabil.

De asemenea, cu ocazia rejudecării

instanța va proceda și la identificarea construcțiilor, cu indicarea parcelei

de teren pe care sunt edificate, și va stabili regimul juridic al acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții D.A.

și D.I.B. împotriva deciziei nr. 759 din 24 martie 2004 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2005.