ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1487/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 26 mai 2004, M.D. a

chemat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții, solicitând instanței

să declare nule și neavenite, răspunsurile comunicate cu adresele nr. 353 din

28 aprilie 2003, emisă de Inspectoratul în Construcții al municipiului

București și nr. 9112 din 3 noiembrie 2003, emisă de pârât, privind lucrările

executate la imobilul din București.

De asemenea, a cerut obligarea

pârâtului, ca „în calitate de autoritate guvernamentală, să-și reabiliteze

actul profesional și să-și onoreze funcția pentru care a fost învestit”,

înlăturând din inspectorate, persoanele răspunzătoare de ilegalitățile

săvârșite și impunând reabilitarea imediată a apartamentului nr. 5 din imobil.

În sfârșit, reclamantul a solicitat

ca până la reabilitarea imobilului, să se interzică înstrăinarea

apartamentului, iar statul să fie responsabil pentru viața și bunurile

persoanelor care locuiesc la adresa respectivă.

Prin sentința civilă nr. 1875 din 29

septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a respins acțiunea, ca tardiv introdusă.

S-a reținut că o atare soluție se

impune în raport cu data la care autoritatea publică pârâtă a comunicat

reclamantului, răspunsul său la sesizarea adresată, cu data sesizării

instanței, precum și cu dispozițiile art. 5 alin. (1) și (4) din Legea nr. 29/1990,

privind contenciosul administrativ.

Referitor la termenul de 1 an,

prevăzut de alineatul ultim al aceluiași articol, instanța a apreciat că el nu

este aplicabil, întrucât are natura unui termen limită de decădere ce se ia în

considerare numai în ipoteza în care termenele de prescripție de 30 de zile,

stabilite prin art. 5 alin. (1) și (4) ale legii organice, cu raportare la art.

1, au fost depășite datorită intervenției unei cauze de întrerupere sau de

suspendare, ceea ce, însă, nu s-a dovedit în speță.

Hotărârea a fost atacată cu recurs

de către reclamantul M.D.

Recurentul a susținut că în mod

greșit prima instanță a respins acțiunea sa, ca tardiv formulată, deoarece la

data de 29 octombrie 2003 a sesizat organele de poliție, în legătură cu

acțiunea numitului M.B. și actele nelegale întocmite de Inspectoratul

Teritorial în Construcții al municipiului București.

Această plângere penală atrage

întreruperea cursului prescripției termenului pentru exercitarea dreptului la

acțiune în contencios administrativ. până la soluționarea cauzei penale.

Cum până în prezent nu a fost

rezolvată plângerea penală, nu a început să curgă noul termen de prescripție și.

deci, recurentul este în termen să se adreseze instanței de contencios

administrativ competentă.

M.D. a mai susținut că există și un

motiv legal pentru repunerea sa în termen, anume adresa nr. 34954 din 30

ianuarie 2004, emisă de Primăria municipiului București, care l-a împiedicat să

introducă acțiunea, până la împlinirea termenului menționat în acel act.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor din dosar, ultimul răspuns dat reclamantului M.D., la

sesizările formulate, îl constituie adresa nr. 9112 din 3 noiembrie 2003, prin

care Inspectoratul de Stat în Construcții i-a comunicat că își menține punctul

de vedere exprimat inițial (în adresa nr. 353 din 38 iulie 2003, a

Inspectoratului Teritorial în Construcții al municipiului București).

Deși potrivit art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 29/1990, reclamantul trebuia să se adreseze instanței de contencios

administrativ. pentru anularea actelor administrative. în termenul de 30 de

zile de la comunicarea acestora, sesizarea instanței s-a făcut abia la 26 mai

2004, adică mult după expirarea termenului legal.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) și (4)

din legea organică au stabilit în adevăr termenul de 30 de zile, ca un termen

de prescripție, în timp ce termenul de un an, prevăzut de alineatul final al

articolului, avea natura unui termen de decădere, ce face imposibilă

întreruperea sau suspendarea acestuia.

Motivele invocate de M.D. în recurs

nu pot fi considerate, în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, drept cauze

de întrerupere sau de suspendare a cursului termenelor de prescripție a

dreptului la acțiune, care a început să curgă la data comunicării fiecărei

adrese de răspuns (respectiv, la 28 iulie și 3 noiembrie 2003).

Admițând, așadar, excepția de

procedură invocată în cauză de către pârât și respingând acțiunea reclamantului,

ca tardiv introdusă, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul M.D., împotriva sentinței civile nr. 1875 din 29 septembrie 2004, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2005.