ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1487/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 mai 2004, M.D. a chemat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții, solicitând instanței să declare nule și neavenite, răspunsurile comunicate cu adresele nr. 353 din 28 aprilie 2003, emisă de Inspectoratul în Construcții al municipiului București și nr. 9112 din 3 noiembrie 2003, emisă de pârât, privind lucrările executate la imobilul din București. De asemenea, a cerut obligarea pârâtului, ca „în calitate de autoritate guvernamentală, să-și reabiliteze actul profesional și să-și onoreze funcția pentru care a fost învestit”, înlăturând din inspectorate, persoanele răspunzătoare de ilegalitățile săvârșite și impunând reabilitarea imediată a apartamentului nr. 5 din imobil.

În sfârșit, reclamantul a solicitat ca până la reabilitarea imobilului, să se interzică înstrăinarea apartamentului, iar statul să fie responsabil pentru viața și bunurile persoanelor care locuiesc la adresa respectivă. Prin sentința civilă nr. 1875 din 29 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca tardiv introdusă. S-a reținut că o atare soluție se impune în raport cu data la care autoritatea publică pârâtă a comunicat reclamantului, răspunsul său la sesizarea adresată, cu data sesizării instanței, precum și cu dispozițiile art. 5 alin. (1) și (4) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.

Referitor la termenul de 1 an, prevăzut de alineatul ultim al aceluiași articol, instanța a apreciat că el nu este aplicabil, întrucât are natura unui termen limită de decădere ce se ia în considerare numai în ipoteza în care termenele de prescripție de 30 de zile, stabilite prin art. 5 alin. (1) și (4) ale legii organice, cu raportare la art. 1, au fost depășite datorită intervenției unei cauze de întrerupere sau de suspendare, ceea ce, însă, nu s-a dovedit în speță. Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamantul M.D. Recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea sa, ca tardiv formulată, deoarece la data de 29 octombrie 2003 a sesizat organele de poliție, în legătură cu acțiunea numitului M.B.

și actele nelegale întocmite de Inspectoratul Teritorial în Construcții al municipiului București. Această plângere penală atrage întreruperea cursului prescripției termenului pentru exercitarea dreptului la acțiune în contencios administrativ. până la soluționarea cauzei penale. Cum până în prezent nu a fost rezolvată plângerea penală, nu a început să curgă noul termen de prescripție și. deci, recurentul este în termen să se adreseze instanței de contencios administrativ competentă. M.D. a mai susținut că există și un motiv legal pentru repunerea sa în termen, anume adresa nr. 34954 din 30 ianuarie 2004, emisă de Primăria municipiului București, care l-a împiedicat să introducă acțiunea, până la împlinirea termenului menționat în acel act.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor din dosar, ultimul răspuns dat reclamantului M.D., la sesizările formulate, îl constituie adresa nr. 9112 din 3 noiembrie 2003, prin care Inspectoratul de Stat în Construcții i-a comunicat că își menține punctul de vedere exprimat inițial (în adresa nr. 353 din 38 iulie 2003, a Inspectoratului Teritorial în Construcții al municipiului București). Deși potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, reclamantul trebuia să se adreseze instanței de contencios administrativ. pentru anularea actelor administrative. în termenul de 30 de zile de la comunicarea acestora, sesizarea instanței s-a făcut abia la 26 mai 2004, adică mult după expirarea termenului legal.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) și (4) din legea organică au stabilit în adevăr termenul de 30 de zile, ca un termen de prescripție, în timp ce termenul de un an, prevăzut de alineatul final al articolului, avea natura unui termen de decădere, ce face imposibilă întreruperea sau suspendarea acestuia. Motivele invocate de M.D. în recurs nu pot fi considerate, în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, drept cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenelor de prescripție a dreptului la acțiune, care a început să curgă la data comunicării fiecărei adrese de răspuns (respectiv, la 28 iulie și 3 noiembrie 2003). Admițând, așadar, excepția de procedură invocată în cauză de către pârât și respingând acțiunea reclamantului, ca tardiv introdusă, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.D., împotriva sentinței civile nr. 1875 din 29 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.