Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.04.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2005

HOTĂRÂRE
06.04.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2723/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8281/2001 pronunțată în dosarul nr. 5851/2001 a Judecătoriei sector 3 București, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Inspectoratul în Construcții al Municipiului București; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Ș.I., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului 5.000.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Inspectoratul în Construcții al Municipiului București. Prin decizia nr. 382/A din 7 martie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a, a fost admis apelul astfel declarat, dispunându-se anularea sentinței apelate, urmând a se fixa termen pentru evocarea fondului.

Decizia instanței de apel a fost recurată de intimatul pârât Ș.I., Curtea de Apel București, secția a III-a, prin decizia civilă nr. 1707/2002 dispunând respingerea, ca nefondat, a recursului promovat. Tribunalului București, secția a III-a, investită cu soluționarea pe fond a cauzei, a pronunțat decizia civilă nr. 70 A din 21 ianuarie 2003, prin care a respins ca tardiv formulate excepțiile privind nulitatea procesului verbal de contravenție și prescripția dreptului de a mai constata și aplica sancțiunea; a admis acțiunea privind pe reclamantul Inspectoratul în Construcții al Municipiului București; a dispus desființarea construcției executate de către pârât și aducerea terenului la starea inițială în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a deciziei.

Împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a, Ș.I. a declarat recurs la Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. La termenul de la 3 noiembrie 2003 recurentul a depus la dosar o cerere de suspendare a judecății în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., cerere motivată pe existența pe rolul Judecătoriei sectorului 3 a dosarului nr. 9565/2003. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin încheierea din 3 noiembrie 2003 a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. 9565/2003 al Judecătoriei sectorului 3 . Împotriva încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs intimata-intervenientă T.E.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul urmează a fi respins ca neavenit. Recurenta intervenientă T.E.T. a avut calitate de intervenientă reclamantă, cererea sa de intervenție fiind făcută în interesul reclamantul Inspectoratul în Construcții al Municipiului București. Cum în cauză, recursul a fost declarat de către pârâtul Ș.I., nu și de către reclamantul Inspectoratul în Construcții al Municipiului București în favoarea căruia a fost formulată cererea de intervenție accesorie, recursul intervenientei reclamante T.E.T. apare ca neavenit. În raport de cele ce preced recursul urmează a fi respins ca neavenit.

DECIDE: Respinge ca neavenit recursul declarat de intervenienta accesorie T.E.T. împotriva încheierii de ședință din 3 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 736/2003. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5765/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria sectorului 3 București prin sentința civilă nr. 1645 din 28 februarie 2002 a admis acțiunea reclamantei Primăria sectorului 3 București împotr
ÎCCJ 2005-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1646/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6525 din 23 octombrie 2003 Judecătoria sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Primăria
ÎCCJ 2006-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4903/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată la 22 iulie 2003 Tribunalului București, reclamanta SC A.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, repr
ÎCCJ 2003-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3905/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 august 2000, reclamanta Primăria Municipiului București a chemat în judecată pe pârâta S.C. A.C. S.A. București, pentru a fi obligată la pla
ÎCCJ 2005-01-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 333/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5705 din 31 octombrie 2003, Judecătoria sectorului 4 București a admis cererea formulată de reclamantul Primarul sectorului 4 Bucu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă