ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1646/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6525 din 23

octombrie 2003 Judecătoria sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanta Primăria sectorului 1 București în

contradictoriu cu pârâta T.I.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției

nr. 7 din 23 ianuarie 2003 încheiat de către reclamantă, s-a reținut în sarcina

pârâtei contravenția prevăzută de art. 3 lit. a) din Legea nr. 50/1991

republicată, modificată și completată prin Legea nr. 453/2001, pentru motivul

că aceasta a efectuat lucrări de construcție, constând în reamenajări ale

apartamentului prin desființarea unor pereți interiori fără a avea autorizație

legală de construcție.

Prin același proces-verbal s-a stabilit

ca măsură complimentară administrativă intrarea în legalitate prin obținerea

autorizației de construcție până la data de 1 mai 2003.

În aceste condiții după expirarea

termenului acordat pârâtei și având în vedere nota de constatare nr. 100567 din

18 iulie 2003 reclamanta a formulat prezenta cerere solicitând desființarea

lucrărilor executate fără autorizație conform art. 25 alin. (3) din Legea nr. 50/1991.

Instanța a reținut că, în speță

neîncadrarea în termenul acordat pentru intrarea în legalitate nu se datorează

culpei pârâtei ci exclusiv culpei reclamantei, situație în care cererea nu

poate fi admisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică, deoarece culpa

intimatei pârâte constă în aceea că nu a insistat în obținerea autorizației

nedepunând actele necesare.

A mai susținut că, în temeiul art. 1 din

Legea nr. 29/1990 orice persoană dacă se consideră vătămată în drepturile sale,

recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau refuzul nejustificat al

unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept

recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia nr. 344 din 3 martie 2004 a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanta Primăria sectorului 1 București, reținând, în esență, că

din înscrisurile aflate la dosar rezultă buna credință a pârâtei determinată de

faptul că începând cu data de 13 decembrie 2002 aceasta a depus toate

diligențele necesare în vederea obținerii certificatului de urbanism și a

documentației tehnice obligatorii potrivit art. 5 și art. 6 din Legea nr. 50/1991.

În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamanta a declarat recurs.

În critica formulată, reclamanta a

susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 50/1991,

reținând buna credință a pârâtei determinată de faptul că aceasta a depus toate

diligențele necesare pentru obținerea documentației tehnice obligatorii

potrivit art. 5 și art. 6 din Legea nr. 50/1991.

Se mai susține că procedura de autorizare

durează potrivit legii 30 de zile de la depunerea cererii în vederea obținerii

certificatului de urbanism plus alte 30 zile până la emiterea autorizației de

construire.

A mai relevat că, documentația pentru

obținerea avizelor a fost depusă la SC P. SA la două luni de la emiterea

certificatului, respectiv 24.04.2003, iar faptul că această din urmă instituție

nu a răspuns în termenul de 15 zile nu-i poate fi imputat recurentei.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 50/1991

republicată, modificată și completată prin Legea nr. 453/2001, organul

constatator avea obligația ca prin procesul verbal să propună măsura desființării

construcțiilor realizate nelegal și să stabilească un termen în acest sens.

Or, prin procesul verbal de constatare a

contravenției, nu s-a dispus desființarea lucrărilor realizate nelegal sau

încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, așa cum prevede art. 25

alin. (1) din Legea nr. 50/1991, ci s-a propus măsura intrării în legalitate

prin obținerea autorizației de construcție.

Pe cale de consecință, recurenta nu putea

solicita desființarea construcțiilor realizate nelegal, întrucât această măsură

nu a fost dispusă prin procesul verbal de constatare a contravenției.

Pe de altă parte așa cum au reținut

ambele instanțe, pârâta intimată a depus toate diligențele pentru intrarea în

legalitate, solicitând și eliberarea unei autorizații de desființare și nu o

autorizație de construire.

Față de considerentele mai sus expuse,

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Primăria sectorului 1 București împotriva deciziei nr. 344 din 3

martie 2004 a Curții de Apel București secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 martie 2005.