Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.07.2004
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3802/2004

HOTĂRÂRE
07.07.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3802/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 17 din 4 martie 2004, Tribunalul Covasna l-a condamnat pe inculpatul S.I., în baza art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., la 15 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. A fost menținută starea de arest și dedusă prevenția de la 27 septembrie 2003 la zi. S-a dispus confiscarea specială a unui cuțit. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că inculpatul S.I., în vârstă de 21 ani și fratele său, victima S.S., în vârstă de 19 ani, locuiau cu părinții în municipiul Sf.

Gheorghe într-un apartament format din două camere. Relațiile dintre frați erau apropiate, frecventând aceleași locuri de distracție însă aveau temperamente diferite, inculpatul fiind impulsiv iar victima, sportiv, practicant al disciplinei box, era cunoscută cu un comportament echilibrat. La data de 27 septembrie 2003, cei doi frați au fost împreună în oraș, ajutând pe patronul inculpatului la împrejmuirea unui imobil, consumând atât la acesta cât și pe drum, la întoarcere, băuturi alcoolice. Ajunși acasă, cei doi tineri au oferit tatălui și unor musafiri din băutura cumpărată, după care s-au îndreptat spre bucătărie pentru a servi masa. Pe hol, însă, inculpatul din neatenție a răvășit preșul, fiind admonestat de victimă.

Considerându-se ofensat de fratele mai mic, între cei doi s-a iscat o ceartă, continuată cu îmbrânceli, aplanată prin venirea tatălui. După ce tatăl s-a întors în sufragerie, frații au reluat cearta, s-au îmbrâncit, iar inculpatul a luat de pe masă un cuțit de bucătărie. Deși a văzut gestul inculpatului, victima s-a îndreptat spre acesta și în momentul în care cei doi, venind unul spre altul, s-au întâlnit, inculpatul i-a aplicat o lovitură victimei în partea dreaptă a gâtului. Inițial niciunul dintre cei prezenți nu a realizat gravitatea leziunii, apreciind-o ca superficială însă în scurt timp victima s-a prăbușit pe dușumea și până să ajungă cu salvarea la spital, a decedat. Din Raportul de constatare medico – legală – autopsie rezultă că moartea numitului S.S.

a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne mari survenită ca urmare a unei plăgi înjunghiate latero – cervicală dreapta cu secționarea arterei subclaviculare drepte, penetrantă în cavitatea toracică. Victima prezenta o îmbibație alcoolică în sânge de 1,60 gr. %o. Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 139 din 28 aprilie 2004, Curtea de Apel Brașov a admis apelul inculpatului, a desființat hotărârea atacată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și, rejudecând, a redus pedeapsa de la 15 ani închisoare, la 12 ani închisoare, menținând celelalte dispoziții. Instanța de control judiciar a avut în vedere atât împrejurările comiterii faptei, pe fondul consumului de alcool și a conduitei agresive a ambelor părți, cât și persoana inculpatului, tânăr, cu tulburare de personalitate de tip instabil impulsiv, așa cum rezultă din expertiza psihiatrică.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, motivat prin cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în sensul reducerii pedepsei. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat însă pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., luat în considerare din oficiu, sub aspectul aplicării pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. Situația de fapt a fost stabilită corect și este susținută de mijloacele de probă administrate. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei. Încadrarea juridică este legală.

Instanța de control judiciar, reevaluând datele cauzei, a efectuat o analiză complexă a elementelor de fapt, împrejurărilor și circumstanțelor comiterii infracțiunii și a celor privind persoana făptuitorului, apreciind corect că, în raport de acestea, se justifică reducerea pedepsei la 12 ani închisoare, suficientă pentru realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare ale sancțiunii și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Reducând, însă, pedeapsa la 12 ani închisoare, fără să fi reținut dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen., instanța de apel a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

De urmare, constatând că în cauză există împrejurări care pot fi considerate circumstanțe atenuante, cum sunt relațiile anterioare apropiate între inculpat și victimă, caracterul spontan al conflictului, pe fondul consumului de alcool, conduita anterioară bună a făptuitorului și comportarea sinceră în cursul procesului, Curtea va admite recursul inculpatului și casând decizia atacată, va face aplicația dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., menținând pedeapsa de 12 ani închisoare. Din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive a inculpatului de la 27 septembrie 2003 la 7 iulie 2004.

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 139/ Ap din 28 aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov. Casează decizia atacată, numai cu privire la omisiunea reținerii dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., în favoarea inculpatului. Menține pedeapsa de 12 ani închisoare prin aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 27 septembrie 2003 la 7 iulie 2004. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iulie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-07-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4219/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 71 din 12 noiembrie 2004 a Tribunalului Covasna s-a dispus condamnarea inculpatului B.R. senior la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru
ÎCCJ 2005-06-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3617/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 440 din 26 octombrie 2004 a Tribunalului Bacău a fost condamnat inculpatul S.D., la 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor
ÎCCJ 2003-11-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5303/2004
de fond și corectă în că în după amiaza zilei de 11 aprilie 2003, inculpatul în mod nejustificat în timp ce se afla în barul N. de pe str. Frăției din orașul Covasna a lovit pe numitul B.S., fiind nevoit să părăsească localul la intervenția
ÎCCJ 2005-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1713/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 368 din 3 decembrie 2003, Tribunalul Suceava a dispus condamnarea inculpatului C.C.C. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la
ÎCCJ 2003-04-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1907/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 425 din 31 octombrie 200, pronunțată de Tribunalul Botoșani, inculpatul M.M. a fost condamnat la 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă