ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2010/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3072/2004 din 24 august 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta M.V. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca în contradictoriu cu aceasta, să se dispună anularea hotărârii nr. 13045 din 10 iulie 2004, emisă de Comisia de specialitate a pârâtei, și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri, prin care să-i recunoască calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în mod greșit, în hotărârea a cărei anulare se solicită, s-a menționat că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, întrucât nu a dovedit persecuția din motive etnice și nu a făcut demersuri pentru obținerea actelor oficiale.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2126, pronunțată la 14 octombrie 2004, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dovezilor de la dosar, hotărârea atacată este legală și că reclamanta nu are un drept recunoscut de lege, vătămat, deoarece din adresa nr. 63573 din 15 septembrie 2003, emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, rezultă că la 15 martie 1943, reclamanta a figurat ca angajată la Ministerul Agriculturii din Basarabia - Camera Agricolă Orhei, iar în luna iulie 1944 a fost repartizată la Camera Agricolă Mehedinți și apoi detașată la 1 octombrie 1944, la Camera Agricolă Iași.

Împotriva sentinței astfel motivată a declarat recurs, reclamanta M.V., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât se bazează pe o interpretare greșită a legii incidente în cauză. Astfel, recurenta susține că din probele administrate (declarațiile de martori) rezultă în mod cert persecuția etnică. Recursul va fi admis astfel: Din actele de la dosar, respectiv din declarațiile martorilor B.N. și P.M., extrasul de stare civilă, carnetul de muncă, certificatul de naștere și căsătorie depuse la dosar, se desprinde concluzia că reclamanta, născută la data de 8 septembrie 1922, în Basarabia - Orhei, fiica lui N. și T., a fost obligată să se refugieze la data de 19 martie 1944, în România, ca urmare a ocupării Basarabiei de către trupele sovietice, schimbându-și locul de muncă din motive de persecuție etnică, așa cum rezultă în mod special din declarațiile de martori, probe testimoniale admise de lege.

Ca atare, Curtea va stabili că recurenta se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru aprobarea O.G. nr. 105/1999, care stipulează că de drepturile compensatorii prevăzute de lege, beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimului instaurat de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice și care se află în situațiile limitativ prevăzute de lege. De aceea, se va admite recursul în temeiul art. 312 și 314 C. proc. civ., sentința va fi casată și pe fond va fi admisă acțiunea, se va anula hotărârea contestată, iar pârâta va fi obligată să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că reclamanta se încadrează în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 19 martie 1944 - 6 martie 1945, începând de la 1 decembrie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.V. împotriva sentinței civile nr. 2126 din 14 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința recurată și pe fond, admite acțiunea. Anulează hotărârea nr. 13045/10587 din 13 iulie 2004, emisă de pârâtă. Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să constate că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 19 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2002. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2005.