ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.03.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2063/2005

HOTĂRÂRE
29.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2063/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 2 decembrie 2003, reclamantul O.I.

a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună anularea hotărârii nr. 8482/6310 din 15 octombrie 2003, a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că în mod neîntemeiat i-a fost respinsă

cererea, de către pârâtă, deși a suferit persecuții din motive etnice, în

timpul regimului hortyst instaurat în Ardealul de Nord.

Prin sentința civilă nr. 297

din 16 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantului O.I., a anulat hotărârea nr. 8482/6310

din 15 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București,

pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

pentru perioada 1942 - 1944, cu începere de la 1 ianuarie 2003.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză

rezultă că reclamantul a făcut dovada persecuției din motive etnice, în

perioada 1942 - 1944. Totodată, instanța de fond a mai reținut că din actele

dosarului, rezultă că în perioada menționată, reclamantul a fost forțat și

trimis la munci agricole și săpat tranșee în județul Mureș, în Ungaria și Germania.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că

reclamantul nu a probat că a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,

nefiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate începând cu 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, a avut de

suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind

și aceea a fi făcut parte din detașamentele de muncă forțată [art. 1 lit. d)].

Prin Normele pentru

aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că dovada

încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată, se poate face cu

acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin

declarație cu martori.

Totodată, prin art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se

prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Analizând materialul

probator aflat la dosarul cauzei - înscrisuri și declarații de martori, rezultă

că instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul a făcut dovada

persecuției la care a fost supus. Adeverința nr. 25729 din 14 iulie 1993,

eliberată de Inspectoratul de Poliție al Capitalei, precizează cu claritate că

în perioada 1942 - 1944, reclamantul a fost „luat forțat și trimis la munci

agricole sau săpat tranșee” în județul Mureș, în Ungaria și Germania.

Documentul se coroborează cu declarațiile celor doi martori, S.V. și T.L.,

întărind convingerea participării reclamantului la detașamentele de muncă

forțată.

Rezultă că instanța de fond

a pronunțat o sentință temeinică și legală, urmând ca recursul declarat să fie

respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 297

din 16 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 octombrie 2003, reclamantul V.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 8139/7399 din 26 septembrie 2003, emisă de Casa de Pe
ÎCCJ 2005-02-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 19 noiembrie 2003, reclamantul G.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa de P
ÎCCJ 2005-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1617/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 20 aprilie 2004, reclamanta M.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pens
ÎCCJ 2005-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2356/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 16 august 2004, reclamanta N.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pens
ÎCCJ 2004-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8795/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 decembrie 2003, reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anulare
Sursă