ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5898/2004

Deliberând asupra recursului

de față constată:

Prin sentința penală nr. 297

din 1 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Galați, s-a respins, ca nefondată,

cererea de revizuire formulată de condamnatul B.G. împotriva sentinței penale

nr. 219 din 18 mai 2001 a Tribunalului Galați.

Condamnatul a fost obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că noua expertiză medico – legală efectuată a

infirmat susținerile condamnatului că leziunile suferite de partea vătămată nu

se datorează în totalitate faptei sale, astfel încât nu există fapte sau

împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei.

S-a mai arătat că

reaprecierea probelor pe baza cărora s-a reținut vinovăția nu constituie motiv

de revizuire.

Prin decizia penală nr. 492/

A din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul

declarat de condamnat reținând că nu s-a evidențiat existența unor împrejurări

noi care să nu fi fost cunoscute de instanță la judecarea cauzei.

Condamnatul a declarat

recurs în motivarea căruia a susținut că nejustificat nu i s-a admis cererea de

a se trimite expertiza efectuată cu ocazia revizuirii la Comisia Superioară de

Avizare și Control, susținând că, la stabilirea urmărilor produse de loviturile

pe care le-a aplicat părții vătămate, au fost avute și leziunile suferite anterior

de acesta.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă

că, prin sentința penală nr. 219 din 18 mai 2001, Tribunalul Galați a aplicat

inculpatului, parte vătămată B.G. o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

Prin aceiași hotărâre partea

vătămată, inculpat O.G. a fost condamnat la 500.000 lei amendă penală, pentru

săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

S-a reținut în fapt că la

data de 17 noiembrie 2000, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice,

inculpatul B.G. și partea vătămată O.G. au avut o discuție contradictorie, după

care partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu palma peste față. Inculpatul a

împins partea vătămată și aceasta a căzut, după care s-a ridicat a început să-l

lovească din nou. În aceste condiții inculpatul a lovit de mai multe ori pe

partea vătămată în cap cu o sacoșă din rafie în care avea trei pâini și un

ceainic metalic. Lovirea părții vătămate a continuat până în momentul în care

aceasta a căzut la pământ cu fața în jos și nu s-a mai ridicat.

Instanța a reținut că în

urma loviturilor primite partea vătămată a suferit leziuni care i-au pus viața

în primejdie și pentru a căror vindecare au fost necesare 70 – 80 de zile de

îngrijiri medicale. S-a mai reținut că în urma intervenției chirurgicale la

care a fost supusă partea vătămată a rămas cu o infirmitate permanentă determinată

de lipsa de substanță osoasă.

Din actul medico – legal

prezentate de inculpat s-a reținut că prin loviturile aplicate de partea

vătămată acesta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 4 – 5 zile

de îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 490/

A din 12 noiembrie 2001, Curtea de Apel Galați a admis apelurile inculpatului

și părții civile, a desființat în parte sentința și a trimis cauza spre

rejudecare numai sub aspectul laturii civile menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

Hotărârea instanței de apel

a fost atacată cu recurs numai de partea civilă, iar prin decizia nr. 2795 din

31 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, recursul a fost respins ca nefondat.

Prin cererea de revizuire a

sentinței penale ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen., condamnatul a susținut că există împrejurări noi, care nu au

fost avute în vedere la soluționarea cauzei. S-a arătat în motivarea cererii

că, în primăvara anului 2003, condamnatul a aflat că partea vătămată suferise

în luna mai 2000 leziuni grave respectiv o fractură dublă de mandibulă, fiind

lovit de un cal, iar la obținerea certificatului medico – legal pentru

leziunile produse ca urmare a loviturilor aplicate de B.G., s-a folosit de

aceste leziuni anterioare ceea ce a dus la condamnarea pentru tentativă la

infracțiunea de omor, deși fapta era mult mai ușoară.

Pentru a soluționa cererea

de revizuire instanța a încuviințat efectuarea unei expertize medico – legale

care să stabileacă dacă între lovirea din 7 noiembrie 2000 și lipsa de

substanță osoasă există legătură de cauzalitate și dacă leziunile sunt

consecința directă a acestora loviri sau consecința agravării unor probleme

medicale deja existente.

Expertiza medico – legală a

concluzionat că, în urma vătămării din 7 noiembrie 2000, partea vătămată O.G. a

prezentat un traumatism cranio – cerebral cu două plăgi epicraniene – parietală

dreapta și parieto – temporală dreapta posibil și plagă suprasprânceană stânga

oblic orizontală, fractură fornto parietală stânga cu dilacerare cerebrală

fronto – temporală subjacentă și lamă hematom subdural, care a necesitat

intervenție chirurgicală – craniectomie de necesitate și cura dilacerării

cerebrale.

S-a concluzionat că lipsa de

substanță osoasă postcraniectomie fronto – temporală stânga și leziunile

produse la 7 noiembrie 2000 există legătură directă de cauzalitate, precum și

faptul că traumatismul cranio – cerebral produs la 7 noiembrie 2000 au pus

viața părții vătămate în primejdie prin leziunile meningo – cerebrale

(dilacerare cerebrală cu lamă de hematom subdural), iar numărul de 70 – 80 de

zile de îngrijiri medicale a fost necesar pentru vindecarea leziunilor suferite

la 7 noiembrie 2000 nu pentru consecințele unor probleme medicale anterioare.

Din examinarea actelor

dosarului, Curtea mai reține că în certificatul medico sunt menționate și

leziunile suferite de partea vătămată în luna mai 2000.

Așa fiind, se constată că

împrejurarea că partea vătămată suferise un traumatism facial anterior datei de

7 noiembrie 2000, a fost cunoscută de instanță la soluționarea cauzei.

În aceste condiții se

apreciază că nejustificat prima instanță a dispus efectuarea expertizei medico

– legale prelungind astfel probatoriul cu ocazia soluționării cererii de

revizuire deși nu exista cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.

Se impune și precizarea că

pentru existența acestui caz de revizuire este necesar ca pe baza faptelor și a

împrejurărilor descoperite după rămânerea definitivă a hotărârii să se poată

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal și de

condamnare.

În speță însă această

condiție nu este îndeplinită pentru că practic prin împrejurarea invocată nu se

putea dovedi că este neîntemeiată condamnarea ci, cel mult că încadrare juridică

a faptei nu este corectă.

Drept urmare se constată că

nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, legal și temeinic s-a respins

cererea de revizuire.

Critica privind neavizarea

expertizei medico – legale este inutil a fi analizată în condițiile în care

această probă nu trebuie administrată.

În consecință recursul va fi

respins, ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul condamnat B.G. împotriva deciziei penale nr.

492/ A din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Galați.

Obligă recurentul să

plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

200.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 noiembrie 2004.