ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5898/2004

Deliberând asupra recursului de față constată: Prin sentința penală nr. 297 din 1 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Galați, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul B.G. împotriva sentinței penale nr. 219 din 18 mai 2001 a Tribunalului Galați. Condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că noua expertiză medico – legală efectuată a infirmat susținerile condamnatului că leziunile suferite de partea vătămată nu se datorează în totalitate faptei sale, astfel încât nu există fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. S-a mai arătat că reaprecierea probelor pe baza cărora s-a reținut vinovăția nu constituie motiv de revizuire.

Prin decizia penală nr. 492/ A din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat reținând că nu s-a evidențiat existența unor împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță la judecarea cauzei. Condamnatul a declarat recurs în motivarea căruia a susținut că nejustificat nu i s-a admis cererea de a se trimite expertiza efectuată cu ocazia revizuirii la Comisia Superioară de Avizare și Control, susținând că, la stabilirea urmărilor produse de loviturile pe care le-a aplicat părții vătămate, au fost avute și leziunile suferite anterior de acesta. Recursul nu este fondat. Din actele dosarului rezultă că, prin sentința penală nr. 219 din 18 mai 2001, Tribunalul Galați a aplicat inculpatului, parte vătămată B.G.

o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Prin aceiași hotărâre partea vătămată, inculpat O.G. a fost condamnat la 500.000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. S-a reținut în fapt că la data de 17 noiembrie 2000, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, inculpatul B.G. și partea vătămată O.G. au avut o discuție contradictorie, după care partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu palma peste față. Inculpatul a împins partea vătămată și aceasta a căzut, după care s-a ridicat a început să-l lovească din nou.

În aceste condiții inculpatul a lovit de mai multe ori pe partea vătămată în cap cu o sacoșă din rafie în care avea trei pâini și un ceainic metalic. Lovirea părții vătămate a continuat până în momentul în care aceasta a căzut la pământ cu fața în jos și nu s-a mai ridicat. Instanța a reținut că în urma loviturilor primite partea vătămată a suferit leziuni care i-au pus viața în primejdie și pentru a căror vindecare au fost necesare 70 – 80 de zile de îngrijiri medicale. S-a mai reținut că în urma intervenției chirurgicale la care a fost supusă partea vătămată a rămas cu o infirmitate permanentă determinată de lipsa de substanță osoasă. Din actul medico – legal prezentate de inculpat s-a reținut că prin loviturile aplicate de partea vătămată acesta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 4 – 5 zile de îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 490/ A din 12 noiembrie 2001, Curtea de Apel Galați a admis apelurile inculpatului și părții civile, a desființat în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecare numai sub aspectul laturii civile menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Hotărârea instanței de apel a fost atacată cu recurs numai de partea civilă, iar prin decizia nr. 2795 din 31 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, recursul a fost respins ca nefondat. Prin cererea de revizuire a sentinței penale ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., condamnatul a susținut că există împrejurări noi, care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei.

S-a arătat în motivarea cererii că, în primăvara anului 2003, condamnatul a aflat că partea vătămată suferise în luna mai 2000 leziuni grave respectiv o fractură dublă de mandibulă, fiind lovit de un cal, iar la obținerea certificatului medico – legal pentru leziunile produse ca urmare a loviturilor aplicate de B.G., s-a folosit de aceste leziuni anterioare ceea ce a dus la condamnarea pentru tentativă la infracțiunea de omor, deși fapta era mult mai ușoară. Pentru a soluționa cererea de revizuire instanța a încuviințat efectuarea unei expertize medico – legale care să stabileacă dacă între lovirea din 7 noiembrie 2000 și lipsa de substanță osoasă există legătură de cauzalitate și dacă leziunile sunt consecința directă a acestora loviri sau consecința agravării unor probleme medicale deja existente.

Expertiza medico – legală a concluzionat că, în urma vătămării din 7 noiembrie 2000, partea vătămată O.G. a prezentat un traumatism cranio – cerebral cu două plăgi epicraniene – parietală dreapta și parieto – temporală dreapta posibil și plagă suprasprânceană stânga oblic orizontală, fractură fornto parietală stânga cu dilacerare cerebrală fronto – temporală subjacentă și lamă hematom subdural, care a necesitat intervenție chirurgicală – craniectomie de necesitate și cura dilacerării cerebrale.

S-a concluzionat că lipsa de substanță osoasă postcraniectomie fronto – temporală stânga și leziunile produse la 7 noiembrie 2000 există legătură directă de cauzalitate, precum și faptul că traumatismul cranio – cerebral produs la 7 noiembrie 2000 au pus viața părții vătămate în primejdie prin leziunile meningo – cerebrale (dilacerare cerebrală cu lamă de hematom subdural), iar numărul de 70 – 80 de zile de îngrijiri medicale a fost necesar pentru vindecarea leziunilor suferite la 7 noiembrie 2000 nu pentru consecințele unor probleme medicale anterioare. Din examinarea actelor dosarului, Curtea mai reține că în certificatul medico sunt menționate și leziunile suferite de partea vătămată în luna mai 2000. Așa fiind, se constată că împrejurarea că partea vătămată suferise un traumatism facial anterior datei de 7 noiembrie 2000, a fost cunoscută de instanță la soluționarea cauzei.

În aceste condiții se apreciază că nejustificat prima instanță a dispus efectuarea expertizei medico – legale prelungind astfel probatoriul cu ocazia soluționării cererii de revizuire deși nu exista cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Se impune și precizarea că pentru existența acestui caz de revizuire este necesar ca pe baza faptelor și a împrejurărilor descoperite după rămânerea definitivă a hotărârii să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal și de condamnare. În speță însă această condiție nu este îndeplinită pentru că practic prin împrejurarea invocată nu se putea dovedi că este neîntemeiată condamnarea ci, cel mult că încadrare juridică a faptei nu este corectă.

Drept urmare se constată că nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, legal și temeinic s-a respins cererea de revizuire. Critica privind neavizarea expertizei medico – legale este inutil a fi analizată în condițiile în care această probă nu trebuie administrată. În consecință recursul va fi respins, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat B.G. împotriva deciziei penale nr. 492/ A din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Galați. Obligă recurentul să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2004.