ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2709/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 6 ianuarie 2003, reclamanta Fundația J.T. Timiș a solicitat anularea

parțială a H.G. nr. 977/2002, și anume, a poziției nr. 10 din Anexa nr. 2.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că este proprietara tabulară a construcțiilor situate în

Timișoara, cunoscută sub denumirea C.T., proprietate a fostului Comitet Județean

U.T.C. Timiș, al cărui patrimoniu a fost preluat de reclamantă, în baza

Decretului - lege nr. 150/1990, căreia i s-a reconfirmat proprietatea prin

Legea nr. 142/2002 și confirmat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Mai arată că eronat,

imobilul a fost trecut în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al

municipiului Timișoara.

Pârâtul Guvernul României a

formulat întâmpinare, prin care solicită ca acțiunea să fie respinsă, pentru că

hotărârea contestată nu vatămă drepturile existente sau potențiale ale

reclamantei, nefiind, astfel, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din

Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.

Menționează că prin hotărâre

numai se inventariază bunuri aparținând domeniului public, nu se creează

drepturi noi, nu se stabilește și nici nu se modifică regimul juridic al

bunurilor respective, apartenența bunurilor la domeniul public județean și

local făcându-se prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale, hotărâri

care stabilesc sau modifică regimul juridic al acestor bunuri, care nu au fost

contestate de către reclamantă.

Ministerul Administrației

Publice a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând ca

acțiunea să fie respinsă ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată.

Pe cale de excepție, invocă

excepția lipsei calității procesuale active, susținând că reclamanta nu

justifică vătămarea sa în drepturi recunoscute de lege, astfel cum prevede art.

1 din Legea nr. 29/1990, deoarece nu face dovada dreptului vătămat și a

legăturii de cauzalitate între emiterea actului administrativ contestat cu

vătămarea invocată.

În ce privește fondul

cauzei, susține că prin hotărârea Guvernului a fost atestat domeniul public al

județului Timiș și al localităților din acest județ, declararea imobilului în

discuție, ca fiind de interes public local, realizându-se prin hotărârea

consiliului local, care nu a fost atacată la instanța de contencios

administrativ.

Și Consiliul Local al

municipiului Timișoara a introdus cerere de intervenție în interesul pârâtului,

prin care invocă neîndeplinirea procedurii prealabile de către reclamantă,

procedură prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, ca și faptul că hotărârile

judecătorești la care se referă reclamanta, privesc Fundația I.T. Timiș, nu pe

aceasta, hotărâri care nici nu au relevanță în cauză.

Invocă și excepția lipsei

calității procesuale a reclamantei, iar pe fond arată că s-a construit imobilul

în discuție prin efortul municipalității, reclamanta neputând invoca un drept

de proprietate asupra acestei construcții.

Cele două cereri de

intervenție au fost admise în principiu, în ședința publică de la 11 martie

2003.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 16/P.I. din

20 ianuarie 2004, a admis acțiunea, în sensul că a anulat poziția 10 din Anexa nr.

2 a H.G. nr. 977/2002, referitoare la C.T. Timișoara, a respins cererile de intervenție și a obligat pârâtul să plătească reclamantei, suma de 3.000.000 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile sunt nefondate,

deoarece dovada dreptului prevăzut de lege și dovada vătămării acestui drept

sunt chestiuni ce țin de fondul cauzei și nu se soluționează pe calea

excepției, iar în ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, există la

dosar, dovada îndeplinirii acestei proceduri.

Referitor la fondul cauzei,

reține că hotărârea contestată este nelegală, cu privire la includerea în

domeniul public al municipiului Timișoara, a C.T., imobilul fiind înscris în

Cartea Funciară, în anul 1992, ca având proprietar pe reclamantă.

Mai reține că hotărârea Guvernului

nu este o simplă confirmare a unui regim juridic, ci actul emis de autoritatea

publică centrală care decide în ultimă instanță că un anumit bun face parte din

domeniul public, fiind irelevant faptul că reclamanta nu a atacat la instanța

de contencios administrativ, hotărârea consiliului local, prin care a fost

însușit domeniul public al municipiului Timișoara.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, pârâtul Guvernul României și Consiliul Local al municipiului

Timișoara, împreună cu Primarul municipiului Timișoara.

Guvernul României consideră

că sentința este netemeinică și nelegală, susținând că hotărârea contestată

este un act de inventariere a bunurilor aparținând domeniului public, care nu

creează drepturi noi, nu stabilește și nu modifică regimul juridic al bunurilor

respective, astfel că nu este de natură să vatăme drepturile reale ale

deținătorilor imobilelor.

Consideră că apartenența

bunurilor la domeniul public județean sau local se face prin hotărâri de

declarare ca atare ale consiliilor județene sau locale, acte care stabilesc sau

modifică regimul juridic al bunurilor, public sau privat, dar numai cu privire

la bunurile care aparțin unității administrativ-teritoriale respective, nu și

delimitarea proprietății unităților administrativ-teritoriale, de proprietatea

privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat.

Menționează că interpretarea

actului administrativ de inventariere, ca un act constitutiv de drepturi reale

ale unităților administrativ-teritoriale, ar conduce la încălcarea principiilor

de drept material privind dreptul de proprietate privată, disputa juridică

privind legalitatea dobândirii titlurilor de proprietate trebuind să fie

soluționată de către instanța de drept comun, în cadrul acțiunii reale

imobiliare.

Susține că excepția lipsei

calității procesuale active este o excepție de fond, asupra căreia instanța

avea posibilitatea procedurală de a se pronunța cu prioritate, dacă nu se mai

impunea administrarea de noi probatorii, sau odată cu fondul cauzei.

Consiliul Local al

municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara, printr-o cerere

comună, critică sentința pentru că instanța nu s-a pronunțat asupra calității

procesuale a reclamantei, avându-se în vedere și că sentințele la care se

referă reclamanta, privesc Fundația I.T., nu Fundația J.T.

Consideră că pe fond

acțiunea era inadmisibilă, pentru că reclamanta s-a adresat instanței de

contencios administrativ, înainte de a ataca hotărârea consiliului local prin

care s-a aprobat domeniul public.

Analizând recursurile

declarate, ținând cont de materialul probator administrat în cauză și de

dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele:

Intimata-reclamantă a

contestat includerea în H.G. nr. 977/2002, la poziția nr. 10 din Anexa nr. 2, a

imobilului C.T. Timișoara, ca făcând parte din domeniul public al municipiului

Timișoara, susținând că în realitate acest bun este proprietatea sa.

Imobilul respectiv a făcut

parte din patrimoniul Comitetului Județean U.T.C. Timiș, patrimoniu ce a fost

preluat de către Fundația I.T. Timiș, în baza Decretului - lege nr. 159/1990,

fundație care ulterior, în baza Legii nr. 146/2002, și-a schimbat denumirea în

Fundația J.T. Timiș.

Ca atare, susținerea

recurentului Consiliului Local al municipiului Timișoara, că hotărârile

judecătorești invocate de intimata-reclamantă privesc Fundația I.T. Timiș, nu

Fundația J.T. Timiș și, ca atare, ar fi vorba de două persoane juridice

diferite, nu poate fi reținută, intimata fiind continuatoarea în drepturi și

obligații a Fundației I.T. Timiș.

Prin ambele recursuri se

susține că reclamanta nu are calitate procesuală activă, susținere ce a fost

infirmată corect de către instanța de fond.

Conform prevederilor art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabilă în cauza

de față): „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în

drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin

refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea

referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței

judecătorești complete, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Prin Legea nr. 429/2003, de

revizuire a Constituției României, s-a prevăzut atacarea în instanța de

contencios administrativ, a unui act administrativ, atunci când persoana se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.

Intimata pretinde că a fost

vătămată în dreptul său de proprietate asupra C.T. Timișoara, problemă ce poate

fi rezolvată ca o chestiune de fond, cum, de altfel, a reținut și prima

instanță.

Interesul acesteia este

vizibil, ea urmărind să păstreze în patrimoniu bunul în discuție și de a fi

scos dintre bunurile incluse în domeniul public al municipiului Timișoara, prin

H.G. nr. 977/2002.

Intimata a făcut dovada că

imobilul a fost transmis în patrimoniul său, încă din anul 2000 și că l-a

înscris în Cartea Funciară a municipiului Timișoara, în anul 1992, la nr. 41549,

nr. top 27904, numai în ce privește construcțiile din str. A. (C.T. Timiș), iar

pentru terenul aferent are numai un drept de folosință.

Hotărârile judecătorești

invocate de intimata-reclamantă în susținerea calității sale de proprietar

asupra imobilului, nu sunt relevante în cauză, pentru că acțiunea Consiliului Local

al municipiului Timișoara, pentru rectificarea Cărții Funciare, cu însemnările

privind C.T., a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale a acestuia,

fără să se analizeze fondul problemei.

În ce privește susținerea

recurenților, că intimata-reclamantă trebuia să atace mai întâi hotărârea

Consiliului Local al municipiului Timișoara, prin care s-a aprobat inventarul

bunurilor ce constituie domeniul public al municipiului Timișoara, inventar

întocmit de comisia special constituită în acest scop, nu poate fi primită.

Actul cu forță juridică

superioară este H.G. nr. 977/2002, pentru că prin aceasta se atestă domeniul

public al județului Timiș și al unităților administrativ-teritoriale din cadrul

județului, prin hotărârea Guvernului putând fi admise numai parțial în

categoria bunurilor ce fac parte din domeniul public, cele menționate în

inventare și însușite prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale.

Ca atare, așa cum corect a

reținut și instanța de fond, hotărârea Guvernului nu este o simplă confirmare a

unui regim juridic, ci un act administrativ emis de o autoritate publică

centrală care în final decide dacă un anumit bun face parte din domeniul

public.

În realitate, hotărârea Guvernului,

de includere a unui bun în domeniul public, nu constituie o simplă atestare, ci

privește regimul juridic al acestuia, astfel că intimata-reclamantă avea

dreptul să ceară cenzurarea acesteia, deoarece a fost deposedată pe nedrept de

construcțiile asupra cărora pretinde un drept de proprietate, drept pe care l-a

și putut justifica.

Cum prin acțiune s-a

solicitat anularea parțială a hotărârii Guvernului, în temeiul art. 1 din Legea

nr. 29/1990, emitentul actului atacat este răspunzător de legalitatea lui, iar

nu celelalte autorități administrative care au emis actele ce au stat la baza

adoptării acestuia.

Pentru considerentele

arătate mai sus, urmează să se respingă atât recursul promovat de Guvernul

României, cât și cel introdus de recurentul-intervenient Consiliul Local al

municipiului Timișoara, ca nefondate, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.

În ce privește recursul

declarat de Primarul municipiului Timișoara, acesta urmează să fie respins ca

inadmisibil, primarul neavând calitate procesuală în promovarea recursului,

pentru că nu a fost parte în cauză la prima instanță și, ca atare, nu avea

dreptul legal de a promova recurs împotriva unei hotărâri judecătorești care nu

s-a pronunțat în contradictoriu și cu acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâtul Guvernul României și de intervenientul Consiliul Local al

municipiului Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 16/P.I. din 20 ianuarie

2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondate.

Respinge recursul formulat

de Primarul municipiului Timișoara împotriva aceleiași sentințe, ca

inadmisibil.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 aprilie 2005.