ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2709/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie 2003, reclamanta Fundația J.T. Timiș a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 977/2002, și anume, a poziției nr. 10 din Anexa nr. 2. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că este proprietara tabulară a construcțiilor situate în Timișoara, cunoscută sub denumirea C.T., proprietate a fostului Comitet Județean U.T.C. Timiș, al cărui patrimoniu a fost preluat de reclamantă, în baza Decretului - lege nr. 150/1990, căreia i s-a reconfirmat proprietatea prin Legea nr. 142/2002 și confirmat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Mai arată că eronat, imobilul a fost trecut în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Timișoara.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care solicită ca acțiunea să fie respinsă, pentru că hotărârea contestată nu vatămă drepturile existente sau potențiale ale reclamantei, nefiind, astfel, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ. Menționează că prin hotărâre numai se inventariază bunuri aparținând domeniului public, nu se creează drepturi noi, nu se stabilește și nici nu se modifică regimul juridic al bunurilor respective, apartenența bunurilor la domeniul public județean și local făcându-se prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale, hotărâri care stabilesc sau modifică regimul juridic al acestor bunuri, care nu au fost contestate de către reclamantă.

Ministerul Administrației Publice a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând ca acțiunea să fie respinsă ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată. Pe cale de excepție, invocă excepția lipsei calității procesuale active, susținând că reclamanta nu justifică vătămarea sa în drepturi recunoscute de lege, astfel cum prevede art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece nu face dovada dreptului vătămat și a legăturii de cauzalitate între emiterea actului administrativ contestat cu vătămarea invocată. În ce privește fondul cauzei, susține că prin hotărârea Guvernului a fost atestat domeniul public al județului Timiș și al localităților din acest județ, declararea imobilului în discuție, ca fiind de interes public local, realizându-se prin hotărârea consiliului local, care nu a fost atacată la instanța de contencios administrativ.

Și Consiliul Local al municipiului Timișoara a introdus cerere de intervenție în interesul pârâtului, prin care invocă neîndeplinirea procedurii prealabile de către reclamantă, procedură prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, ca și faptul că hotărârile judecătorești la care se referă reclamanta, privesc Fundația I.T. Timiș, nu pe aceasta, hotărâri care nici nu au relevanță în cauză. Invocă și excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, iar pe fond arată că s-a construit imobilul în discuție prin efortul municipalității, reclamanta neputând invoca un drept de proprietate asupra acestei construcții. Cele două cereri de intervenție au fost admise în principiu, în ședința publică de la 11 martie 2003. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 16/P.I.

din 20 ianuarie 2004, a admis acțiunea, în sensul că a anulat poziția 10 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 977/2002, referitoare la C.T. Timișoara, a respins cererile de intervenție și a obligat pârâtul să plătească reclamantei, suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța reține, în motivarea sentinței, că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile sunt nefondate, deoarece dovada dreptului prevăzut de lege și dovada vătămării acestui drept sunt chestiuni ce țin de fondul cauzei și nu se soluționează pe calea excepției, iar în ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, există la dosar, dovada îndeplinirii acestei proceduri.

Referitor la fondul cauzei, reține că hotărârea contestată este nelegală, cu privire la includerea în domeniul public al municipiului Timișoara, a C.T., imobilul fiind înscris în Cartea Funciară, în anul 1992, ca având proprietar pe reclamantă. Mai reține că hotărârea Guvernului nu este o simplă confirmare a unui regim juridic, ci actul emis de autoritatea publică centrală care decide în ultimă instanță că un anumit bun face parte din domeniul public, fiind irelevant faptul că reclamanta nu a atacat la instanța de contencios administrativ, hotărârea consiliului local, prin care a fost însușit domeniul public al municipiului Timișoara. Împotriva sentinței au declarat recurs, pârâtul Guvernul României și Consiliul Local al municipiului Timișoara, împreună cu Primarul municipiului Timișoara.

Guvernul României consideră că sentința este netemeinică și nelegală, susținând că hotărârea contestată este un act de inventariere a bunurilor aparținând domeniului public, care nu creează drepturi noi, nu stabilește și nu modifică regimul juridic al bunurilor respective, astfel că nu este de natură să vatăme drepturile reale ale deținătorilor imobilelor. Consideră că apartenența bunurilor la domeniul public județean sau local se face prin hotărâri de declarare ca atare ale consiliilor județene sau locale, acte care stabilesc sau modifică regimul juridic al bunurilor, public sau privat, dar numai cu privire la bunurile care aparțin unității administrativ-teritoriale respective, nu și delimitarea proprietății unităților administrativ-teritoriale, de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat.

Menționează că interpretarea actului administrativ de inventariere, ca un act constitutiv de drepturi reale ale unităților administrativ-teritoriale, ar conduce la încălcarea principiilor de drept material privind dreptul de proprietate privată, disputa juridică privind legalitatea dobândirii titlurilor de proprietate trebuind să fie soluționată de către instanța de drept comun, în cadrul acțiunii reale imobiliare. Susține că excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de fond, asupra căreia instanța avea posibilitatea procedurală de a se pronunța cu prioritate, dacă nu se mai impunea administrarea de noi probatorii, sau odată cu fondul cauzei. Consiliul Local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara, printr-o cerere comună, critică sentința pentru că instanța nu s-a pronunțat asupra calității procesuale a reclamantei, avându-se în vedere și că sentințele la care se referă reclamanta, privesc Fundația I.T., nu Fundația J.T.

Consideră că pe fond acțiunea era inadmisibilă, pentru că reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ, înainte de a ataca hotărârea consiliului local prin care s-a aprobat domeniul public. Analizând recursurile declarate, ținând cont de materialul probator administrat în cauză și de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele: Intimata-reclamantă a contestat includerea în H.G. nr. 977/2002, la poziția nr. 10 din Anexa nr. 2, a imobilului C.T. Timișoara, ca făcând parte din domeniul public al municipiului Timișoara, susținând că în realitate acest bun este proprietatea sa. Imobilul respectiv a făcut parte din patrimoniul Comitetului Județean U.T.C. Timiș, patrimoniu ce a fost preluat de către Fundația I.T.

Timiș, în baza Decretului - lege nr. 159/1990, fundație care ulterior, în baza Legii nr. 146/2002, și-a schimbat denumirea în Fundația J.T. Timiș. Ca atare, susținerea recurentului Consiliului Local al municipiului Timișoara, că hotărârile judecătorești invocate de intimata-reclamantă privesc Fundația I.T. Timiș, nu Fundația J.T. Timiș și, ca atare, ar fi vorba de două persoane juridice diferite, nu poate fi reținută, intimata fiind continuatoarea în drepturi și obligații a Fundației I.T. Timiș. Prin ambele recursuri se susține că reclamanta nu are calitate procesuală activă, susținere ce a fost infirmată corect de către instanța de fond.

Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabilă în cauza de față): „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești complete, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Prin Legea nr. 429/2003, de revizuire a Constituției României, s-a prevăzut atacarea în instanța de contencios administrativ, a unui act administrativ, atunci când persoana se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.

Intimata pretinde că a fost vătămată în dreptul său de proprietate asupra C.T. Timișoara, problemă ce poate fi rezolvată ca o chestiune de fond, cum, de altfel, a reținut și prima instanță. Interesul acesteia este vizibil, ea urmărind să păstreze în patrimoniu bunul în discuție și de a fi scos dintre bunurile incluse în domeniul public al municipiului Timișoara, prin H.G. nr. 977/2002. Intimata a făcut dovada că imobilul a fost transmis în patrimoniul său, încă din anul 2000 și că l-a înscris în Cartea Funciară a municipiului Timișoara, în anul 1992, la nr. 41549, nr. top 27904, numai în ce privește construcțiile din str. A. (C.T. Timiș), iar pentru terenul aferent are numai un drept de folosință.

Hotărârile judecătorești invocate de intimata-reclamantă în susținerea calității sale de proprietar asupra imobilului, nu sunt relevante în cauză, pentru că acțiunea Consiliului Local al municipiului Timișoara, pentru rectificarea Cărții Funciare, cu însemnările privind C.T., a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale a acestuia, fără să se analizeze fondul problemei. În ce privește susținerea recurenților, că intimata-reclamantă trebuia să atace mai întâi hotărârea Consiliului Local al municipiului Timișoara, prin care s-a aprobat inventarul bunurilor ce constituie domeniul public al municipiului Timișoara, inventar întocmit de comisia special constituită în acest scop, nu poate fi primită.

Actul cu forță juridică superioară este H.G. nr. 977/2002, pentru că prin aceasta se atestă domeniul public al județului Timiș și al unităților administrativ-teritoriale din cadrul județului, prin hotărârea Guvernului putând fi admise numai parțial în categoria bunurilor ce fac parte din domeniul public, cele menționate în inventare și însușite prin hotărâri ale consiliilor județene sau locale. Ca atare, așa cum corect a reținut și instanța de fond, hotărârea Guvernului nu este o simplă confirmare a unui regim juridic, ci un act administrativ emis de o autoritate publică centrală care în final decide dacă un anumit bun face parte din domeniul public.

În realitate, hotărârea Guvernului, de includere a unui bun în domeniul public, nu constituie o simplă atestare, ci privește regimul juridic al acestuia, astfel că intimata-reclamantă avea dreptul să ceară cenzurarea acesteia, deoarece a fost deposedată pe nedrept de construcțiile asupra cărora pretinde un drept de proprietate, drept pe care l-a și putut justifica. Cum prin acțiune s-a solicitat anularea parțială a hotărârii Guvernului, în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990, emitentul actului atacat este răspunzător de legalitatea lui, iar nu celelalte autorități administrative care au emis actele ce au stat la baza adoptării acestuia. Pentru considerentele arătate mai sus, urmează să se respingă atât recursul promovat de Guvernul României, cât și cel introdus de recurentul-intervenient Consiliul Local al municipiului Timișoara, ca nefondate, în temeiul art. 299 și 312 C. proc.

civ. În ce privește recursul declarat de Primarul municipiului Timișoara, acesta urmează să fie respins ca inadmisibil, primarul neavând calitate procesuală în promovarea recursului, pentru că nu a fost parte în cauză la prima instanță și, ca atare, nu avea dreptul legal de a promova recurs împotriva unei hotărâri judecătorești care nu s-a pronunțat în contradictoriu și cu acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtul Guvernul României și de intervenientul Consiliul Local al municipiului Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 16/P.I. din 20 ianuarie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate. Respinge recursul formulat de Primarul municipiului Timișoara împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.