ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3900/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 5626 din 27

octombrie 2003, Judecătoria Oradea a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâții P.H., O.M., S.R., ș.a., toți

reprezentați de D.I.

Pentru a pronunța această hotărâre ,

instanța de fond, în esență, a reținut că reclamantul, care este proprietarul

apartamentului nr. 11 din Oradea, și al apartamentului 1 din Sânmartin nr. 105/A,

a cerut prin acțiune să se constate că nu datorează cheltuieli de întreținere

pentru apă rece, începând cu data de 1 august 2002 și să fie obligată Asociația

de Proprietari să-i încaseze cheltuielile datorate pentru perioada

august-noiembrie 2002.

Din actele depuse la dosar rezultă că

pentru perioada august-noiembrie 2002 reclamantul a plătit întreținere la

Asociația de Proprietari din Sînmartin, însă din declarațiile martorilor S.V.

și M.V. rezultă că acesta vine și la apartamentul din Oradea.

Reține instanța de fond, că nu este

constituită o asociație de proprietari pentru acest imobil, dar numitul D.I.

este reprezentantul intereselor proprietarilor și figurează la Serviciul

Asociațiilor de Proprietari de pe lângă Primăria Oradea ca fiind administrator,

iar locatarii l-au delegat să se ocupe de debranșarea apartamentului

reclamantului de la consumul de apă rece.

Deoarece membrii asociației pot să

solicite diminuarea temporară a cotelor de contribuție la cheltuielile

asociației numai dacă lipsesc cel puțin 30 zile calendaristice, în decursul a

două luni consecutive, numitul D.I. ca proprietar și reprezentant al celorlalți

proprietari putea fi obligat să încaseze suma diminuată doar dacă reclamantul

lipsea din apartamentul situat în Oradea timp de 30 zile pe parcursul a două

luni consecutive. O asemenea dovadă nu a fost făcută, iar martorii l-au văzut

pe reclamant intrând și ieșind din apartament.

Prin decizia civila nr. 449 din 7 mai

2004 a Curții de Apel Oradea a fost respins apelul declarat de reclamant

împotriva acestei hotărâri, instanța de apel reținând că din declarațiile

martorilor audiați în cauză rezultă că reclamantul chiar dacă nu locuiește în

apartament, începând cu luna august 2002 a fost văzut de mai multe ori în

locuință. Întrucât reclamantul nu a făcut dovada că a lipsit din apartament cel

puțin 30 zile pe parcursul a două luni, corect instanța de fond a reținut că

este neîntemeiată cererea de a se constata că nu datorează cheltuieli pentru

plata apei reci, și nu poate fi obligată persoana împuternicită de proprietari

să încaseze sumele diminuate, deoarece acest fapt ar duce la diminuarea

cheltuielilor comune pe perioada respectivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ., susține

că nu locuiește în apartamentul situat în Oradea. Faptul că merge să aerisească

locuința nu atrage obligația sa de a plăti cheltuielile comune, stabilite

conform calculelor efectuate de numitul D.I.

Mai susține recurentul, că nu poate fi

obligat să monteze contoare, câtă vreme nu locuiește în acest apartament, și că

s-a respins acțiunea, deși se reține împrejurarea că a formulat cerere la

Primăria Oradea pentru a fi scutit de la plata cheltuielilor comune, fiind

aplicabile prevederile art. 32 din Ordinul nr. 139/1997 al M.L.D.A.T.

Recursul va fi respins pentru următoarele

considerente:

La data când s-a pronunțat instanța de

fond (27 octombrie 2003) art. 282

1

C. proc. civ. avea următorul

conținut: „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă

instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de

întreținere, obligații de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun

mobil în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, acțiunile posesorii,

cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea

măsurilor asiguratorii, precum și în alte cazuri prevăzute de lege”.

Potrivit textului citat, hotărârile date

în cererile privind obligația de plată a unei sume de bani în valoare de până

la 200 milioane lei inclusiv nu erau supuse apelului, iar sintagma „cereri

privind obligația de plată a unei sume de bani” se referă la toate acțiunile

privitoare la obligația de plată a unei sume de bani, indiferent de modul în

care este formulată cererea și de partea obligată la plată.

Or, în prezenta cauză, reclamantul,

nemulțumit de modul în care s-a stabilit cuantumul sumei care face obiectul

obligației sale de plată a cheltuielilor comune de întreținere, prin acțiunea

formulată pe cale principală a cerut să se constate că nu datorează cheltuieli

pentru plata apei reci și să fie obligată persoana împuternicită cu încasarea

cheltuielilor de întreținere să primească suma datorată.

Acțiunea privind obligația reclamantului

de plată a sumei de bani datorată de acesta cu titlu de contribuție la

cheltuielile comune de întreținere, se încadrează în cererile prevăzute de art.

282

1

C. proc. civ., iar hotărârea pronunțată de instanța de fond era

supusă numai recursului.

Greșeala curții de apel de a califica

drept apel calea de atac folosită de reclamant, nu îi deschide acestuia calea

unui nou recurs, deoarece căile de atac sunt stabilite de lege și nu de

judecător, iar prin exercitarea de către curtea de apel a controlului judiciar

asupra hotărârii pronunțate de judecătorie, dreptul reclamantului la exercițiul

singurei căi de atac prevăzută de lege s-a stins, neputând fi declarat un nou

recurs doar pentru faptul calificării greșite a căii de atac folosite inițial.

Pentru considerentele expuse, recursul

declarat de reclamant va fi respins, fără a fi analizate criticile formulate de

acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul

M.I. împotriva deciziei nr. 449 din 7 mai 2004 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 mai 2005.