ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3116/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3116/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 270 din 7

februarie 2002, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost condamnat inculpatul

P.G.A. la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

178 alin. (2) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fixându-se

termen de încercare 4 ani.

În rezolvarea laturii civile a fost

obligat inculpatul să plătească părții civile S.I. suma de 50.000.000 lei

despăgubiri civile și 50.000.000 lei daune morale.

Împotriva soluției au declarat apel

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, inculpatul P.G.A. și partea civilă

S.I.

Parchetul de pe lângă Judecătoria

Pitești a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele

aspecte:

- omisiunea de a se cita în cauză în

calitate de parte responsabilă civilmente a societății de asigurare,

încălcându-se astfel dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995;

- greșita individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului, în sensul că aceasta este prea mică în raport de fapta

comisă.

La rândul său, inculpatul a criticat

sentința pentru nelegalitate, în sensul că greșit a fost condamnat, deoarece

autoturismul angajat în accident a fost condus de victimă, fapt ce exclude

răspunderea sa penală.

În sfârșit, partea civilă a criticat

sentința pentru netemeinicie sub aspectul întinderii cuantumului daunelor

morale acordate de prima instanță, în sensul că acesta este prea mic.

Prin decizia penală nr. 694 din 12

noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, s-au admis toate

apelurile și s-a casat sentința cu trimitere spre rejudecare.

S-a reținut în considerentele

deciziei că se impune introducerea în cauză a părții responsabile civilmente,

respectiv S.A.R. A. S.A. Cluj Napoca, sucursala Muntenia Pitești.

După casare, prin sentința penală

nr. 502 din 3 martie 2003, pronunțată de Judecătoria Pitești, a fost condamnat

inculpatul P.G.A. la un an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art.

76 lit. d) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

A fost obligat inculpatul în solidar

cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A. Cluj Napoca, sucursala Muntenia

Pitești, la plata sumei de 40.000.000 lei către partea civilă S.I., la

10.000.000 lei despăgubiri civile și la 75.000.000 lei daune morale către

aceeași parte civilă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 2 februarie 1999, în

jurul orelor 22,10, organele de poliție ale municipiului Pitești au fost

sesizate în legătură cu faptul că pe str. Exercițiu din Pitești s-a produs un

accident de circulație.

La fața locului, pe sensul de mers

spre str. Ion Antonescu în dreptul imobilelor a fost găsit în stare de

staționare autobuzul aparținând S.C. R. S.A. Pitești, orientat cu fața spre

direcția respectivă și care fusese condus de numitul D.A.G.

La o distanță de 0,5 metri în fața

autobuzului, pe același sens de mers a mai fost găsit în poziție de staționare și

autoturismul Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare provizoriu, orientat cu fața

spre autobuz.

Din accident a rezultat avarierea

celor două autovehicule și vătămarea corporală a inculpatului, iar numitul S.M.

a decedat.

Din depozițiile martorilor reiese

că, în seara zilei de 2 februarie 1999, inculpatul s-a întâlnit cu victima S.M.

cu care era prieten de mult timp, mai întâi la barul T. din Pitești după care

s-au deplasat la barul O. unde s-au întâlnit cu mai mulți prieteni, iar în

jurul orelor 22,00, cei doi au plecat de la barul O. și s-au deplasat cu

autoturismul menționat mai sus, fără a se putea stabili din probele

administrate scopul și destinația acestei deplasări.

În dreptul sediului A. Pitești, unde

strada este în pantă și în curbă, din cauza vitezei neadecvate, autoturismul

Dacia a părăsit banda sa de mers și a intrat pe contrasens, lovindu-se frontal

cu autobuzul care circula regulamentar pe traseul de transport în comun,

cartier Trivale – Centru.

Experții tehnici au apreciat că

autoturismul, venind din zona centrală a municipiului Pitești, s-a înscris pe

str. Exercițiu însă din cauza vitezei foarte mari, de 196 km/h, în sectorul de

drum respectiv, în condițiile de pantă și curbă nu a putut fi realizat virajul,

motiv pentru care s-a lovit frontal cu autobuzul.

În drept, fapta inculpatului a fost

încadrată în dispozițiile art. 178 alin. (2) C. pen., respectiv ucidere din

culpă.

Individualizarea pedepsei s-a făcut

în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se

circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului cu consecința reducerii

pedepsei sub limita minimului special.

Împotriva sentinței a declarat apel

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, care o critică pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând înlocuirea modalității de executare a pedepsei

aplicate inculpatului din art. 81 în art. 86

1

C. pen. și aplicarea

Legii nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse.

Partea civilă S.I. a criticat

sentința sub aspectul rezolvării laturii civile și a solicitat majorarea cuantumului

daunelor morale.

Și inculpatul a declarat apel

împotriva sentinței, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că a fost

condamnat pe nedrept, deoarece nu s-a aflat la volanul autoturismului implicat

în accident.

Prin decizia penală nr. 310 din 26 iunie

2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, s-au admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și de inculpatul P.G.A.

și s-a desființat în parte sentința în sensul că în baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată.

Prin aceeași decizie s-a respins

apelul părții vătămate S.I. ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii de ucidere din culpă, precum și faptul că pedeapsa la care a fost

condamnat este grațiată.

Împotriva deciziei tribunalului a

declarat recurs inculpatul P.G.A., care o critică pentru nelegalitate, invocând

și de această dată că a fost condamnat pe nedrept, deoarece nu el s-a aflat la

volanul autoturismului implicat în accident, ci victima.

Prin decizia penală nr. 417 din 2

octombrie 2003, Curtea de Apel Pitești a admis recursul declarat de inculpatul

P.G.A. și, cu majoritate, a casat hotărârile atacate și, în baza art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat

inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C.

pen.

În aceeași decizie, un judecător al

completului de judecată a format opinie separată, în sensul respingerii recursului

declarat de inculpat, ca nefondat.

Împotriva deciziei penale nr. 417

din 2 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs

în anulare, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și rejudecând,

menținerea soluțiilor pronunțate de instanțele de fond și de apel.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul în anulare este nefondat din următoarele

considerente:

Pentru a pronunța decizia recurată,

instanța de control judiciar a constatat că vinovăția inculpatului a fost

reținută în baza unor probe contradictorii, care nu sunt de natură să formeze,

fără dubii, concluzia că inculpatul este autorul infracțiunii de ucidere din

culpă.

Astfel, instanța de recurs a reținut

că declarațiile martorilor, pe care și-a întemeiat parchetul trimiterea în

judecată a inculpatului P.G.A., sunt cele date de I.C., D.A., V.G. și D.M.

Față de aceste declarații, instanța

de recurs a constatat că sunt contradictorii, după cum vom arăta.

Martorul D.A. (conducătorul

autobuzului implicat în accident) a declarat la data producerii accidentului, 2

februarie 1999, că nu a reținut fizionomia celor doi ocupanți ai autoturismului

și că nu poate preciza cine a fost la volanul autoturismului întrucât era

întuneric și a suferit un șoc emoțional.

Martorul a mai declarat, la acea

dată, că nu a participat la scoaterea victimelor din autoturism.

În declarația dată după aproximativ

un an și o lună, respectiv 13 martie 2000, martorul revine asupra primei

declarații, în sensul că relatează mai multe amănunte cu privire la găsirea

unor chitanțe pe numele inculpatului în torpedo-ul mașinii.

Prin declarația dată în fața

instanței, la 31 mai 2001, martorul contrazice primele două declarații, în

sensul că el a participat la scoaterea celor doi tineri din autoturism.

Martorul I.C., în prima declarație

din 2 martie 1999 a precizat că nu a văzut împrejurările comiterii accidentului

de circulație și nici cine a condus autoturismul implicat în accident, afirmând

că a ajuns la locul accidentului când cei doi ocupanți ai autoturismului erau

deja scoși din mașină și întinși pe trotuar.

La 11 iulie 2000, același martor

declară că ocupantul scaunului din dreapta față era victima S.M., pe care l-a

tras afară din mașină și l-a întins pe trotuar.

Martorul a mai precizat că a fost de

față când conducătorul autoturismului a fost scos afară și l-a căutat pe acesta

în buzunar, găsindu-i actul de identitate și constatând că se numește P.A.

Martorul V.G., în prima declarație,

a relatat faptul că la data producerii accidentului, în timp ce transporta o

femeie gravidă la Spitalul Județean Argeș, a fost oprit la locul accidentului

și a dus la spital una din persoanele accidentate.

În această declarație, martorul a precizat

că nu a văzut cum s-a petrecut accidentul, nici poziția ocupată de cei doi

tineri în mașină, întrucât a ajuns la fața locului când cei doi ocupanți erau

deja scoși din autoturism.

În declarația din 12 iulie 2000,

dată după un an și șase luni de zile, martorul revine asupra primei declarații

în sensul că, ajuns la fața locului, a văzut când persoana pe care a

transportat-o la spital a fost scoasă pe ușa din dreapta a autoturismului,

identificând-o ca fiind S.M., băiatul doctorului S. de la Spitalul Județean.

Martorul D.M. a declarat, la 17

iunie 1999, că nu poate preciza cu certitudine cine a fost la volanul

autoturismului în momentul impactului.

Același martor, la 13 martie 2003, a

revenit asupra primei declarații, relatând, cu amănunte, faptul că, personal, a

scos din autoturism pe ocupantul din partea dreaptă, care era blond-șaten și

mai solid decât cel de la volan.

Analizând aceste declarații, Curtea

constată că, într-adevăr, sunt contradictorii cu privire la desfășurarea reală

a evenimentelor.

Pe de altă parte, martorul G.C.M.,

în declarația dată la data de 8 martie 1999, a arătat că, fiind, printre alții,

cu S.M. și P.A. la barul O., aceștia doi s-au ridicat și au ieșit din bar.

Martorul l-a strigat pe P.A. să discute ceva cu el, timp în care S.M. s-a

deplasat la autoturism, a deschis portiera stângă față, a pornit motorul și-l

tot striga pe P.A. deoarece se grăbea.

P.A. s-a deplasat la autoturism,

urcându-se pe scaunul din dreapta față, după care au plecat.

Martorul și-a menținut declarația și

la data de 11 iulie 2000.

Martorul N.F.I., în declarația dată

la 25 februarie 1999, arată că, ajungând la locul accidentului, în momentele

imediat următoare (acesta se afla în autoturismul din spatele autobuzului),

împreună cu martorul H.G., a deschis ușa din dreapta față și a scos din

autoturism un individ de aproximativ 20-25 ani, slab și mic de înălțime, care

se văita de durere.

L-au așezat pe trotuar, după care

l-au scos și pe cel de la volan, așezându-l, de asemenea, pe trotuar.

Martorul H.G., în declarația sa,

susține cele relatate de martorul N.F.I.

Martorul B.A., în declarația din 14

martie 1999, a afirmat că, ajuns la locul accidentului, în jurul autoturismului

a văzut 3-4 persoane care, în momentul sosirii lui, erau aplecate asupra a două

persoane ce erau întinse pe carosabil.

A constatat că cel întins pe

carosabil, în partea dreaptă a autoturismului, era un individ de statură mică,

aproximativ 1,70 m, iar celălalt individ se afla pe trotuarul din partea stângă

a acelui autoturism și nu mai mișca deloc.

De asemenea, a reținut că acesta din

urmă era foarte solid.

Instanța, apreciind din ansamblul

declarațiilor, că cele date în perioada imediat următoare producerii

evenimentului rutier, sunt cele care reflectă adevărul, urmează să înlăture

declarațiile date de martorii I.C., V.G., D.A. și D.M., declarații date după o

perioadă de cel puțin un an de zile de la momentul producerii accidentului și

care contrazic în totalitate declarațiile lor inițiale.

Coroborând declarațiile date în

cauză cu expertizele medico-legale și expertizele tehnice efectuate în cauză,

rezultă că, în momentul producerii accidentului, la volanul autoturismului cu

număr de înmatriculare provizoriu se afla S.M.

Referitor la opinia separată a

judecătorului, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, întrucât a luat

în considerație numai declarațiile ulterioare ale martorilor D.M., V.G., D.A.,

I.C. și G.M., înlăturând rapoartele medico-legale și expertizele tehnice

efectuate în cauză.

Față de aceste considerente, urmează

ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

fi respins recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 417 din 2 octombrie 2003 a

Curții de Apel Pitești, privind pe inculpatul P.G.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

iunie 2004.