ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3116/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 270 din 7 februarie 2002, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost condamnat inculpatul P.G.A. la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fixându-se termen de încercare 4 ani. În rezolvarea laturii civile a fost obligat inculpatul să plătească părții civile S.I. suma de 50.000.000 lei despăgubiri civile și 50.000.000 lei daune morale. Împotriva soluției au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, inculpatul P.G.A. și partea civilă S.I.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: - omisiunea de a se cita în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a societății de asigurare, încălcându-se astfel dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995; - greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în sensul că aceasta este prea mică în raport de fapta comisă. La rândul său, inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate, în sensul că greșit a fost condamnat, deoarece autoturismul angajat în accident a fost condus de victimă, fapt ce exclude răspunderea sa penală. În sfârșit, partea civilă a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul întinderii cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță, în sensul că acesta este prea mic.

Prin decizia penală nr. 694 din 12 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, s-au admis toate apelurile și s-a casat sentința cu trimitere spre rejudecare. S-a reținut în considerentele deciziei că se impune introducerea în cauză a părții responsabile civilmente, respectiv S.A.R. A. S.A. Cluj Napoca, sucursala Muntenia Pitești. După casare, prin sentința penală nr. 502 din 3 martie 2003, pronunțată de Judecătoria Pitești, a fost condamnat inculpatul P.G.A. la un an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A. Cluj Napoca, sucursala Muntenia Pitești, la plata sumei de 40.000.000 lei către partea civilă S.I., la 10.000.000 lei despăgubiri civile și la 75.000.000 lei daune morale către aceeași parte civilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: La data de 2 februarie 1999, în jurul orelor 22,10, organele de poliție ale municipiului Pitești au fost sesizate în legătură cu faptul că pe str. Exercițiu din Pitești s-a produs un accident de circulație. La fața locului, pe sensul de mers spre str. Ion Antonescu în dreptul imobilelor a fost găsit în stare de staționare autobuzul aparținând S.C.

R. S.A. Pitești, orientat cu fața spre direcția respectivă și care fusese condus de numitul D.A.G. La o distanță de 0,5 metri în fața autobuzului, pe același sens de mers a mai fost găsit în poziție de staționare și autoturismul Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare provizoriu, orientat cu fața spre autobuz. Din accident a rezultat avarierea celor două autovehicule și vătămarea corporală a inculpatului, iar numitul S.M. a decedat. Din depozițiile martorilor reiese că, în seara zilei de 2 februarie 1999, inculpatul s-a întâlnit cu victima S.M. cu care era prieten de mult timp, mai întâi la barul T. din Pitești după care s-au deplasat la barul O. unde s-au întâlnit cu mai mulți prieteni, iar în jurul orelor 22,00, cei doi au plecat de la barul O. și s-au deplasat cu autoturismul menționat mai sus, fără a se putea stabili din probele administrate scopul și destinația acestei deplasări.

În dreptul sediului A. Pitești, unde strada este în pantă și în curbă, din cauza vitezei neadecvate, autoturismul Dacia a părăsit banda sa de mers și a intrat pe contrasens, lovindu-se frontal cu autobuzul care circula regulamentar pe traseul de transport în comun, cartier Trivale – Centru. Experții tehnici au apreciat că autoturismul, venind din zona centrală a municipiului Pitești, s-a înscris pe str. Exercițiu însă din cauza vitezei foarte mari, de 196 km/h, în sectorul de drum respectiv, în condițiile de pantă și curbă nu a putut fi realizat virajul, motiv pentru care s-a lovit frontal cu autobuzul. În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în dispozițiile art. 178 alin. (2) C. pen., respectiv ucidere din culpă.

Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimului special. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând înlocuirea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului din art. 81 în art. 86 1 C. pen. și aplicarea Legii nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse. Partea civilă S.I. a criticat sentința sub aspectul rezolvării laturii civile și a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale. Și inculpatul a declarat apel împotriva sentinței, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că a fost condamnat pe nedrept, deoarece nu s-a aflat la volanul autoturismului implicat în accident.

Prin decizia penală nr. 310 din 26 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și de inculpatul P.G.A. și s-a desființat în parte sentința în sensul că în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată. Prin aceeași decizie s-a respins apelul părții vătămate S.I. ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, precum și faptul că pedeapsa la care a fost condamnat este grațiată. Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs inculpatul P.G.A., care o critică pentru nelegalitate, invocând și de această dată că a fost condamnat pe nedrept, deoarece nu el s-a aflat la volanul autoturismului implicat în accident, ci victima.

Prin decizia penală nr. 417 din 2 octombrie 2003, Curtea de Apel Pitești a admis recursul declarat de inculpatul P.G.A. și, cu majoritate, a casat hotărârile atacate și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. În aceeași decizie, un judecător al completului de judecată a format opinie separată, în sensul respingerii recursului declarat de inculpat, ca nefondat. Împotriva deciziei penale nr. 417 din 2 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și rejudecând, menținerea soluțiilor pronunțate de instanțele de fond și de apel.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul în anulare este nefondat din următoarele considerente: Pentru a pronunța decizia recurată, instanța de control judiciar a constatat că vinovăția inculpatului a fost reținută în baza unor probe contradictorii, care nu sunt de natură să formeze, fără dubii, concluzia că inculpatul este autorul infracțiunii de ucidere din culpă. Astfel, instanța de recurs a reținut că declarațiile martorilor, pe care și-a întemeiat parchetul trimiterea în judecată a inculpatului P.G.A., sunt cele date de I.C., D.A., V.G. și D.M. Față de aceste declarații, instanța de recurs a constatat că sunt contradictorii, după cum vom arăta. Martorul D.A.

(conducătorul autobuzului implicat în accident) a declarat la data producerii accidentului, 2 februarie 1999, că nu a reținut fizionomia celor doi ocupanți ai autoturismului și că nu poate preciza cine a fost la volanul autoturismului întrucât era întuneric și a suferit un șoc emoțional. Martorul a mai declarat, la acea dată, că nu a participat la scoaterea victimelor din autoturism. În declarația dată după aproximativ un an și o lună, respectiv 13 martie 2000, martorul revine asupra primei declarații, în sensul că relatează mai multe amănunte cu privire la găsirea unor chitanțe pe numele inculpatului în torpedo-ul mașinii. Prin declarația dată în fața instanței, la 31 mai 2001, martorul contrazice primele două declarații, în sensul că el a participat la scoaterea celor doi tineri din autoturism.

Martorul I.C., în prima declarație din 2 martie 1999 a precizat că nu a văzut împrejurările comiterii accidentului de circulație și nici cine a condus autoturismul implicat în accident, afirmând că a ajuns la locul accidentului când cei doi ocupanți ai autoturismului erau deja scoși din mașină și întinși pe trotuar. La 11 iulie 2000, același martor declară că ocupantul scaunului din dreapta față era victima S.M., pe care l-a tras afară din mașină și l-a întins pe trotuar. Martorul a mai precizat că a fost de față când conducătorul autoturismului a fost scos afară și l-a căutat pe acesta în buzunar, găsindu-i actul de identitate și constatând că se numește P.A. Martorul V.G., în prima declarație, a relatat faptul că la data producerii accidentului, în timp ce transporta o femeie gravidă la Spitalul Județean Argeș, a fost oprit la locul accidentului și a dus la spital una din persoanele accidentate.

În această declarație, martorul a precizat că nu a văzut cum s-a petrecut accidentul, nici poziția ocupată de cei doi tineri în mașină, întrucât a ajuns la fața locului când cei doi ocupanți erau deja scoși din autoturism. În declarația din 12 iulie 2000, dată după un an și șase luni de zile, martorul revine asupra primei declarații în sensul că, ajuns la fața locului, a văzut când persoana pe care a transportat-o la spital a fost scoasă pe ușa din dreapta a autoturismului, identificând-o ca fiind S.M., băiatul doctorului S. de la Spitalul Județean. Martorul D.M. a declarat, la 17 iunie 1999, că nu poate preciza cu certitudine cine a fost la volanul autoturismului în momentul impactului. Același martor, la 13 martie 2003, a revenit asupra primei declarații, relatând, cu amănunte, faptul că, personal, a scos din autoturism pe ocupantul din partea dreaptă, care era blond-șaten și mai solid decât cel de la volan.

Analizând aceste declarații, Curtea constată că, într-adevăr, sunt contradictorii cu privire la desfășurarea reală a evenimentelor. Pe de altă parte, martorul G.C.M., în declarația dată la data de 8 martie 1999, a arătat că, fiind, printre alții, cu S.M. și P.A. la barul O., aceștia doi s-au ridicat și au ieșit din bar. Martorul l-a strigat pe P.A. să discute ceva cu el, timp în care S.M. s-a deplasat la autoturism, a deschis portiera stângă față, a pornit motorul și-l tot striga pe P.A. deoarece se grăbea. P.A. s-a deplasat la autoturism, urcându-se pe scaunul din dreapta față, după care au plecat.

Martorul și-a menținut declarația și la data de 11 iulie 2000. Martorul N.F.I., în declarația dată la 25 februarie 1999, arată că, ajungând la locul accidentului, în momentele imediat următoare (acesta se afla în autoturismul din spatele autobuzului), împreună cu martorul H.G., a deschis ușa din dreapta față și a scos din autoturism un individ de aproximativ 20-25 ani, slab și mic de înălțime, care se văita de durere. L-au așezat pe trotuar, după care l-au scos și pe cel de la volan, așezându-l, de asemenea, pe trotuar. Martorul H.G., în declarația sa, susține cele relatate de martorul N.F.I. Martorul B.A., în declarația din 14 martie 1999, a afirmat că, ajuns la locul accidentului, în jurul autoturismului a văzut 3-4 persoane care, în momentul sosirii lui, erau aplecate asupra a două persoane ce erau întinse pe carosabil.

A constatat că cel întins pe carosabil, în partea dreaptă a autoturismului, era un individ de statură mică, aproximativ 1,70 m, iar celălalt individ se afla pe trotuarul din partea stângă a acelui autoturism și nu mai mișca deloc. De asemenea, a reținut că acesta din urmă era foarte solid. Instanța, apreciind din ansamblul declarațiilor, că cele date în perioada imediat următoare producerii evenimentului rutier, sunt cele care reflectă adevărul, urmează să înlăture declarațiile date de martorii I.C., V.G., D.A. și D.M., declarații date după o perioadă de cel puțin un an de zile de la momentul producerii accidentului și care contrazic în totalitate declarațiile lor inițiale. Coroborând declarațiile date în cauză cu expertizele medico-legale și expertizele tehnice efectuate în cauză, rezultă că, în momentul producerii accidentului, la volanul autoturismului cu număr de înmatriculare provizoriu se afla S.M.

Referitor la opinia separată a judecătorului, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, întrucât a luat în considerație numai declarațiile ulterioare ale martorilor D.M., V.G., D.A., I.C. și G.M., înlăturând rapoartele medico-legale și expertizele tehnice efectuate în cauză. Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fi respins recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 417 din 2 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești, privind pe inculpatul P.G.A. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2004.