ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1625/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 229 din 25 martie 2004, Tribunalul Cluj, secția penală, a condamnat pe inculpatul M.C.V., în baza art. 178 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 86 2 C. pen., respectiv acela de 6 ani. Conform art. 359 C proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere prevăzută de art. 86 4 C. pen. Potrivit art. 86 3 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere date în competența S.R.S.S.

de pe lângă Tribunalul Cluj: să se prezinte în ultima zi de vineri a fiecărui trimestru la Serviciul sus-menționat; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 combinat cu O.U.G. nr. 18/2003 s-a constatat grațiată în întregime pedeapsa aplicată inculpatului. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea grațierii. În temeiul art. 14 și art. 346 C proc. pen., combinat cu art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.R.A.

SA, sucursala Cluj, la plata despăgubirilor civile în sumă de 182.000.000 lei, plus dobânda legală începând cu data pronunțării hotărârii și până la achitarea integrală a sumei, către părțile civile T.I. și T.V. S-au respins restul pretențiilor civile formulate de părțile civile T.I. și T.V. În temeiul art. 14 și art. 346 C proc. pen., combinat cu art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, sucursala Cluj, la plata sumei de 21.363.038 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, în favoarea părții civile C.A.S. a Județului Cluj, și s-au respins restul pretențiilor civile formulate cu acest titlu de către partea civilă. Potrivit art. 193 alin. (1), (2) și (4) C proc.

pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, sucursala Cluj, la plata cheltuielilor de judecată (onorariul avocațial) în sumă de 7.000.000 lei către părțile civile T.I. și T.V. În baza art. 191 C proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, sucursala Cluj, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 7.000.000 lei, din care 4.200.000 lei reprezintă costul raportului de constatare medico-legală. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Inculpatul M.C.V. este agent principal de poliție, activând în cadrul secției a III-a a Poliției municipiului Cluj-Napoca, Biroul judiciar.

La data de 27 aprilie 2002, inculpatul s-a deplasat acasă de la serviciu, aflându-se la volanul autoturismului proprietate personală marca Renault, circulând dinspre cartierul Gheorgheni înspre cartierul Mărăști, pe str. Teodor Mihali (fostă Cehoslovaciei) din Cluj-Napoca. În jurul orelor 14,00, inculpatul a oprit câteva minute la Vama situată pe această stradă, continuându-și apoi deplasarea în direcția arătată mai sus. Pe aceeași stradă, în fața imobilului, se afla un grup de copii, între care și victima T.I., în vârstă de 9 ani, care se jucau cu mingea. La un moment dat, mingea a sărit pe carosabil, iar T.I. a fost trimis de ceilalți copii să o aducă. Astfel, minorul T.I. a început traversarea carosabilului dinspre partea stângă a sensului de mers înspre cartierul Mărăști (str. Dorobanților) spre partea dreaptă, întrucât mingea ajunsese pe partea opusă a carosabilului.

În momentul în care minorul a ajuns la axul drumului a fost observat de către martorul A.F.C., care se deplasa înspre cartierul Gheorgheni, în oglinda retrovizoare a autoturismului pe care îl conducea. Minorul se afla atunci la o distanță de aproximativ 100 m în spatele autoturismului martorului A. Minorul s-a oprit o secundă la axul drumului, privind spre dreapta sensului său de deplasare, după care a continuat traversarea. În acel moment, autoturismul condus de inculpat se deplasa în sensul opus de deplasare al martorului A. Inculpatul a observat și el copilul și a claxonat, aspect rezultat tot din declarația martorului A., întrucât, în acel moment, autoturismul condus de cel dintâi trecea pe lângă autoturismul martorului.

Inculpatul M.C.V., văzând copilul, a efectuat o manevră de viraj spre dreapta, dar l-a acroșat pe minor cu partea stânga față a autoturismului, luându-l pe capotă, după care acesta din urmă a căzut pe carosabil. Impactul s-a produs la câteva secunde după ce martorul A. a auzit claxonul mașinii inculpatului. După impact și după ce victima a căzut pe carosabil, autoturismul condus de inculpat s-a oprit cu partea din față înspre str. Venus, aflată pe partea opusă sensului său de mers și aproximativ perpendicular pe str. T. Mihali, însă inculpatul a pornit autoturismul și s-a întors pe banda sa de circulație, poziționându-l cu fața spre cartierul Gheorgheni, direcția din care venise, manevra fiind văzută de martorii C.S., L.A., C.R.

și R.A. La fața locului a fost chemată echipa de la Poliția Rutieră care, efectuând cercetarea, a constatat existența avariilor la locul în care mașina a lovit minorul, respectiv farul stânga și lampa semnalizare stânga, față, capota motor stânga, înfundată, plăcuța cu nr. de înmatriculare îndoită. Organele de poliție au găsit autoturismul în poziția în care inculpatul l-a pus după accident, deși nu avea voie. Dat fiind acest fapt, acțiunea inculpatului a împietat asupra constatărilor la fața locului, urmele de frânare găsindu-se în fața autoturismului, în lungime de 11,70 m (roata stânga-față) și respectiv 10 m (roata din dreapta, față) și, în această situație, s-a menționat forma curbată a urmelor de frânare, cu lungimea de 9 m (roata stângă spate) și respectiv 21,50 m (roata dreapta spate).

În timpul cercetării la fața locului din data de 27 aprilie 2004, inculpatul a mai încercat să mute autoturismul, fiind oprit însă de către polițiștii de la circulație, aspect care rezultă din declarațiile martorului A.F.C. Victima a fost transportată la spital, fiind internată, dar a decedat la data de 8 mai 2002, din pricina dilacerării și contuziei cerebrale, în cadrul unui politraumatism cu fractura boltei și bazei craniului, leziunile producându-se prin lovire, proiectare în condițiile unui accident rutier, astfel cum rezultă din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 2265/III/273 din 11 iunie 2002 întocmit de I.M.L. Cluj-Napoca. În legătură cu declarațiile date de inculpat pe întreg parcursul procesului penal, s-a precizat faptul că acesta a susținut constant că este nevinovat, întrucât el nu a putut să prevadă accidentul.

A arătat inculpatul, în apărare, că, din sensul opus deplasării sale venea o coloană de mașini, iar victima a apărut intempestiv din spatele ultimei mașini din coloană, percepându-l doar de la o distanță de 4-5 m, motiv pentru care impactul nu a mai putut fi evitat. Practic, inculpatul a invocat existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, și anume cazul fortuit, susținând că rezultatul, respectiv accidentarea mortală a victimei, a fost consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. Instanța a constatat că apărările inculpatului sunt contrazise de toate probele existente la dosarul cauzei, vinovăția sa rezultând fără dubiu atât din declarațiile martorilor audiați în cauză, din concluziile raportului de expertiză tehnică, cât și din conduita sa imediat ulterioară producerii accidentului rutier.

Astfel, în primul rând, din punctul de vedere al posibilității observării victimei s-a precizat că str. T. Mihali, pe segmentul de drum pe care s-a produs accidentul, este orizontală, în aliniament, având lățimea de 19,30 m. La ora producerii accidentului, vizibilitatea era bună, neexistând obstacole vizuale. Din această perspectivă, s-au subliniat declarațiile concordante ale martorilor oculari care au atestat că circulația nu era intensă la ora respectivă, ba chiar mai mult, în afară de mașina inculpatului și cea a martorului A.F.C., nu mai circula nici o altă mașină pe stradă. Susținerea inculpatului în conformitate cu care din sens opus venea o coloană de mașini a fost considerată total nesinceră, întrucât martorul A.F.C., deși circula în direcția opusă celei în care se deplasa inculpatul, a observat copilul în oglinda retrovizoare, la o distanță de aproximativ 100 m în spatele mașinii sale.

Deci, din punctul de vedere al percepției stării de pericol, dacă un conducător auto a sesizat-o în spatele său, cu atât mai mult inculpatul, care avea câmp vizual, putea și trebuia să o perceapă. De altfel, după cum s-a arătat mai sus, inculpatul a claxonat în momentul în care a trecut pe lângă autoturismul condus de martorul A.F.C. (moment în care se afla la o distanță de aproximativ 70-80 m de victimă) de unde rezultă clar faptul că acesta a văzut minorul angajat în traversarea neregulamentară a străzii și l-a atenționat sonor, fără a lua însă alte măsuri de prevedere și sperând în mod ușuratic că va putea evita copilul prin ocolirea lui.

În al doilea rând, manevrele de mutare a autoturismului efectuate de către inculpat, după producerea accidentului, strict interzise în cazul accidentelor cu victime, întrucât reprezintă o denaturare a câmpului infracțiunii au echivalat practic cu o recunoaștere a atitudinii culpabile, manevrele fiind observate de către toți martorii oculari. În al treilea rând, în cauză a fost efectuată, la solicitarea inculpatului, o expertiză tehnică de către ing. M.I., expert tehnic judiciar în specialitatea auto, aflat în evidența Biroului Local Cluj. La baza întocmirii raportului de expertiză au stat declarațiile martorilor audiați în cauză, procesul-verbal de cercetare la fața locului, dar și fotografiile executate de tatăl minorului, după accident, precum și o casetă video, care a fost filmată după accident de către o persoană a cărei identitate a rămas necunoscută și care a vândut-o tatălui victimei contra sumei de 500.000 lei.

Pe această casetă se observă modificarea poziției roților din față ale autoturismului, precum și un câmp de cioburi. Inculpatul nu a contestat caseta video depusă de tatăl victimei la dosarul cauzei. Expertiza tehnică a reconstituit dinamica producerii accidentului și a stabilit viteza autoturismului, atât pe baza probelor din dosar, cât și a materialelor foto și video puse la dispoziție de tatăl victimei. Atâta timp cât inculpatul a mutat mașina din locul în care s-a oprit în urma accidentului, denaturând câmpul infracțiunii, expertiza apare ca fiind obiectivă, coroborând toate datele și aspectele speței. A rezultat astfel că cioburile filmate aparțin farului autoturismului inculpatului, care a fost găsit spart.

De asemenea, s-a stabilit locul impactului, în zona în care începe câmpul de cioburi. Expertul a arătat, la rândul lui, că str. T. Mihali este foarte largă, iar vizibilitatea este bună. Din punctul de vedere al dinamicii accidentului, s-a stabilit faptul că victima s-a deplasat din stânga spre dreapta sensului de deplasare al autoturismului inculpatului, fără a se asigura, pe o distanță de 11,73 m, cu o viteză de 2,47 m/sec. Inculpatul l-a văzut pe minor, dar nu a frânat încercând să-l ocolească, fapt rezultat atât din expertiză, cât și din declarațiile inculpatului care descrie un viraj dreapta și apoi unul stânga. Expertul menționează în cuprinsul expertizei că impactul victimei cu autoturismul s-a produs după începerea procesului de frânare efectiv.

De asemenea, stabilește, pe baza urmelor de frânare, ceea ce și martorii oculari declară, respectiv că autoturismul a fost deplasat, imediat după accident, pe sensul de deplasare cartierul Gheorgheni – B-dul Dorobanților. În legătură cu viteza de deplasare a autoturismului, s-a luat ca și bază de calcul o urmă de frânare rezultată din procesul-verbal de cercetare la fața locului, în lungime de 28,45 m. A rezultat o viteză de 62 Km/oră, deci peste limita legală, aspect confirmat și de martorii A.F.C. și E.I.A. În al patrulea rând, în afară de încălcarea dispoziției legale referitoare la limita maximă de viteză în localități, la data de 29 aprilie 2002, un ofițer de poliție și un inspector de specialitate tehnică au verificat starea autoturismului inculpatului, constatându-se grave deficiențe ce nu ar fi permis punerea în circulație a unei asemenea mașini.

Astfel, sistemul de frânare a prezentat un dezechilibru în procent de 79 % atât la punte față cât și la cea spate, iar eficiența punții față era de 50 %, în timp ce eficiența punții spate era de 21 %. În aceste condiții, autoturismul inculpatului fiind practic lipsit de sistemul de frânare, nu se poate vorbi de o conduită preventivă, care să permită evitarea accidentelor, simpla prezență pe șosele a unui astfel de autoturism prezentând un real pericol. De altfel, într-o declarație dată în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că nu avea verificarea tehnică și a controlat eficiența frânelor la ieșirea din garaj.

Față de cele arătate mai sus, instanța a apreciat că vinovăția inculpatului, sub forma culpei cu prevedere, în producerea accidentului rutier a fost pe deplin dovedită, stabilind că a încălcat prevederile art. 48 (potrivit cărora trebuia să adapteze viteza ținând seama de împrejurări, în special de caracteristicile și starea drumului, etc., astfel încât să poată opri vehiculul în limitele câmpului său de vizibilitate către înainte, precum și în fața oricărui obstacol previzibil), art. 44 pct. 1 lit. a) (referitoare la verificarea stării tehnice a mașinii, în cazul în care aceasta este necorespunzătoare fiind interzisă plecarea în cursă) și art. 47 alin. (1) lit. a) (referitoare la limita legală de viteză în localități) din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966.

Instanța a reținut o culpă concurentă, întrucât victima T.I. a încălcat prevederile art. 61 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966, care impune pietonilor să traverseze drumurile publice numai prin locurile prevăzute prin indicatoare sau marcaje, iar în raport cu circumstanțele concrete în care s-a produs accidentul, precum și cu dispozițiile legale nesocotite de inculpat și victimă, a apreciat că proporția culpei în producerea evenimentului rutier este de 70 % în sarcina inculpatului, respectiv de 30 % în sarcina victimei. În consecință a procedat la condamnarea inculpatului. Cu privire la latura civilă a cauzei instanța a stabilit următoarele: Părțile vătămate T.I. și T.V.

(părinții victimei T.I.) s-au constituit părți civile în cauză împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente SC A. SA, sucursala Cluj, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata unor daune materiale în sumă de 61.000.000 lei (din care 8.500.000 lei reprezintă cheltuieli efectuate pe perioada spitalizării victimei la Spitalul de Neurochirurgie Cluj-Napoca, medicamente, alimente, alte servicii; 2.300.000 reprezintă cheltuieli de transport cu taxiul și mașina particulară de acasă la spital etc.; 8.500.000 lei reprezintă cheltuieli ocazionate de pregătirea pentru înmormântare, taxe, loc de veci, sicriu, accesorii, haine doliu etc.; 7.000.000 lei reprezintă cheltuieli după înmormântare, la cimitir; 9.500.000 lei reprezintă cheltuieli după înmormântare, masa de doliu; 1.500.000 lei reprezintă cheltuieli ocazionate de mese pentru rude venite din alte localități și care au rămas mai multe zile la părțile civile acasă; 4.200.000 lei reprezintă cheltuieli efectuate cu anunțurile la ziar și P. TV, telefoane etc.; 18.500.000 lei reprezintă cheltuieli cu amenajarea mormântului, ramă, suport piatră funerară, transport, manoperă etc. Și 1.000.000 lei reprezintă alte cheltuieli comemorative, parastase la care au participat rude și colegi de clasă ai victimei), precum și la plata unor daune morale în sumă de câte 100.000.000 lei pentru fiecare parte civilă,

drept compensare pentru suferințele pricinuite de pierderea unicului lor fiu. Totodată, părțile civile au solicitat obligarea inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata unor dobânzi legale, calculate la sumele precizate mai sus, începând cu data producerii accidentului rutier și până la achitarea integrală a sumelor, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces (onorariul avocațial), în sumă de 7.000.000 lei. Instanța a constatat că daunele materiale în sumă de 61.000.000 lei au fost dovedite în totalitate prin probele scrise (facturi, chitanțe, contracte de prestări servicii) și testimoniale (declarațiile martorilor L.E., O.D. și M.E.S.) administrate în cursul cercetării judecătorești.

De asemenea, a apreciat că daunele morale în sumă de câte 100.000.000 lei sunt pe deplin justificate, având în vedere suferințele, greu de descris în cuvinte, atât fizice cât și, mai ales psihice cauzate părților civile prin dispariția prematură, neașteptată și tragică a singurului lor copil, determinată de accidentul rutier care face obiectul prezentului dosar. Așadar, acțiunea civilă a fost admisă, la stabilirea cuantumului final a despăgubirilor instanța luând în considerare și culpa victimei de 30 % în producerea accidentului rutier diminuând corespunzător acestui procent atât daunele morale cât și cele materiale. De asemenea, a apreciat că societatea de asigurare SC A.R.A. SA, sucursala Cluj are calitatea de parte responsabilă civilmente, obligând această societate în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile atât în favoarea părților civile T.I.

și V., cât și a cheltuielilor de spitalizare în favoarea C.A.S. a județului Cluj. Împotriva acestei sentințe au formulat apel în termenul legal, atât părțile civile T.I. și V., cât și inculpatul M.C.V. și societatea de asigurare SC A.R.A. SA, sucursala Cluj. Părțile civile în apelul formulat au solicitat desființarea sentinței atacate în ceea ce privește reținerea unei culpe în sarcina victimei de doar 10 % și nu 30 % cum a reținut prima instanță și în consecință majorarea cuantumului despăgubirilor civile acordate, proporțional cu acest procent, defalcarea despăgubirilor civile în daune morale și materiale și acordarea dobânzilor legale, nu de la data pronunțării hotărârii, ci de la data producerii accidentului și datei înmormântării victimei, respectiv luna aprilie 2002. Societatea de asigurare SC A.R.A.

SA, sucursala Cluj a solicitat desființarea sentinței în ceea ce privește obligarea sa, în solidar cu inculpatul la despăgubiri civile în totalitate și în urma rejudecării cauzei să se limiteze obligarea acesteia la suma de 100 milioane lei, plafon ce a fost stabilit prin art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 8/2001 privind Normele de aplicare a legii pentru accidente de autovehicule survenite în cursul anului 2002. De asemenea, solicită înlăturarea obligării la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea nu sunt cuprinse în riscul asigurat ci sunt expres excluse prin dispozițiile Legii nr. 136/1995 și a Ordinului nr. 8/2001.

În fine, inculpatul în apelul său a solicitat desființarea sentinței atacate în ceea ce privește condamnarea sa și obligarea la plata despăgubirilor civile, iar în urma rejudecării cauzei să se dispună achitarea sa întrucât nu este vinovat de producerea accidentului, victima apărându-i intempestiv în față și astfel neputând evita accidentul, iar în subsidiar să i se rețină un grad de culpă mai redus decât cel reținut de prima instanță, având în vedere că victima a traversat strada în fugă și prin loc nemarcat, în consecință solicitând atât reducerea pedepsei cât și reducerea cuantumului despăgubirilor civile la care a fost obligat. Prin decizia penală nr. 290 din 5 octombrie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția penală, a admis apelurile SC A.R.A.

SA și ale părților civile T.I. și T.V. împotriva sentinței penale nr. 229 din 25 martie 2004 a Tribunalului Cluj, secția penală, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligată societatea de asigurare și în ceea ce privește data de la care curg dobânzile legale calculate în favoarea părților civile. În baza art. 14 și art. 346 C proc. pen. și a art. 998 și următoarele C. civ., a obligat inculpatul M.C.V. singur și în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, sucursala Cluj până la concurența sumei de 100 milioane lei, la plata sumelor de 42.700.000 lei despăgubiri materiale și câte 70.000.000 lei pentru fiecare din părțile civile T.I. și T.V. reprezentând daune morale, sume la care se vor adăuga dobânzile legale începând cu data producerii accidentului și până la plata integrală a sumelor.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul, părțile civile și partea responsabilă civilmente criticând-o sub aspectul netemeiniciei și nelegalității. Inculpatul, prin recursul declarat, a solicitat în principal, trimiterea cauzei la instanța de fond pentru administrarea probelor solicitate în acest stadiu procesual, iar în subsidiar, reducerea pedepsei. Părțile civile au criticat decizia atacată sub aspectul gradului de culpă, reținut în sarcina inculpatului la producerea accidentului și cu privire la obligarea în solidar a părții responsabile civilmente la plata tuturor sumelor la care a fost obligat inculpatul.

Partea responsabilă civilmente a criticat decizia atacată pentru motivul că a fost obligată în solidar cu inculpatul la plata unor cheltuieli mai mari de 100 milioane lei, depășindu-se plafonul maxim stabilit de Ordinul nr. 8/2001. Curtea, verificând actele dosarului constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate pentru următoarele considerente: În faza de urmărire penală procurorul a dispus prin ordonanță efectuarea unei expertize tehnică-auto în cauză. Ca urmare a acestei ordonanțe, s-a efectuat expertiza tehnică-auto, expertiză ce „concluzionează” la pag. 6 că autoturismul implicat în accident se deplasa cu o viteză de aproximativ 50 km/h, iar la pag. 8 se menționează faptul că autoturismul se deplasa cu 62 Km/h.

Tot în expertiza tehnică-auto se reține culpa conducătorului auto, dar nu se face vorbire despre culpa victimei și nu se stabilește procentual partea de vină atât a conducătorului auto cât și a victimei. Inculpatul a formulat o cerere prin care s-a solicitat procurorului efectuarea unui supliment de expertiză. Prin ordonanța din 3 octombrie 2003 s-a respins cererea formulată de inculpat, apreciindu-se că raportul de expertiză tehnică-auto este complet. Prin actul de sesizare a instanței, procurorul a stabilit o culpă concurentă de 50 %, atât pentru inculpat cât și pentru victimă. În faza judecării cauzei la instanța de fond, la termenul din 17 februarie 2004 apărătorul inculpatului a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice și a depus obiectivele acesteia.

La termenul din 21 aprilie 2004 apărătorul inculpatului a reiterat această cerere, iar instanța, apreciind că expertiza efectuată este concludentă, a respins-o și l-a condamnat pe inculpat pentru o culpă concurentă de 70 %, fără o motivare temeinică în acest sens. În faza apelului, inculpatul a solicitat, din nou, efectuarea unei noi expertize tehnice auto, cerere respinsă la termenul din 7 septembrie 2004. Curtea apreciază că, instanța de fond trebuia să admită cererea formulată de inculpat pentru a stabili cu certitudine condițiile în care a avut loc accidentul (viteza de deplasare a autoturismului, condițiile carosabilului, eficiența frânei autoturismului în raport de coeficienții de aderență în timpul frânării și dacă acești coeficienți se încadrează între minimul și maximul stabilit de lege, momentul în care inculpatul ar fi putut percepe starea de pericol).

În funcție de rezultatul noii expertize se va stabili culpa inculpatului, gradul de culpă al acestuia și al victimei și în raport de culpă, cuantumul despăgubirilor la care va fi obligat inculpatul, în solidar cu societatea de asigurare, față de părțile civile. Pentru aceleași considerente, vor fi admise și recursurile părților civile și al părții responsabile civilmente, urmând a fi soluționată și latura civilă a cauzei și obligarea părții responsabile civilmente la plata daunelor civile în limitele instituite de normele legale. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpat, părțile civile și partea responsabilă civilmente, va casa decizia penală atacată și sentința penală nr. 299 din 25 martie 2004 a Tribunalului Cluj, secția penală și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpatul M.C.V., părțile civile T.I. și T.V. și partea responsabilă civilmente SC A.R.A. SA, sucursala Cluj împotriva deciziei penale nr. 290 din 5 octombrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția penală. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 229 din 25 martie 2004 a Tribunalului Cluj, secția penală și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Cluj. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2005.