ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 42/2004,

Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea formulată de reclamanții S.E., S.M.,

M.I. și V.G., împotriva pârâților Guvernul României și Ministerul Economiei și

Comerțului, având ca obiect anularea sau modificarea H.G. nr. 1041/2003 privind

unele măsuri de reglementare a facilităților fiscale acordate pensionarilor din

sectorul energiei electrice.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, dispozițiile art. 3 din H.G.

nr. 1041/2003, care condiționau beneficiul cotei gratuite de energie electrică,

de faptul prevederii în contractele colective de muncă, a acestui beneficiu, au

fost înlăturate prin H.G. nr. 1461/2003, dată pentru modificarea primei

hotărâri de Guvern (1041). Deoarece în H.G. nr. 1461/2003, condiția includerii

facilităților de plată nu mai este identică, ea referindu-se numai la

persoanele pensionate după data de 30 septembrie 2000 și cum reclamanții s-au

pensionat anterior acestei date, rezultă că nu au interes în promovarea unei

astfel de acțiuni.

Împotriva hotărârii curții

de apel, au declarat recurs doi dintre reclamanți, respectiv S.E. și S.M.,

criticând-o pentru următoarele considerente:

Beneficiul facilităților la

consumul casnic de energie electrică acordat persoanelor pensionate care au

lucrat cel puțin 15 ani în unitățile aparținătoare fostului Minister al

Energiei Electrice, a fost dobândit prin H.G. nr. 279/1990, „pe durata vieții”,

astfel încât el nu mai poate fi ulterior revocat, nici direct printr-un act normativ

și nici indirect, prin îngrădirea ori condiționarea acordării lui, de

bunăvoința unor societăți comerciale ori de principiile care guvernează

economia de piață.

Faptul adoptării H.G. nr. 1461/2003,

în opinia recurenților, nu are relevanță, deoarece drepturile dobândite de ei

în baza H.G. nr. 279/1990, le-au fost anulate și nu au fost redobândite după

intrarea în vigoare a H.G. nr. 1461/2003, astfel încât problema acestora nu a

fost rezolvată. De aceea, este necesar a se introduce în această din urmă

hotărâre de Guvern, o completare, în sensul că „persoanele care au beneficiat

de facilitățile prevăzute de H.G. nr. 279/1990, își mențin drepturile pe toată

durata acordării acestora”.

Examinând recursul

reclamanților, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu,

conform art. 304

1

C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat,

iar hotărârea judecătorească este legală și temeinică.

În mod corect a reținut

instanța de fond, faptul că, din moment ce dispozițiile art. 3 din hotărârea de

guvern atacată (H.G. nr. 1041/2003), care condiționau beneficiul de cotă

gratuită la consumul casnic de energie electrică, de includerea acesteia în

contractul colectiv de muncă, au fost înlăturate prin H.G. nr. 1461/2003,

rezultă că acțiunea reclamanților nu mai are obiect.

Includerea unei mențiuni

speciale în sensul dorit de recurenți, în H.G. nr. 1461/2003, care să prevadă

în mod expres menținerea drepturilor dobândite în baza H.G. nr. 279/1990, este

superfluă.

Pe de altă parte, așa după

cum corect reține instanța fondului, a se face trimitere la un act normativ

nepublicat (H.G. nr. 279/1990), ar însemna încălcarea cu bună știință a

prevederilor constituționale referitoare la obligativitatea publicării acestuia

pentru a putea produce efecte, precum și art. 10 din Legea nr. 24/2000.

Faptul că, în Constituția

din anul 1991, la care fac referire recurenții, în motivele de recurs, este

inclusă prevederea potrivit căreia, actele normative „în vigoare se mențin”,

trebuie înțeles că, făcând referire la acele acte normative care îndeplineau

condițiile legii, pentru a fi considerate ca fiind în vigoare.

În consecință, în situația

în care obiectul acțiunii îl constituie cererea reclamanților de modificare ori

anulare, completare a H.G. nr. 1041/2003, hotărâre care a fost deja modificată

într-un astfel de mod în care, drepturile recurenților nu sunt lezate, instanța

de fond nu avea obligația de a se ocupa de existența ori nu în concret, a

drepturilor individuale ale reclamanților.

O astfel de cerere nu a fost

formulată, astfel încât, urmează a se reține că nu există nici unul din

motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., situație în care,

conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.E. și S.M. împotriva sentinței civile nr. 42 din 25 februarie 2004 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2005.