Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
1273/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
13 decembrie 2004

Decizia nr. 6735/2004 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 1273/2004 — recurs

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, secția penală, prin sentința penală nr. 604 din 28 septembrie 2004, a condamnat pe inculpatul B.E. la 6 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie [(art. 211 alin. (2) lit. a), b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen.)]. Curtea de Apel Constanța, secția penală, având de soluționat apelul inculpatului, declarat împotriva sentinței de condamnare, prin încheierea din 26 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1273/2004, a menținut starea de arest a inculpatului. S-a reținut că, măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, iar temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, dar fără a-l motiva în scris, iar, oral, apărătorul din oficiu, a solicitat revocarea măsurii arestării preventive. Recursul este nefondat. Instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, luată în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen., a constatat, potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat. În recurs, inculpatul nu face referire la aspecte care să justifice lăsarea sa în libertate. Așa fiind, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului se mențin, urmează a se reține că soluția adoptată este legală și temeinică.

În consecință, urmează a respinge recursul inculpatului, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosar nr. 1273/P/2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.