ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1817/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1650/2004, reclamanta G.I., în calitate de soție

supraviețuitoare a defunctului G.N., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii

a municipiului București, a solicitat anularea hotărârii nr. 12310/118939 din 7

mai 2004, emisă de pârâtă și să se constate că îndeplinește condițiile cerute

de Legea 189/2000 și că poate beneficia de drepturile prevăzute de această

lege.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că pârâta nu a avut în vedere calitatea în care a formulat

cererea și nu s-au apreciat corect actele și declarațiile martorilor.

Prin sentința civilă nr. 2242

din 20 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei G.I., în contradictoriu cu pârâta Casa

de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 12310/11839 din 7

mai 2004, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să

stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu

raportare la art. 1 lit. c) din lege, pentru perioada martie 1944 - 6 martie

1945 și să emită o hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor

corespunzătoare, începând cu data de 1 ianuarie 2004.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că soțul reclamantei s-a refugiat din

Cernăuți, în comuna Panova, județul Timiș și nu s-a mai întors în Basarabia.

Împotriva sentinței civile

sus menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București care

a motivat, în esență, că din declarațiile martorilor nu rezultă că aceștia

cunosc personal faptele despre care declară.

Recursul este nefondat.

Se reține că reclamanta s-a

căsătorit în 1953, în România, cu G.N., iar potrivit declarațiilor martorilor,

aceasta s-a refugiat din Cernăuți, în comuna Panova, județul Timiș.

În consecință, soțul

reclamantei se încadra în condițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, iar

reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, întrunește condițiile pentru

acordarea drepturilor corespunzătoare.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2242

din 20 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2005.