ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3387/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 198

din 15 februarie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul F.C. la 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și a art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 C. pen.

Conform art. 348 C. proc.

pen., s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 5.530.000 lei, sumă

depusă la C.E.C. – Agenția Victoria, cu recipisa nr. 42.4001/04/40.6/000237 din

11 iunie 2004.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 20 mai 2004, C.D.

a adus la cunoștința organelor abilitate că este consumatoare de droguri de

aproximativ 5-6 luni și că în ultimele două săptămâni a cumpărat heroină de la

o persoană poreclită B. căreia îi plătea 300.000 lei doza. Totodată, C.D. a

făcut cunoscut că pe B. îl apela la telefonul mobil, întâlnirea cu el având

loc, de regulă, în apropierea adresei unde el locuia fără forme legale,

respectiv în București.

Cu aceeași ocazie, C.D. a

spus că în 20 mai 2004 a cumpărat de la B. 6 doze de heroină cu suma de

1.800.000 lei, ea predând organelor de poliție drogul, cantitatea totală fiind

0,13 gr heroină în amestec cu cofeină (raportul de constatare

tehnico-științifică datat 20 mai 2004 inseriind că cele 6 punguțe conțineau o

substanță pulverulentă de culoare bej).

Prezentându-i-se planșe

foto, C.D. l-a recunoscut pe numitul B. și a aflat că în realitate acesta se

numea F.C.

În continuare, C.D. a

acceptat să primească suma de 1.500.000 lei în bancnote ale căror serii au fost

individualizate într-un proces-verbal, cu această sumă ea urmând să cumpere de

la inculpat, 5 doze de heroină.

Astfel, la 22 mai 2005,

apelându-l pe inculpat de la telefonul său celular cei doi au convenit să se

întâlnească în apropierea locuinței lui F.C.

Odată realizată întâlnirea,

C.D. s-a îmbarcat în autoturismul marca Volvo, inculpatul rulându-l spre strada

Dreptății unde a și oprit. După părăsirea autoturismului, C.D. a predat

organelor de poliție care au supravegheat permanent derularea acțiunii, 5

pungulițe din material plastic ce conțineau un spray de culoare bej,

pungulițele fiind învelite într-un șervețel alb ce purta pe o față inscripția

DELUXE trasată cu litere de culoare verde. Totodată, ea a adus la cunoștință că

cele 5 pungulițe i-au fost vândute de inculpat contra sumei de 1.500.000 lei.

Procedând la oprirea

vehiculului și prinderea inculpatului, în prezența martorului asistent D.G.B. a

avut loc percheziționarea interiorului autoturismului, printre obiectele găsite

numărându-se un sul de șervețele albe ce purtau pe o față inscripția DELUXE cu

litere de culoare verde precum și 1.500.000 lei, despre acestea inculpatul

afirmând că sunt ale lui.

În prezența aceluiași

martor, comparându-se seriile bancnotelor ce însumau 1.500.000 lei cu cele

înscrise în procesul-verbal amintit, s-a constatat că erau identice.

Raportul de constatare

tehnico-științifică datat 22 mai 2004 a înscris că cele 5 pungulițe conțineau

0,14 gr. heroină în amestec cu cofeină.

Instanța, în stabilirea

stării de fapt și a vinovăției inculpatului, acesta la cercetarea

judecătorească oferind mai multe versiuni ale apărării sale, a coroborat

probatoriul și a reținut că denunțul și declarațiile lui C.D., procesul-verbal

de consemnare a seriilor bancnotelor, procesul-verbal de constatare a

flagrantului, procesul-verbal de recunoaștere după planșele foto, declarațiile

martorului asistent și constatările tehnico-științifice au dovedit că

inculpatul i-a vândut droguri numitei C.D. în două rânduri, respectiv la 20 mai

și la 22 mai 2004.

Împotriva sentinței,

inculpatul a declarat apel, în cererea declarativă el solicitând repunerea în

termenul legal de declarare a acesteia de atac și pe fond, schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221

C. pen.

Prin decizia penală nr. 252

din 4 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins,

ca tardiv, apelul declarat de inculpat.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că din examinarea sentinței apelate, s-a constatat că

inculpatul a fost prezent în ședință publică din 1 februarie 2005, pronunțarea

fiind amânată succesiv, la 8 februarie 2005 și la 15 februarie 2005, iar

eroarea strecurată în transcrierea dezbaterilor nu-i poate profita odată ce în

conformitate cu dispozițiile art. 306 C. proc. pen., pronunțarea soluției nu

putea fi amânată decât cel mult 15 zile.

Împotriva deciziei instanței

de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazul de casare

invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc.

pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Recursul declarat de

inculpat este fondat.

Potrivit dispozițiilor art.

364 alin. (1) C. proc. pen., apelul declarat după expirarea termenului prevăzut

de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel constată

că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare.

Din interpretarea textului

procedural penal menționat se reține că instanța de apel, verificând

respectarea, de către părțile procesului penal, a termenului legal de 10 zile

de declarare a apelului, trebuia să constate dacă în raport de lucrările cauzei,

a existat sau nu o cauză temeinică care a dus la întârzierea declarării

apelului.

Astfel, este real că inculpatul,

asistat de avocatul ales, a fost prezent la termenul de judecată din 1

februarie 2005 (dosar nr. 3474/2004 al Tribunalului București, secția I

penală). Instanța, procedând la consemnarea dezbaterilor ședinței de judecată,

în conformitate cu art. 304 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 281/2003 a înregistrat afirmațiile, întrebările și susținerile celor

prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, consemnarea fiind

urmată de transcriere.

Verificând transcrierea

ședinței menționate, se reține că președintele completului, după ascultarea

părților, a dispus „amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea să depuneți

note scrise, la 8 martie”.

În aceste condiții,

inculpatul a avut cunoștință că termenul de pronunțare a hotărârii primei

instanțe este 8 martie 2005 și nu mai avea obligația de a urmări, eventual în

arhiva instanței, dacă acest termen a fost un altul decât cel pronunțat în

ședința publică din 1 februarie 2005.

Apelul

formulat de inculpat la 11 martie 2005 fiind declarat în termen față de 8

martie 2005, hotărârea pronunțată de instanța de apel este greșită.

În consecință, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., recursul declarat de inculpat fiind fondat, urmează a fi admis și se va

proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul F.C. împotriva deciziei penale nr. 252/ A din 4 aprilie 2005 a

Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și

familie.

Casează decizia atacată și

trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel București.

Menține starea de arest a

inculpatului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 mai 2005.