ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4606/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 martie 2000, L.V.V.E. a chemat în judecată Municipiul București, prin Primarul general și pe P.M., cerând a fi constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27 noiembrie 1997 privind imobilul compus din construcții și 324,95 mp teren, situat în Municipiul București, și preluat de stat în baza art. 56 din Legea nr. 4/1973. Totodată, a solicitat obligarea pârâților să-i restituie, în deplină proprietate și posesie, imobilul menționat. P.M. a chemat în garanție pe SCAVL Berceni și Consiliul General al Municipiului București pentru ca, în caz de evicțiune, să fie obligați să-i restituie prețul actualizat al imobilului în litigiu.

Tribunalul București, secția a V–a civilă și de contencios administrativ, prin decizia nr. 613 din 19 septembrie 2001, a admis acțiunea principală și cererea de chemare în garanție, așa cum au fost formulate. Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, a admis apelul pârâtei P.M. și a schimbat în parte sentința în sensul că a luat act de renunțarea la judecată, de către reclamantă, cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului în litigiu. A menținut dispoziția apelată referitor la revendicarea terenului și a respins, ca nefondat, apelul chematei în garanție SCAVL Berceni, cu motivarea că vânzătorul nu are un titlu valabil și că titlul reclamantei este preferabil celui al cumpărătorului.

Referitor la renunțarea la judecată s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 246 C. proc. civ., iar păstrarea soluției de admitere a cererii de chemare în garanție a fost întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune silită. Împotriva deciziei din apel, reclamanta și pârâta P.M. au declarat recurs bazat pe motive de nelegalitate a soluției atacate. Reclamanta, criticând și încheierile de ședință din 20 ianuarie și 30 ianuarie 2003, a cerut refacerea calculului cheltuielilor de judecată. Pârâta a solicitat respingerea capătului de cerere referitor la revendicarea terenului arătând că titlul cumpărătorului este valabil, iar titlul său, ca subdobânditor, nefiind invalidat, își produce efectul translativ de proprietate.

Recursul pârâtei este întemeiat. Înstrăinarea bunului s-a efectuat în temeiul Legii nr. 112/1995 și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998. Întrucât reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere privind nulitatea actului de înstrăinare, fiind, ca atare, prezumată legalitatea acestuia, sunt aplicabile dispozițiile pct. 46.3 din Normele aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în temeiul cărora actul are beneficiul deplin al protecției Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, în sensul că-i sunt recunoscute și conservate efectele sale juridice (translative de proprietate). Așa fiind, soluția admiterii capătului de cerere privind revendicarea imobilului în litigiu se constată a fi nelegală, considerent pentru care, prin admiterea recursului pârâtei, urmează a fi reformată și respinsă pretenția de restituire a bunului.

Corelativ, rămâne nefondat recursul reclamantei, ceea ce impune a fi respins, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta P.M. împotriva deciziei nr. 401 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă. Casează parțial decizia recurată și în întregime sentința civilă nr. 613 din 19 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V –a civilă și de contencios administrativ și rejudecând respinge acțiunea în revendicare, cererea de chemare în garanție și cererea de cheltuieli de judecată. Menține dispozițiile din apel privind renunțarea la judecata capătului de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și plata cheltuielilor de judecată. Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.V.V.E. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.