ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3378/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă, precizată ulterior, reclamantul M.L.A. a chemat în

judecată Ministerul Apărării Naționale, UM 02515 București și Ministerul

Finanțelor Publice solicitând obligarea părților la plata unei rente viagere în

favoarea sa.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 9 ianuarie 1986

a fost încorporat de UM 01354 Baia Mare. După o perioadă de 6 luni a fost

transferat la UM 02642 Petroșani unde a lucrat în mină, iar din cauza

condițiilor precare de muncă, la data de 3 aprilie 1987 a suferit un accident

de muncă în urma căruia a fost încadrat în categoria persoanelor handicapate cu

consecința stabilirii unei pensii, începând cu data de 1 februarie 1998 prin

decizia nr. 3382 din 6 februarie 1998 a DMPS Bistrița Năsăud.

Prin sentința civilă nr. 752 din 23

februarie 2004 Judecătoria Bistrița a admis excepția prescripției dreptului

material la acțiune invocată de Ministerul Apărării Naționale și a respins

acțiunea ca prescrisă reținând că termenul de prescripție al acțiunii pentru

obținerea diferenței de sumă destinată a acoperi integral prejudiciul suferit

formulată împotriva autorului faptei ilicite se calculează de la data

stabilirii pensiei, în speță de la 6 februarie 1998 când s-a emis decizia de

acordare a pensiei pentru pierderea capacității de muncă.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamantul arătând că instanța, în baza rolului activ și a înscrisurilor

depuse la dosar, trebuie să constate că a suferit un accident de muncă în

calitate de militar, iar dreptul său la daune nu este prescris.

Prejudiciul suferit prin accident

poate fi atenuat doar prin acordarea unor despăgubiri pe ultimii 3 ani.

Curtea de Apel Cluj prin decizia

civilă nr. 1842 A din 30 august 2004 a respins apelul ca nefondat reținând că

soluția instanței de fond este legală.

Potrivit art. 8 din Decretul

167/1958 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin

fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia

să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Acest termen de

prescripție este, potrivit art. 3 din același decret, de 3 ani, iar conform

art. 1 dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat

în termenul stabilit de lege.

Este cert că reclamantul a cunoscut

eventuala pagubă cel mai târziu la data de 6 februarie 1998 când s-a emis

decizia de stabilire a pensiei pentru pierderea capacității de muncă, iar

acțiunea reclamantului a fost introdusă la 26 mai 2003, după împlinirea

termenului de prescripție.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru

următoarele motive:

- dacă dreptul la rentă viageră este

prescris pe perioada 1987 – 2000 nu același lucru se poate spune și despre

pretențiile bănești născute după luna iunie 2003 când a înaintat acțiunea;

- în speță sunt aplicabile art. 7 și

art. 12 din Decretul nr. 167/1958;

Recursul este nefondat.

Instanțele au apreciat corect

situația de fapt reținând că acțiunea reclamantului a fost promovată după

expirarea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 8 al

Decretului nr. 167/1958, de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să

cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de producerea acesteia.

De asemenea, s-au aplicat corect

dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 stabilindu-se că dreptul material

la acțiune a început să curgă de la data emiterii deciziei de pensionare.

Cât privește art. 12 din Decretul

nr. 167/1958, acesta nu este aplicabil în speță întrucât el reglementează

prescripția specială a dreptului de a cere executarea prestației față de

debitorul care a fost, anterior, obligat la prestații succesive.

Față de aceste considerente recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul M.L.A. împotriva deciziei civile nr. 1842 A din 30 august 2004 a

Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.