ÎCCJ, decizie (scj.ro #82280)

Despăgubiri solicitate de victima unui accident de

muncă sub forma plății unei rente viagere. Prescripția

acțiunii.

Cuprins pe materii

. Drept civil. Obligații izvorând din cauzarea de

prejuidici

. Răspunderea civilă delictuală.

Prescripția acțiunii prin care victima accidentului de muncă a

solicitat, de la persoana

civilmente

obligată,

plata unei rente viagere.

Index alfabetic

.

Drept civil.

-

Rentă viageră (cerută de victima unui

accident de muncă)

-

Prescripția acțiunii (referitoare la stabilirea

unei rente viagere)

Decretul

nr

. 167/1958:

art

.

7, art.8 și

art

. 12

Dispozițiile

art

.

12 din Decretul

nr

. 167/1958 – potrivit cărora,

în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la

acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge

printr-o prescripție distinctă –

se aplică atunci când se

cere executarea prestației față de debitorul care a fost,

anterior, obligat la prestații succesive,

iar nu și în cazul

acțiunii, prin care victima unui accident de muncă cere stabilirea în

sarcina persoanei responsabilă

civilmente

a unei

„rente viagere”

.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia

nr

. 3378 din 26 aprilie

2005

Prin acțiunea civilă, precizată ulterior,

reclamantul M.L.A. a chemat în judecată Ministerul Apărării

Naționale, UM 02515 București și Ministerul Finanțelor

Publice solicitând obligarea părților la plata unei rente viagere în

favoarea sa.

În

motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 9 ianuarie 1986

a fost încorporat de UM 01354 Baia Mare. După o perioadă de 6 luni a

fost transferat la UM 02642 Petroșani unde a lucrat în mină, unde,

din cauza condițiilor precare de

mună

, la

data de 3 aprilie 1987 a suferit un accident de muncă în urma căruia

a fost încadrat în categoria persoanelor handicapate cu consecința

stabilirii unei pensii, începând cu data de 1.02.1998 prin decizia

nr

. 3382/6.02.1998 a DMPS Bistrița Năsăud.

Prin sentința civilă

nr

. 752 din 23 februarie 2004 Judecătoria

Bistrița a admis excepția prescripției dreptului material la

acțiune, invocată de Ministerul Apărării Naționale,

și a respins acțiunea ca prescrisă, reținând că

termenul de prescripție al acțiunii, pentru obținerea

diferenței de sumă destinată a acoperi integral prejudiciul

suferit, formulată împotriva autorului faptei ilicite, se calculează

de la data stabilirii pensiei, în speță de la 6 februarie 1998 când

s-a emis decizia de acordare a pensiei pentru pierderea capacității

de muncă.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamantul arătând că instanța, în baza rolului activ și a

înscrisurilor depuse la dosar, trebuie să constate că a suferit un

accident de muncă în calitate de militar, iar dreptul său la daune nu

este prescris.

Prejudiciul suferit prin accident poate fi

atenuat doar prin acordarea unor despăgubiri pe ultimii 3 ani.

Curtea de Apel

Cluj

,

prin decizia civilă

nr

. 1842 A din 30 august

2004, a respins apelul ca

nefondat

a reținut

că: potrivit

art

. 8 din Decretul 167/1958,

prescripția dreptului la acțiune, în repararea pagubei

pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data

când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba,

cât și pe cel care răspunde de ea; acest termen de prescripție

este, potrivit

art

. 3 din același decret, de 3

ani, iar conform

art

. 1 dreptul la acțiune se

stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit

de lege; este cert că reclamantul a cunoscut eventuala pagubă cel mai

târziu la data de 6 februarie 1998 când s-a emis decizia de stabilire a pensiei

pentru pierderea capacității de muncă, iar acțiunea

reclamantului a fost introdusă la 26 mai 2003, după împlinirea

termenului de prescripție.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul susținând că, dacă dreptul la rentă

viageră este prescris pe perioada 1987 – 2000 nu același lucru se

poate spune și despre pretențiile bănești născute

după luna iunie 2003 când a înaintat acțiunea;  în

speță sunt aplicabile

art

. 7 și 12 din

Decretul 167/1958.

Recursul este

nefondat

.

Instanțele au apreciat corect

situația de fapt reținând că acțiunea reclamantului a fost

promovată după expirarea termenului general de prescripție de 3

ani, prevăzut de

art

. 8 al Decretului

nr

. 167/1958, de la data când reclamantul a cunoscut sau

trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care

răspunde de producerea acesteia.

De asemenea, s-au aplicat corect

dispozițiile

art

. 7 din Decretul

nr

. 167/1958 stabilindu-se că dreptul material la

acțiune a început să curgă de la data emiterii deciziei de

pensionare.

Cât privește

art

.

12 din Decretul

nr

. 167/1958, acesta nu este

aplicabil, în speță, întrucât el reglementează prescripția

specială a dreptului de a cere executarea prestației față

de debitorul care a fost, anterior, obligat la prestații succesive.

Față de aceste considerente recursul

a fost respins ca

nefondat

.