ÎCCJ, decizie (scj.ro #82280)

Despăgubiri solicitate de victima unui accident de muncă sub forma plății unei rente viagere. Prescripția acțiunii. Cuprins pe materii . Drept civil. Obligații izvorând din cauzarea de prejuidici . Răspunderea civilă delictuală. Prescripția acțiunii prin care victima accidentului de muncă a solicitat, de la persoana civilmente obligată, plata unei rente viagere. Index alfabetic . Drept civil.

- Rentă viageră (cerută de victima unui accident de muncă) - Prescripția acțiunii (referitoare la stabilirea unei rente viagere) Decretul nr . 167/1958: art . 7, art.8 și art . 12 Dispozițiile art . 12 din Decretul nr . 167/1958 – potrivit cărora, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție distinctă – se aplică atunci când se cere executarea prestației față de debitorul care a fost, anterior, obligat la prestații succesive, iar nu și în cazul acțiunii, prin care victima unui accident de muncă cere stabilirea în sarcina persoanei responsabilă civilmente a unei „rente viagere” . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 3378 din 26 aprilie 2005 Prin acțiunea civilă, precizată ulterior, reclamantul M.L.A.

a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, UM 02515 București și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea părților la plata unei rente viagere în favoarea sa. În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 9 ianuarie 1986 a fost încorporat de UM 01354 Baia Mare. După o perioadă de 6 luni a fost transferat la UM 02642 Petroșani unde a lucrat în mină, unde, din cauza condițiilor precare de mună , la data de 3 aprilie 1987 a suferit un accident de muncă în urma căruia a fost încadrat în categoria persoanelor handicapate cu consecința stabilirii unei pensii, începând cu data de 1.02.1998 prin decizia nr . 3382/6.02.1998 a DMPS Bistrița Năsăud.

Prin sentința civilă nr . 752 din 23 februarie 2004 Judecătoria Bistrița a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de Ministerul Apărării Naționale, și a respins acțiunea ca prescrisă, reținând că termenul de prescripție al acțiunii, pentru obținerea diferenței de sumă destinată a acoperi integral prejudiciul suferit, formulată împotriva autorului faptei ilicite, se calculează de la data stabilirii pensiei, în speță de la 6 februarie 1998 când s-a emis decizia de acordare a pensiei pentru pierderea capacității de muncă. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul arătând că instanța, în baza rolului activ și a înscrisurilor depuse la dosar, trebuie să constate că a suferit un accident de muncă în calitate de militar, iar dreptul său la daune nu este prescris.

Prejudiciul suferit prin accident poate fi atenuat doar prin acordarea unor despăgubiri pe ultimii 3 ani. Curtea de Apel Cluj , prin decizia civilă nr . 1842 A din 30 august 2004, a respins apelul ca nefondat a reținut că: potrivit art . 8 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune, în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea; acest termen de prescripție este, potrivit art . 3 din același decret, de 3 ani, iar conform art . 1 dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege; este cert că reclamantul a cunoscut eventuala pagubă cel mai târziu la data de 6 februarie 1998 când s-a emis decizia de stabilire a pensiei pentru pierderea capacității de muncă, iar acțiunea reclamantului a fost introdusă la 26 mai 2003, după împlinirea termenului de prescripție.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul susținând că, dacă dreptul la rentă viageră este prescris pe perioada 1987 – 2000 nu același lucru se poate spune și despre pretențiile bănești născute după luna iunie 2003 când a înaintat acțiunea; în speță sunt aplicabile art . 7 și 12 din Decretul 167/1958. Recursul este nefondat . Instanțele au apreciat corect situația de fapt reținând că acțiunea reclamantului a fost promovată după expirarea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art . 8 al Decretului nr . 167/1958, de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de producerea acesteia. De asemenea, s-au aplicat corect dispozițiile art . 7 din Decretul nr . 167/1958 stabilindu-se că dreptul material la acțiune a început să curgă de la data emiterii deciziei de pensionare.

Cât privește art . 12 din Decretul nr . 167/1958, acesta nu este aplicabil, în speță, întrucât el reglementează prescripția specială a dreptului de a cere executarea prestației față de debitorul care a fost, anterior, obligat la prestații succesive. Față de aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat .