ÎCCJ, decizie (scj.ro #86833)

Despăgubiri

pentru prejudiciul produs ca urmare a unui accident de muncă. Termen de

prescripție.

Cuprins

pe materii :

Obligații. Răspundere civilă delictuală.

Index

alfabetic :

accident de muncă

-

acțiune în repararea prejudiciului

-

termen de prescripție

Decretul

nr. 167/1958 : art. 3, art. 8

C.civ.

: art. 998-999

Acțiunea prin care se solicită acordarea de despăgubiri

pentru prejudiciul produs ca urmare a unui accident de muncă, are ca obiect

valorificarea unui drept de creanță, fiind prescriptibilă extinctiv.

Termenul general de prescripție pentru prejudiciul pentru

care se solicită despăgubiri curge de la data la care cel păgubit a cunoscut

pagube și pe cel care răspunde de ea, conform art. 8 alin.(1) din Decretul nr.

167/1958.

Cum la momentul producerii accidentului, se cunoșteau

toate elementele necesare pentru a promova în justiție o acțiune întemeiată pe

prevederile art. 998-999 C.civ., termenul de prescripție curge de la data

producerii accidentului și nu de la data comunicării procesul verbal de

constatare al accidentului.

ICCJ,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr.7784 din 8

decembrie 2008

Reclamantul N.G. a chemat în judecată S.C. E. S.A., solicitând obligarea

pârâtei la plata sumei de 200.000 euro, reprezentând prejudiciu patrimonial

suferit în urma accidentului de muncă precum și consecințele desfacerii

contractului de muncă, invocând dispozițiile art. 998 și urm., art. 1073-1075

C.civ.

Prin sentința civilă nr. 1082/2006, Tribunalul București  a

admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea reclamantului.

S-a reținut că accidentul s-a produs la data de 25 octombrie

2005 și desfacerea contractului de muncă s-a realizat prin decizia nr. 331 din

22 mai 1998 emisă de pârâtă.

Acțiunea reclamantului, depusă la data de 17 aprilie 2006 se

întemeiază pe dispozițiile art. 998 și urm. C.civ. și are ca obiect

valorificarea unui drept de creanță, fiind supusă termenului general de prescripție,

prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Momentul de la care curge acest termen este cel

de la care păgubitul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, în speță

acesta fiind cel al producerii accidentului.

Decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 331 i-a fost

comunicată reclamantului, sub semnătură, la data de 22 mai 1998, dată de la care

curge termenul de prescripție pentru formularea unei cereri pentru plata unor

despăgubiri.

Prin decizia nr.

572 A

din

25 septembrie 2007, Curtea de Apel București  a respins ca nefondat apelul

reclamantului.

Instanța de apel a reținut că din cererea de chemare în judecată

nu rezultă cu claritate dacă reclamantul a înțeles să invoce răspunderea civilă

delictuală a pârâtei pentru fapta proprie sau pentru fapta altei persoane,

situație în care a procedat la analizarea ambelor aspecte.

În cazul răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru fapta

proprie, a reținut că singura obligație ce revenea pârâtei era de a constitui o

comisie care să cerceteze accidentul de muncă.

Reclamatul a cunoscut încă de la momentul producerii

accidentului elementele necesare pentru a formula o acțiune în pretenții întemeiată

pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, căreia îi sunt aplicabile prevederile

art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, față de care acțiunea reclamantului

este prescrisă.

În cel de al doilea caz, al răspunderii civile delictuală a

pârâtei pentru fapta altei persoane, curtea de apel a arătat că nu s-a făcut

dovada faptei pârâtei, respectiv a necomunicării procesului verbal încheiat cu

ocazia producerii accidentului, iar acțiunea reclamantului este prescrisă câtă

vreme au trecut mai mult de trei ani de la data producerii accidentului.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C

.proc.civ.,

susținând că ambele instanțe au aplicat greșit prevederile Decretului nr.

167/1958, constatând că dreptul la acțiune este prescris, deoarece prescripția

curge de la data la care putea cunoștea conținutul procesului verbal întocmit

la data producerii accidentului, dar pârâta nu și-a îndeplinit obligația

comunicării acestuia.

În mod greșit instanța a apreciat că dreptul la acțiune se naște

la data desfacerii contractului de muncă, câtă vreme nu există o legătură de cauzalitate

între producerea accidentului și desfacerea contractului de muncă.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 3 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958, termenul general

de prescripție extinctivă este de trei ani.

Prejudiciul pentru care reclamantul solicită acordarea de

despăgubiri se referă, pe de-o parte, la producerea accidentului de muncă la

data de 25 octombrie 1995 și pe de altă parte la desfacerea contractului de

muncă prin decizia nr. 331 emisă la data de 22 mai 1998 de pârâtă.

Termenul general de prescripție pentru prejudiciul invocat curge

de la data la care cel păgubit a cunoscut pagube și pe cel care răspunde de ea,

conform art. 8 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958.

Acțiunea formulată de reclamant la data de 17 aprilie 2006 are

ca obiect valorificarea unui drept de creanță, fiind prescriptibilă extinctiv.

În speță, s-a reținut ca situație de fapt, că acest termen general

de prescripție a curs pe de-o parte, de la data producerii accidentului și pe

de altă parte de la momentul comunicării deciziei de desfacere a contractului

de muncă. În ambele situații termenul general de prescripție s-a împlinit cu

mult înainte de promovarea prezentei acțiuni, în anul 1998 și respectiv anul

2001.

Susținerea reclamantului în sensul că aceste termen ar fi curs

de la momentul comunicării procesului verbal de constatare al accidentului, pe

care pârâta nu i l-a comunicat nici până în prezent, nu este corectă.

Aceasta deoarece la momentul producerii accidentului reclamantul

cunoștea toate elementele necesare pentru a promova în justiție o acțiune

întemeiată în drept pe prevederile art. 998-999 C.civ. Înscrisurile la care

reclamantul face referire nu îi împiedicau accesul la justiție. În plus,

societatea pârâtă nici nu avea obligația de a-i comunica procesul verbal de

constatare al accidentului, ci doar de a constitui o comisie de investigare a accidentului,

cum corect a reținut și curtea de apel.

Având în vedere cele

mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ., recursul a fost respins

ca nefondat.