ÎCCJ, decizie (scj.ro #199887)

Acțiune în despăgubiri. Prescripția dreptului material la acțiune. Incidența dispozițiilor art. 1394 din Codul civil în privința termenului de prescripție aplicabil. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: acțiune în despăgubiri

excepția prescripției dreptului material la acțiune

termen de prescripție a răspunderii penale

C. civ., art. 1.394

C. pen., art. 154 alin. (1) lit. c), art. 193, art. 194 alin. (1) lit. a)

În conformitate cu dispozițiile 1.394 C. civ., „În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă.”

Potrivit prevederilor art. 194 alin. (1) lit. a) C. pen., fapta prevăzută la art. 193 care a cauzat o infirmitate se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Prin urmare, aplicând prevederile art. 1394 C. civ., art. 194 alin. (1) lit. a) și art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. la situația de fapt, instanța de apel a constatat în mod legal că termenul de prescripție aplicabil este de 8 ani, termen care a început să curgă de la data producerii accidentului și s-ar fi împlinit ulterior introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamanta căreia

i s-a produs prin fapta pârâtului o infirmitate fizică permanentă

.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1673 din 21 septembrie 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă la data de 25.11.2019, sub nr. x/3/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL, SC C. SRL și SC D. SRL, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea în solidar a pârâților (ce s-au făcut culpabili, în egală măsură, de comercializarea, cu rea credință, către unități spitalicești, precum Spitalul Județean de Urgență E., de substanțe biocide ineficiente ori diluate), la plata către reclamantă: a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune materiale (reprezentând, în principal, cheltuieli cu medicația), în echivalent lei, la curs curent de schimb BNR; a sumei de 200.000 euro, în echivalent lei, la curs curent de schimb BNR, cu titlu de daune morale-nepatrimoniale, în vederea unei juste compensări a suferințelor fizice și psihice îndurate, precum și din perspectiva afectării ireversibile a calității vieții personale și a integrării sale socio-profesionale, în urma contractării unor infecții nozocomiale cu potențial letal.

Prin încheierea din 16 septembrie 2020, Tribunalul București a încuviințat cererea reclamantei A. de introducere în cauză a Spitalului E. și Ministerul Sănătății.

Prin sentința civilă nr. 872/31.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/3/2019, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de Spitalul Județean E. și Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Spitalul Județean E., invocată de acest pârât. A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean E. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâți prin întâmpinări și a respins cererea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., solicitând anularea sentinței apelate și, în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată.

Spitalul Județean E. a formulat apel incident împotriva sentinței civile nr. 872 din 31 martie 2021 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, prin care a solicitat anularea sentinței apelate și respingerea acțiunii formulată împotriva Spitalului Județean de Urgență E. ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 135/A din 26 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 872/31.03.2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Spitalul Județean de Urgență E., ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Sănătății, D. SRL, B. SRL, SC C. SRL prin lichidator F. IPURL SRL. A fost anulată în parte sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. A fost păstrată soluția dată de prima instanță excepțiilor inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Spitalul Județean de Urgență E. A fost respins apelul incident formulat de Spitalul Județean de Urgență E. împotriva sentinței civile nr. 872/31.03.2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva deciziei nr. 135/A din 26 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, Ministerul Sănătății a declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-pârât susține că decizia recurată este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul redă dispozițiile art. 194 alin. 1 lit. a) și art. 154 alin. 1 lit. c) C. pen. și arată că acestea sunt aplicabile în cauză. În acest sens, susține că în cazul în care pedeapsa ar fi orientată spre minim, atunci termenul de prescripție este de 5 ani, pedeapsa prevăzută la art. 194 C. pen. fiind de la 2 la 7 ani.

Totodată, recurentul-pârât arată că nu există nicio dovadă cu privire la data infectării cu fiecare agent patogen al intimatei-reclamante, astfel încât momentul de la care curge termenul de prescripție este data producerii accidentului, respectiv în noaptea 19/20 decembrie 2013. Prin urmare, recurentul consideră că instanța de fond în mod corect a reținut că intimatei-reclamante fiindu-i produsă o infirmitate fizică permanentă, termenul de prescripție este de 5 ani și s-a împlinit  la 20.12.2018, în raport de prevederile art. 194 alin. 1 lit a) și art. 154 alin. 1 lit. c) C. pen.

Recurentul-reclamant susține că prin decizia nr. 1448 din 23 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă s-a stabilit că tragerea la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, infracțiune, poate avea loc în tot intervalul de timp în care persoana vinovată poate fi trasă la răspundere penală, și nu prin adăugarea acestui interval la cei 3 ani de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoana care răspunde de ea în conformitate cu dispozițiile art. 2517 și art. 2528 alin. 1 C. civ.

În continuare, recurentul-pârât face o amplă prezentare cu privire la atribuțiile Ministerului Sănătății în procedura de aprobare a utilizării produselor biocide, precum și mențiuni privind actele normative elaborate de către Ministerul Sănătății care reglementează achiziția și punerea pe piață a produselor biocide.

În concluzie, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fond respingerea cererii.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata SC D. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

Intimatul Spitalul Județean de Urgență E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile referitoare la soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului material la acțiune nu vor fi însușite de Înalta Curte deoarece instanța de apel a aplicat corect dispozițiile 1.394 C. civ., în conformitate cu care: „În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă.”

Totodată, instanța supremă reține că potrivit prevederilor art. 194 alin. 1 lit. a) C. pen., fapta prevăzută la art. 193 care a cauzat o infirmitate se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar conform art. 154 alin. 1 lit. c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Înalta Curte constată că, aplicând prevederile art. 1394 C. civ., art. 194 alin. 1 lit. a) și art. 154 alin. 1 lit. c) C. pen. la situația de fapt, instanța de apel a constatat în mod legal că termenul de prescripție aplicabil în speță este de 8 ani, termen care a început să curgă de la data producerii accidentului, respectiv 20.12.2013 și s-a împlinit la 20.12.2021, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată de către intimata-reclamantă A., sens în care instanța de apel în mod corect a admis apelul intimatei-reclamante pe acest aspect.

Astfel cum s-a stabilit în doctrină și jurisprudență, prescripția extinctivă se întemeiază pe culpa titularului unui drept subiectiv care neglijează exercițiul acestuia înăuntrul termenului legal, având caracter de sancțiune, or în cauză, Înalta Curte reține că instanța de apel în mod judicios a reținut neîntemeiată excepția prescripției dreptului marerial la acțiune, față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost depusă la 25.11.2019, iar termenul de prescriție s-a împlinit la 20.12.2021.

Referitor la jurisprudența instanței supreme la care face referire recurentul-reclamant, respectiv decizia nr. 1448 din 23 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, precum și susținerile acestuia prin care prezintă atribuțiile Ministerului Sănătății în procedura de aprobare a utilizării produselor biocide și actele normative elaborate care reglementează achiziția și punerea pe piață a acestor produse, Înalta Curte constată că nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate în raport de decizia atacată, ci aspecte factuale care nu pot fi analizate în etapa procesuală a recursului.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că a fost indicat formal la finalul cererii de recurs, fără ca recurentul-pârât să expună argumente pentru motivul de recurs invocat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva deciziei civile nr. 135/A din 26 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă.