Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8923/2004

HOTĂRÂRE
13.12.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8923/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, cu nr. 9790/CA/2003, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 4304/4223 din 9 octombrie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 8 august 1952 - 16 noiembrie 1953, ca activitate prestată la U.M. 01250 Băița-Exploatare minieră, în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Prin sentința civilă nr. 86 din 13 ianuarie 2004, această instanța a declinat competența de soluționare a cauzei, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 367/2001, în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată cu nr. 533/2004, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă și litigii de muncă, unde, prin încheierea din 14 mai 2004, s-a dispus trimiterea dosarului, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București. Prin sentința civilă nr. 1572 din 29 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a dispus admiterea acțiunii, anularea hotărârii contestate și obligarea pârâtei de a emite o nouă hotărâre, prin care să îi recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 8 august 1952 - 16 noiembrie 1953. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv livretul militar și fișa de evidență, că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 8 august 1952 - 16 noiembrie 1953, la U.M.

01250 Băița, ca muncitor în construcții. Detașamentul de muncă de la Băița, este trecut în tabelul întocmit de Arhivele Naționale, cu evidența detașamentelor din structura Direcției Generale a Serviciului Muncii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând că hotărârea a fost emisă conform actelor din dosar - fișa de evidență de la U.M. 02405 Pitești nefiind depusă, astfel încât Comisia a apreciat corect că reclamantul nu se încadrează în perioadele art. 1 din Legea nr. 309/2002. Recursul este nefondat. Verificându-se actele dosarului, se constată că sentința atacată este legală, în cauză dovedindu-se cu înscrisurile militare depuse, că reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002, în sensul că a efectuat stagiul militar într-un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, fiind, deci, îndreptățit să beneficieze de prevederile acestei legi.

Față de aceste considerente, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1572 din 29 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1358/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2003, reclamantul B.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 960 din 20 ianuarie 2003, emisă de Casa de Pe
ÎCCJ 2005-04-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2374/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2084 din 13 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamant
ÎCCJ 2004-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8411/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 iulie 2003, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Giurgiu, anularea
ÎCCJ 2005-03-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1655/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, la data de 5 septembrie 2003, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul B.C. a solicitat, în c
ÎCCJ 2004-11-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8650/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată cu nr. 421 din 11 martie 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamantul P.D. a solicitat, î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă