ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1661/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 martie 2004, reclamantul J.N. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 9562 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acestei să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a fost strămutat din localitatea Subpiatra, în localitatea Dobrești, în urma Dictatului de la Viena și a susținut că hotărârea prin care pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, este nelegală.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 265/CA/2004/PI din 5 aprilie 2005, a respins acțiunea, reținând că prin actele prezentate, reclamantul nu a făcut dovada că se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000. Împotriva sentinței a făcut recurs, în termen, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța a apreciat eronat probele dosarului și a aplicat greșit legea. În acest sens, a arătat că localitatea sa natală a fost partajată între România și Ungaria, iar din declarațiile martorilor rezultă că tatăl său a fost deportat la muncă forțată, iar mama s-a refugiat împreună cu reclamantul, din Subpiatra - Ungaria, în localitatea Dobrești - România.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu. Prin H.G. nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate. Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G.

nr. 127/2002, cu acte oficiale, eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori. În cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor B.F. și M.M. rezultă că reclamantul a fot refugiat, în perioada iunie 1941 - martie 1945, din Subpiatra, în Dobrești și zona Beiușului, județul Bihor, împreună cu mama, J.M., tatăl, J.L., fiind deportat. Prin urmare, reclamantul a făcut dovada, în condițiile legii, că, împreună cu familia sa, a fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu. În consecință, față de cele ce preced, recursul va fi admis, se va modifica sentința atacată și în fond, se va admite acțiunea reclamantului, cu consecința anulării hotărârii nr. 9562/2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligării pârâtei să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 iunie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul J.N. împotriva sentinței nr. 265/CA/2004 - PI din 5 aprilie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul J.N. Anulează hotărârea nr. 9562/2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 iunie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2002. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.