ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2105/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2105/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 25 octombrie 2000, reclamanta SC S.A. SRL Buftea, a chemat în judecată pe
pârâtele SC G.S.B. SA Buftea și SC H.I. SA București, solicitând instanței ca
prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună revocarea (desființarea)
contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 379 la 28 aprilie 2000
la B.N.P. M.A., încheiat între cele două pârâte, care au ca obiect terenul
situat în Buftea, în suprafață de 47.373,92 mp., vânzare făcută în dauna
intereselor sale, de creditor al pârâtei SC G.S.B. SA, cu consecința urmăririi
bunului în patrimoniul debitoarei sale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii,
reclamanta arată că este creditoarea pârâtei SC G.S.B. SA, care îi datorează
următoarele sume:
- 4.463.000.000 lei,
reprezentând contravaloarea actualizată a investițiilor efectuate la imobilul
închiriat;
- 9.702 dolari S.U.A., în
echivalent lei, reprezentând chirie necuvenită;
- 1.000.000 lei daune
cominatorii pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești și până la efectuarea plății;
- 61.542.050 lei, cheltuieli
de judecată conform sentinței nr. 4819 din 11 octombrie 1999, pronunțată de
Tribunalul București, secția comercială;
- 6.540.000 lei,
reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin decizia nr. 1824 din 15 iunie
2000 a Curții de Apel București, secția comercială (prin care sentința
menționată a rămas definitivă).
A mai arătat reclamanta că,
pentru a-și mări starea de insolvabilitate, pârâta SC G.S.B. SA, a vândut
conform contractului de vânzare cumpărare, încheiat cu cealaltă pârâtă SC H.I.
SA, terenul în suprafață de 47.373,92 mp. situat în Buftea, cu prețul de
1.599.925.000 lei, și că înstrăinarea bunului s-a făcut în scopul împiedicării
reclamantei de a executa creanța, astfel că în aceste circumstanțe acesteia i
s-a provocat un prejudiciu actual și personal, care nu poate fi înlăturat decât
prin revocarea contractului de vânzare cumpărare mai sus menționat.
A mai precizat reclamanta,
că terțul dobânditor, respectiv pârâta SC H.I. SA, a fost complice la fraudă,
întrucât a cunoscut existența creanței reclamantei, și cu toate acestea a fost
de acord să achiziționeze bunul, tocmai în scopul de a zădărnici încasarea
debitului.
La 10 noiembrie 2000, a
formulat cerere de intervenție în interes propriu, intervenienta SC T.S.L. SRL
București, care la rândul ei a solicitat instanței ca să pronunțe o hotărâre în
contradictoriu cu pârâtele SC G.S.B. SA și SC H.I. SA, prin care să se dispună
revocarea (desființarea) contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.
379 la 28 aprilie 2000 de B.N.P. M.A. încheiat între cele două pârâte și care
are ca obiect terenul situat în Buftea, în suprafață de 47.373,92 mp.
În motivarea cererii de
intervenție, intervenienta arată că pârâta SC G.S.B. SA, a fost obligată prin
sentința nr. 3270 din 4 iunie 1997, pronunțată de Tribunalul București, să-i
plătească suma de 696.000.000 lei, cu titlu de contravaloare investiții și
7.000.000 lei cheltuieli de judecată, precum și suma de 69.600.000 lei taxă de
timbru, conform deciziei nr. 1597 din 24 iunie 1999 a Curții de Apel București,
secția comercială.
Mai precizează intervenienta
că încheierea contractului de vânzare cumpărare a cărei revocare se solicită,
între cele două pârâte, a avut ca scop zădărnicirea executării silite, pornită
împotriva debitoarei pârâte SC G.S.B. SA, care procedând astfel, și-a mărit
insolvabilitatea, cu consecința imposibilității realizării creanței și care în
acest fel a comis o fraudă la care a devenit complice și terțul dobânditor care
cunoștea existența creanței, constatată prin cele două hotărâri judecătorești.
Prin sentința nr. 3122 din
20 iunie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a respins acțiunea
formulată de reclamanta SC S.A. SRL Buftea, împotriva pârâtelor SC G.S.B. SA și
SC H.I. SA București.
Prin aceeași sentință a fost
respinsă și cererea de intervenție formulată de intervenienta SC T.S.L. SA
București.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a reținut în esență, că nu s-a făcut dovada că actul de vânzare
cumpărare s-a încheiat cu intenția fraudării și de asemenea că nu s-a probat
complicitatea la fraudă a terțului dobânditor, respectiv a pârâtei SC H.I. SA.
De asemenea prima instanță a
mai reținut că vânzarea terenului nu conduce automat la concluzia că pârâta
debitoare SC G.S.B. SA și-ar fi micșorat patrimoniul, întrucât locul bunului
înstrăinat, a fost luat de valoarea acesteia, respectiv de prețul obișnuit în
urma vânzării.
Apelul declarat de
reclamanta SC S.A. SRL și de intervenienta SC T.S.L. SRL București, împotriva susmenționatei
sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 57/ A din 1 martie 2002,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.
Pentru a adopta această
decizie, instanța de apel a reținut în esență că una dintre condițiile esențiale,
care trebuiesc îndeplinite, pentru admiterea unei acțiuni revocatorii
(pauliene) este aceea, că actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu,
constând în aceea că prin înstrăinarea bunului, debitorul și-a cauzat sau și-a
mărit starea de insolvabilitate și că o asemenea dovadă cade în sarcina
creditorului.
Ori, apelantele, nu au
produs o asemenea dovadă, respectiv nu au probat insolvabilitatea debitoarei SC
G.S.B. SA, aceasta în afara faptului că cererile de executare silită formulate
împotriva societății menționate, au fost întocmite la data de 13 februarie
2001, adică ulterior promovării acțiunii revocatorii.
A mai reținut instanța de
apel că, apelantele nu au dovedit că executarea silită pornită împotriva
debitoarei SC G.S.B. SA, nu s-a putut finaliza datorită lipsei de bunuri în
patrimoniul societății menționate și legat de aceasta că, terenul ce a format
obiectul actului atacat era unicul bun al debitoarei, care putea fi urmărit
pentru realizarea creanței.
Totodată instanța de apel a mai
reținut că, apelantele nu au putut proba, complicitatea la fraudă a terțului
dobânditor, respectiv că intimata SC H.I. SA, în calitate de cumpărător, a
cunoscut faptul că, prin achiziționarea bunului care a făcut obiectul actului
atacat, debitoarea SC G.S.B. SA, a devenit insolvabilă, cum de asemenea, pentru
dovedirea complicității la fraudă a terțului dobânditor SC H.I. SA, nu e
suficient numai faptul că o parte din acționariatul terțului dobânditor (SC H.I.
SA) se regăsește în structura acționariatului debitoarei SC G.S.B. SA din
moment ce această probă nu este susținută eventual și prin răspunsul la
interogatoriu al acesteia care nu a fost formulată în cauză și ca atare,
instanța de fond, nu putea să aplice sancțiunea prevăzută de art. 225 C. proc.
civ.
Împotriva acestei ultime
hotărâri, au declarat recurs reclamanta SC S.A. SRL Buftea și intervenienta SC
T.S.L. SRL București, invocând ca motive de casare dispozițiile art. 304 pct. 9
și 10 C. proc. civ.
Se susține în esență că, în
mod greșit, instanțele cu referire specială la instanța de apel au reținut că
apelantele nu au făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor de
admisibilitate ale acțiunii revocatorii, întrucât, probele de la dosar,
respectiv înscrisurile ca și răspunsul la interogatoriu al debitoarei pârâta SC
G.S.B. SA, confirmă integral temeinicia cererilor formulate, în contextul în
care cele două titluri executorii demonstrează că ambii creditori (reclamanta
și intervenienta) dețin împotriva debitoarei SC G.S.B. SA, creanțe certe,
lichide și exigibile și anterioare încheierii actului atacat și ca atare,
acesta, adică contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 379 la 28
aprilie 2000, este cauzator de prejudicii, întrucât prin perfectarea acestuia a
fost micșorat în mod evident activul patrimonial al debitorului.
Se mai susține că, prin
notificările depuse prin executorul judecătoresc, s-a făcut dovada de către
creditori că aceștia sunt în imposibilitate de a-și încasa creanța, fără
readucerea bunului care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare în
patrimoniul debitorului, în contextul în care, probele de la dosar, cu referire
la notificările care au fost făcute anterior promovării acțiunii, erau de
natură să-l oprească pe acesta să procedeze, dacă era de bună credință, să
încheie actul de vânzare cumpărare prin care și-a creat voit o stare de
insolvabilitate, care este atestată prin datele oferite de R.C., Primăria
Buftea, serviciul I.T., din care rezultă că debitoarea SC G.S.B. SA nu mai
deține în patrimoniul său nici un fel de bunuri, și prin urmare posibilitatea
de executare silită a acesteia a devenit imposibilă, situație confirmată și
prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 5 ianuarie
2001, în care s-a menționat că debitoarea a părăsit sediul din Buftea și că nu
s-au putut identifica bunuri mobile care să poată face obiectul executării
silite.
Mai susțin recurentele că,
în mod neîntemeiat, instanțele au concluzionat că acestea nu ar fi făcut dovezi
suficiente, în sensul că debitoarea SC G.S.B. SA și-ar fi creat intenționat,
prin vânzarea terenului, o stare de insolvabilitate cum de asemenea tot greșit
au reținut că, în cauză nu s-ar fi făcut dovada complicității la fraudă,
condiție esențială pentru admiterea unei acțiuni revocatorii, a terțului
dobânditor, care este probată prin faptul că numai cu 3 luni înaintea
încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv la 1 martie 2000,
debitoarea SC G.S.B. SA devenise acționar la SC H.I. SA (terțul dobânditor) ca
mai apoi după perfectarea contractului în scurt timp să se retragă din
structura acționariatului SC H.I. SA, aceasta în afara faptului că, probele
dosarului confirmă că o parte dintre persoanele care figurează ca acționari la
societatea menționată anterior, se regăsesc și în structura acționariatului
debitoarei SC G.S.B. SA, în care sens invocă și faptul deosebit de elocvent în
reținerea complicității la fraudă a terțului dobânditor, că, R.V., care a
semnat din partea pârâtei debitoare SC G.S.B. SA, contractul de vânzare cumpărare
a terenului în discuție, era la data respectivă și asociat la SC H.I. SA
(cumpărătoare).
În sfârșit, prin criticile
formulate de recurente, pe care acestea le-au fundamentat pe dispozițiile art. 304
pct. 10 C. proc. civ., se susține în esență că instanța de apel nu s-a
pronunțat asupra tuturor dovezilor administrate, care erau hotărâtoare pentru
dezlegarea pricinii, cu referire la concluziile executorului judecătoresc din
dosarul de executare nr. 638/2000, notificările transmise la data de 17
noiembrie 2000, în vederea executării, răspunsul evaziv al pârâtei SC G.S.B.
SA, la interogatoriu, iar în ceea ce privește concluzia instanței de apel, în
sensul că, instanța de fond nu putea să aplice sancțiunea prevăzută de art. 225
C. proc. civ., pentru reținerea complicității terțului dobânditor la fraudă,
decât numai dacă această interpretare ar fi făcut obiectul unei cereri în acest
sens care nu a fost formulată în cauză, recurentele susțin că, și această
reținere este greșită, deoarece dacă instanța fondului aprecia că o asemenea
probă este dirimantă în soluționarea pricinii, atunci era datoare conform art. 129
C. proc. civ., să dispună în acest sens.
În consecință, și cum din
probele de la dosar rezultă că debitoarea SC G.S.B. SA, emigrează de la un
sediu la altul tocmai pentru a paraliza posibilitatea creditorilor de a-și
recupera prejudiciile cauzate de aceasta, recurentele solicită admiterea
recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea
sentinței în tot în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Recursul declarat în cauză
este fondat.
Din examinarea actelor de la
dosar, rezultă că reclamanta SC S.A. SRL Buftea și intervenienta în interes
propriu SC T.S.L. SRL, au promovat o acțiune revocatorie (pauliană) în vederea recuperării
unor creanțe pe care le avea împotriva debitoarei SC G.S.B. SA (reorganizată
ulterior în societate cu răspundere limitată) constatate prin sentințele nr. 4819
din 11 octombrie 1999 a Tribunalului București, secția comercială și nr. 2270
din 4 iunie 1997, pronunțată de aceeași instanță, hotărâri rămase definitive și
irevocabile.
Pentru admiterea unei
acțiuni revocatorii (pauliene) sunt necesare îndeplinirea următoarelor 4
condiții:
- existența împotriva
debitorului, a unei creanțe certe, lichide și exigibile (care în principiu să
fie anterioară încheierii actului atacat);
- actul încheiat să fie
cauzator de prejudicii pentru creditor;
- frauda debitorului;
- complicitatea la fraudă a
terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
În speță, erau îndeplinite,
contrar celor reținute de instanțele care s-au pronunțat în cauză toate cele 4
condiții expuse mai sus.
Astfel, creanțele urmărite
erau constatate prin hotărâri rămase definitive și irevocabile și ca atare erau
certe, lichide și exigibile și în plus, erau anterioare încheierii actului
atacat, respectiv a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 379
din 28 aprilie 2000.
Cu privire la cea de a doua
condiție, care impune ca actul încheiat să fie cauzator de prejudicii pentru
creditor, se constată că și aceasta este îndeplinită, întrucât probele de la
dosar, demonstrează că pârâta SC G.S.B. SA, nu dețin în patrimoniul său bunuri
urmăribile, care să poată fi valorificate prin executare silită pentru
îndestularea creanțelor creditorilor.
În plus, prin răspunsul la
întrebarea 7 la interogatoriu pârâta, susține că, în ceea ce privește starea de
solvabilitate deține acte contabile care pot fi controlate de autoritățile
competente, adică, formulează un răspuns evaziv, deși în calitate de pârâtă
avea obligația procedurală să depună dovezi concrete în acest sens.
Pe de altă parte prin
notificările transmise prin executorul judecătoresc de la Tribunalul București
pârâtei i s-a pus în vedere anterior promovării acțiunii ca în termen de 5 zile
de la primirea notificărilor, să achite către reclamantă și respectiv
intervenientă debitele constatate prin cele două hotărâri menționate anterior,
ceea ce demonstrează că aceasta a cunoscut faptul că actul încheiat era de
natură, în lipsa altor bunuri urmăribile în patrimoniul său să creeze o stare
de insolvabilitate, cu consecința zădărnicirii, executării silite, făcând deci
în aceste condiții imposibilă realizarea creanțelor de către creditori, sau
altfel spus, că actul încheiat era cauzator de prejudicii pentru creditori.
Din cele expuse, la care se
adaugă și migrarea pârâtei la diferite sedii, inclusiv schimbarea formei
juridice, rezultă indubitabil, că pârâta prin faptele sale a încercat să-i
fraudeze pe creditori, în sensul că procedând astfel, a împiedicat pe aceștia
să-și realizeze creanțele prin executare silită, determinând astfel, conform
încheierii din 31 martie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a
comercială, deschiderea procedurii de faliment împotriva acesteia.
Cu privire la condiția
privind complicitatea la fraudă a terțului dobânditor al bunului (terenului)
respectiv a SC H.I. SA se constată că și aceasta este îndeplinită.
Astfel, din date furnizate
de O.R.C. al Municipiului București, rezultă că la data de 20 mai 1996, B.B.,
asociat la SC H.I. SA (firma cumpărătoare a terenului) a devenit acționar la
data de 3 septembrie 1999 la SC G.S.B. SA (firma vânzătoare a terenului) pentru
că la data de 16 decembrie 1999, R.V. să devină asociat la pârâta SC H.I. SA,
deși începând cu data de 11 octombrie 1999, aceeași persoană, care semnase
contractul de vânzare cumpărare a terenului în numele pârâtei SC G.S.B. SA era
și ea acționar la această societate și îndeplinea funcția de administrator.
Pe de altă parte, la data de
1 martie 2000, intră ca asociat în SC H.I. SA, pârâta SC G.S.B. SA (anterior
încheierii contractului de vânzare cumpărare din 28 aprilie 2000) pentru ca la
data de 23 iunie 2000 (ulterior încheierii contractului menționat) să se
retragă din societate.
Ori în contextul în care, în
perioada în care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare pârâta SC G.S.B.
SA (vânzătoarea terenului) era asociat la cealaltă pârâtă SC H.I. SA, iar unii
dintre acționarii acesteia făceau parte din structura acționariatului pârâtei SC
H.I. SA, cu referire specială la acționarul R.V., care a semnat în numele
pârâtei SC G.S.B. SA contractul de vânzare cumpărare, în timp ce era acționar
la ambele societăți, este evident, că aceste împrejurări dovedesc indubitabil
complicitatea terțului dobânditor (SC H.I. SA) la fraudă, fără a mai fi nevoie
așa cum a reținut greșit instanța de apel, de alte probe, respectiv de un
interogatoriu luat pârâtei SC H.I. SA, care în cazul că ar fi refuzat să
răspundă la întrebări, ar fi atras sancțiunea, prevăzută de art. 225 C. proc.
civ.
În concluzie, se constată că
numai printr-o interpretare eronată probelor de la dosar și a dispozițiilor
legale incidente în cauză (art. 975 coroborat cu art. 1718 C. civ.) instanțele
au considerat că, nu este admisibilă acțiunea revocatorie (pauliană) promovată
de reclamantă și intervenientă, din moment ce, îndestularea creanțelor, nu
putea avea loc în condițiile speței, decât prin readucerea terenului înstrăinat
prin contractul autentificat la 28 aprilie 2000, în patrimoniul debitoarei SC G.S.B.
SA.
Așa fiind, urmează a se
admite recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL Buftea și de intervenienta
SC T.S.L. SRL București, a se modifica decizia atacată și a se admite și apelul
formulat de aceleași părți, cu consecința admiterii acțiunii și respectiv a
cererii de intervenție potrivit dispozitivului acestei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC S.A. SRL Buftea și intervenienta SC T.S.L. SRL București.
Modifică decizia nr. 57/ A
din 1 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Admite apelul reclamantei și
intervenientei și schimbă sentința nr. 3122 din 20 aprilie 2001, pronunțată de
Tribunalul București, secția comercială, în sensul că admite acțiunea
reclamantei SC S.A. SRL Buftea și cererea de intervenție în interes propriu
formulată de intervenienta SC T.S.L. SRL București și dispune revocarea
contractului de vânzare cumpărare autentificat la 28 aprilie 2000 la B.N.P. M.A.,
încheiat între pârâtele SC G.S.B. SA Buftea și SC H.I. SRL București, având ca
obiect terenul situat în Buftea, în suprafață de 47.373,92 mp.
Obligă pârâtele să plătească
reclamantei și intervenientei, în solidar suma de 58.825.970 lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință
publică, astăzi 24 martie 2005.