ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2271/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta T.E. a chemat în

judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca în contradictoriu cu pârâta,

să se dispună modificarea deciziei nr. 1577/2002, emisă de Comisia de aplicare

a Legii nr. 189/2000 din cadrul pârâtei, în sensul acordării drepturilor

conferite de Legea nr. 189/2000, cu începere de la 15 martie 1944, până la 6

martie 1945, în loc de 15 septembrie 1944 - 6 martie 1945, având calitatea de

refugiat.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în mod greșit comisia a stabilit cea de-a doua perioadă

a refugiului, ca fiind 15 septembrie 1944 - 6 martie 1945, cunoscut fiind

faptul că trupele sovietice au ocupat Ținutul Herța, în luna martie 1944, în

luna septembrie 1944 frontul fiind în Ungaria.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 691 din 14 aprilie 2004,

a respins acțiunea reclamantei, ca tardiv formulată, în raport cu faptul că

decizia nr. 1577 din 7 octombrie 2002 s-a comunicat reclamantei, la 16

octombrie 2002, iar contestația introdusă împotriva deciziei s-a înregistrat la

25 martie 2004, cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 5 din Legea

29/1990.

Împotriva sentinței astfel

pronunțată, a declarat recurs, reclamanta T.E., considerând hotărârea profund

netemeinică și invocând drept motiv de casare, dispozițiile art. 304 pct. 10 C.

proc. civ.

A arătat că: „este în afara

oricărei discuții că formularea contestației s-a făcut peste termenul legal”,

întârziere cauzată din „culpa organelor subordonate pârâtei”, astfel încât se

impune, susține recurenta, că în cazul în care, acestea nu corectează greșeala

stabilirii eronate a perioadei de refugiu, se impune repunerea în termen.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor de la

dosar, rezultă, fără putință de tăgadă, că decizia nr. 1577 din 7 octombrie

2002, prin care s-a admis cererea formulată de T.E., privind stabilirea

calității de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 15 septembrie 1944 - 6 martie 1945, a fost comunicată

recurentei, conform borderoului de expediție, la data de 16 octombrie 2002.

Or, contestația fiind depusă

abia la data de 23 martie 2004, termenul de decădere de 1 an a fost depășit.

Astfel, în mod legal și

întemeiat instanța de fond a respins acțiunea recurentei-reclamante T.E., ca

tardiv formulată.

Cum termenul de un an este

un termen de decădere, el nu poate constitui obiectul întreruperii, suspendării

sau repunerii în termen.

Pentru cele de mai sus,

soluția instanței de fond este întemeiată, iar recursul este nefondat, urmând a

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.E. împotriva sentinței civile nr. 691 din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2005.