ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2271/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta T.E. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca în contradictoriu cu pârâta, să se dispună modificarea deciziei nr. 1577/2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul pârâtei, în sensul acordării drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000, cu începere de la 15 martie 1944, până la 6 martie 1945, în loc de 15 septembrie 1944 - 6 martie 1945, având calitatea de refugiat. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit comisia a stabilit cea de-a doua perioadă a refugiului, ca fiind 15 septembrie 1944 - 6 martie 1945, cunoscut fiind faptul că trupele sovietice au ocupat Ținutul Herța, în luna martie 1944, în luna septembrie 1944 frontul fiind în Ungaria.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 691 din 14 aprilie 2004, a respins acțiunea reclamantei, ca tardiv formulată, în raport cu faptul că decizia nr. 1577 din 7 octombrie 2002 s-a comunicat reclamantei, la 16 octombrie 2002, iar contestația introdusă împotriva deciziei s-a înregistrat la 25 martie 2004, cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 5 din Legea 29/1990. Împotriva sentinței astfel pronunțată, a declarat recurs, reclamanta T.E., considerând hotărârea profund netemeinică și invocând drept motiv de casare, dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. A arătat că: „este în afara oricărei discuții că formularea contestației s-a făcut peste termenul legal”, întârziere cauzată din „culpa organelor subordonate pârâtei”, astfel încât se impune, susține recurenta, că în cazul în care, acestea nu corectează greșeala stabilirii eronate a perioadei de refugiu, se impune repunerea în termen.

Recursul este nefondat. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă, fără putință de tăgadă, că decizia nr. 1577 din 7 octombrie 2002, prin care s-a admis cererea formulată de T.E., privind stabilirea calității de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1944 - 6 martie 1945, a fost comunicată recurentei, conform borderoului de expediție, la data de 16 octombrie 2002. Or, contestația fiind depusă abia la data de 23 martie 2004, termenul de decădere de 1 an a fost depășit. Astfel, în mod legal și întemeiat instanța de fond a respins acțiunea recurentei-reclamante T.E., ca tardiv formulată. Cum termenul de un an este un termen de decădere, el nu poate constitui obiectul întreruperii, suspendării sau repunerii în termen.

Pentru cele de mai sus, soluția instanței de fond este întemeiată, iar recursul este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.E. împotriva sentinței civile nr. 691 din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.