ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2772/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Militar Teritorial București și înregistrată sub nr. 175 din 21 mai 2003,

petenta I.G., a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 768/P/2000 din 21

martie 2003 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial

București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de mr. G.S.,

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii,

petenta a arătat că ofițeri din cadrul I.P.J. Ialomița - Serviciul crimă

organizată, respectiv, lt. col. L.V., C.C., mr. G.S., subofițer D.D. au fost

antrenați alături de col. N.A., în acțiuni ilegale de comisarii Gărzii

Financiare Ialomița, constând în aceea că F.R. și V.I. au sigilat și favorizat

confiscarea ilegală și furtul de bunuri deținute în baza unor documente legale,

au ridicat documente fără a avea mandat și fără a întocmi acte doveditoare în

acest sens, au distrus bunuri și au întocmit procese-verbale neconforme cu

realitatea, dând dovadă de purtare abuzivă, tratament degradant și

discriminatoriu, intimidare psihică și morală.

Prin sentința penală nr. 107

din 11 iunie 2003, Tribunalul Militar Teritorial București și-a declinat

competența în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin sentința nr. 59 din 18 septembrie 2003, a admis excepția

de tardivitate ridicată în cauză și a respins plângerea formulată de petentă ca

tardiv introdusă.

Recursul declarat de petentă

împotriva acestei hotărâri a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, care, prin decizia nr. 1404 din 11 martie 2004, a casat-o și a

dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.

Reluând judecata și

verificând rezoluția împotriva căreia s-a formulat plângere, Curtea de Apel

București, secția I penală, prin sentința nr. 46 din 17 mai 2004, a respins-o

ca neîntemeiată.

În motivarea acestei

hotărâri, prima instanță a arătat că din verificarea actelor și lucrărilor de

la dosar, inclusiv cele efectuate în cursul actelor premergătoare nu rezultă că

ofițerul G.S. ar fi acționat abuziv sau că, fiind în exercițiul atribuțiilor de

serviciu, cu știință, nu și-a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod

defectuos și prin aceasta a cauzat o vătămare intereselor legale ale petentei,

astfel încât, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

acesta.

S-a mai arătat că, la data

de 2 februarie 2002, col. N.A. și mr. G.S. s-au sesizat, pe baza informațiilor

obținute în procesul activităților specifice că petenta a achiziționat mărfuri

fără documente legale de proveniență și fără a fi evidențiate în actele

contabile, dispunând Gărzii Financiare efectuarea unui control pentru

verificarea acestor aspecte și că, continuând, în paralel, activitățile de

investigare s-a stabilit că societatea petentei depozitase mărfuri în mai multe

spații (unul dintre acestea nedeclarat organelor financiare), în care au fost

descoperite mărfuri cu termen de valabilitate depășit.

Întrucât petenta a refuzat,

sub diverse pretexte, să se prezinte la inventariere, reține instanța, cu

concursul O.P.C. Ialomița, a I.P.S.V. și a unor angajați (M.L., D.D. și D.M.)

bunurile respective au fost distruse sau puse la dispoziția D.G.F.P.C.F.S.

Ialomița.

Plângerile formulate de

petentă privind pe angajații săi care au colaborat cu organele de poliție au

fost soluționate de mr. G.S. care, urmare a probelor administrate, a dispus

chiar trimiterea în judecată a numitului D.D.

Întrucât, din actele și

lucrările dosarului, conchide instanța, rezultă că mr. G.S. a desfășurat

activități de cercetare și investigare în cauză, alături de ofițeri din

S.C.C.O., S.C.C.E.F. și în colaborare cu alte organe abilitate, respectându-și

atribuțiile de serviciu, pe care le-a îndeplinit cu corectitudine și conform

dispozițiilor legale, rezoluția prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penală față de acesta este corectă, iar plângerea petentei este neîntemeiată,

urmând a fi respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs petenta I.G. pe care o consideră nelegală, pentru motivul că

în mod nejustificat i-a fost respinsă plângerea, din moment ce la dosar sunt

suficiente dovezi din care rezultă că mr. G.S. se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, solicitând a

se dispune trimiterea în judecată a acestuia.

De menționat faptul că, pe

parcursul judecării recursului, petenta I.G. a formulat o excepție de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 și art. 63 alin. (1) C. proc.

pen., excepție care a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către Curtea

Constituțională, prin decizia nr. 115 din 24 februarie 2005.

Asupra recursului de față;

Analizând actele și

lucrările de la dosar, se constată că hotărârea pronunțată de prima instanță,

de respingere a plângerii formulate de petenta I.G. împotriva rezoluției nr.

768/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București,

prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva mr. G.S. este

corectă.

Probele administrate în

cursul verificărilor făcute de către procuror relevă faptul că inculpatul G.S.

și-a desfășurat activitatea în conformitate cu obligațiile sale de serviciu

stabilite prin lege, fără a le depăși ori exercita în mod abuziv.

De altfel, în cauză activitățile de

cercetare care au fost efectuate în legătură cu activitatea desfășurată de

petentă în cadrul societăților sale comerciale nu a aparținut mamei

intimatului, la aceasta aducându-și contribuția direct sau prin colaborare și

alte instituții de specialitate care, în final, au reușit să stabilească o situație

de fapt reală.

Faptul că petenta a fost

nemulțumită de fermitatea cu care s-a acționat, aceasta datorită în mare parte

și poziției sale de obstaculare a activității de verificare și control, care au

impus în ultimă instanță efectuarea unor acte care impuneau urgență fără

prezența sa, nu poate constitui un temei de vinovăție nici a intimatului și

nici a celorlalte persoane angrenate în această activitate, câtă vreme ele s-au

încadrat și desfășurat conform dispozițiilor legale.

Dovadă că în cauză nu s-a acționat

abuziv de către intimat, ci în condițiile legii o constituie și faptul că,

urmare a activității desfășurate s-a constatat că petenta achiziționase bunuri

care aveau termene de valabilitate expirate, bunuri care de altfel, au și fost

distruse în conformitate cu dispozițiile legale.

Împrejurarea că în timpul

cât s-au efectuat cercetări, unele persoane și-au depășit atribuțiunile, ori au

acționat abuziv, în măsura în care acestea au fost dovedite s-au luat măsurile

ce se impuneau, inclusiv trimiterea în judecată.

În concluzie, neexistând

dovezi care să justifice vinovăția intimatului G.S., urmează a se constata că

recursul declarat de petenta I.G. este nefondat și a fi respins, ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Întrucât petenta, urmare a

respingerii recursului se află în culpă procesuală, urmează a fi obligată la

plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentei căi

de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara I.G. împotriva sentinței penale nr. 46 din 17 mai 2004

a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta petiționară

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 aprilie 2005.