ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2772/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Militar Teritorial București și înregistrată sub nr. 175 din 21 mai 2003, petenta I.G., a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 768/P/2000 din 21 martie 2003 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de mr. G.S., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii, petenta a arătat că ofițeri din cadrul I.P.J. Ialomița - Serviciul crimă organizată, respectiv, lt. col. L.V., C.C., mr. G.S., subofițer D.D. au fost antrenați alături de col.

N.A., în acțiuni ilegale de comisarii Gărzii Financiare Ialomița, constând în aceea că F.R. și V.I. au sigilat și favorizat confiscarea ilegală și furtul de bunuri deținute în baza unor documente legale, au ridicat documente fără a avea mandat și fără a întocmi acte doveditoare în acest sens, au distrus bunuri și au întocmit procese-verbale neconforme cu realitatea, dând dovadă de purtare abuzivă, tratament degradant și discriminatoriu, intimidare psihică și morală. Prin sentința penală nr. 107 din 11 iunie 2003, Tribunalul Militar Teritorial București și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința nr. 59 din 18 septembrie 2003, a admis excepția de tardivitate ridicată în cauză și a respins plângerea formulată de petentă ca tardiv introdusă.

Recursul declarat de petentă împotriva acestei hotărâri a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care, prin decizia nr. 1404 din 11 martie 2004, a casat-o și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță. Reluând judecata și verificând rezoluția împotriva căreia s-a formulat plângere, Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința nr. 46 din 17 mai 2004, a respins-o ca neîntemeiată. În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a arătat că din verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, inclusiv cele efectuate în cursul actelor premergătoare nu rezultă că ofițerul G.S. ar fi acționat abuziv sau că, fiind în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu și-a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos și prin aceasta a cauzat o vătămare intereselor legale ale petentei, astfel încât, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.

S-a mai arătat că, la data de 2 februarie 2002, col. N.A. și mr. G.S. s-au sesizat, pe baza informațiilor obținute în procesul activităților specifice că petenta a achiziționat mărfuri fără documente legale de proveniență și fără a fi evidențiate în actele contabile, dispunând Gărzii Financiare efectuarea unui control pentru verificarea acestor aspecte și că, continuând, în paralel, activitățile de investigare s-a stabilit că societatea petentei depozitase mărfuri în mai multe spații (unul dintre acestea nedeclarat organelor financiare), în care au fost descoperite mărfuri cu termen de valabilitate depășit. Întrucât petenta a refuzat, sub diverse pretexte, să se prezinte la inventariere, reține instanța, cu concursul O.P.C.

Ialomița, a I.P.S.V. și a unor angajați (M.L., D.D. și D.M.) bunurile respective au fost distruse sau puse la dispoziția D.G.F.P.C.F.S. Ialomița. Plângerile formulate de petentă privind pe angajații săi care au colaborat cu organele de poliție au fost soluționate de mr. G.S. care, urmare a probelor administrate, a dispus chiar trimiterea în judecată a numitului D.D. Întrucât, din actele și lucrările dosarului, conchide instanța, rezultă că mr. G.S. a desfășurat activități de cercetare și investigare în cauză, alături de ofițeri din S.C.C.O., S.C.C.E.F. și în colaborare cu alte organe abilitate, respectându-și atribuțiile de serviciu, pe care le-a îndeplinit cu corectitudine și conform dispozițiilor legale, rezoluția prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penală față de acesta este corectă, iar plângerea petentei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petenta I.G. pe care o consideră nelegală, pentru motivul că în mod nejustificat i-a fost respinsă plângerea, din moment ce la dosar sunt suficiente dovezi din care rezultă că mr. G.S. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, solicitând a se dispune trimiterea în judecată a acestuia. De menționat faptul că, pe parcursul judecării recursului, petenta I.G. a formulat o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 și art. 63 alin. (1) C. proc. pen., excepție care a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 115 din 24 februarie 2005. Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că hotărârea pronunțată de prima instanță, de respingere a plângerii formulate de petenta I.G.

împotriva rezoluției nr. 768/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva mr. G.S. este corectă. Probele administrate în cursul verificărilor făcute de către procuror relevă faptul că inculpatul G.S. și-a desfășurat activitatea în conformitate cu obligațiile sale de serviciu stabilite prin lege, fără a le depăși ori exercita în mod abuziv. De altfel, în cauză activitățile de cercetare care au fost efectuate în legătură cu activitatea desfășurată de petentă în cadrul societăților sale comerciale nu a aparținut mamei intimatului, la aceasta aducându-și contribuția direct sau prin colaborare și alte instituții de specialitate care, în final, au reușit să stabilească o situație de fapt reală.

Faptul că petenta a fost nemulțumită de fermitatea cu care s-a acționat, aceasta datorită în mare parte și poziției sale de obstaculare a activității de verificare și control, care au impus în ultimă instanță efectuarea unor acte care impuneau urgență fără prezența sa, nu poate constitui un temei de vinovăție nici a intimatului și nici a celorlalte persoane angrenate în această activitate, câtă vreme ele s-au încadrat și desfășurat conform dispozițiilor legale. Dovadă că în cauză nu s-a acționat abuziv de către intimat, ci în condițiile legii o constituie și faptul că, urmare a activității desfășurate s-a constatat că petenta achiziționase bunuri care aveau termene de valabilitate expirate, bunuri care de altfel, au și fost distruse în conformitate cu dispozițiile legale.

Împrejurarea că în timpul cât s-au efectuat cercetări, unele persoane și-au depășit atribuțiunile, ori au acționat abuziv, în măsura în care acestea au fost dovedite s-au luat măsurile ce se impuneau, inclusiv trimiterea în judecată. În concluzie, neexistând dovezi care să justifice vinovăția intimatului G.S., urmează a se constata că recursul declarat de petenta I.G. este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Întrucât petenta, urmare a respingerii recursului se află în culpă procesuală, urmează a fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara I.G. împotriva sentinței penale nr. 46 din 17 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2005.