ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5459/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin contestația înregistrată la 31

octombrie 2001 M.T., D.G., S.E., M.M., O.C. în calitate de moștenitori ai

defunctului M.N., au solicitat în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat

prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura județului Ialomița, F.I. (primar

al comunei Sălcioara) și N.J. (secretar al Primăriei comunei Sălcioara)

constatarea nulității relative a comunicării nr. 1778 din 10 septembrie 2001

emisă de Consiliul Local al comunei Sălcioara, obligarea unității deținătoare

la restituirea imobilului situat în comuna Sălcioara, județul Ialomița, compus

din casă de locuit și terenul aferent în suprafață de 2000 mp.

În cadrul aceleiași contestații s-au

formulat și petite privind obligarea Statului Român, reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice să le achite suma de 200.000 dolari SUA, reprezentând

„valoarea de folosință” pentru o durată de 30 de ani de la data confiscării și

daune morale.

Contestației reclamantelor, pârâtele

Primăria comunei Sălcioara, Prefectura județului Ialomița, Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice le-au opus întâmpinări, prin care au invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive.

La termenul din 22 noiembrie 2001,

reclamantele și-au completat contestația solicitând introducerea în cauză a

Consiliului Local al comunei Sălcioara și anularea deciziei nr. 14 emisă la 15

octombrie 2001 de aceasta din urmă.

Prin sentința civilă nr. 310/F din

28 martie 2002, Tribunalul Ialomița a admis excepțiile lipsei calității

procesuale pasive și a dispus scoaterea din cauză a pârâților Prefectura

județului Ialomița, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a

respins acțiunea în contradictoriu cu ceilalți pârâți.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în esență, că terenul revendicat a fost atribuit în baza Legii nr. 18/1991,

astfel cum rezultă din adresa nr. 2190 din 27 noiembrie 2001 a Primăriei

comunei Sălcioara, așa încât suprafața respectivă nu poate face obiectul

cererii întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din acest

act normativ.

Cât privește construcția, s-a mai

reținut în considerentele aceleiași hotărâri, că aceasta a fost demolată chiar

de către reclamanți:

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamantele, criticând-o sub aspectul nelegalității și

netemeiniciei.

Prin decizia nr. 320 din 11

septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

tardiv apelul, considerând că această cale de atac a fost exercitată peste

termenul legal de 15 zile, defipt de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât dovezile de comunicare ale sentinței poartă data de 22 aprilie

2002 iar cererea de apel a fost expediată, prin poștă, la 15 mai 2002, conform

ștampilei poștei aplicată plicului de la dosar apel.

Decizia menționată a făcut obiectul

criticilor, promovate de aceleași reclamante, prin intermediul căii

extraordinare de atac a recursului.

Motivele de recurs, deși

nestructurate, prin conținutul sub care au fost dezvoltate, fac referiri la

greșita apreciere a instanței de apel cu privire la termenul înlăuntrul căruia

a fost exercitată această cale de atac.

Recursul declarat este nefondat și

urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Nerespectarea termenelor pentru

exercitarea căilor de atac atrage decăderea părții din dreptul respectiv,

întrucât este vorba despre termene destinate să ocrotească atât interesele

părților, cât și interesul general al restabilirii drepturilor legitime.

Termenul de apel este reglementat de

dispozițiile art. 284 C. proc. civ., ca un termen legal imperativ, absolut, iar

nerespectarea acestuia, astfel cum s-a precizat, este sancționată de legiuitor

cu decăderea, care poate fi invocată și de instanță, din oficiu.

Această sancțiune procedurală nu

operează de drept, ci trebuie constatată din oficiu, fiind incidentă în toate

cazurile în care partea a declarat apel peste termenul de 15 zile.

În mod corect, instanța de control

judiciar ordinar a apreciat că, în cazul dedus judecății apelul introdus de

către reclamanți este tardiv.

În acest caz, apelul declarat cu

depășirea celor 15 zile libere, conform art. 101 C. proc. civ., a fost socotit

corect de instanță ca tardiv, și, cu respectarea textului procedural mai sus

invocat, s-a apreciat că apărarea reclamantelor, în sensul că o parte din

zilele de la mijlocul acestei perioade, și anume 27, 28 aprilie 2002, 1-8 mai

2002, 11 și 12 mai 2002 nu s-ar calcula, este nefondată.

Astfel sentința apelată a fost

comunicată reclamantelor apelante la 22 aprilie 2002, conform dovezilor de

primire și proceselor verbale aflate în dosarul nr. 2392/2001 al Tribunalului

Ialomița, însă declarația de apel poartă data de 15 mai 2002.

În ceea ce privește cererea de

repunere în termenul de apel, aceasta este admisibilă numai în cazul în care

partea dovedește că nu a putut exercita această cale de atac în termen, dintr-o

împrejurare mai presus de voința sa conform art. 103 C. proc. civ.

Textul indicat stipulează că

“neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de

procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune

altfel, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare

mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va

îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen

vor fi arătate și motivele împiedicării”.

În speță, cererea de repunere în

termenul de apel nu a fost făcută în fața instanței investită cu soluționarea

acestei căi de atac, așa încât cererea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Apelul introdus peste termen este

tardiv, iar introducerea unui al doilea apel nu este posibilă.

Hotărârea devine definitivă pe data

expirării termenului de apel, și nu la data respingerii acestei căi de atac, ca

tardiv formulate.

Împotriva acestei decizii nu se mai

poate exercita nici recursul.

Față de cele arătate, Curtea va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamante și ca inadmisibilă cererea

acelorași reclamante de repunere în termenul de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de reclamantele M.T., D.G., S.E., M.M., O.C. împotriva deciziei nr. 320 din 11

septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge ca inadmisibilă cererea acelorași reclamante de repunere în

termenul de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie

2004.