ÎCCJ, Decizia nr. 281/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 4685 din 23

iunie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins

cererea petentului M.I., privind strămutarea judecării procesului civil ce

formează obiectului dosarului nr. 463/2004 al Judecătoriei Vânju Mare.

Împotriva acestei încheieri,

petentul a declarat recurs, susținând că instanța s-a pronunțat cu aplicarea

greșită a legii, în sensul neobservării probelor depuse la dosarul cauzei și

nepronunțării asupra acestora.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiului

constituțional stabilit prin art. 129 din Constituția României, privitor la

exercitarea căilor de atac în condițiile legi procesuale, precum și a celui

privitor la liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv, exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea

procesuală civilă a stabilit un sistem coerent al căilor de atac.

Revine așadar, părții interesate

obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesuale,

prin exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de aceasta, în vederea

provocării controlului judiciar.

În cauză, Completul de 9 judecători

a fost sesizat cu un recurs declarat împotriva unei încheieri prin care secția

civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea petentului M.I.,

privind strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul dosarului nr.

463/2004 al Judecătoriei Vânju Mare.

Or, în raport cu dispozițiile art. 299

C. proc. civ., cu referire la art. 282 alin. (2) din același cod, împotriva

încheierilor nu se poate face recurs decât odată cu fondul.

De la regula generală menționată,

legea procesuală civilă prevede o singură excepție, de strictă interpretare,

care nu privește încheierile prin care se soluționează cererile de strămutare a

judecării cauzelor.

Mai mult, prin art. 40 alin. (4) C.

proc. civ. s-a prevăzut expres că hotărârea asupra soluționării strămutării nu

este supusă nici unei căi de atac.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în cazuri neprevăzute de legea procesuală civilă, contrar dispozițiilor

acesteia, apare ca o încălcare a principiului legalității și, din acest motiv,

ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 312 alin. (1) cu

referire la art. 40 alin. (4) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul

declarat de petentul M.I. împotriva încheierii nr. 4685 din 23 iunie 2004, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 2072/2004,

ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul M.I. împotriva încheierii nr. 4685 din 23 iunie 2004,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr.

2072/2004.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

18 octombrie 2004.