ÎCCJ, Decizia nr. 281/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 4685 din 23 iunie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins cererea petentului M.I., privind strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectului dosarului nr. 463/2004 al Judecătoriei Vânju Mare. Împotriva acestei încheieri, petentul a declarat recurs, susținând că instanța s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, în sensul neobservării probelor depuse la dosarul cauzei și nepronunțării asupra acestora.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiului constituțional stabilit prin art. 129 din Constituția României, privitor la exercitarea căilor de atac în condițiile legi procesuale, precum și a celui privitor la liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv, exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea procesuală civilă a stabilit un sistem coerent al căilor de atac. Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesuale, prin exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de aceasta, în vederea provocării controlului judiciar.

În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un recurs declarat împotriva unei încheieri prin care secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea petentului M.I., privind strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul dosarului nr. 463/2004 al Judecătoriei Vânju Mare. Or, în raport cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 282 alin. (2) din același cod, împotriva încheierilor nu se poate face recurs decât odată cu fondul. De la regula generală menționată, legea procesuală civilă prevede o singură excepție, de strictă interpretare, care nu privește încheierile prin care se soluționează cererile de strămutare a judecării cauzelor.

Mai mult, prin art. 40 alin. (4) C. proc. civ. s-a prevăzut expres că hotărârea asupra soluționării strămutării nu este supusă nici unei căi de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac în cazuri neprevăzute de legea procesuală civilă, contrar dispozițiilor acesteia, apare ca o încălcare a principiului legalității și, din acest motiv, ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 312 alin. (1) cu referire la art. 40 alin. (4) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de petentul M.I. împotriva încheierii nr. 4685 din 23 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 2072/2004, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I. împotriva încheierii nr. 4685 din 23 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 2072/2004. Pronunțată, în ședință publică, azi, 18 octombrie 2004.