ÎCCJ, Decizia nr. 213/2004

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar ,

constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin încheierea nr. 2151, pronunțată la data de 21 aprilie 2004

în dosarul nr. 1045/2004, a respins cererea formulată de petenta SC I.L. SRL

Gătaia, privind strămutarea judecării cauzei penale, ce formează obiectul

dosarului nr. 164/2004 al Judecătoriei Deta.

Împotriva acestei încheieri, petenta

a declarat recurs, invocând nelegala îndeplinire a procedurii de citare la

termenul fixat, pentru judecarea cererii de strămutare menționate.

În subsidiar, pentru situația în

care recursul ar fi considerat ca tardiv declarat, petentul a solicitat

calificarea căii de atac drept contestație în anulare, întemeiată pe cazul

prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În concluzie, petentul a solicitat

admiterea căii de atac exercitate, casarea încheierii atacate și rejudecarea

cererii de strămutare, cu legala îndeplinire a procedurii de citare.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

În raport de dispozițiile art. 129

din Constituția României, revizuită, potrivit cărora părțile interesate pot

exercita căile de atac în condițiile legii procesuale, posibilitatea provocării

unui control judiciar al hotărârilor judecătorești apare ca fiind reglementată,

în prezent, prin normă constituțională.

Din redactarea textului menționat,

rezultă, însă, că acestea nu se aplică direct, legea fundamentală stabilind un

principiu.

Corespunzător acestui principiu,

determinarea sistemului procedural revine legii procesuale.

Or, potrivit dispozițiilor din

Partea Specială, Titlul II cap. III, secțiunile I și II C. proc. pen.,

admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora,

potrivit dispozițiilor legii procesuale, prin care au fost reglementate

hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac, termenele și

motivele pentru care pot fi exercitate, precum și ierarhia acestora.

În cauză, Completul de 9 judecători

a fost sesizat cu un recurs, declarat împotriva unei încheieri, prin care secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins o cerere, formulată de

petenta SC I.L.SRL Gătaia, privind strămutarea judecății unei cauze penale de

competența Judecătoriei Deta, privind soluționarea în primă instanță

Însă, potrivit art. 385

1

alin.

(2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința

sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit legii,

acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Cu privire la încheierea prin care

s-a dispus asupra cererii de strămutare a judecății unei cauze penale, legea

procesuală penală nu prevede excepția atacării separate cu recurs.

Or, recunoașterea posibilității

exercitării unei căi de atac, în situații neprevăzute de legea procesuală, constituie

o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că legea procesuală

penală, corespunzător principiului statuat prin art. 129 din Constituția

României și exigențelor privind accesul la justiție, generate de dispozițiile art.

21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la

Convenție, a reglementat regula generală, privind examinarea legalității și

temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile art. 361 sau

385

1

C. proc. pen., după caz.

Ca atare, accesul la justiție este

asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale menționate, stabilită

de legea procesuală penală.

Pe de altă parte, dreptul părții de

a cere strămutarea judecății cauzei penale și realizarea finalității

instituției strămutării sunt asigurate, potrivit art. 61 C. proc. pen., prin

care este reglementată posibilitatea repetării cererii în cazul invocării unor

împrejurări noi, necunoscute Înaltei Curți de Casație și Justiție la

soluționarea acesteia, anterioare sau ivite ulterior pronunțării.

În fine, în raport de același

principiu al legalității căilor de atac, cu referire la ierarhia căilor de atac

și determinarea prin norme imperative a instanțelor competente a le soluționa,

cererea petentului de calificare alternativă a căii de atac exercitate,

subsidiar soluției de respingere a recursului, nu poate fi primită.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385

1

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petenta SC I.L.SRL

Gătaia, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petenta SC I.L. SRL Gătaia, împotriva încheierii nr. 2151 din 21

aprilie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 1045/2003.

Obligă recurenta să plătească

statului 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 5 iulie 2004.