Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2005
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 300/2005

HOTĂRÂRE
19.01.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 300/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați la data de 28 noiembrie 2002, reclamanta B.M. a chemat în judecată pârâta Primăria municipiului Galați solicitând obligarea acesteia să emită o deciziei de restituire în natură a terenului situat în Galați.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de succesoare legală a tatălui său Borș Ionel a notificat-o pe pârâtă la data de 13 februarie 2002 pentru restituirea în natură a imobilului menționat mai sus, constând în teren de 625 mp (construcția aflată pe aceasta fiind demolată din 1986), imobil dobândit de acesta prin cumpărare, conform contractului înregistrat la Tribunalul Covurlui sub nr. 276 din 23 februarie 1945. Cu adresa nr. 88 din 31 octombrie 2002, pârâta i-a răspuns reclamantei cu o ofertă de restituire prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni, în condițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Reclamanta susține că terenul în litigiu poate fi restituit în natură, el fiind ocupat numai parțial cu construcții provizorii, respectiv garaje ale locatarilor din blocurile vecine terenului.

Prin sentința civilă nr. 213/F din 8 mai 2003 a Tribunalului Galați s-a admis acțiunea reclamantei, fiind obligată pârâta să lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul în discuție. Apelul declarat împotriva sentinței de Consiliul local al municipiului Galați a fost admis prin decizia civilă nr. 141/A din 9 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați. Sentința a fost schimbată în tot, respingându-se acțiunea ca prematur introdusă. S-a reținut că, până la momentul formulării acțiunii nu a fost emisă o dispoziție motivată a Primarului municipiului Galați ca răspuns la notificarea reclamantei, iar adresa nr. 88 din 31 octombrie 2002 prin care i se solicită reclamantei să-și exprime opțiunea față de modalitatea de despăgubire în titluri de valoare nominală sau acțiuni tranzacționabile pe piața de capital nu poate fi asimilată dispoziției.

Cum acțiunea în justiție întemeiată pe Legea nr. 10/2001 nu poate fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative, care este obligatorie și prealabilă, ea încheindu-se prin emiterea unei dispoziții rezultă că prima instanță a greșit soluționând cauza pe fond. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs, în termen, reclamanta. În motivarea recursului se critică decizia pentru nelegalitate, arătându-se că pârâta a omis să emită decizia motivată deși, la oferta sa de despăgubire prin echivalent în modalitatea menționată reclamanta i-a răspuns cu contestația înregistrată sub nr. 53527 din 26 noiembrie 2002 prin care i-a comunicat refuzul de acceptare a ofertei. Intimatul Consiliul local al municipiului Galați a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, pe aceleași considerente de prematuritate a acțiunii reținute în decizia recurată.

Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează. La data de 18 ianuarie 2005 s-a depus la dosar dispoziția nr. 1125/SR din 28 decembrie 2004 emisă de Primarul municipiului Galați ca răspuns la notificarea reclamantei privind restituirea în natură a imobilului în litigiu. Dispoziția nu satisface însă cererea reclamantei, acordându-i măsuri reparatorii prin echivalent constând în atribuirea în natură de teren în compensare, cu o suprafață nedefinită și cu mențiunea că, pentru partea din imobil imposibil de restituit în natură, de asemeni nedefinită ca suprafață se va emite o altă dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală sau acțiuni tranzacționate pe piața de capital.

Prin urmare, procedura prealabilă administrativă prevăzută de art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, declanșată de notificarea adresată de reclamantă Primăriei municipiului Galați s-a finalizat, în condițiile arătate, cu dispoziția Primarului, ceea ce face să nu mai subziste argumentația prematurității acțiunii. În temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa decizia Curții de Apel Galați, secția civilă, și se va trimite cauza pentru rejudecarea apelului.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 141/A din 9 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3490/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați la 16 noiembrie 2001 Consiliul Local al Municipiului Galați a chemat în judecată C.N.C.F. „C.F.R.” S.A. – R
ÎCCJ 2010-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1546/2010
imobilului este proprietarul acestuia, instanța de fond a reținut că imobilul, a cărui restituire a solicitat reclamanta, a aparținut tatălui său, care figurează în anexă la decret. Instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite toate ceri
ÎCCJ 2007-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4619/2007
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 31 mai 2005 reclamanta N.G.L. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al municipiului Galați și primarul municipiului Galați pent
ÎCCJ 2007-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: G.N.B. a chemat în judecată Consiliul local Galați reprezentat prin primarul municipiului Galați, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 pentru ca pri
ÎCCJ 2005-11-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9824/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 488 din 3 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, s-a admis contestația formulată în baza Legii nr. 10/200
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă