ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
G.N.B. a chemat în judecată
Consiliul local Galați reprezentat prin primarul municipiului Galați, Comisia
pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța
să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Galați, ce a
constituit proprietatea părinților săi G.B. și G.V. în baza contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 837 din 27 martie 1924 al Tribunalului
județului Covurlui, secția notariat, imobil ce a fost naționalizat abuziv în
baza Decretului nr. 92/1950.
Totodată reclamantul a învederat că
în prezent terenul solicitat este liber și poate fi restituit în natură, sens
în care a notificat sub nr. 135 N din 6 iunie 2001 Primăria municipiului Galați
care însă nu i-a analizat notificarea în termenul prevăzut de art. 23 din Legea
nr. 10/2001 și nu a emis vreo dispoziție sau decizie motivată ca răspuns la
notificare.
Tribunalul Galați, secția civilă,
prin sentința nr. 34 din 31 ianuarie 2003 a respins acțiunea ca inadmisibilă,
soluție menținută de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr.
96/A din 20 iunie 2003.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția civilă, prin decizia nr. 2607 din 31 martie 2004 a admis recursul
declarat de reclamantul G.N.B. împotriva deciziei nr. 96/A din 20 iunie 2003 a
Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza
aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
În considerentele deciziei s-a
reținut că în condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu
privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite
decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23 din lege, în termen de 60 de zile
nu se poate refuza persoanei îndreptățite, dreptul de a se adresa instanței
competente, adică tribunalului, pe considerentul că cererea sa ar fi prematur
introdusă sau inadmisibilă. Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare
are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie
cenzurat de către tribunal tot în condițiile acestei proceduri speciale.
Curtea de Apel Galați, secția
civilă, prin decizia nr. 156/A din 16 decembrie2004 a admis apelul declarat de
reclamantul G.N.B. împotriva sentinței nr. 34 din 31 ianuarie 2003 a
Tribunalului Galați, secția civilă, pe care a anulat-o și a fixat termen pentru
judecarea cauzei la 20 ianuarie 2005.
Ulterior, Curtea de Apel Galați,
secția civilă, prin decizia nr. 71/A din 15 martie 2006 a admis acțiunea
reclamantului G.N.B. în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului
Galați în baza Legii nr. 10/2001 și a obligat Primăria municipiului Galați să
atribuie prin compensare suprafața de 576 mp identificată cu culoarea albastră
în schița anexă la suplimentul de expertiză efectuat de expert H.I.
În motivarea soluției instanța a
reținut că potrivit expertizei topometrice efectuată în cauză imobilul din
Galați, solicitat de reclamant a-i fi restituit în natură nu a putut fi
identificat cu precizie deoarece str. P. și construcțiile din zonă au fost
dezafectate pe toată suprafața de teren situată în zonă, fiind construite
blocuri cu rețele de deservire și amenajări de spații verzi.
Expertiza a fost completată la
cererea reclamantului cu obiectivul de a identifica o suprafață liberă de teren
în vecinătatea fostei proprietăți a autorilor reclamantului.
Suplimentul la raportul de expertiză
a identificat două suprafețe de teren, între blocuri, respectiv 513 mp spațiu
verde situat între blocuri și Post trafo și un alt teren în suprafață de 576 mp
spațiu verde constituit din două parcele S 1 având suprafața de 320 mp și S 2
în suprafață de 256 mp ambele situate la N – blocul L., la E – str. E., la S –
blocul C. 3, la V – monumentul istoric P.T.
Curtea de apel având în vedere art.
1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 a conchis că între
măsurile reparatorii prin echivalent ce pot fi acordate persoanei îndreptățite,
atunci când restituirea în natură nu era posibilă figurează și compensarea cu
alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu
soluționarea notificării sau despăgubiri.
În speță, restituirea în natură nu
era posibilă și întrucât reclamantul a cerut măsuri reparatorii prin compensare
cu un alt teren liber și vecin, iar primăria nu a justificat imposibilitatea
obiectivă față de această reparație, reclamantul era îndrituit să primească
suprafața de 576 mp identificată în schița 1 anexă la suplimentul raportului de
expertiză (culoarea albastră) efectuat de expert H.I.
În contra menționatei decizii a
declarat recurs primarul municipiului Galați în calitate de reprezentant al
administrației publice locale susținând în esență că prin decizia criticată a
fost obligată Primăria municipiului Galați să atribuie reclamantului teren în
compensare, respectiv suprafața de 576 mp conform expertizei, ori părți ale
raportului juridic dedus judecății erau reclamantul G.N.B. și Consiliul local
al municipiului Galați prin primar.
Or, potrivit art. 66 și art. 67
alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 calitate
procesuală are primarul municipiului Galați care este îndrituit prin lege să
reprezinte municipiul în justiție.
De asemenea, conform art. 38 lit. f)
din Legea nr. 215/2005 Consiliul local este cel care administrează domeniul
public și domeniul privat al comunei sau orașului, iar conform lit. g) al aceluiași
articol el este cel ce hotărăște darea în administrare, concesionarea sau
închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, sau orașului, după caz,
precum și a serviciilor publice de interes local în condițiile legii.
Cu alte cuvinte, instituția îndrituită
de lege să dispună de terenurile ce aparțin domeniului public este doar
Consiliul local al municipiului Galați, atribuit ce excede competențele
instanțelor judecătorești, potrivit legii.
Pe de altă parte, regimul juridic al
terenurilor ce fac parte din domeniul public sau privat al unităților
administrativ-teritoriale împiedică instanța să acorde un alt teren în
compensare, iar potrivit art. 93 din Normele metodologice de aplicare a Legii
nr. 10/2001 acordarea unui imobil la schimb se aplică numai imobilelor care
aveau destinație comercială la data preluării.
De asemenea, față de faptul că
imobilul în litigiu a fost expropriat pentru sistematizarea orașului, că aceste
lucrări au fost efectuate, se aplică art. 11 din Legea nr. 10/2001 care prevede
și măsurile reparatorii ce pot fi acordate (titluri de valoare nominală).
Mai mult, recurentul a
încunoștiințat instanța de judecată că nu deține imobile disponibile acordării
prin compensare, însă instanța s-a pronunțat fără să cunoască regimul juridic
al terenului și din această perspectivă, hotărârea era profund ilegală.
Astfel, terenul atribuit
reclamantului face parte din domeniul public al municipiului Galați și este
monument istoric cuprins în Ordinul nr. 2314/2004 al Ministerului Culturii și
Cultelor privind lista monumentelor istorice actuale și lista monumentelor
istorice dispărute. Pe acest teren este amplasat monumentul istoric de interes
național. P.H. identificat la nr. 140 din listă.
Pe de altă parte potrivit H.G. nr.
502/2002, terenul atribuit în compensare reclamantului face parte din domeniul
public de interes local și este administrat de Consiliul local al municipiului
Galați singura autoritate abilitată să dispună asupra acestuia.
Totodată, prin soluția dată au fost
nesocotite prevederile art. 294 C. proc. civ. întrucât reclamantul a cerut
restituirea în natură a terenului din str. P. nr.3, iar instanța i-a atribuit
prin compensare un alt teren aflat în domeniul public de interes local.
Mai mult, au fost încălcate și
prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic
al acesteia, precum și Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale,
instanța arogându-și drept de dispoziție asupra domeniului public al
municipiului Galați atribut ce excede competența instanței judecătorești.
Recurentul nu a indicat vreunul din
motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. însă criticile formulate
pot fi încadrate în pct. 4 și 9 C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru motivele
ce succed.
Din dosar a rezultat că prin actul
de vânzare-cumpărare încheiat la 22 martie 1934 și autentificat sub nr. 837 din
27 martie 1924 de Tribunalul județului Covurlui, secția notariat, părinții
reclamantului, autorii B. și V.G. au dobândit în proprietate imobilul din
Galați, cu tot terenul și clădirile aflătoare pe el și vecinătățile în
dimensiunile precizate în cuprinsul contractului (filele 2-3 dosar nr.
5076/2002).
Expertiza tehnică efectuată în cauză
a stabilit că imobilul situat în str. P. nr. 3 solicitat de reclamant nu a
putut fi identificat ca amplasament cu precizie, deoarece str. P. și
construcțiile din zonă au fost dezafectate pe toată suprafața de teren situată
în zonă fiind construite blocuri cu rețele de deservire și amenajări de spații
verzi.
Totuși în raport de mențiunile din
contractul de vânzare-cumpărare nr. 837 din 27 martie 1929, ținând cont de
distanțele hotarelor precizate în act, poziția imobilului a fost stabilită din
actuala stradă E. și de Biserica Motoc. În acest context expertul a precizat că
pe amplasamentul imobilului din str. P. nr. 3 s-a construit blocul de locuințe
L. 2, rețele de deservire, alei de acces, spații verzi și că terenul revendicat
avea 573 mp și nu putea fi restituit în natură fiind ocupat de construcții
(filele 57-60 dosar nr. 3619/2004).
La termenul din 26 mai 2005 la
instanța de apel, reclamantul prin apărător, a solicitat ca intimatul Consiliul
local al municipiului Galați, al cărui reprezentant nu a participat la nici un
termen de judecată, să precizeze dacă este de acord ca măsura reparatorie ce
putea fi acordată să constea în atribuirea în echivalent a unui alt teren sau
acordarea de despăgubiri (fila 63 dosar nr. 3619/2004).
Primăria municipiului Galați, prin
primar, cu adresa nr. 59566 din 22 iunie 2005, evidențiind măsurile reparatorii
ce pot fi acordate în cazul în care restituirea în natură nu era posibilă a
menționat-o și pe aceea privind compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite
în echivalent de deținător cu acordul persoanei îndreptățite, mai puțin
despăgubirile bănești și a declarat că reclamantului îi pot fi acordate titluri
de valoare nominală sau acțiuni la societăți comerciale.
Or, conform art. 10 alin. (8) din
Legea nr. 10/2001 în redactarea de la emiterii adresei evocate, cu trimitere la
art. 9 alin. (2) din lege în vigoare la acea dată, măsurile reparatorii prin
echivalent, în cazul reglementat de art. 10 alin. (2) din lege care este și cel
din speță, constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite
exclusiv în procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale
tranzacționate pe piața de capital ori prin compensare cu alte bunuri sau
servicii oferite de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite.
În acest context, precizarea
reclamantului în legătură cu măsurile reparatorii pe care le solicita era îndreptățită
și în acord cu prevederile legale evocate ca și cu dispozițiile art. 10 alin.
(8) din Legea nr. 10/2001 așa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005.
Pe de altă parte art. 24 din Legea
nr. 10/2001 atât în vechea cât și în actuala redactare, după republicare,
statuează că deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu
soluționarea notificării este aceea care trebuie să facă persoanei îndreptățite
o ofertă de restituire în echivalent. Însă, în ipoteza în care respectiva ofertă
nu a fost făcută, sau dimpotrivă, nu a fost acceptată de persoana îndreptățită,
aceasta este îndrituită a se adresa tribunalului în a cărui circumscripție se
află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investită cu
soluționarea notificării.
Instanța de judecată astfel
investită este competentă a examina inclusiv dacă entitatea investită cu
soluționarea notificării a aplicat corect dispozițiile legale privind natura
măsurilor reparatorii propuse sau acordate persoanei îndreptățite.
Din această perspectivă, susținerile
recurentei că printr-o atare examinare instanța de judecată și-ar depăși
atribuțiile sunt greșite.
În adevăr, deși este corect că
potrivit art. 38 lit. f) din Legea nr. 215/2001 consiliul local este acela care
administrează domeniul public și privat al comunei sau orașului, aceasta nu
însemnează că, aspectele privind acordarea măsurilor reparatorii constând în
atribuirea de bunuri sau servicii, respectiv refuzul de acordare a acestora,
așa cum ele au fost reglementate prin art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001
nu pot fi cenzurate de instanța de judecată atunci când este sesizată de
persoana îndreptățită în sensul că poziția entității investite cu soluționarea
notificării pe acest aspect, ar fi abuzivă sau nelegală.
În acest context este de menționat
că așa cum deja s-a relevat măsura reparatorie prin echivalent constând în
compensarea cu alte bunuri sau servicii nu vizează exclusiv imobilele cu
destinație comercială la data preluării ci și celelalte imobile la care face
referire art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și prin urmare și cel din
speță.
În fine, în cauză nu s-a probat că
imobilul în litigiu a fost expropriat, reclamantul învederând în acțiune că
preluarea imobilului de către stat de la antecesorii săi s-a făcut prin aplicarea
abuzivă a Decretului nr. 92/1950 întrucât aceștia se încadrau în categoriile
socio-profesionale exceptate de la naționalizare. Pe cale de consecință
invocarea de către recurent a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001
anterior modificării ei prin Legea nr. 247/2005 în sensul că reclamantul ar fi
îndrituit numai la măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală
sau acțiuni la societăți comerciale nu are suport probator. Pe de altă parte,
la data pronunțării deciziei criticate, 15 martie 2006, dispozițiile art. 11
alin. (8) din Legea nr. 10/2001 erau deja modificate prin Legea nr. 247/2005
între măsurile reparatorii figurând și aceea de compensare cu alte bunuri sau
servicii oferite prin echivalent, asupra căreia s-a oprit și instanța de apel.
Soluția apare însă greșită întrucât
în cauză nu au fost pe deplin stabilite împrejurările de fapt ale pricinii.
Astfel, așa cum deja s-a relevat,
expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că pe amplasamentul imobilului
din str. P. nr. 3, Galați s-a construit blocul de locuințe L. 2, rețele de
deservire, alei de acces, spații verzi, că terenul era în suprafață de 573 mp
și că fiind ocupat de construcții nu putea fi restituit în natură (filele 57-58
dosar nr. 3619/2004).
Prin urmare, având în vedere că
restituirea în natură pe amplasamentul inițial nu se putea face, reclamantul a
cerut ca măsură reparatorie conform art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001
republicată compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent,
respectiv identificarea unui teren cu o suprafață de 572 mp ce i-ar putea fi
restituit în echivalent (fila 68 dosar nr. 3619/2004).
Printr-un supliment de expertiză, au
fost identificate în vecinătatea terenului ce a aparținut autorului
reclamantului, cele două parcele de teren, amenajate ca spații verzi, aflate în
administrarea Primăriei municipiului Galați, cu mențiunea făcută în raport că
această unitate administrativ-teritorială deține și situația rețelelor
subterane existente pe aceste suprafețe (fila 105 dosar nr. 3619/2004).
Pârâtul Consiliul local al
municipiului Galați deși legal citat nu și-a trimis reprezentantul pentru a
participa la măsurătorile efectuate pe teren și nici nu a făcut obiecțiuni la
expertiză deși i-a fost comunicată și s-a acordat un termen pentru a lua
cunoștință de conținutul raportului (fila 109 dosar nr. 3619/C/2004).
Față de starea de pasivitate a
pârâtului instanța a omologat suplimentul la raportul de expertiză și a acordat
reclamantului ca măsură reparatorie terenul identificat de expert.
Or, potrivit art. 129 C. proc. civ.
instanța avea obligația ca în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și
legale să clarifice situația juridică a terenului atribuit reclamantului având
în vedere că prin adresa nr. 744 din 19 ianuarie 2006 Primăria municipiului
Galați a comunicat instanței că nu există în patrimoniul său imobile
disponibile acordării prin compensare conform Legii nr. 10/2001 modificată prin
Legea nr. 247/2005 (fila 27 dosar nr. 3619/C/2004).
Pe de altă parte, în recurs, s-a
susținut că terenul atribuit reclamantului face parte din domeniul public de
interes local inclus ca atare în H.G. nr. 502/2002 și prin urmare nu putea fi
restituit având în vedere caracterul inalienabil, imprescriptibil și
insesizabil al proprietății publice. De asemenea, s-a susținut și că pe
respectivul teren se află amplasat un monument istoric și s-a atașat anexa 2 a
H.C.L. nr. 33 din 30 octombrie 2001 a municipiului Galați privind inventarul
bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Galați și în care
figurează și menționatul teren.
Astfel fiind, în cauză se impune
rejudecarea apelului pentru a se stabili regimul juridic al terenului în
discuție respectiv dacă acesta aparține domeniului public sau privat al
municipiului Galați.
De asemenea, față de împrejurarea că
recurentul a susținut că nu deține terenuri pentru a le putea oferi în
compensare, era necesar să se solicite și lista terenurilor libere aparținând
domeniului privat al municipiului raportat la planul urbanistic și în
condițiile în care, în adevăr, entitatea investită cu soluționarea notificării
nu dispunea de teren care ar fi putut fi restituit în echivalent să pună în
vedere reclamantului dacă înțelege să opteze și pentru o altă măsură de
restituire prin echivalent.
Cu ocazia rejudecării apelului
urmează a fi analizate și celelalte critici formulate prin motivele de recurs.
Față de cele ce preced, se va admite
recursul, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de primarul
municipiului Galați împotriva deciziei nr. 71 A din 15 martie 2006 a Curții de
Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași
instanțe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2007.