ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2007

HOTĂRÂRE
14.03.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2309/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

G.N.B. a chemat în judecată

Consiliul local Galați reprezentat prin primarul municipiului Galați, Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Galați, ce a

constituit proprietatea părinților săi G.B. și G.V. în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 837 din 27 martie 1924 al Tribunalului

județului Covurlui, secția notariat, imobil ce a fost naționalizat abuziv în

baza Decretului nr. 92/1950.

Totodată reclamantul a învederat că

în prezent terenul solicitat este liber și poate fi restituit în natură, sens

în care a notificat sub nr. 135 N din 6 iunie 2001 Primăria municipiului Galați

care însă nu i-a analizat notificarea în termenul prevăzut de art. 23 din Legea

nr. 10/2001 și nu a emis vreo dispoziție sau decizie motivată ca răspuns la

notificare.

Tribunalul Galați, secția civilă,

prin sentința nr. 34 din 31 ianuarie 2003 a respins acțiunea ca inadmisibilă,

soluție menținută de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr.

96/A din 20 iunie 2003.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă, prin decizia nr. 2607 din 31 martie 2004 a admis recursul

declarat de reclamantul G.N.B. împotriva deciziei nr. 96/A din 20 iunie 2003 a

Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

În considerentele deciziei s-a

reținut că în condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu

privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite

decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23 din lege, în termen de 60 de zile

nu se poate refuza persoanei îndreptățite, dreptul de a se adresa instanței

competente, adică tribunalului, pe considerentul că cererea sa ar fi prematur

introdusă sau inadmisibilă. Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare

are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie

cenzurat de către tribunal tot în condițiile acestei proceduri speciale.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 156/A din 16 decembrie2004 a admis apelul declarat de

reclamantul G.N.B. împotriva sentinței nr. 34 din 31 ianuarie 2003 a

Tribunalului Galați, secția civilă, pe care a anulat-o și a fixat termen pentru

judecarea cauzei la 20 ianuarie 2005.

Ulterior, Curtea de Apel Galați,

secția civilă, prin decizia nr. 71/A din 15 martie 2006 a admis acțiunea

reclamantului G.N.B. în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului

Galați în baza Legii nr. 10/2001 și a obligat Primăria municipiului Galați să

atribuie prin compensare suprafața de 576 mp identificată cu culoarea albastră

în schița anexă la suplimentul de expertiză efectuat de expert H.I.

În motivarea soluției instanța a

reținut că potrivit expertizei topometrice efectuată în cauză imobilul din

Galați, solicitat de reclamant a-i fi restituit în natură nu a putut fi

identificat cu precizie deoarece str. P. și construcțiile din zonă au fost

dezafectate pe toată suprafața de teren situată în zonă, fiind construite

blocuri cu rețele de deservire și amenajări de spații verzi.

Expertiza a fost completată la

cererea reclamantului cu obiectivul de a identifica o suprafață liberă de teren

în vecinătatea fostei proprietăți a autorilor reclamantului.

Suplimentul la raportul de expertiză

a identificat două suprafețe de teren, între blocuri, respectiv 513 mp spațiu

verde situat între blocuri și Post trafo și un alt teren în suprafață de 576 mp

spațiu verde constituit din două parcele S 1 având suprafața de 320 mp și S 2

în suprafață de 256 mp ambele situate la N – blocul L., la E – str. E., la S –

blocul C. 3, la V – monumentul istoric P.T.

Curtea de apel având în vedere art.

1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 a conchis că între

măsurile reparatorii prin echivalent ce pot fi acordate persoanei îndreptățite,

atunci când restituirea în natură nu era posibilă figurează și compensarea cu

alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu

soluționarea notificării sau despăgubiri.

În speță, restituirea în natură nu

era posibilă și întrucât reclamantul a cerut măsuri reparatorii prin compensare

cu un alt teren liber și vecin, iar primăria nu a justificat imposibilitatea

obiectivă față de această reparație, reclamantul era îndrituit să primească

suprafața de 576 mp identificată în schița 1 anexă la suplimentul raportului de

expertiză (culoarea albastră) efectuat de expert H.I.

În contra menționatei decizii a

declarat recurs primarul municipiului Galați în calitate de reprezentant al

administrației publice locale susținând în esență că prin decizia criticată a

fost obligată Primăria municipiului Galați să atribuie reclamantului teren în

compensare, respectiv suprafața de 576 mp conform expertizei, ori părți ale

raportului juridic dedus judecății erau reclamantul G.N.B. și Consiliul local

al municipiului Galați prin primar.

Or, potrivit art. 66 și art. 67

alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 calitate

procesuală are primarul municipiului Galați care este îndrituit prin lege să

reprezinte municipiul în justiție.

De asemenea, conform art. 38 lit. f)

din Legea nr. 215/2005 Consiliul local este cel care administrează domeniul

public și domeniul privat al comunei sau orașului, iar conform lit. g) al aceluiași

articol el este cel ce hotărăște darea în administrare, concesionarea sau

închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, sau orașului, după caz,

precum și a serviciilor publice de interes local în condițiile legii.

Cu alte cuvinte, instituția îndrituită

de lege să dispună de terenurile ce aparțin domeniului public este doar

Consiliul local al municipiului Galați, atribuit ce excede competențele

instanțelor judecătorești, potrivit legii.

Pe de altă parte, regimul juridic al

terenurilor ce fac parte din domeniul public sau privat al unităților

administrativ-teritoriale împiedică instanța să acorde un alt teren în

compensare, iar potrivit art. 93 din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001 acordarea unui imobil la schimb se aplică numai imobilelor care

aveau destinație comercială la data preluării.

De asemenea, față de faptul că

imobilul în litigiu a fost expropriat pentru sistematizarea orașului, că aceste

lucrări au fost efectuate, se aplică art. 11 din Legea nr. 10/2001 care prevede

și măsurile reparatorii ce pot fi acordate (titluri de valoare nominală).

Mai mult, recurentul a

încunoștiințat instanța de judecată că nu deține imobile disponibile acordării

prin compensare, însă instanța s-a pronunțat fără să cunoască regimul juridic

al terenului și din această perspectivă, hotărârea era profund ilegală.

Astfel, terenul atribuit

reclamantului face parte din domeniul public al municipiului Galați și este

monument istoric cuprins în Ordinul nr. 2314/2004 al Ministerului Culturii și

Cultelor privind lista monumentelor istorice actuale și lista monumentelor

istorice dispărute. Pe acest teren este amplasat monumentul istoric de interes

național. P.H. identificat la nr. 140 din listă.

Pe de altă parte potrivit H.G. nr.

502/2002, terenul atribuit în compensare reclamantului face parte din domeniul

public de interes local și este administrat de Consiliul local al municipiului

Galați singura autoritate abilitată să dispună asupra acestuia.

Totodată, prin soluția dată au fost

nesocotite prevederile art. 294 C. proc. civ. întrucât reclamantul a cerut

restituirea în natură a terenului din str. P. nr.3, iar instanța i-a atribuit

prin compensare un alt teren aflat în domeniul public de interes local.

Mai mult, au fost încălcate și

prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic

al acesteia, precum și Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale,

instanța arogându-și drept de dispoziție asupra domeniului public al

municipiului Galați atribut ce excede competența instanței judecătorești.

Recurentul nu a indicat vreunul din

motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. însă criticile formulate

pot fi încadrate în pct. 4 și 9 C. proc. civ.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Din dosar a rezultat că prin actul

de vânzare-cumpărare încheiat la 22 martie 1934 și autentificat sub nr. 837 din

27 martie 1924 de Tribunalul județului Covurlui, secția notariat, părinții

reclamantului, autorii B. și V.G. au dobândit în proprietate imobilul din

Galați, cu tot terenul și clădirile aflătoare pe el și vecinătățile în

dimensiunile precizate în cuprinsul contractului (filele 2-3 dosar nr.

5076/2002).

Expertiza tehnică efectuată în cauză

a stabilit că imobilul situat în str. P. nr. 3 solicitat de reclamant nu a

putut fi identificat ca amplasament cu precizie, deoarece str. P. și

construcțiile din zonă au fost dezafectate pe toată suprafața de teren situată

în zonă fiind construite blocuri cu rețele de deservire și amenajări de spații

verzi.

Totuși în raport de mențiunile din

contractul de vânzare-cumpărare nr. 837 din 27 martie 1929, ținând cont de

distanțele hotarelor precizate în act, poziția imobilului a fost stabilită din

actuala stradă E. și de Biserica Motoc. În acest context expertul a precizat că

pe amplasamentul imobilului din str. P. nr. 3 s-a construit blocul de locuințe

avea 573 mp și nu putea fi restituit în natură fiind ocupat de construcții

(filele 57-60 dosar nr. 3619/2004).

La termenul din 26 mai 2005 la

instanța de apel, reclamantul prin apărător, a solicitat ca intimatul Consiliul

local al municipiului Galați, al cărui reprezentant nu a participat la nici un

termen de judecată, să precizeze dacă este de acord ca măsura reparatorie ce

putea fi acordată să constea în atribuirea în echivalent a unui alt teren sau

acordarea de despăgubiri (fila 63 dosar nr. 3619/2004).

Primăria municipiului Galați, prin

primar, cu adresa nr. 59566 din 22 iunie 2005, evidențiind măsurile reparatorii

ce pot fi acordate în cazul în care restituirea în natură nu era posibilă a

menționat-o și pe aceea privind compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite

în echivalent de deținător cu acordul persoanei îndreptățite, mai puțin

despăgubirile bănești și a declarat că reclamantului îi pot fi acordate titluri

de valoare nominală sau acțiuni la societăți comerciale.

Or, conform art. 10 alin. (8) din

Legea nr. 10/2001 în redactarea de la emiterii adresei evocate, cu trimitere la

art. 9 alin. (2) din lege în vigoare la acea dată, măsurile reparatorii prin

echivalent, în cazul reglementat de art. 10 alin. (2) din lege care este și cel

din speță, constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital ori prin compensare cu alte bunuri sau

servicii oferite de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite.

În acest context, precizarea

reclamantului în legătură cu măsurile reparatorii pe care le solicita era îndreptățită

și în acord cu prevederile legale evocate ca și cu dispozițiile art. 10 alin.

(8) din Legea nr. 10/2001 așa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005.

Pe de altă parte art. 24 din Legea

nr. 10/2001 atât în vechea cât și în actuala redactare, după republicare,

statuează că deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu

soluționarea notificării este aceea care trebuie să facă persoanei îndreptățite

o ofertă de restituire în echivalent. Însă, în ipoteza în care respectiva ofertă

nu a fost făcută, sau dimpotrivă, nu a fost acceptată de persoana îndreptățită,

aceasta este îndrituită a se adresa tribunalului în a cărui circumscripție se

află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investită cu

soluționarea notificării.

Instanța de judecată astfel

investită este competentă a examina inclusiv dacă entitatea investită cu

soluționarea notificării a aplicat corect dispozițiile legale privind natura

măsurilor reparatorii propuse sau acordate persoanei îndreptățite.

Din această perspectivă, susținerile

recurentei că printr-o atare examinare instanța de judecată și-ar depăși

atribuțiile sunt greșite.

În adevăr, deși este corect că

potrivit art. 38 lit. f) din Legea nr. 215/2001 consiliul local este acela care

administrează domeniul public și privat al comunei sau orașului, aceasta nu

însemnează că, aspectele privind acordarea măsurilor reparatorii constând în

atribuirea de bunuri sau servicii, respectiv refuzul de acordare a acestora,

așa cum ele au fost reglementate prin art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001

nu pot fi cenzurate de instanța de judecată atunci când este sesizată de

persoana îndreptățită în sensul că poziția entității investite cu soluționarea

notificării pe acest aspect, ar fi abuzivă sau nelegală.

În acest context este de menționat

că așa cum deja s-a relevat măsura reparatorie prin echivalent constând în

compensarea cu alte bunuri sau servicii nu vizează exclusiv imobilele cu

destinație comercială la data preluării ci și celelalte imobile la care face

referire art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și prin urmare și cel din

speță.

În fine, în cauză nu s-a probat că

imobilul în litigiu a fost expropriat, reclamantul învederând în acțiune că

preluarea imobilului de către stat de la antecesorii săi s-a făcut prin aplicarea

abuzivă a Decretului nr. 92/1950 întrucât aceștia se încadrau în categoriile

socio-profesionale exceptate de la naționalizare. Pe cale de consecință

invocarea de către recurent a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001

anterior modificării ei prin Legea nr. 247/2005 în sensul că reclamantul ar fi

îndrituit numai la măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală

sau acțiuni la societăți comerciale nu are suport probator. Pe de altă parte,

la data pronunțării deciziei criticate, 15 martie 2006, dispozițiile art. 11

alin. (8) din Legea nr. 10/2001 erau deja modificate prin Legea nr. 247/2005

între măsurile reparatorii figurând și aceea de compensare cu alte bunuri sau

servicii oferite prin echivalent, asupra căreia s-a oprit și instanța de apel.

Soluția apare însă greșită întrucât

în cauză nu au fost pe deplin stabilite împrejurările de fapt ale pricinii.

Astfel, așa cum deja s-a relevat,

expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că pe amplasamentul imobilului

din str. P. nr. 3, Galați s-a construit blocul de locuințe L. 2, rețele de

deservire, alei de acces, spații verzi, că terenul era în suprafață de 573 mp

și că fiind ocupat de construcții nu putea fi restituit în natură (filele 57-58

dosar nr. 3619/2004).

Prin urmare, având în vedere că

restituirea în natură pe amplasamentul inițial nu se putea face, reclamantul a

cerut ca măsură reparatorie conform art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001

republicată compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent,

respectiv identificarea unui teren cu o suprafață de 572 mp ce i-ar putea fi

restituit în echivalent (fila 68 dosar nr. 3619/2004).

Printr-un supliment de expertiză, au

fost identificate în vecinătatea terenului ce a aparținut autorului

reclamantului, cele două parcele de teren, amenajate ca spații verzi, aflate în

administrarea Primăriei municipiului Galați, cu mențiunea făcută în raport că

această unitate administrativ-teritorială deține și situația rețelelor

subterane existente pe aceste suprafețe (fila 105 dosar nr. 3619/2004).

Pârâtul Consiliul local al

municipiului Galați deși legal citat nu și-a trimis reprezentantul pentru a

participa la măsurătorile efectuate pe teren și nici nu a făcut obiecțiuni la

expertiză deși i-a fost comunicată și s-a acordat un termen pentru a lua

cunoștință de conținutul raportului (fila 109 dosar nr. 3619/C/2004).

Față de starea de pasivitate a

pârâtului instanța a omologat suplimentul la raportul de expertiză și a acordat

reclamantului ca măsură reparatorie terenul identificat de expert.

Or, potrivit art. 129 C. proc. civ.

instanța avea obligația ca în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și

legale să clarifice situația juridică a terenului atribuit reclamantului având

în vedere că prin adresa nr. 744 din 19 ianuarie 2006 Primăria municipiului

Galați a comunicat instanței că nu există în patrimoniul său imobile

disponibile acordării prin compensare conform Legii nr. 10/2001 modificată prin

Legea nr. 247/2005 (fila 27 dosar nr. 3619/C/2004).

Pe de altă parte, în recurs, s-a

susținut că terenul atribuit reclamantului face parte din domeniul public de

interes local inclus ca atare în H.G. nr. 502/2002 și prin urmare nu putea fi

restituit având în vedere caracterul inalienabil, imprescriptibil și

insesizabil al proprietății publice. De asemenea, s-a susținut și că pe

respectivul teren se află amplasat un monument istoric și s-a atașat anexa 2 a

H.C.L. nr. 33 din 30 octombrie 2001 a municipiului Galați privind inventarul

bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Galați și în care

figurează și menționatul teren.

Astfel fiind, în cauză se impune

rejudecarea apelului pentru a se stabili regimul juridic al terenului în

discuție respectiv dacă acesta aparține domeniului public sau privat al

municipiului Galați.

De asemenea, față de împrejurarea că

recurentul a susținut că nu deține terenuri pentru a le putea oferi în

compensare, era necesar să se solicite și lista terenurilor libere aparținând

domeniului privat al municipiului raportat la planul urbanistic și în

condițiile în care, în adevăr, entitatea investită cu soluționarea notificării

nu dispunea de teren care ar fi putut fi restituit în echivalent să pună în

vedere reclamantului dacă înțelege să opteze și pentru o altă măsură de

restituire prin echivalent.

Cu ocazia rejudecării apelului

urmează a fi analizate și celelalte critici formulate prin motivele de recurs.

Față de cele ce preced, se va admite

recursul, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza pentru rejudecare.

Admite recursul declarat de primarul

municipiului Galați împotriva deciziei nr. 71 A din 15 martie 2006 a Curții de

Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-31
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2607/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5076 din 27 septembrie 2002 pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, reclamantul G.N.B. a chemat în judecată pe pârâ
ÎCCJ 2006-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9036/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 octombrie 2004, reclamantul C.S. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Galați prin Primarul Municipiului Galați, solicitând ca pri
ÎCCJ 2005-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 300/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați la data de 28 noiembrie 2002, reclamanta B.M. a chemat în judecată pârâta Primăria municipiului Galați soli
ÎCCJ 2007-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2523/2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții D.A. și A.D. au solicitat anularea dispoziției nr.453/6 februarie 2004 emisă de Primăria municipiului Galați, prin care li s-a respins notificarea privind resti
ÎCCJ 2005-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8431/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul Galați, secția civilă, prin sentința civilă nr. 135 din 24 februarie 2004 a admis acțiunea formulată de reclamantul G.N.B. și a obligat Consili
Sursă