ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2523/2007

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții D.A. și A.D. au solicitat anularea dispoziției nr.453/6 februarie 2004 emisă de Primăria municipiului Galați, prin care li s-a respins notificarea privind restituirea imobilului din Galați. În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că soluția dată notificării, prin care li s-a refuzat restituirea imobilului (casă și teren), întrucât nu s-ar fi făcut dovada proprietății, este greșită. Potrivit sentinței nr. 1666 din 16 decembrie 2005, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamanta A.D., a anulat dispoziția atacată și a dispus restituirea prin echivalent a terenului în suprafață de 800 mp, teren evaluat la suma de 23.836.469 lei (RON).

A fost respinsă cererea formulată de reclamantul D.A. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că notificarea expediată a privit doar restituirea terenului (nu și a unei construcții), că imobilul a aparținut autorilor (părinților) reclamantei D., fiind preluat în patrimoniul statului în baza deciziei nr.109/12 aprilie 1986 a Consiliului popula Galați. Întrucât dreptul de proprietate a fost transmis reclamantei pe cale de moștenire, s-a constatat că este vorba de un bun propriu al acestei, în înțelesul art. 31 lit. b) C. proc. civ., și ca atare, celălalt reclamant, soțul lui A.D., nu are îndreptățirea să acționeze și să solicite restituirea unui bun care nu i-a aparținut.

Stabilindu-se pe baza probelor administrate, că s-a făcut dovada proprietății asupra terenului, preluat abuziv de către stat, că pe de altă parte, acesta nu poate fi restituit în natură (întrucât, potrivit raportului de expertiză, pe acesta se află o plantație de salcâmi în stare de vegetație, ca și conducta de apă care alimentează orașul), instanța a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent (până la nivelul rezultat din expertiza efectuată în cauză), urmând ca modalitatea efectivă de acordare a despăgubirilor să fie stabilită conform Legii nr. 247/2005. Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de Primăria municipiului Galați, prin primar conform deciziei nr. 114/A din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

În considerentele deciziei s-a reținut, răspunzându-se criticilor formulate, că, deși în raport de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, deținătorul imobilului este cel obligat ca, în cazul imposibilității de restituire în natură, să facă oferta de restituire, ceea ce ar însemna lipsa de competență a instanței pe acest aspect, totuși nu poate fi primită critica din acest punct de vedere al apelantei, care a respins notificarea (pronunțându-se deci), cu motivarea că nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate. Întrucât reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate, în mod corect s-a procedat la admiterea contestației în anularea dispoziției. Or, dacă tribunalul ar fi obligat pârâta să emită o altă dispoziție, așa cum s-a solicitat prin motivele de apel, ar fi însemnat să se pronunțe asupra unei alte cereri decât cea care l-a învestit.

De asemenea, dispunându-se restituirea prin echivalent, conform valorii stabilite prin raportul de expertiză-, instanța a făcut totodată precizarea că modalitatea efectivă de stabilire a despăgubirilor se va realiza conform Legii nr. 10/2001, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, astfel încât nici critica privitoare la depășirea competenței nu poate fi primită.

Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-pârât, ale cărui critici au privit următoarele aspecte: - Reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu actele anexate notificării și de asemenea, nici în fața instanței nu a probat existența proprietății asupra imobilului a cărui retrocedare s-a cerut; - Conform dispozițiilor Legii nr. 213/1998 [art. 1 și art. 38 lit. g)] statul și unitățile administrativ teritoriale exercită atributele dreptului de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc domeniul public, iar în speță, Consiliul local Galați este cel care poate dispune de terenurile ce aparțin domeniului municipiului, astfel încât instanțele și-au depășit competențele. În situația în care instanța aprecia că dispoziția atacată nu îndeplinește condițiile de legalitate, instanța trebuia să dispună anularea și obligarea la emiterea unei alte dispoziții.

- Deși s-a stabilit acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în același timp, nu s-a precizat natura echivalentului, ceea ce poate prejudicia pe recurentă. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata-reclamantă au depus întâmpinare, prin care s-au opus admiterii recursului, susținând legalitatea soluției atacate. Recursul este nefondat. Aprecierea instanțelor în sensul existenței calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, a reclamantei s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (făcându-se dovada că aceasta este moștenitoarea legală a foștilor proprietari ai imobilului). Împrejurarea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate nu ar fi fost atașate, cum se susține, notificării, nu înseamnă că reclamanta nu avea posibilitatea ca în procedura judiciară să administreze dovezi și să probeze temeinicia pretențiilor sale.

Accesul efectiv la justiție înseamnă și administrarea probelor în mod direct , nemijlocit în fața instanței [principiu consacrat de altfel, de dispozițiile art. 169 alin. (1) C. proc. civ.]. Susținerea recurentului că nici în instanță reclamanta nu a adus dovezi ale dreptului său de proprietate este lipsită de fundament și contrazisă de ceea ce în mod corect, pe baza probelor administrate, au statuat instanțele fondului, terenul a aparținut părinților reclamantei (C.I. și C.P.) conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 948 din 31 martie 1942 (fila 7, dosar nr. 1099/C/2005). - Critica privitoare la depășirea competenței de către instanțe, pentru că au dispus asupra măsurilor reparatorii este de asemenea, neîntemeiată.

Instanța, în virtutea plenitudinii sale de jurisdicție, este cea chemată să tranșeze litigiile, aplicând norma legală situației deduse judecății. De aceea, reținând calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, instanța trebuia, așa cum de altfel, în mod corect a și procedat tribunalul, să stabilească dreptul acesteia la măsuri reparatorii. Sub acest aspect, considerentul instanței de apel, în sensul că s-ar limita competența instanței numai la cenzurarea cuantumului despăgubirilor, unitatea deținătoare trebuind să emită dispoziția conținând oferta de măsuri reparatorii, este greșit și urmează să fie substituit potrivit prezentelor considerente. Întrucât se depășise faza procedurii prealabile, unitatea deținătoare emițând deja dispoziția-, care era supusă cenzurii, în această etapă judiciară, instanța este cea care, încadrând în drept, pretenția dedusă judecății, stabilește asupra temeiniciei sau netemeiniciei acesteia.

Referirile făcute la dispozițiile Legii nr. 213/1998 și la faptul că numai Consiliul local ar dispune de bunurile din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, sunt lipsite de obiect, față de hotărârea atacată. Aceasta, întrucât, forma de reparație stabilită de instanță nu a fost aceea a restituirii în natură (față de regimul juridic al terenului reținându-se imposibilitatea unei astfel de măsuri reparatorii). Pe de altă parte, în ipoteza în care instanța ar fi dispus restituirea în natură, aceasta nu însemna, cum se pretinde, o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, ci doar manifestarea funcției sale jurisdicționale, părțile procesului trebuind să se supună efectelor obligatorii ale hotărârii.

În aplicarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat se face prin decizie/ dispoziție a unității deținătoare (când rezolvarea notificării se realizează în faza procedurii prealabile) sau prin hotărâre judecătorească (atunci când se recurge și la procedura judiciară). - Stabilindu-se măsuri reparatorii prin echivalent, până la nivelul unei anumite sume, rezultate din raportul de expertiză, s-a arătat totodată că determinarea naturii acestora în concret, se va realiza în condițiile Legii nr. 247/2005. Recurentul pretinde că o astfel de modalitate de statuare a instanței, fără a se indica, în concret, conținutul acestor măsuri, ar fi de natură să-l prejudicieze, fără să arate însă, în ce ar consta prejudiciul.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent îmbracă mai multe forme pentru care trebuie acordul persoanei îndreptățite, aceasta putând opta inclusiv pentru despăgubiri în condițiile prevederilor legii speciale (respectiv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care presupune acordarea de titluri de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor). Față de considerentele arătate, criticile de nelegalitate formulate urmează să fie apreciate ca nefondate și recursul respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de Municipiul Galați prin Primar împotriva deciziei nr. 114/A din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.