ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2607/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5076 din 27 septembrie 2002 pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, reclamantul G.N.B. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local Galați, reprezentat prin Primarul municipiului Galați, Comisia pentru aplicarea Legi nr. 10/2001 și a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Galați. În motivarea cererii reclamantul arată că imobilul în litigiu a aparținut părinților săi G.B. și G.V. de la care a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

Că în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 10/2001 a notificat Primăria Municipiului Galați solicitând restituirea în natură a imobilului, îndeplinind condițiile legii pentru acordarea unei asemenea reparațiuni dar, deși s-a depășit termenul prevăzut de art. 23 din lege, notificarea nu a fost soluționată și nici nu i s-a răspuns la aceasta. Prin sentința civilă nr. 34 din 31 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul G.N.B., deoarece nu a fost epuizată procedura prealabilă reglementată de Legea nr. 10/2001. Că procedura începută de reclamant prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Galați nu a fost finalizată prin emiterea dispoziției prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001 și că deși s-a împlinit termenul de 60 de zile pentru soluționarea cererii, acesta fiind însă un termen de recomandare, nu echivalează cu un refuz de soluționare a cererii reclamantului.

Apelul declarat de reclamantul G.N.B. împotriva sentinței nr. 34 din 31 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul Galați a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 96/A din 20 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. În esență instanța de apel și-a însușit motivele pe care s-a întemeiat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii de către Tribunalul Galați, adăugând că pe calea contenciosului administrativ persoana îndreptățită poate acționa în justiție dacă apreciază că există un refuz nejustificat al unității deținătoare de a emite decizia motivată prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei civile nr. 96/A din 20 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Galați a declarat recurs reclamantul G.N.B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în dezvoltarea cărora arată în esență următoarele: - unitatea deținătoare a imobilului notificat este obligată să răspundă la notificare în termen de 60 de zile, stabilit prin art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta fiind un termen imperativ și nu de recomandare, el putând fi prelungit numai la cerere persoanei îndreptățite în condițiile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 10/200; - acțiunea în contencios administrativ la care se referă decizia instanței de apel nu-și găsește temei în prevederile Legii nr. 10/2001. Recursul este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În cauza de față, fondată pe prevederile Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Galați teren viran în suprafață de 700 mp având o valoare estimativă de 1.400.000.000 lei deținut de Primăria Municipiului Galați și care a fost naționalizat de la părinții săi în baza Decretului nr. 92/1950.

Contrar celor reținute de cele două instanțe reclamantul a întreprins demersul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și a notificat prin executorul judecătoresc la 6 iunie 2001 Primăria Municipiului Galați solicitând restituirea în natură a imobilului, dar nu a primit nici un răspuns la notificarea formulată. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10 în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării, sau după caz de la depunerea actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.

Conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), adică 60 zile, să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Din prevederile legale citate rezultă, fără echivoc, ca indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Cazul dedus recursului de față pune însă în discuție situația în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, generată de o conduită imputabilă persoanei notificate, care, fie din neglijență, fie din rea-voință refuză să răspundă la notificarea făcută de persoana îndreptățită. O atare conduită culpabilă nu poate, în nici un caz să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege. În condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23 din lege, în termen de 60 de zile nu se poate refuza persoanei îndreptățite, dreptul de a se adresa instanței competente, adică tribunalului, pe considerentul că cererea sa ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă.

Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal tot în condițiile acestei proceduri speciale. A considera că plângerea este prematură sau inadmisibilă și a o respinge ca atare nu înseamnă numai de a da dovadă de un formalism nejustificat, dar și a nesocoti caracterul reparatoriu al acestei legi și a obstacula persoana îndreptățită în redobândirea drepturilor recunoscute de lege impunându-i să aștepte în mod nelimitat un răspuns și să fie la discreția unor persoane juridice care nu doresc să piardă imobilul, chiar dacă pentru realizarea acestui scop încalcă în mod flagrant obligația imperativă ce le este impusă de art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Cum reclamantul a adresat notificarea prin executorul judecătoresc încă de la data de 6 iunie 2001 persoana deținătoare, Primăria Municipiului Galați, și cum persoana deținătoare nu a răspuns solicitării persoanei îndreptățite în termenul prevăzut de lege, în mod greșit instanțele au considerat acțiunea de față ca inadmisibilă, pronunțând în acest fel hotărâri nelegale, impunându-se admiterea recursului în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea deciziei recurate, pronunțată de Curtea de Apel Galați în apel și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului în sensul examinării fondului la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul G.N.B. împotriva deciziei nr. 96/A din 20 iunie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2004.