ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1108/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta SC W.T.C. București SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. – D.I.T.L. sector 1 solicitând instanței să se dispună anularea certificatului de atestare fiscală din 26 septembrie 2008, emis cu nesocotirea dispozițiilor art. 24, 85 și 93 din C. proc. fisc.; obligarea pârâtei la determinarea corectă, legală a conținutului raportului fiscal, cu referire la stingerea creanțelor prin plată și în subsidiar, cu referire la pseudoobligațiile fiscale, prin prescripție, conform art. 16, 24, 85 și 93 C. proc. fisc.; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.036.887 RON, eronat stabilită prin titlul de creanță fiscală și obligarea pârâtei să emită un nou certificat de atestare fiscală.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, cu motivarea că certificatul de atestare fiscală nu este act administrativ fiscal, în sensul art. 41 C. proc. fisc. Prin sentința civilă nr. 2610 din 1 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că cererea privind anularea certificatului de atestare fiscală reprezintă capătul principal al acțiunii, celelalte cereri având caracter accesoriu în raport cu primul, iar admisibilitatea acțiunii va fi apreciată în raport cu natura juridică a certificatului de atestare fiscală.

Potrivit art. 41 C. proc. fisc., actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Deci, certificatul de atestare fiscală nu produce, prin el însuși, efecte juridice, deoarece nu este emis pentru aplicarea unei prevederi legale prin care se stabilește, modifică sau stinge un raport juridic fiscal, pentru atestarea unei situații fiscale existente la un moment dat. Existența sau inexistența unui certificat de atestare fiscală nu influențează în niciun mod existența creanțelor sau datoriilor fiscale, întrucât acestea au luat ființă în baza unor raporturi juridice generate de actele administrative fiscale.

Instanța de fond a apreciat că certificatul de atestare fiscală nu poate fi contestat în temeiul Legii contenciosului administrativ, nefiind un act administrativ fiscal. Pe cale de consecință, inadmisibilitatea capătului principal de cerere atrage după sine inadmisibilitatea capetelor accesorii. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta SC W.T.C. SA București a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului recurenta arată că instanța a respins capetele de cerere 2, 3 și 4 pentru un alt motiv (legătura de accesorialitate dintre petite) decât cele invocate de către pârâtă, motiv pentru care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților. În felul acesta a fost privată de posibilitatea de a se apăra punând concluzii asupra chestiunilor care au determinat respingerea cererii.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Actul a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este reprezentat de certificatul de atestare fiscală din 26 septembrie 2008 emis de D.I.T.L. sector 1. Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și achizițiile publice. Potrivit art. 41 C. proc. fisc. actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Deci certificatul de atestare fiscală nu naște, nu modifică și nu stinge un raport juridic pentru a constitui un „act" supus cenzurii pe calea contenciosului administrativ, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) și c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și care să producă un prejudiciu reclamantei.

Certificatul de atestare fiscală nu are caracteristicile unui act administrativ, în sensul prevederilor Legii contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii lui nefiind acela de a produce prin el însuși efecte juridice - de a naște, modifica sau stinge un raport juridic, ci doar de a atesta obligațiile de plată pe care le are de achitat un contribuabil către bugetul local al sectorului 1. Astfel, certificatul de atestare fiscală, nefiind act administrativ nu poate fi supus controlului judecătoresc prevăzut de legea contenciosului administrativ. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a analizat admisibilitatea acțiunii în raport de natura juridică a certificatului de atestare fiscală.

Referitor la natura juridică a certificatului de atestare fiscală, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că acesta nu este un act administrativ fiscal neputând fi supus controlului judecătoresc prevăzut de legea contenciosului administrativ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC W.T.C SA București împotriva sentinței civile nr. 2610 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.