ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5575/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel

Ploiești, reclamantul Municipiul Buzău - Primăria Municipiului Buzău a

solicitat instanței, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor

Publice Buzău, anularea certificatelor de atestare fiscală nr. 2953/2010 și nr.

19951/2011 emise de pârâtă.

Pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Buzău a formulat întâmpinare prin care a invocat

excepția de inadmisibilitate a acțiunii introductive, motivat de faptul că

actele atacate nu sunt acte administrativ fiscale, așa cum sunt acestea

definite în C. proc. fisc.

instanței de fond

A. Prin Sentința nr.

67 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă excepția

inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea

formulată de reclamantul Municipiul Buzău - Primăria Municipiului Buzău în

contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, în cauza dedusă judecății, obiectul

cererii introductive este format din acte care constată o creanță fiscală

exigibilă. Astfel, s-a reținut că certificatul de atestare fiscală nu este un

act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii

sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice, întrucât prin aceste certificate se atestă, se certifică o

situație fiscală.

Pentru aceste

considerente, văzând că certificatul de atestare fiscală nu dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, instanța de primă jurisdicție a admis

excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă prin întâmpinare.

de Municipiul Buzău - Primăria Municipiului Buzău.

Prin cererea de

recurs formulată recurentul a criticat sentința instanței de fond ca

netemeinică și nelegală, indicând ca temei juridic dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., în sensul că instanța a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, schimbând natura acestuia, ducând la pronunțarea unei hotărâri

cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta a arătat pe

larg situația de fapt a sumelor stabilite și reținute în certificatele fiscale

eliberate, arătând că există o neconcordanță între sumele cuprinse la rubricile

"restanță" și "accesorii" din cele două certificate fiscale

și cele comunicate ulterior de intimată prin adresa nr. 58974/2011.

A arătat că excepția

de inadmisibilitate invocată de pârâtă nu poate fi primită de instanță având în

vedere faptul că certificatul de atestare fiscală este în mod indubitabil un

act administrativ cu conotații fiscale, fiind emis de un organ fiscal în

temeiul C. proc. fisc., iar nesoluționarea în termenul legal, refuzul de

emitere a acestuia atrage aplicabilitatea dispozițiilor prevăzute de

contenciosul administrativ. Recurentul a arătat că certificatul de atestare

fiscală nu face parte din actele administrative care sunt exceptate controlului

prevăzut de contenciosul administrativ.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a

reținut că prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant a solicitat

anularea certificatelor de atestare fiscală nr. 2953/2010 și nr. 19951/2011

emise de pârâtă.

În conformitate cu

dispozițiile art. 41 C. proc. fisc. actul administrativ fiscal este actul emis

de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea

sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, iar potrivit dispozițiilor

art. 47 din același act normativ actul administrativ fiscal poate fi modificat

sau desființat în condițiile prezentului cod.

Înalta Curte nu poate

primi criticile formulate de recurent în calea de atac exercitată, având în

vedere faptul că actele atacate prin acțiunea introductivă nu se circumscriu

noțiunii de act administrativ fiscal, definită în dispozițiile art. 41 C. proc.

fisc. (O.G. nr. 92/2003).

Astfel, conform

dispozițiilor art. 112 - 113 C. proc. fisc. certificatul de atestare fiscală se

emite de organul fiscal competent, la solicitarea contribuabilului și se

eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența de plătitor a organului fiscal

competent și cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold în prima

zi a lunii următoare depunerii cererii.

Dispozițiile art. 113

alin. (3) din actul normativ arătat dispun că în certificatul de atestare se

menționează creanțele fiscale exigibile, cu termene de plată expirate până la

data de întâi a lunii următoare emiterii acestuia.

Or, așa cum rezultă

din cele arătate mai sus, prin certificatul de atestare fiscală se certifică

situația fiscală a contribuabilului, respectiv se certifică creanțe fiscale

exigibile, astfel încât actul în cauză nu dă naștere, nu modifică sau stinge

raporturi juridice. În acest sens sunt și dispozițiile Ordinului nr. 1553 din

15 septembrie 2006 emis de ministrul finanțelor publice, de aprobare a Deciziei

Comisiei fiscale nr. 6/2006, ordin publicat în M.O. nr. 836/11 octombrie 2006,

conform cărora certificatul de atestare fiscală este un act emis de organul

fiscal competent, care atestă creanțele fiscale exigibile datorate de o

persoană fizică sau juridică la o anumită dată și care nu stabilește, modifică

ori stinge drepturi și obligații fiscale.

Văzând și

dispozițiile art. 205 C. proc. fisc., în conformitate cu care împotriva

titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se

poate formula contestație potrivit legii, Înalta Curte a reținut că instanța de

fond a dat o dezlegare corectă actului dedus judecății și constatând că actul

atacat nu se circumscrie noțiunii de act administrativ fiscal a constatat ca

inadmisibilă acțiunea reclamantului.

Pentru toate aceste

motive, nefiind motive de casare sau modificare a sentinței atacate, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Municipiul Buzău - Primăria Municipiului Buzău împotriva Sentinței

nr. 67 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2013.

Procesat de GGC - AM