ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4992/2004

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 657 din 13 mai 2004, Tribunalul București i-a condamnat pe inculpații: - N.V., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Au fost deduse reținerea și arestarea preventivă de la 25 septembrie 2003 la zi și menținută arestarea preventivă. - G.C.E.; - în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

- în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, la un an închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Inculpații au fost obligați la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 25 septembrie 2003, polițiștii din B.C.C.O.A., sector 6 l-au identificat pe Șos. Alexandriei în București pe martorul D.G., care avea comportament ciudat și urmare controlului au descoperit asupra acestuia două doze (bile) cu heroină. La indicațiile martorului referitoare la sursa de aprovizionare, respectiv de la unchiul său, inculpatul G.C.E., organul de poliție a efectuat o percheziție la domiciliul acestui inculpat, descoperind, disimulate în mai multe cârlige pentru agățat rufe, 19 bile conținând 0,533 gr.

heroină. Inculpatul G.C.E. a recunoscut atât furnizarea drogurilor către nepotul său D.G., cât și consumul de astfel de substanță, informând organul de poliție că, la rândul lui, le cumpăra de la un prieten, inculpatul N.V., fiind de acord să colaboreze pentru identificarea acestuia și probarea activității infracționale. De urmare, în aceeași zi, 25 septembrie 2003, inculpatul G.C.E., în prezența polițiștilor, l-a sunat pe inculpatul N.V. solicitându-l să-i aducă „marfa”, ceea ce s-a și întâmplat, acest din urmă inculpat fiind prins de poliție în momentul în care a sosit în locuința inculpatului G.C.E., având asupra sa două doze de heroină. Și inculpatul N.V., la rândul său, a cooperat cu organul de poliție pentru identificarea și probarea activității infracționale în materie de droguri a inculpatei H.M.

Împotriva acestei hotărâri inculpații N.V. și G.C.E. au declarat apel, solicitând redozarea pedepselor prin reținerea circumstanțelor atenuante. Prin decizia penală nr. 484 din 25 iunie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților, constatând că pedepsele au fost corect individualizate, neexistând împrejurări care, în raport de natura infracțiunilor, împrejurările comiterii acestora și persoana făptuitorilor, să poată fi caracterizate ca circumstanțe atenuante. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpați. Prin apărător inculpatul N.V. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 17 1 C. proc.

pen., solicitând reducerea pedepsei în raport de toate datele referitoare la faptă și persoana sa, respectiv cantitatea mică de droguri, colaborarea cu organul de poliție, lipsa antecedentelor penale, desfășurarea unei activități utile, fiind șofer taxi, precum și să se constate greșita aplicare a legii de către instanța de apel, care a apreciat că beneficiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 exclude pe cel al prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., ceea ce este nelegal. Din oficiu, Curtea a invocat tardivitatea recursului inculpatului G.C.E., acesta și apărătorul său lăsând soluționarea excepției la aprecierea instanței. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului N.V.

este nefondat, iar cel al inculpatului G.C.E. este tardiv. Situația de fapt reținută în cauză este temeinic dovedită, rezultând din procesele – verbale de constatare și percheziție ale organului de poliție, rapoartele de constatare tehnico – științifică, declarațiile martorilor și se coroborează cu declarațiile inculpaților. Inculpatul N.V., după declarațiile contradictorii din cursul urmăririi penale, a recunoscut în fața instanței că, la solicitarea telefonică a inculpatului G.C.E., i-a dus acestuia la domiciliu două doze de heroină, pentru care urma să primească 800.000 lei, însă, fiind surprins de poliție, nu a mai primit banii. Încadrarea juridică reținută de instanțe în ceea ce privește fapta comisă de acest inculpat este legală.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv limitele speciale ale pedepsei, așa cum au fost reduse în baza dispoziției speciale, prevăzute în art. 16 din Legea nr. 143/2000. Aplicând pedeapsa la minimul special prevăzut de lege, așa cum a fost redus, instanța de fond a ținut seama atât de împrejurările de fapt, respectiv cantitatea mică de heroină descoperită ca traficată de inculpatul N.V., cât și de datele de caracterizare a persoanei făptuitorului, tânăr, fără antecedente penale, desfășurând activități utile pentru asigurarea existenței. Reținerea acelorași împrejurări ca circumstanțe atenuante nu se justifică, instanțele apreciindu-le corect ca fiind elemente de determinare în concret a pedepsei, între limitele legale speciale.

Nici critica privind greșita aplicare a legii nu este întemeiată. Instanța de apel nu a exclus posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., în cazul reținerii prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 ci a constatat că împrejurările în discuție nu pot fi considerate circumstanțe atenuante. Față de cele ce preced și întrucât nici din examinarea din oficiu a hotărârilor nu se constată existența vreuneia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul inculpatului N.V. va fi respins ca nefondat. În ceea ce privește recursul inculpatului G.C.E., aflat în stare de libertate, se constată că acesta a fost declarat, așa cum rezultă din chiar conținutul cererii și rezoluția de primire, la data de 7 iulie 2004. Față de data pronunțării deciziei atacate, respectiv 25 iunie 2004, rezultă că recursul a fost declarat după împlinirea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 385 3 alin. (3) C. proc.

pen., calculat conform art. 186 și art. 363 C. proc. pen., astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul inculpatului G.C.E. va fi respins ca tardiv. În baza art. 385 17 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului N.V. se va deduce timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2003 la 5 octombrie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 484 din 25 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II a penală. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul G.C.E. împotriva aceleiași decizii penale. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N.V., timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2003 la 5 octombrie 2004. Obligă pe recurentul G.C.E. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă pe recurentul N.V. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 octombrie 2004.