ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4992/2004

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 657 din 13

mai 2004, Tribunalul București i-a condamnat pe inculpații:

- N.V., în baza art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, la 5 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost deduse reținerea și

arestarea preventivă de la 25 septembrie 2003 la zi și menținută arestarea

preventivă.

- G.C.E.;

- în baza art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, la 5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

- în baza art. 4 din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, la un an închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Inculpații au fost obligați la câte

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că la

data de 25 septembrie 2003, polițiștii din B.C.C.O.A., sector 6 l-au

identificat pe Șos. Alexandriei în București pe martorul D.G., care avea

comportament ciudat și urmare controlului au descoperit asupra acestuia două

doze (bile) cu heroină.

La indicațiile martorului

referitoare la sursa de aprovizionare, respectiv de la unchiul său, inculpatul

G.C.E., organul de poliție a efectuat o percheziție la domiciliul acestui

inculpat, descoperind, disimulate în mai multe cârlige pentru agățat rufe, 19

bile conținând 0,533 gr. heroină.

Inculpatul G.C.E. a recunoscut atât

furnizarea drogurilor către nepotul său D.G., cât și consumul de astfel de

substanță, informând organul de poliție că, la rândul lui, le cumpăra de la un

prieten, inculpatul N.V., fiind de acord să colaboreze pentru identificarea

acestuia și probarea activității infracționale.

De urmare, în aceeași zi, 25

septembrie 2003, inculpatul G.C.E., în prezența polițiștilor, l-a sunat pe

inculpatul N.V. solicitându-l să-i aducă „marfa”, ceea ce s-a și întâmplat,

acest din urmă inculpat fiind prins de poliție în momentul în care a sosit în

locuința inculpatului G.C.E., având asupra sa două doze de heroină.

Și inculpatul N.V., la rândul său, a

cooperat cu organul de poliție pentru identificarea și probarea activității

infracționale în materie de droguri a inculpatei H.M.

Împotriva acestei hotărâri

inculpații N.V. și G.C.E. au declarat apel, solicitând redozarea pedepselor

prin reținerea circumstanțelor atenuante.

Prin decizia penală nr. 484 din 25

iunie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, apelurile

inculpaților, constatând că pedepsele au fost corect individualizate,

neexistând împrejurări care, în raport de natura infracțiunilor, împrejurările

comiterii acestora și persoana făptuitorilor, să poată fi caracterizate ca

circumstanțe atenuante.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpați.

Prin apărător inculpatul N.V. a

invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14

și 17

1

C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei în raport de

toate datele referitoare la faptă și persoana sa, respectiv cantitatea mică de

droguri, colaborarea cu organul de poliție, lipsa antecedentelor penale,

desfășurarea unei activități utile, fiind șofer taxi, precum și să se constate

greșita aplicare a legii de către instanța de apel, care a apreciat că

beneficiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 exclude pe cel al

prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., ceea ce este nelegal.

Din oficiu, Curtea a invocat

tardivitatea recursului inculpatului G.C.E., acesta și apărătorul său lăsând

soluționarea excepției la aprecierea instanței.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului N.V.

este nefondat, iar cel al inculpatului G.C.E. este tardiv.

Situația de fapt reținută în cauză

este temeinic dovedită, rezultând din procesele – verbale de constatare și

percheziție ale organului de poliție, rapoartele de constatare tehnico –

științifică, declarațiile martorilor și se coroborează cu declarațiile

inculpaților.

Inculpatul N.V., după declarațiile

contradictorii din cursul urmăririi penale, a recunoscut în fața instanței că,

la solicitarea telefonică a inculpatului G.C.E., i-a dus acestuia la domiciliu

două doze de heroină, pentru care urma să primească 800.000 lei, însă, fiind

surprins de poliție, nu a mai primit banii.

Încadrarea juridică reținută de

instanțe în ceea ce privește fapta comisă de acest inculpat este legală.

La individualizarea pedepsei au fost

avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv limitele

speciale ale pedepsei, așa cum au fost reduse în baza dispoziției speciale,

prevăzute în art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Aplicând pedeapsa la minimul special

prevăzut de lege, așa cum a fost redus, instanța de fond a ținut seama atât de

împrejurările de fapt, respectiv cantitatea mică de heroină descoperită ca

traficată de inculpatul N.V., cât și de datele de caracterizare a persoanei

făptuitorului, tânăr, fără antecedente penale, desfășurând activități utile

pentru asigurarea existenței.

Reținerea acelorași împrejurări ca

circumstanțe atenuante nu se justifică, instanțele apreciindu-le corect ca

fiind elemente de determinare în concret a pedepsei, între limitele legale

speciale.

Nici critica privind greșita

aplicare a legii nu este întemeiată.

Instanța de apel nu a exclus

posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., în cazul

reținerii prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 ci a constatat că

împrejurările în discuție nu pot fi considerate circumstanțe atenuante.

Față de cele ce preced și întrucât

nici din examinarea din oficiu a hotărârilor nu se constată existența vreuneia

dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., recursul inculpatului N.V. va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul

inculpatului G.C.E., aflat în stare de libertate, se constată că acesta a fost

declarat, așa cum rezultă din chiar conținutul cererii și rezoluția de primire,

la data de 7 iulie 2004.

Față de data pronunțării deciziei

atacate, respectiv 25 iunie 2004, rezultă că recursul a fost declarat după

împlinirea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 385

3

alin. (3) C.

proc. pen., calculat conform art. 186 și art. 363 C. proc. pen., astfel încât,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., recursul inculpatului G.C.E. va fi respins ca tardiv.

În baza art. 385

17

alin.

(4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată

inculpatului N.V. se va deduce timpul arestării preventive de la 25 septembrie

2003 la 5 octombrie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 484 din 25 iunie 2004

a Curții de Apel București, secția a II a penală.

Respinge, ca tardiv, recursul

declarat de inculpatul G.C.E. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului N.V., timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2003 la 5

octombrie 2004.

Obligă pe recurentul G.C.E. să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe recurentul N.V. să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

octombrie 2004.