ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4890/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 634

pronunțată în data de 6 noiembrie 2003, în dosarul penal nr. 253/2003,

Tribunalul Constanța, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și c) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1) și (2)

lit. c) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a), alin. (2), raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe

inculpatul B.P., la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. pen.,

a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului la rămânerea

definitivă.

S-a constatat că partea vătămată

C.I. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în folosul

statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

În după amiaza zilei de 9 octombrie

2002, inculpatul B.P. și prietenul său U.D., ambii originari din comuna

Cumpăna, județul Constanța s-au deplasat pe str. Liliacului din această

localitate pentru a juca biliard și a consuma băuturi alcoolice în barul

aparținând SC G. SRL Cumpăna.

După un timp, în același local a

intrat și partea vătămată C.I. însoțită de către prietena sa M.R., aceștia

închiriind la rândul lor o masă de biliard situată în apropierea celei ocupate

de către inculpat.

La un moment dat, fără nici un motiv

aparent, pe fondul avansatei stări de ebrietate în care se afla, inculpatul a

lovit puternic cu pumnul în zona feței pe partea vătămată C.I., aplicându-i în

continuare numeroase lovituri cu un tac de biliard.

La rândul său, partea vătămată a

ripostat, încercând să pareze cu un alt tac loviturile inculpatului, în final

instrumentele deteriorându-se.

Atât inculpatul cât și partea

vătămată s-au răstit unul la altul, jignindu-se reciproc.

Inculpatul i-a smuls părții vătămate

C.I. geaca pe care acesta o purta, haina rupându-se datorită acțiunii violente

a făptuitorului, și a părăsit în fugă localul având asupra sa obiectul de

îmbrăcăminte menționat, într-unul din buzunarele gecii aflându-se și suma de

340.000 lei.

În continuare, partea vătămată a

fugit din bar și s-a deplasat imediat la postul de poliție unde a reclamat

fapta inculpatului care l-a lovit și i-a smuls geaca de pe el fugind cu

aceasta.

Ca urmare a reclamației părții

vătămate, un lucrător de poliție s-a deplasat la bar la orele 17,00, pentru a

constata cele întâmplate, încheindu-se procesul-verbal de cercetare la fața

locului din data de 9 octombrie 2002.

Față de împrejurările concrete în

care inculpatul a luat geaca părții vătămate, smulgându-i-o și fugind cu

aceasta, în contextul unui conflict avut cu partea vătămată care a evoluat în

aplicarea de lovituri și adresarea de jigniri reciproce, se reține că

inculpatul a acționat cu intenția de a o deposeda pe partea vătămată de acel

obiect de îmbrăcăminte.

Deși intenția de deposedare a

victimei de bun a survenit posterior exercitării violențelor în alt scop decât

acela de furt, fapta constituie totuși infracțiunea de tâlhărie. Aceasta

deoarece între sustragerea bunului și violențele care au precedat-o există un

raport de cauzalitate, al cărui aspect obiectiv constă în aceea că deposedarea

a fost înlesnită, favorizată de violențe.

Din punct de vedere subiectiv,

inculpatul hotărând spontan să sustragă geaca părții vătămate, pe care în prealabil

a constrâns-o, a creat în acest fel o legătură obiectivă și subiectivă între

violență și sustragere, care transformă violența într-un mijloc de realizare a

furtului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, deoarece nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, din modul în care s-au derulat

faptele nerezultând intenția sa de a sustrage geaca părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 75 din 30

martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală, a admis

apelul declarat de inculpatul B.P.

S-a desființat sentința penală nr.

643/2003 pronunțată de Tribunalul Constanța și rejudecând:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul

B.P. de prevederile art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.

S-au înlăturat aplicarea art. 71 C.

pen. și art. 350 C. proc. pen.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că între inculpat și partea vătămată a avut loc o

altercație, aceștia s-au bătut cu tacurile de biliard, din cauza

neînțelegerilor intervenite asupra folosinței mesei de joc, mai ales că

inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate.

În timpul altercației, inculpatul a

rămas cu haina părții vătămate în mână, deoarece acesta a fugit la sediul

poliției.

Din declarațiile tuturor martorilor

a rezultat că inculpatul a vrut să lase haina la bar, dar barmanul de serviciu

a refuzat să o primească.

Pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie este știut că furtul trebuia să fie realizat prin întrebuințarea de

violențe sau amenințare sau prin întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru

păstrarea sau înlăturarea urmelor infracțiunii.

Ceea ce este interpretabil și în

practică nu s-ar putea înțelege altfel, este că acea infracțiune presupunea nu

numai o activitate materială, ci și o anumită atitudine psihică a

făptuitorului, în raport cu fapta și cu consecințele acesteia.

La fel de incontestabilă ar fi concluzia

după care vinovăția presupune procese psihice de bază, un proces intelectiv

(subiectul își dă seama de ceea ce face, are reprezentarea consecințelor

faptei, procedează în mod conștient când acționează, într-un mod sau altul) și

un proces evolutiv, acțiunea, inacțiunea.

De vreme ce părțile s-au luat la

bătaie într-un local public, în plină zi, din cauza neînțelegerilor intervenite

la mesele de biliard, este greu a susține că intenția inculpatului a fost să-și

însușească haina părții vătămate.

Mai mult, inculpatul simțindu-se

vinovat de incidentul produs, în care haina părții vătămate s-a rupt, că

aceasta a fugit la poliție și după ce a vrut să lase la bar în păstrare haina,

a luat-o cu el, nu se poate susține că există legătură cauzală între violențele

exercitate și luarea hainei părții vătămate, pentru ca fapta să fie încadrată

în drept în infracțiunea de tâlhărie.

Ca atare, s-a apreciat lipsa

elementelor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, atât elementul

subiectiv, cât și obiectiv, și s-a dispus achitarea inculpatului, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând-o pentru

nelegalitate, apreciindu-se că achitarea inculpatului se datorează unei grave

erori de fapt (cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen.).

În motivarea recursului se susține,

enumerându-se mijloacele de probă administrate că, după ce părțile s-au agresat

reciproc, inculpatul a smuls geaca părții vătămate și a fugit cu ea din local.

Partea vătămată a reclamat imediat fapta la poliție iar geaca i-a fost

restituită doar după înregistrarea plângerii și după ce a făcut demersuri în

acest sens mergând la locuința inculpatului.

Examinând recursul declarat de

parchet prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., Curtea apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de apel a făcut o evaluare

corectă a probelor administrate în cauză, dând dovadă de rol activ, în sensul

reaudierii părții vătămate, a inculpatului și a martorei B.C., barman în

localul în care a avut loc fapta, stabilind că, pe fondul consumului de alcool,

inculpatul s-a bătut cu partea vătămată într-un bar, iar pentru a scăpa de

lovituri aceasta din urmă s-a smuls, astfel că geaca cu care era îmbrăcată a

rămas în mâna inculpatului. Întrucât partea vătămată a părăsit în fugă localul,

inculpatul a vrut să-i lase geaca barmanului, însă acesta a refuzat, astfel că

inculpatul a luat-o la domiciliul său, urmând a o restitui după ce erau cusute

părțile rupte. De menționat că inculpatul se afla la acel moment în stare

avansată de ebrietate, astfel încât chiar polițistul ce s-a deplasat la fața

locului a amânat pe a doua zi orice discuție cu inculpatul.

În raport de împrejurările în care

s-au produs faptele este evident că inculpatul nu a exercitat violențele în

scopul de a deposeda partea vătămată de geacă și nici nu a avut intenția de a-i

sustrage vreun bun imediat după ce a lovit-o. Prin urmare, în lipsa intenției

de a sustrage bunuri de la partea vătămată, înainte sau după exercitarea de

violențe, este evident că inculpatul nu poate răspunde penal pentru

infracțiunea de tâlhărie. În ceea ce privește fapta de lovire, prevăzută de

art. 180 C. pen., inculpatul nu poate fi condamnat în lipsa plângerii penale

prealabile a părții vătămate care a declarat că nu înțelege să formuleze

plângere.

În consecință, văzând și prevederile

art. 63 C. proc. pen., Curtea apreciază că instanța de apel a stabilit corect

situația de fapt și lipsa intenției inculpatului, în raport de probele

administrate, astfel că, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.

Conform dispozițiilor art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina

acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei nr. 75 din 30

martie 2004 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpatul B.P., ca

nefondat.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 septembrie 2004.