ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2917/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

S.H. a formulat contestație în

temeiul art. 400 alin. (2) C. proc. civ. pentru lămurirea înțelesului și

întinderii sentinței civile nr. 1358 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, prin care i s-a admis în parte acțiunea în revendicare

precizată de S.H. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului

București și pârâții M.C. și C.M. și a fost obligat Consiliul General al

Municipiului București să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie

apartamentul nr. 2 situat în București.

A precizat contestatorul că în mod

greșit instanța nu a specificat în hotărâre elementele componente ale

proprietății sale și ce parte din imobilul revendicat i se restituie. Astfel

admițând în parte acțiunea în revendicare instanța a respins capătul de cerere

privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.

3247/29096 din 31 ianuarie 1997 încheiat între Primăria municipiului București

prin mandatar SC H.N. SA și pârâții C.M. și M.C. pentru apartamentul 1 din

București.

Cu această ocazie instanța din

eroare a omis să specifice cu exactitate elementele componente ale proprietății

redobândite de reclamantul contestator și anume, în afara apartamentului 2, o

suprafață de teren de 209,62 mp aferentă apartamentului menționat, subsolul, mansarda

și unul dintre cele două garaje situate în curte.

Tribunalul București, secția a III–a

civilă, prin sentința nr. 326 din 22 martie 2001 a respins ca neîntemeiată

contestația cu motivarea că din examinarea sentinței criticate rezultă că

instanța a dispus numai restituirea apartamentului nr. 2 al imobilului din

București, fără alte precizări, astfel că în cauză nu erau incidente

dispozițiile art. 400 C. proc. civ. S-a mai reținut că prin această modalitate

contestatorul încearcă de fapt schimbarea sentinței prin adăugire, în

condițiile în care reclamantul avea la dispoziție căile legale de atac.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 348/A din 2 iulie 2001 a respins ca nefondat

apelul declarat de S.H. împotriva sentinței civile nr. 326 din 22 martie 2001

pronunțată de Tribunalul București, secția a III–a civilă motivat de faptul că

instanța de fond a arătat cu claritate ce parte din imobilul revendicat a fost

restituită în natură, apartamentul nr. 1 parter, neputând datorită modului în

care a fost formulată acțiunea, să precizeze și alte elemente care ar compune

eventual dreptul de proprietate, referitor la apartamentul restituit.

În aceste condiții apare cu evidență

că prin contestația la titlu formulată se tinde la schimbarea sentinței, lucru

ce nu este posibil pe această cale.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs contestatorul S.H. invocând motivul de casare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că solicitările sale se

încadrează în dispozițiile art. 399 și art. 400 C. proc. civ., sentința a cărei

lămurire a cerut-o neputând fi pusă în executare întrucât instanța de fond nu a

precizat întinderea dreptului său, respectiv suprafața de teren aferentă

construcției de 209,62 mp, subsolul, mansarda și unul din garaje.

O atare concluzie se desprinde cu

claritate din faptul că instanța de fond a respins doar capătul de cerere

privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 1

parter care a rămas în posesia fostului chiriaș, recunoscându-i implicit

dreptul asupra restului imobilului.

Mai mult, modul în care a fost

formulată și precizată acțiunea inițială permite în mod clar individualizarea

elementelor ce i se cuveneau a-i fi restituite.

Prin întâmpinare, pârâții-intimați M.C.

și C.M. au invocat faptul că nu au fost citați la instanța de fond și prin

aceasta li s-a încălcat dreptul constituțional la apărare astfel că se impunea

casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecarea litigiului.

Recursul nu este fondat.

Dispozițiile art. 400 alin. (2) C.

proc. civ. reglementează contestația privind lămurirea, înțelesul, întinderii

sau aplicării titlului executoriu.

Aceasta însemnează că ori de câte

ori dispozitivul hotărârii nu este clar sau este echivoc, contestația la titlu

poate fi promovată, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără însă a

se modifica situația reținută definitiv, cu putere de lucru judecat. De

precizat că în acest cadru nu se pot pune în discuție și administra probe

pentru a se combate situații de fapt care și-au primit o soluție în procesul de

fond.

Cu referire la cazul în speță, este

de semnalat că sentința civilă nr. 1358 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă, a cărui înțeles și întindere s-a cerut a fi lămurite nu

conținea în dispozitiv nici o neclaritate din moment ce instanța a admis în

parte acțiunea în revendicare formulată de reclamantul S.H. și a obligat

pârâtul Consiliul General al Municipiului București să-i lase în deplină

proprietate și posesie apartamentul nr. 2 situat în București.

Este adevărat că prin acțiune, S.H. a

arătat că imobilul revendicat era compus din 278 mp teren și o clădire având

subsol, parter, etaj și mansardă și 2 garaje în curte și a învederat că

apartamentul nr. 1 parter fusese înstrăinat pârâtei M.C. conform Legii nr.

112/1995, iar ulterior printr-o precizare de acțiune a cerut și constatarea

nulității absolute a respectivului contract.

Cum însă instanța a înțeles să

restituie reclamantului numai apartamentul care la data acțiunii se afla în

posesia statului și a specificat expres acest lucru în dispozitiv, contestația

formulată de S.H. nu se încadrează în prevederile art. 400 alin. (2) C. proc.

civ. cum corect au reținut instanțele.

În acest context, apare cu evidență

că prin cererea sa, petentul S.H. încearcă să repună în discuție situații de

fapt ce au fost soluționate de instanța fondului dar care îl nemulțumesc

întrucât prin soluția dată instanța nu i-a atribuit terenul aferent

apartamentului restituit și respectiv un garaj, subsolul și mansarda, ceea ce

constituie o veritabilă critică pe fond a hotărârii în discuție dar care o

putea formula exclusiv prin exercitarea căilor de atac și nu prin contestația

întemeiată pe dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele ce preced contestația

promovată de S.H. va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul S.H. împotriva deciziei nr. 348 A din 2 iulie 2001 a

Curții de Apel București, secția a III–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.