ÎCCJ, Decizia nr. 243/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a fost sesizată cu soluționarea cererii prin care petiționarul V.P. a recuzat pe toți judecătorii Tribunalului Alba. Ca urmare a recuzării de către același petiționar și a tuturor judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia, această instanță a dispus, prin încheierea din 29 aprilie 2004, înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și justiție, pentru soluționarea cererii de recuzare formulate. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 82 din 5 mai 2004, a respins, ca nefondată, cererea prin care petiționarul V.P. a recuzat pe toți judecătorii Curții de Apel Alba Iulia, cu motivarea că acesta nu a respectat cerința înscrisă în art. 52 din C. proc.

pen., potrivit căreia era obligat să indice în mod concret cazurile de incompatibilitate în care se află fiecare judecător de la acea instanță, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă că vreunul dintre judecătorii recuzați ar fi incompatibil în cauza respectivă. Împotriva acestei încheieri, petiționarul a declarat recurs (dosarul nr. 182/2004). Recursul nu este admisibil. Prin art. 52 alin. (5) C. proc. pen. s-a prevăzut că „recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător”. Or, din actele dosarului rezultă că petiționarul nu a indicat concret cazurile de incompatibilitate în care s-ar afla fiecare dintre judecătorii instanței recuzate în întregime, astfel că, neconformându-se cerinței imperative prevăzute în textul de lege menționat, a formulat o cerere vădit inadmisibilă.

Pe de altă parte, se mai constată că alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., în care se prevedea că „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunțării”, a fost abrogat, între timp, prin articolul unic al O.U.G. nr. 55/2004. Așa fiind și cum, prin art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., devenit aplicabil în cauză, în urma modificării legislative menționate, se prevede că „încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată”, se impune a se considera că, și sub acest aspect, recursul nu este admisibil. În consecință, urmează ca recursul declarat de petiționar să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul V.P. împotriva încheierii nr. 82 din 5 mai 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2400/2004. Obligă pe petiționar să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi, 20 septembrie 2004.