ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2568/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 14 februarie 2003, reclamanta B.R.A.D. a chemat în judecată pe pârâta SC A.D.M.F. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că mărfurile importate de către pârâtă și reținute de către autoritățile vamale la Vama Otopeni, conform deciziei D.G.V. nr. 5866/ MC din 4 februarie 2003, aduc atingere dreptului exclusiv de proprietate intelectuală al reclamantei asupra mărcii și să se dispună interzicerea importului și comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând marca T. La 11 aprilie 2003 a fost formulată în cauză de către E.I.P.I.C.O.

cerere de intervenție în interesul pârâtei prin care s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, intervenienta arătând că este reprezentanța în România a firmei E.I.P.I.C.O., că produsul T. este fabricat de compania E.I.P.I.C.O. și înregistrat în România în anul 1995, conform certificatului de înregistrare emis de M.S.F. în dosarul din 6 iulie 2000, cu drept de comercializare pe piața românească confirmat prin scrisoarea din 25 aprilie 2002 a aceluiași minister, precum și că toți importatorii direcți ai produselor E.I.P.I.C.O. au licență de import valabilă până la 31 decembrie 2002, pentru toate produsele fabricate de E.I.P.I.C.O. Egipt, și, în consecință, intervenienta beneficiază de dispozițiile art. 3 alin. (2) pct. a din Legea nr. 202/2000, cererea reclamantei de oprire a importului fiind, în aceste condiții, nelegală și abuzivă.

Prin sentința comercială nr. 14981 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentat a SC A.U.I.I. SRL și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.R.A.D., împotriva pârâtei SC A.D.M.F. SRL, în contradictoriu cu intervenienta E.I.P.I.C.O. Pentru a decide astfel instanța de fond a reținut că cererea de chemare în judecată a fost semnată, în numele reclamantei, de avocat G.T., în baza contractului de asistență juridică încheiat cu SC A.U.I.I. SRL, care justifică o calitate de mandatar al reclamantei prin procura tradusă din limba engleză, dar a apreciat că procura menționată nu poate constitui o dovadă legală a calității de reprezentat a A.U.I.I.

SRL, nefiind făcută dovada identității de persoană juridică între I.P.T.A. și A.U.I.I. SRL, în condițiile în care Legea nr. 26/1990 prevede că firmele sunt înscrise în primul rând în limba română, nefiind exclusă, deci, înregistrarea la O.R.C. firmei și într-o limbă străină, dar că nu s-a făcut dovada înregistrării și a denumirii în limba engleză. Prin decizia nr. 131 din 7 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admite apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, anulează sentința apelată, admite acțiunea și constată că mărfurile importate de pârâtă și reținute la Vama Otopeni, conform deciziei D.G.V.

nr. 5866/ MC din 4 februarie 2003, aduc atingere dreptului de proprietate al reclamantei asupra mărcii T., interzice importul și comercializarea neautorizată a produselor purtând marca T. de către pârâtă, respinge cererea de intervenție formulată de intervenienta E.I.P.I.C.O., ca nefondată, obligă pe pârâtă și intervenientă la cheltuieli de judecată de 33.717.500 lei în solidar, către apelantă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că mandatul de reprezentare a fost dat de reclamantă societății comerciale A.U.I.I. SRL înregistrată sub această denumire la R.C., datele menționate în registru și cele utilizate în adresa de e-mail a societății fiind identice, cu mențiunea că în această adresă apare și traducerea denumirii înscrise în R.C.

în limba engleză cu scopul evident, consideră instanța, de a facilita contactul cu societăți comerciale din alte state, respectivele date constituind elemente suficiente pentru a se constata identitatea dintre denumirea societății care a acționat ca mandatar al reclamantei și cea care apare în împuternicirea depusă la dosar; mai reține instanța de apel că în conformitate cu art. 30 alin. (3) din Legea nr. 26/1990 o societate comercială își poate înregistra în R.C. o singură denumire în limba română sau într-o altă limbă, astfel că în mod eronat instanța de fond a admis lipsa dovezii calității de reprezentant a SC A.U.I.I. SRL. Pe fondul cauzei, instanța de apel reține că reclamanta a înregistrat la O.S.I.M.

marca T., intervenienta neputând proba că a formulat opoziție la respectiva cerere, astfel că reclamanta beneficiază de protecția mărcii sale pe teritoriul Românei, conform prevederilor din Legea nr. 84/1998, protecție neoferită de înregistrările făcute de intervenientă în interesul intimatei pârâte la M.S.F., aceasta nefăcând nici dovada unui accept scris al titularului mărcii înregistrate în sensul comercializării produsului cu marcă protejată prin înregistrare și de către societatea pârâtă, cum se prevede în art. 37 din Legea nr. 84/1998, singura îndreptățită la importul și comercializarea produselor în cauză în aceste condiții fiind titulara mărcii. Nemulțumită de această soluție, intervenienta în interesul pârâtei a declarat recurs prin care, cu invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cere să se caseze decizia dată în apel ca nelegală și netemeinică și să se mențină sentința pronunțată de instanța de fond, iar, în subsidiar, să se caseze decizia dată în apel și să se trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond. În susținerea recursului intervenienta recurentă arată că întrucât instanța de apel a respins excepția lipsei calității de reprezentant a SC A.U.I.I. SRL, ar fi trebuit să trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond care respinsese acțiunea în urma admiterii excepției, fără a antama fondul cauzei, astfel că pârâta și intervenienta au fost private de un grad de jurisdicție. Mai susține recurenta că nu s-a făcut dovada identității de personalitate juridică între I.P.T.A.

și SC A.U.I.I. SRL, nefiind vorba de o traducere greșită, și că instanța de apel nu a analizat cu suficientă atenție susținerile sale referitoare la faptul că produsul T. a fost înregistrat în România de intervenientă, care a obținut o licență de import cu mult înaintea pârâtei. Pârâta depune o cerere de repunere în termenul de declarare și motivare a recursului și formulează achiesarea la recursul declarat de intervenientă invocând motive de ordine publică prevăzute de art. 306 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ca și prevederile art. 304 pct. 5 ale art. 85 și 95 3 C. proc. civ.

și susținând că nu a fost citată regulat în fața instanței de apel citațiile fiind returnate cu mențiunea „destinatar mutat”, deși a avut constant același sediu și aceeași adresă, că citarea s-a făcut la ușa instanței fără citare și prin mica publicitate, că nici decizia instanței de apel nu i-a fost comunicată și cerând, în consecință, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. Reclamanta intimată depune întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Examinând cererea de recurs a intervenientei E.I.P.I.C.O., prin prisma dispozițiilor imperative ale 302 1 C. proc. civ., Curtea constată că, deși aceasta a fost introdusă la 7 iunie 2004, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 195 din 25 mai 2004, pentru aprobarea O.U.G.

nr. 58/2003, privind modificarea și completarea Codul de procedură civilă, ea nu cuprinde datele cerute de lege pentru identificarea părților conform prevederilor art. 302 1 alin. (1) lit. a), singura informație relativă la părțile în litigiu fiind denumirea intervenientei fără a se indica nici un alt element care să permită verificarea legalei existențe a acesteia ca reprezentanță în România a unei societăți comerciale străine. Din examinarea tuturor actelor cauzei Curtea, reține că datele cerute de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., cu excepția denumirii, cu inițiala numai și a sediului ales în România la o societate de avocatură nu se regăsesc în nici un înscris al dosarului astfel că lipsind sediul reprezentanței în România, numărul de înregistrare a acesteia, C. fisc., contul bancar, denumirea persoanei juridice străine reprezentată și sediul acesteia spre a se putea verifica respectiva calitate de reprezentanță, lipsind de asemenea și datele privind intimata reclamantă, cu aplicarea prevederilor art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ., urmează să se constate nul recursul declarat de intervenientă în interesul intimatei pârâte E.I.P.I.C.O., împotriva deciziei instanței apel.

Referitor la cererea intimatei – pârâte de a fi repusă în termenul de declarare și motivare a recursului pe motiv că deși nu și-a mutat sediul având aceeași adresă de la declanșarea procesului, nu a primit nici o citație la fond și la apel, fiind citată doar prin afișare la ușa instanței după ce procedura s-a întors la toate termenele cu mențiunea mutat de la adresă, nefiindu-i comunicate nici sentința instanței de fond și nici decizia instanței de apel, se constată că E.I.P.I.C.O.

a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei la 10 aprilie 2003, după ce pârâta fusese citată prin afișare pe ușa apartamentului indicat ca sediu, iar în cerere o de repunere în termen intimata arată că era convinsă că sentința comercială 14.981/2003 a Tribunalului București, de a cărei existență ar fi trebuit să nu aibă cunoștință, rămăsese definitivă; se constată de asemenea că cererea de repunere în termenul de recurs și de achiesare la recursul intervenientei în interesul pârâtei a fost formulată de intimata pârâtă la 2 decembrie 2004, ca urmare a citării sale tot prin afișare pe ușa principală a clădirii de sediu la 15 noiembrie 2004, dar a fost expediată prin poștă abia după 18 zile de la citare.

Cele de mai sus sunt de natură să conducă la constatarea că intimata pârâtă a cunoscut existența și stadiul litigiului, dar nu a înțeles să-și exercite drepturile procesuale în termen, motiv pentru care, luând în considerare și susținerile în cauză ale recurentei, Curtea urmează să respingă cererea de repunere în termenul de declarare și motivare a recursului. Cât privește declarația de achiesare a intimatei pârâte SC A.D.M.F. SRL la recursul promovat de recurenta E.I.P.I.C.O., aceasta fiind făcută la un recurs lovit de nulitate, în conformitate cu dispozițiile art. 293 C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ., urmează a fi respinsă ca rămasă fără efecte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de intervenienta E.I.P.I.C.O., prin S.C.P.A. T.N.A. București, împotriva deciziei nr. 131 din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială și ca rămasă fără efecte achiesarea pârâtei SC A.D.M.F. SRL București la acest recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 aprilie 2005.