ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2568/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 14

februarie 2003, reclamanta B.R.A.D. a chemat în judecată pe pârâta SC A.D.M.F.

SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că

mărfurile importate de către pârâtă și reținute de către autoritățile vamale la

Vama Otopeni, conform deciziei D.G.V. nr. 5866/ MC din 4 februarie 2003, aduc

atingere dreptului exclusiv de proprietate intelectuală al reclamantei asupra

mărcii și să se dispună interzicerea importului și comercializării neautorizate

de către pârâtă a produselor purtând marca T.

La 11 aprilie 2003 a fost

formulată în cauză de către E.I.P.I.C.O. cerere de intervenție în interesul

pârâtei prin care s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca

neîntemeiată, intervenienta arătând că este reprezentanța în România a firmei E.I.P.I.C.O.,

că produsul T. este fabricat de compania E.I.P.I.C.O. și înregistrat în România

în anul 1995, conform certificatului de înregistrare emis de M.S.F. în dosarul

din 6 iulie 2000, cu drept de comercializare pe piața românească confirmat prin

scrisoarea din 25 aprilie 2002 a aceluiași minister, precum și că toți

importatorii direcți ai produselor E.I.P.I.C.O. au licență de import valabilă

până la 31 decembrie 2002, pentru toate produsele fabricate de E.I.P.I.C.O.

Egipt, și, în consecință, intervenienta beneficiază de dispozițiile art. 3 alin.

(2) pct. a din Legea nr. 202/2000, cererea reclamantei de oprire a importului

fiind, în aceste condiții, nelegală și abuzivă.

Prin sentința comercială nr.

14981 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentat a SC A.U.I.I. SRL și a

anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.R.A.D.,

împotriva pârâtei SC A.D.M.F. SRL, în contradictoriu cu intervenienta E.I.P.I.C.O.

Pentru a decide astfel

instanța de fond a reținut că cererea de chemare în judecată a fost semnată, în

numele reclamantei, de avocat G.T., în baza contractului de asistență juridică

încheiat cu SC A.U.I.I. SRL, care justifică o calitate de mandatar al

reclamantei prin procura tradusă din limba engleză, dar a apreciat că procura

menționată nu poate constitui o dovadă legală a calității de reprezentat a A.U.I.I.

SRL, nefiind făcută dovada identității de persoană juridică între I.P.T.A. și A.U.I.I.

SRL, în condițiile în care Legea nr. 26/1990 prevede că firmele sunt înscrise

în primul rând în limba română, nefiind exclusă, deci, înregistrarea la O.R.C. firmei

și într-o limbă străină, dar că nu s-a făcut dovada înregistrării și a

denumirii în limba engleză.

Prin decizia nr. 131 din 7

aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admite apelul

formulat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, anulează sentința

apelată, admite acțiunea și constată că mărfurile importate de pârâtă și

reținute la Vama Otopeni, conform deciziei D.G.V. nr. 5866/ MC din 4 februarie

2003, aduc atingere dreptului de proprietate al reclamantei asupra mărcii T.,

interzice importul și comercializarea neautorizată a produselor purtând marca T.

de către pârâtă, respinge cererea de intervenție formulată de intervenienta

E.I.P.I.C.O., ca nefondată, obligă pe pârâtă și intervenientă la cheltuieli de

judecată de 33.717.500 lei în solidar, către apelantă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut că mandatul de reprezentare a fost dat de

reclamantă societății comerciale A.U.I.I. SRL înregistrată sub această denumire

la R.C., datele menționate în registru și cele utilizate în adresa de e-mail a

societății fiind identice, cu mențiunea că în această adresă apare și

traducerea denumirii înscrise în R.C. în limba engleză cu scopul evident,

consideră instanța, de a facilita contactul cu societăți comerciale din alte

state, respectivele date constituind elemente suficiente pentru a se constata

identitatea dintre denumirea societății care a acționat ca mandatar al

reclamantei și cea care apare în împuternicirea depusă la dosar; mai reține

instanța de apel că în conformitate cu art. 30 alin. (3) din Legea nr. 26/1990

o societate comercială își poate înregistra în R.C. o singură denumire în limba

română sau într-o altă limbă, astfel că în mod eronat instanța de fond a admis

lipsa dovezii calității de reprezentant a SC A.U.I.I. SRL.

Pe fondul cauzei, instanța

de apel reține că reclamanta a înregistrat la O.S.I.M. marca T., intervenienta

neputând proba că a formulat opoziție la respectiva cerere, astfel că

reclamanta beneficiază de protecția mărcii sale pe teritoriul Românei, conform

prevederilor din Legea nr. 84/1998, protecție neoferită de înregistrările făcute

de intervenientă în interesul intimatei pârâte la M.S.F., aceasta nefăcând nici

dovada unui accept scris al titularului mărcii înregistrate în sensul

comercializării produsului cu marcă protejată prin înregistrare și de către

societatea pârâtă, cum se prevede în art. 37 din Legea nr. 84/1998, singura

îndreptățită la importul și comercializarea produselor în cauză în aceste

condiții fiind titulara mărcii.

Nemulțumită de această

soluție, intervenienta în interesul pârâtei a declarat recurs prin care, cu

invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cere să se caseze

decizia dată în apel ca nelegală și netemeinică și să se mențină sentința

pronunțată de instanța de fond, iar, în subsidiar, să se caseze decizia dată în

apel și să se trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond.

În susținerea recursului

intervenienta recurentă arată că întrucât instanța de apel a respins excepția

lipsei calității de reprezentant a SC A.U.I.I. SRL, ar fi trebuit să trimită

cauza spre rejudecare la instanța de fond care respinsese acțiunea în urma

admiterii excepției, fără a antama fondul cauzei, astfel că pârâta și

intervenienta au fost private de un grad de jurisdicție.

Mai susține recurenta că nu

s-a făcut dovada identității de personalitate juridică între I.P.T.A. și SC A.U.I.I.

SRL, nefiind vorba de o traducere greșită, și că instanța de apel nu a analizat

cu suficientă atenție susținerile sale referitoare la faptul că produsul T. a

fost înregistrat în România de intervenientă, care a obținut o licență de

import cu mult înaintea pârâtei.

Pârâta depune o cerere de

repunere în termenul de declarare și motivare a recursului și formulează

achiesarea la recursul declarat de intervenientă invocând motive de ordine

publică prevăzute de art. 306 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ca și prevederile

art. 304 pct. 5 ale art. 85 și 95

3

C. proc. civ. și susținând că nu

a fost citată regulat în fața instanței de apel citațiile fiind returnate cu

mențiunea „destinatar mutat”, deși a avut constant același sediu și aceeași

adresă, că citarea s-a făcut la ușa instanței fără citare și prin mica

publicitate, că nici decizia instanței de apel nu i-a fost comunicată și

cerând, în consecință, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Reclamanta intimată depune

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de

judecată.

Examinând cererea de recurs

a intervenientei E.I.P.I.C.O., prin prisma dispozițiilor imperative ale 302

1

C. proc. civ., Curtea constată că, deși aceasta a fost introdusă la 7 iunie

2004, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 195 din 25 mai 2004, pentru

aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, privind modificarea și completarea Codul de

procedură civilă, ea nu cuprinde datele cerute de lege pentru identificarea

părților conform prevederilor art. 302

1

alin. (1) lit. a), singura

informație relativă la părțile în litigiu fiind denumirea intervenientei fără a

se indica nici un alt element care să permită verificarea legalei existențe a

acesteia ca reprezentanță în România a unei societăți comerciale străine. Din

examinarea tuturor actelor cauzei Curtea, reține că datele cerute de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cu excepția

denumirii, cu inițiala numai și a sediului ales în România la o societate de

avocatură nu se regăsesc în nici un înscris al dosarului astfel că lipsind

sediul reprezentanței în România, numărul de înregistrare a acesteia, C. fisc.,

contul bancar, denumirea persoanei juridice străine reprezentată și sediul

acesteia spre a se putea verifica respectiva calitate de reprezentanță, lipsind

de asemenea și datele privind intimata reclamantă, cu aplicarea prevederilor art.

302

1

alin. (1) C. proc. civ., urmează să se constate nul recursul

declarat de intervenientă în interesul intimatei pârâte E.I.P.I.C.O., împotriva

deciziei instanței apel.

Referitor la cererea

intimatei – pârâte de a fi repusă în termenul de declarare și motivare a

recursului pe motiv că deși nu și-a mutat sediul având aceeași adresă de la

declanșarea procesului, nu a primit nici o citație la fond și la apel, fiind

citată doar prin afișare la ușa instanței după ce procedura s-a întors la toate

termenele cu mențiunea mutat de la adresă, nefiindu-i comunicate nici sentința

instanței de fond și nici decizia instanței de apel, se constată că

E.I.P.I.C.O. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei la 10

aprilie 2003, după ce pârâta fusese citată prin afișare pe ușa apartamentului

indicat ca sediu, iar în cerere o de repunere în termen intimata arată că era

convinsă că sentința comercială 14.981/2003 a Tribunalului București, de a

cărei existență ar fi trebuit să nu aibă cunoștință, rămăsese definitivă; se

constată de asemenea că cererea de repunere în termenul de recurs și de

achiesare la recursul intervenientei în interesul pârâtei a fost formulată de

intimata pârâtă la 2 decembrie 2004, ca urmare a citării sale tot prin afișare

pe ușa principală a clădirii de sediu la 15 noiembrie 2004, dar a fost

expediată prin poștă abia după 18 zile de la citare. Cele de mai sus sunt de

natură să conducă la constatarea că intimata pârâtă a cunoscut existența și

stadiul litigiului, dar nu a înțeles să-și exercite drepturile procesuale în

termen, motiv pentru care, luând în considerare și susținerile în cauză ale

recurentei, Curtea urmează să respingă cererea de repunere în termenul de

declarare și motivare a recursului.

Cât privește declarația de

achiesare a intimatei pârâte SC A.D.M.F. SRL la recursul promovat de recurenta

E.I.P.I.C.O., aceasta fiind făcută la un recurs lovit de nulitate, în

conformitate cu dispozițiile art. 293 C. proc. civ., raportat la art. 316 C.

proc. civ., urmează a fi respinsă ca rămasă fără efecte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de intervenienta E.I.P.I.C.O., prin S.C.P.A. T.N.A. București,

împotriva deciziei nr. 131 din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială și ca rămasă fără efecte achiesarea pârâtei SC A.D.M.F.

SRL București la acest recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 14 aprilie 2005.