ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1243/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 21

septembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie,

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul B.V., împotriva rezoluției nr.

25/P/2011 din 16 iunie 2011 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău, menținând rezoluția atacată ca legală și temeinică.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 01 februarie 2011 a

fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău plângerea

numitului B.V. în care solicită a se efectua cercetări față de executorul

judecătoresc P.S. deoarece, în mod ilegal, a vândut la licitație un imobil.

Prin rezoluția nr.

25/P/2011 din 16 iunie 2011 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.S. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen., având în vedere că din actele premergătoare

efectuate în cauză a rezultat că executorul judecătoresc nu ar fi încălcat

normele legale care reglementează activitatea sau ar fi săvârșit vreo faptă de

natură penală.

Plângerea formulată

de petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția nr.

437/II/2/2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău,

soluția adoptată de neîncepere a urmăririi penale fiind temeinică și legală.

Î

mpotriva sentinței

penale nr. 106 din 21 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău,

secția penală, cauze minori și familie, a declarat recurs petentul B.V., solicitând

în motivele scrise depuse la dosar admiterea acestuia, casarea deciziei penale

atacate, rejudecarea cauzei și admiterea plângerii formulate împotriva

rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău pronunțată

în data de 16 iunie 2011 în Dosarul nr. 25/P/2011.

Î

n acest sens, a

reiterat susținerile invocate în plângerea inițială adresată parchetului,

respectiv faptul că învinuitul P.S., în exercitarea atribuțiilor de serviciu în

funcția deținută, și anume, executor judecătoresc, a înfăptuit în cadrul

procedurii execuționale săvârșite în dosarul de executare silită nr. 235/2009

acte de abuz și grave falsuri care i-au adus grave prejudicii în plan material

și moral, arătând că, deși avea un act autentic pentru imobilul-construcție,

executorul a înțeles să procedeze la vânzarea prin licitație publică a

acestuia, ignorând orice norme legale care îi interziceau acest lucru.

La termenul de

judecată din data de 19 aprilie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția

inadmisibilității recursului.

Recursul este

inadmisibil.

Analizând sentința

recurată prin prisma excepției invocate, Înalta Curte constată că aceasta a

fost pronunțată la data de 21 septembrie 2011, după intrarea în vigoare a Legii

nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor,

la data de 26 noiembrie 2010.

Potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (1) din această lege „hotărârile: pronunțate în

cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse

căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început

procesul”. Per a contrario, hotărârilor pronunțate în cauzele penale după

intrarea în vigoare a acestei legi le vor fi aplicabile dispozițiile noii legi,

inclusiv în ceea ce privește calea de atac.

Sub acest ultim

aspect, din examinarea dispozițiilor Legii nr. 202/2010 se poate observa că

alin. (1) al art. 278

1

C. proc. pen. a fost modificat prin art. 18

pct. 39 în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8)

este definitivă”.

Ca atare, cum

sentința recurată a fost pronunțată sub imperiul noii legii care prevede că

hotărârea pronunțată de judecător în plângerea întemeiată pe dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen. este definitivă, cum de altfel era menționat și

în dispozitivul hotărârii, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1

lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu mai

putea fi atacată cu recurs, astfel că va respinge recursul ca inadmisibil, iar

în baza art. 192 alin. (2) din același Cod va obliga recurentul la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de petentul B.V. împotriva sentinței penale nr. 106 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul-petent la plata sumei de

100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie

2012.