ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1243/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 106 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.V., împotriva rezoluției nr. 25/P/2011 din 16 iunie 2011 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, menținând rezoluția atacată ca legală și temeinică. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 01 februarie 2011 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău plângerea numitului B.V. în care solicită a se efectua cercetări față de executorul judecătoresc P.S.

deoarece, în mod ilegal, a vândut la licitație un imobil. Prin rezoluția nr. 25/P/2011 din 16 iunie 2011 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., având în vedere că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că executorul judecătoresc nu ar fi încălcat normele legale care reglementează activitatea sau ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală. Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 437/II/2/2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, soluția adoptată de neîncepere a urmăririi penale fiind temeinică și legală.

Î mpotriva sentinței penale nr. 106 din 21 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a declarat recurs petentul B.V., solicitând în motivele scrise depuse la dosar admiterea acestuia, casarea deciziei penale atacate, rejudecarea cauzei și admiterea plângerii formulate împotriva rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău pronunțată în data de 16 iunie 2011 în Dosarul nr. 25/P/2011.

Î n acest sens, a reiterat susținerile invocate în plângerea inițială adresată parchetului, respectiv faptul că învinuitul P.S., în exercitarea atribuțiilor de serviciu în funcția deținută, și anume, executor judecătoresc, a înfăptuit în cadrul procedurii execuționale săvârșite în dosarul de executare silită nr. 235/2009 acte de abuz și grave falsuri care i-au adus grave prejudicii în plan material și moral, arătând că, deși avea un act autentic pentru imobilul-construcție, executorul a înțeles să procedeze la vânzarea prin licitație publică a acestuia, ignorând orice norme legale care îi interziceau acest lucru. La termenul de judecată din data de 19 aprilie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recursul este inadmisibil. Analizând sentința recurată prin prisma excepției invocate, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunțată la data de 21 septembrie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, la data de 26 noiembrie 2010. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din această lege „hotărârile: pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”. Per a contrario, hotărârilor pronunțate în cauzele penale după intrarea în vigoare a acestei legi le vor fi aplicabile dispozițiile noii legi, inclusiv în ceea ce privește calea de atac.

Sub acest ultim aspect, din examinarea dispozițiilor Legii nr. 202/2010 se poate observa că alin. (1) al art. 278 1 C. proc. pen. a fost modificat prin art. 18 pct. 39 în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă”. Ca atare, cum sentința recurată a fost pronunțată sub imperiul noii legii care prevede că hotărârea pronunțată de judecător în plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. este definitivă, cum de altfel era menționat și în dispozitivul hotărârii, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu mai putea fi atacată cu recurs, astfel că va respinge recursul ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (2) din același Cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.V. împotriva sentinței penale nr. 106 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2012.