ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8106/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2006, reclamanta M.M.C.I. a chemat în judecată pe pârâții SC H.O.C. S.R.L. și SC C. SA pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 28 iulie 2003 de B.N.P. C.E. având ca obiect imobilul-hotel situat în București, str. B. nr. 37, sector 1, în condițiile în care imobilul se află în procedura de restituire declanșată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificarea nr. 2516 din 11 aprilie 2001 înaintată pârâților. Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată s-a întemeiat pe dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 45 alin. (2) din același act normativ.

Prin Sentința nr. 334 din 15 februarie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calități procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea introductivă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Prima instanță a reținut, în esență, că în speță nu s-a făcut dovada identității între imobilul pretins ca fiind proprietatea autoarei reclamantei și cel solicitat în prezenta procedură, dar nici a identității între E.U., dobânditoarea bunului și E.C., pretins antecesoarea reclamantei, aspect de asemenea nedovedit.

Prin Decizia nr. 98 A din 26 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sus-menționatei hotărâri reținând, în esență, că dovezile administrate în cauză inclusiv în apel nu au lămurit calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în accepțiunea legii speciale pretinsă de reclamantă și nici a situației juridice a imobilului în litigiu, cu privire la care înscrisurile depuse în probațiune nu au reliefat identitatea bunului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta susținând că soluționarea cauzei s-a făcut cu aplicarea greșită a legii, întrucât din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că este moștenitoarea defunctei C.E., proprietara imobilului situat în str. B., astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. X/1940 aferent cărții funciare a imobilului, ce a fost preluat abuziv de stat și este stăpânit de pârâte.

Au fost greșit aplicate dispozițiile legale speciale în materia imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, în condițiile în care obiectul pricinii l-a constituit nulitatea absolută a actului de transmisiune a bunului încheiat între cele două pârâte, cerere pentru care au justificat interesul, cerință prealabilă celei privind dovedirea identității bunului, pretinsă de instanța de apel. Înalta Curte de casație prin Decizia civilă nr. 4294 din 8 septembrie 2010 a admis apelul, a casat decizia atacată precum și sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

În considerente instanța de recurs a reținut că cele două instanțe s-au raportat exclusiv la mențiunile contractului de vânzare-cumpărare exhibat, cu omiterea înscrierilor și a efectelor juridice specifice ale acestora operate în evidențele de publicitate imobiliară privind imobilul pretins în cauză (mențiuni efectuate la 10 ani de la încheierea actului, odată cu adoptarea legislației privitoare la cartea funciară) perspectivă în raport cu care soluția instanțelor și prin consecință a considerentelor ce au fundamentat-o, se vădește a fi greșită și dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 octombrie 1930 între B.I.S., în calitate de vânzător a transmis E.U., în calitate de cumpărător, imobilul din București, str. B. cu toate construcțiile și instalațiile aflate pe el, act ce a fost autentificat în 20 octombrie 1930 de Tribunalului Ilfov - secția notariat și transmis sub nr. Y/1930. Ulterior, prin procesul-verbal din 27 mai 1940, actul de vânzare-cumpărare menționat a constituit titlul de proprietate în temeiul căruia „C.G.E.

născut P.", astfel cum se arată în acest script, și-a înscris dreptul de proprietate în evidențele de publicitate imobiliară asupra imobilului „situat în str. B. în suprafață de 210 mp compus din curte de lumină și un corp de casă ce are parter, subsol, 6 etaje și mansardă (...)". Actele de stare civilă depuse în probațiune au relevat indubitabil că reclamanta este moștenitoarea persoanei înscrise în evidențele de publicitate imobiliară ca proprietar al imobilului situat la adresa la care se află imobilul în litigiu, înscriere ce atestă și confirmă existența dreptului de proprietate în patrimoniul persoanei înscrisă în aceste evidențe. Este lipsită de relevanță în acest context al analizei împrejurarea că nu s-a făcut dovada identității între E.U.

și E.C., deși potrivit mențiunilor din procesul-verbal de înscriere a dreptului rezultă că titlul înscrierii îl constituie actul de vânzare-cumpărare din octombrie 1920, încheiat de E.U. în calitate de cumpărătoare, ceea ce confirmă identitatea celor două persoane, deoarece înscrierea dreptului în favoarea antecesoarei reclamantei are efect constitutiv de drepturi și de opozabilitate (art. 1802 C. civ.) a acestui drept față de terți. Împotriva deciziei instanței de recurs a formulat contestație în anulare intimata SC L.I. SRL, fostă SC H.O.C. SRL în temeiul art. 317 și 318 teza 1 C. proc. civ., susținând că raportat la valoarea contractului contestat de 187.260 RON competența în primă instanță revenea judecătoriei.

A mai susținut că, în mod greșit, instanța a considerat că E.U. este aceeași persoană cu C.G.E. și că s-a făcut confuzie între numerele poștale ale imobilului, ceea ce a determinat instanța să considere că imobilul aflat în proprietatea contestatoarei este același cu imobilul ce a aparținut reclamantei. Contestația în anulare nu este fondată. În ce privește primul motiv invocat de contestatoare se constată că Înalta Curte era instanța competentă, conform art. 4 pct. I C. proc. civ., să soluționeze recursul declarat împotriva unei decizii pronunțată în apel de Curtea de Apel București. Nu se poate reține nici cel de-al doilea motiv al contestației. Potrivit art. 318 alin. (1), teza I a C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Textul are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală, pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată. Exempli gratia, sunt greșeli materiale, în sensul art. 318 C. proc.

civ.: respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru, ori nu s-a observat că pentru unul din motivele de casare nu era necesară timbrarea; anularea greșită a recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se găsea procura dată reprezentantului părții; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată etc. Textul citat vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziții legale ori de rezolvare a unui incident procedural.

În doctrină s-a arătat că a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu o opoziție (cale de atac ce funcționa în trecut numai atunci când judecata avusese loc în lipsa părții), astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac, mai rea decât recursul la recurs, care, cel puțin, se adresează unei instanțe superioare. Așadar, numai o greșeală materială esențială și evidentă poate fi invocată pe calea contestației în anulare. În consecință, împrejurările invocate de contestatoare, confuzia de nume și de numere poștale, reprezintă critici vizând modul de interpretare a probelor și nu greșeli de fapt, involuntare în legătură cu un aspect formal al judecării recursului, ce pot fi remediate pe calea contestației în anulare.

Față de cele ce preced, contestația în anulare promovată se privește ca nefondată și va fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de SC L.I. SRL împotriva Deciziei nr. 4294 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011. ÎNCHEIERE Ședința din camera de consiliu de la 28 octombrie 2011 S-a luat în examinare, în camera de consiliu, cererea de abținere formulată de doamna judecător M.C.I. în Dosarul nr. 10595/1/2010 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. După deliberare,

ÎNALTA CURTE

Asupra cauzei de față: La data de 27 octombrie 2011 doamna judecător M.C.I. a formulat cerere de abținere în Dosarul nr. 10595/1/2010 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, având ca obiect contestația în anulare formulată de SC L.I. SRL împotriva Deciziei nr. 4294 din 8 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 24 C. proc. civ., doamna judecător a arătat că prin Decizia nr. 4294 din 8 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra fondului cauzei deduse judecății, admițând recursul declarat de reclamanta M.M.C.I.

împotriva Deciziei nr. 98 A din 26 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Cererea este întemeiată, pentru următoarele considerente. Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că doamna judecător M.C.I. a făcut parte din completul de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție care a soluționat cauza pe fond. Față de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și pentru respectarea dreptului părților la un proces echitabil, cu înlăturarea oricărei umbre de îndoială asupra componenței completului, se constată că cererea de abținere este întemeiată și urmează a fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

DISPUNE Admite cererea de abținere a doamnei judecător M.C.I. de la soluționarea cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 octombrie 2011. ÎNCHEIERE Ședința publică din 28 octombrie 2011 S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de SC L.I. SRL împotriva Deciziei nr. 4294 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. La apelul nominal se prezintă contestatoarea prin avocat Z.L., lipsind intimații SC C. SA și M.M.C.I. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă că apărătorul ales al intimatei M.M.C.I. a solicitat, prin petiție depusă la dosar, judecarea cauzei în lipsă, precizând că pentru acest termen este în imposibilitate de prezentare, fiind nevoit să se deplaseze la Cluj pentru un tratament medical.

Avocat Z.L. precizează că nu este în posesia înscrisurilor prin care dovedește schimbarea denumirii societății, aspect invocat și prin întâmpinare. Instanța constată cauza în stare de judecată, nemaifiind alte cereri de formulat și va amâna pronunțarea pentru a se depune la dosar înscrisurile respective. Avocat Z.L. solicită admiterea contestației în anulare, precizând că aceasta este admisibilă, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului. Arată că în raport de valoarea contractului de vânzare-cumpărare, de aproximativ 187.000 RON, soluționarea recursului era de competența curții de apel. Susține totodată și celălalt motiv formulat în scris, prevăzut de art. 318 teza 1 C. proc. civ.

Solicită și acordarea cheltuielilor de judecată. După deliberare, ÎNALTA CURTE, Pentru a se depune înscrisuri în dovedirea schimbării denumirii contestatoarei, DISPUNE Amână pronunțarea la 4 noiembrie 2011. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2011. Ședința de la 4 noiembrie 2011 CURTEA, În aceeași compunere și pentru aceleași motive, DISPUNE Amână pronunțarea la 11 noiembrie 2011. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2011. Ședința de la 11 noiembrie 2011 CURTEA, În aceeași compunere și pentru aceleași motive, DISPUNE Amână pronunțarea la 16 noiembrie 2011. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2011.