ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8106/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8106/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18
octombrie 2006, reclamanta M.M.C.I. a chemat în judecată pe pârâții SC H.O.C.
S.R.L. și SC C. SA pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare autentificat din 28 iulie 2003 de B.N.P. C.E. având ca obiect
imobilul-hotel situat în București, str. B. nr. 37, sector 1, în condițiile în
care imobilul se află în procedura de restituire declanșată în temeiul Legii
nr. 10/2001 prin notificarea nr. 2516 din 11 aprilie 2001 înaintată pârâților.
Cererea de chemare în
judecată, astfel cum a fost precizată și completată s-a întemeiat pe
dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 45 alin. (2) din
același act normativ.
Prin Sentința nr. 334
din 15 februarie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis
excepția lipsei calități procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea
introductivă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prima instanță a
reținut, în esență, că în speță nu s-a făcut dovada identității între imobilul
pretins ca fiind proprietatea autoarei reclamantei și cel solicitat în prezenta
procedură, dar nici a identității între E.U., dobânditoarea bunului și E.C.,
pretins antecesoarea reclamantei, aspect de asemenea nedovedit.
Prin Decizia nr. 98 A
din 26 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă
împotriva sus-menționatei hotărâri reținând, în esență, că dovezile
administrate în cauză inclusiv în apel nu au lămurit calitatea de persoană
îndreptățită la restituirea în accepțiunea legii speciale pretinsă de
reclamantă și nici a situației juridice a imobilului în litigiu, cu privire la
care înscrisurile depuse în probațiune nu au reliefat identitatea bunului.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamanta susținând că soluționarea cauzei s-a
făcut cu aplicarea greșită a legii, întrucât din actele depuse la dosarul
cauzei rezultă că este moștenitoarea defunctei C.E., proprietara imobilului
situat în str. B., astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. X/1940 aferent
cărții funciare a imobilului, ce a fost preluat abuziv de stat și este stăpânit
de pârâte.
Au fost greșit
aplicate dispozițiile legale speciale în materia imobilelor preluate în mod
abuziv de către stat, în condițiile în care obiectul pricinii l-a constituit
nulitatea absolută a actului de transmisiune a bunului încheiat între cele două
pârâte, cerere pentru care au justificat interesul, cerință prealabilă celei
privind dovedirea identității bunului, pretinsă de instanța de apel.
Înalta Curte de
casație prin Decizia civilă nr. 4294 din 8 septembrie 2010 a admis apelul, a
casat decizia atacată precum și sentința instanței de fond și a trimis cauza
spre rejudecare primei instanțe.
În considerente
instanța de recurs a reținut că cele două instanțe s-au raportat exclusiv la
mențiunile contractului de vânzare-cumpărare exhibat, cu omiterea înscrierilor
și a efectelor juridice specifice ale acestora operate în evidențele de
publicitate imobiliară privind imobilul pretins în cauză (mențiuni efectuate la
10 ani de la încheierea actului, odată cu adoptarea legislației privitoare la
cartea funciară) perspectivă în raport cu care soluția instanțelor și prin
consecință a considerentelor ce au fundamentat-o, se vădește a fi greșită și dată
cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Astfel, prin actul de
vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 octombrie 1930 între B.I.S., în
calitate de vânzător a transmis E.U., în calitate de cumpărător, imobilul din
București, str. B. cu toate construcțiile și instalațiile aflate pe el, act ce
a fost autentificat în 20 octombrie 1930 de Tribunalului Ilfov - secția
notariat și transmis sub nr. Y/1930.
Ulterior, prin
procesul-verbal din 27 mai 1940, actul de vânzare-cumpărare menționat a
constituit titlul de proprietate în temeiul căruia „C.G.E. născut P.",
astfel cum se arată în acest script, și-a înscris dreptul de proprietate în
evidențele de publicitate imobiliară asupra imobilului „situat în str. B. în suprafață
de 210 mp compus din curte de lumină și un corp de casă ce are parter, subsol,
6 etaje și mansardă (...)".
Actele de stare
civilă depuse în probațiune au relevat indubitabil că reclamanta este
moștenitoarea persoanei înscrise în evidențele de publicitate imobiliară ca
proprietar al imobilului situat la adresa la care se află imobilul în litigiu,
înscriere ce atestă și confirmă existența dreptului de proprietate în
patrimoniul persoanei înscrisă în aceste evidențe.
Este lipsită de
relevanță în acest context al analizei împrejurarea că nu s-a făcut dovada
identității între E.U. și E.C., deși potrivit mențiunilor din procesul-verbal
de înscriere a dreptului rezultă că titlul înscrierii îl constituie actul de
vânzare-cumpărare din octombrie 1920, încheiat de E.U. în calitate de
cumpărătoare, ceea ce confirmă identitatea celor două persoane, deoarece
înscrierea dreptului în favoarea antecesoarei reclamantei are efect constitutiv
de drepturi și de opozabilitate (art. 1802 C. civ.) a acestui drept față de
terți.
Împotriva deciziei
instanței de recurs a formulat contestație în anulare intimata SC L.I. SRL,
fostă SC H.O.C. SRL în temeiul art. 317 și 318 teza 1 C. proc. civ., susținând
că raportat la valoarea contractului contestat de 187.260 RON competența în
primă instanță revenea judecătoriei. A mai susținut că, în mod greșit, instanța
a considerat că E.U. este aceeași persoană cu C.G.E. și că s-a făcut confuzie
între numerele poștale ale imobilului, ceea ce a determinat instanța să
considere că imobilul aflat în proprietatea contestatoarei este același cu
imobilul ce a aparținut reclamantei.
Contestația în
anulare nu este fondată.
În ce privește primul
motiv invocat de contestatoare se constată că Înalta Curte era instanța
competentă, conform art. 4 pct. I C. proc. civ., să soluționeze recursul
declarat împotriva unei decizii pronunțată în apel de Curtea de Apel București.
Nu se poate reține
nici cel de-al doilea motiv al contestației.
Potrivit art. 318
alin. (1), teza I a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi
atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli
materiale.
Textul are în vedere
erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și
care au avut drept consecință darea unor soluții greșite. Este deci vorba
despre acea greșeală, pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente
importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată.
Exempli gratia, sunt
greșeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ.: respingerea unui recurs ca
tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la
dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul
termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se
găsea chitanța de plată a taxei de timbru, ori nu s-a observat că pentru unul
din motivele de casare nu era necesară timbrarea; anularea greșită a recursului
ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se găsea procura
dată reprezentantului părții; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri
decât cea recurată etc.
Textul citat vizează
greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de
apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziții legale ori
de rezolvare a unui incident procedural. În doctrină s-a arătat că a da
părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea
de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar
însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac,
ceea ce ar echivala cu o opoziție (cale de atac ce funcționa în trecut numai
atunci când judecata avusese loc în lipsa părții), astfel încât contestația în
anulare ar deveni o cale ordinară de atac, mai rea decât recursul la recurs,
care, cel puțin, se adresează unei instanțe superioare.
Așadar, numai o
greșeală materială esențială și evidentă poate fi invocată pe calea
contestației în anulare. În consecință, împrejurările invocate de
contestatoare, confuzia de nume și de numere poștale, reprezintă critici vizând
modul de interpretare a probelor și nu greșeli de fapt, involuntare în legătură
cu un aspect formal al judecării recursului, ce pot fi remediate pe calea
contestației în anulare.
Față de cele ce
preced, contestația în anulare promovată se privește ca nefondată și va fi
respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată
contestația în anulare formulată de SC L.I. SRL împotriva Deciziei nr. 4294 din
8 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
ÎNCHEIERE
Ședința din camera de
consiliu de la 28 octombrie 2011
S-a luat în examinare,
în camera de consiliu, cererea de abținere formulată de doamna judecător M.C.I.
în Dosarul nr. 10595/1/2010 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
După deliberare,
ÎNALTA CURTE
Asupra cauzei de
față:
La data de 27
octombrie 2011 doamna judecător M.C.I. a formulat cerere de abținere în Dosarul
nr. 10595/1/2010 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală, având ca obiect contestația în anulare
formulată de SC L.I. SRL împotriva Deciziei nr. 4294 din 8 septembrie 2010 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate
intelectuală.
În motivarea cererii,
întemeiată pe dispozițiile art. 24 C. proc. civ., doamna judecător a arătat că
prin Decizia nr. 4294 din 8 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție s-a pronunțat asupra fondului cauzei deduse judecății, admițând
recursul declarat de reclamanta M.M.C.I. împotriva Deciziei nr. 98 A din 26
martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie.
Cererea este
întemeiată, pentru următoarele considerente.
Examinând actele și
lucrările dosarului, se constată că doamna judecător M.C.I. a făcut parte din
completul de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție care a soluționat
cauza pe fond.
Față de prevederile
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale și pentru respectarea dreptului părților la un proces echitabil,
cu înlăturarea oricărei umbre de îndoială asupra componenței completului, se
constată că cererea de abținere este întemeiată și urmează a fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DISPUNE
Admite cererea de
abținere a doamnei judecător M.C.I. de la soluționarea cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 27 octombrie 2011.
ÎNCHEIERE
Ședința publică din
28 octombrie 2011
S-a luat în examinare
contestația în anulare formulată de SC L.I. SRL împotriva Deciziei nr. 4294 din
8 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală.
La apelul nominal se
prezintă contestatoarea prin avocat Z.L., lipsind intimații SC C. SA și
M.M.C.I.
Procedura de citare
este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent
referă că apărătorul ales al intimatei M.M.C.I. a solicitat, prin petiție
depusă la dosar, judecarea cauzei în lipsă, precizând că pentru acest termen
este în imposibilitate de prezentare, fiind nevoit să se deplaseze la Cluj
pentru un tratament medical.
Avocat Z.L.
precizează că nu este în posesia înscrisurilor prin care dovedește schimbarea
denumirii societății, aspect invocat și prin întâmpinare.
Instanța constată
cauza în stare de judecată, nemaifiind alte cereri de formulat și va amâna
pronunțarea pentru a se depune la dosar înscrisurile respective.
Avocat Z.L. solicită
admiterea contestației în anulare, precizând că aceasta este admisibilă,
anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului. Arată că în raport de
valoarea contractului de vânzare-cumpărare, de aproximativ 187.000 RON,
soluționarea recursului era de competența curții de apel. Susține totodată și
celălalt motiv formulat în scris, prevăzut de art. 318 teza 1 C. proc. civ.
Solicită și acordarea cheltuielilor de judecată.
După deliberare,
ÎNALTA CURTE,
Pentru a se depune
înscrisuri în dovedirea schimbării denumirii contestatoarei,
DISPUNE
Amână pronunțarea la
4 noiembrie 2011.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 octombrie 2011.
Ședința de la 4
noiembrie 2011
CURTEA,
În aceeași compunere
și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la
11 noiembrie 2011.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 noiembrie 2011.
Ședința de la 11
noiembrie 2011
CURTEA,
În aceeași compunere
și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la 16
noiembrie 2011.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 noiembrie 2011.