ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4691/2010

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1563 din 12 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S. (C.) S.C. împotriva pârâților P.E.B. și P.C., având ca obiect revendicarea apartamentului nr. 2, din București și a terenului aferent de 50,71 mp, situat sub construcție. Prin Decizia civilă nr. 779A din 30 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința, a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu.

Prin Decizia nr. 9092 din 6 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâți împotriva deciziei, a modificat decizia și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a menținut-o în tot. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a formulat acțiunea după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, nefiind respectat termenul reglementat de art. 45 alin. (5) din legea specială, nu se poate verifica titlul de proprietate al pârâților care, nefiind atacat în termen, s-a consolidat retroactiv. În atare situație, susținerile reclamantei conform cărora pârâții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 nu pot fi examinate în cauza de față.

În ceea ce privește situația reclamantei, aceasta nu are un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Imobilul solicitat nu se află în proprietatea reclamantei și nici nu există o hotărâre de recunoaștere din partea unei instanțe de judecată a acestui drept de proprietate. De asemenea, reclamanta nu are nici o speranță legitimă de a obține în cadrul unei acțiuni în revendicare formulată în temeiul dreptului comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, deoarece actul normativ menționat, ca lege specială, înlătură aplicarea art. 480 C. civ., așa cum s-a statuat și prin Decizia nr. 33/2008 pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește restituirea terenului în suprafață de 286,71 mp prin Dispoziția nr. 6726 din 8 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului București, aceasta nu înseamnă recunoașterea implicită a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2, revendicat în dosarul de față, întrucât terenul a fost restituit în condițiile Legii nr. 10/2001 de actualul său deținător. Împotriva deciziei pronunțate în recurs a formulat cerere de revizuire reclamanta, continuată ulterior de T.E., în calitate de cesionară a drepturilor litigioase dobândite de la reclamantă. Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuienta prezintă întregul istoric al procesului și susține că în mod greșit instanța de recurs a soluționat cauza pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, deși această lege nu constituie temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.

În acest mod, în opinia revizuientei, instanța de recurs a judecat ultra petita, statuând în baza unui act normativ care nu constituie temeiul cererii de chemare în judecată. În continuare, revizuienta reia toate argumentele de fapt și de drept pentru care, în opinia sa, trebuia admisă acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, făcând referire totodată și la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și la art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Revizuienta solicită admiterea cererii, schimbarea în tot a deciziei, respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de apel. Intimații P.C. și P.E.B.

au depus la dosar întâmpinare, invocând inadmisibilitatea cererii de revizuire și arătând că motivele invocate de revizuienta nu se încadrează în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Cererea de revizuire este, într-adevăr, inadmisibilă și va fi respinsă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în situația în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut. Invocând ultra petita - ceea ce poate semnifica fie extra petita, fie plus petita - revizuienta susține că instanța de recurs s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ceea ce se încadrează în prima ipoteză a art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. Acest text nu este însă incident în speță deoarece Înalta Curte, admițând recursul și modificând decizia curții de apel, a respins apelul declarat împotriva sentinței și, în acest fel, a menținut soluția de respingere a acțiunii pronunțată de prima instanță. Admiterea recursului s-a dispus în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, fără ca instanța de recurs să reaprecieze probele și să schimbe situația de fapt reținută de instanța anterioară, cu alte cuvinte fără a evoca fondul. Procedând astfel, instanța de recurs nu a acordat ea însăși nimic, pentru a i se putea imputa depășirea limitelor învestirii, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. Pe de altă parte, limitele învestirii, a căror nesocotire poate fi sancționată pe calea revizuirii, se referă la pretențiile ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată. Conform art. 129 alin. ultim C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În speță, obiectul cererii a constat în revendicarea de către reclamantă a unui imobil aflat în posesia pârâților și cu privire la acest obiect s-a dispus de către tribunal respingerea cererii reclamantei. Toate referirile din cererea de revizuire referitoare la pretinsa soluționare a cauzei în baza altui temei juridic decât cel invocat de parte nu au legătură cu limitele învestirii instanței din punctul de vedere al obiectului cererii de chemare în judecată și nu pot fi analizate în calea de atac extraordinară a revizuirii.

În realitate, revizuienta tinde la reformarea deciziei instanței de recurs, nefiind de acord cu modul în care această instanță a dezlegat anumite probleme de drept referitoare la legea aplicabilă cauzei și la conflictul dintre legea specială și dreptul comun. Cum cererea de revizuire astfel cum a fost motivată nu se încadrează în prevederile art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 9092 din 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de revizuenta S. (C.) S.C. și continuată de cesionara T.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2010. Procesat de GGC - CL