ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4691/2010

Asupra cererii de

revizuire de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1563 din 12

decembrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S. (C.) S.C. împotriva pârâților

P.E.B. și P.C., având ca obiect revendicarea apartamentului nr. 2, din București

și a terenului aferent de 50,71 mp, situat sub construcție.

Prin Decizia civilă

nr. 779A din 30 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamantă,

a schimbat în tot sentința, a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să lase

reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu.

Prin Decizia nr. 9092

din 6 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâți împotriva

deciziei, a modificat decizia și a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a menținut-o în tot.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a formulat

acțiunea după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, nefiind respectat

termenul reglementat de art. 45 alin. (5) din legea specială, nu se poate

verifica titlul de proprietate al pârâților care, nefiind atacat în termen, s-a

consolidat retroactiv.

În atare situație,

susținerile reclamantei conform cărora pârâții au încheiat contractul de

vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu cu rea-credință și cu

încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 nu pot fi examinate în cauza de

față.

În ceea ce privește

situația reclamantei, aceasta nu are un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Imobilul solicitat nu

se află în proprietatea reclamantei și nici nu există o hotărâre de

recunoaștere din partea unei instanțe de judecată a acestui drept de

proprietate.

De asemenea,

reclamanta nu are nici o speranță legitimă de a obține în cadrul unei acțiuni

în revendicare formulată în temeiul dreptului comun, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, deoarece actul normativ menționat, ca lege specială,

înlătură aplicarea art. 480 C. civ., așa cum s-a statuat și prin Decizia nr.

33/2008 pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

În ceea ce privește

restituirea terenului în suprafață de 286,71 mp prin Dispoziția nr. 6726 din 8

noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului București, aceasta nu înseamnă

recunoașterea implicită a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 2,

revendicat în dosarul de față, întrucât terenul a fost restituit în condițiile

Legii nr. 10/2001 de actualul său deținător.

Împotriva deciziei

pronunțate în recurs a formulat cerere de revizuire reclamanta, continuată

ulterior de T.E., în calitate de cesionară a drepturilor litigioase dobândite

de la reclamantă.

Cererea de revizuire

a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

revizuienta prezintă întregul istoric al procesului și susține că în mod greșit

instanța de recurs a soluționat cauza pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, deși

această lege nu constituie temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.

În acest mod, în

opinia revizuientei, instanța de recurs a judecat ultra petita, statuând în baza

unui act normativ care nu constituie temeiul cererii de chemare în judecată.

În continuare,

revizuienta reia toate argumentele de fapt și de drept pentru care, în opinia

sa, trebuia admisă acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, făcând

referire totodată și la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și la art. 17 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului.

Revizuienta solicită

admiterea cererii, schimbarea în tot a deciziei, respingerea recursului și

menținerea hotărârii instanței de apel.

Intimații P.C. și

P.E.B. au depus la dosar întâmpinare, invocând inadmisibilitatea cererii de

revizuire și arătând că motivele invocate de revizuienta nu se încadrează în

situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Cererea de revizuire

este, într-adevăr, inadmisibilă și va fi respinsă pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 322

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de

recurs atunci când evocă fondul se poate cere în situația în care instanța s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra

unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut.

Invocând ultra petita

- ceea ce poate semnifica fie extra petita, fie plus petita - revizuienta

susține că instanța de recurs s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu

s-au cerut, ceea ce se încadrează în prima ipoteză a art. 322 pct. 2 C. proc.

civ.

Acest text nu este

însă incident în speță deoarece Înalta Curte, admițând recursul și modificând

decizia curții de apel, a respins apelul declarat împotriva sentinței și, în

acest fel, a menținut soluția de respingere a acțiunii pronunțată de prima

instanță.

Admiterea recursului

s-a dispus în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru greșita interpretare

și aplicare a dispozițiilor legale, fără ca instanța de recurs să reaprecieze

probele și să schimbe situația de fapt reținută de instanța anterioară, cu alte

cuvinte fără a evoca fondul.

Procedând astfel,

instanța de recurs nu a acordat ea însăși nimic, pentru a i se putea imputa

depășirea limitelor învestirii, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Pe de altă parte,

limitele învestirii, a căror nesocotire poate fi sancționată pe calea

revizuirii, se referă la pretențiile ce au făcut obiectul cererii de chemare în

judecată.

Conform art. 129

alin. ultim C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

deduse judecății.

În speță, obiectul

cererii a constat în revendicarea de către reclamantă a unui imobil aflat în

posesia pârâților și cu privire la acest obiect s-a dispus de către tribunal

respingerea cererii reclamantei.

Toate referirile din

cererea de revizuire referitoare la pretinsa soluționare a cauzei în baza altui

temei juridic decât cel invocat de parte nu au legătură cu limitele învestirii

instanței din punctul de vedere al obiectului cererii de chemare în judecată și

nu pot fi analizate în calea de atac extraordinară a revizuirii.

În realitate,

revizuienta tinde la reformarea deciziei instanței de recurs, nefiind de acord

cu modul în care această instanță a dezlegat anumite probleme de drept

referitoare la legea aplicabilă cauzei și la conflictul dintre legea specială

și dreptul comun.

Cum cererea de

revizuire astfel cum a fost motivată nu se încadrează în prevederile art. 322

C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 9092 din 6 noiembrie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, formulată de revizuenta S. (C.) S.C. și continuată de cesionara

T.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 24 septembrie 2010.

Procesat de GGC - CL