ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1112/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 19 iunie 2001, M.A.C.

a formulat plângere împotriva numitelor A.N. și H.O., pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 288, art. 289, art. 291 și art. 292 C. pen. și

împotriva numitei S.N., notar public, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen.

Petiționara a reclamat

faptul că A.N., cumnata sa, a solicitat și obținut în numele copiilor săi

minori, A.B.L., A.M. și A.L.I., reconstituirea dreptului de proprietate în baza

Legii nr. 18/1991 pentru un teren în suprafață de 264,78 mp, situat în

București, str. Pușkin.

S-a susținut că acest lucru

a fost posibil datorită ajutorului dat de H.O., curator al celor trei minori,

iar după obținerea formelor legale acest teren a fost vândut și s-a încasat

prețul.

La data introducerii cererii

de reconstituire a dreptului de proprietate, A.C.V. decedase și se eliberase

certificatul de moștenitor nr. 315/26.08.1996 de către biroul notarului public

G.F., care certifica faptul că A.L. figurează cu o cotă de 2/8.

După aproximativ 9 luni de

zile de la acest moment, A.N. a solicitat, printr-o cerere adresată biroului

notarului public S.N., eliberarea unui certificat de moștenitor pentru cei trei

copii ai săi, ca urmare a decesului socrului său A.C.V., ocazie cu care a omis

să menționeze ca moștenitori și pe A.L. și M.A.C.

S-a emis certificatul de

moștenitor nr. 93 din 16 mai 1997, fiind menționați ca moștenitori doar cei

trei copii, A.L.I., A.B.L. și A.M.

Cu aceeași ocazie, notarul

S.N. a eliberat procura specială cu nr. 1616 din 19 mai 1997 prin care A.N. era

împuternicită să ridice biletul de proprietate, de către doi din cei trei copii

minori.

Petiționara a susținut că

notarul public nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile și nu a verificat

că, în cauză, se eliberase anterior alt certificat de moștenitor.

Reclamația a fost depusă la

Poliția sector 1 București la data de 3 iunie 2002, iar Parchetul de pe lângă

Judecătoria sectorului 1 București a disjuns cauza privind pe notarul public

S.N. și a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde cauza a fost

înregistrată sub nr. 4631/2002.

Din actele premergătoare

efectuate, procurorul a reținut că la data de 26 mai 1997 notarul public S.N. a

eliberat certificatul de moștenitor nr. 93, la cererea numitei A.N., în care

aceasta a precizat că soțul său a fost unicul moștenitor al lui A.C.V.

Această declarație fiind

confirmată de H.O., curatorul copiilor minori, notarul nu a avut posibilitatea

să cunoască faptul că exista la acea dată, certificatul de moștenitor nr. 315

din 26 august, eliberat de notarul G.F.

Având în vedere că obligația

de a verifica dacă s-a mai eliberat un alt certificat de moștenitor a fost

instituită la 3 octombrie 1997 prin hotărârea nr. 4 a Comisiei notarilor

publici Bacău, s-a constatat că, în cauză, nu se poate reține că notarul public

S.N. și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, motiv pentru

care s-a dispus, prin rezoluția din 3 iulie 2002, neînceperea urmăririi penale

față de acest notar pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C.

pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționara M.A.C. a formulat plângere ce a format obiectul dosarului nr.

431/II/2/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin rezoluția din 24 mai

2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a

fost respinsă plângerea, ca nefondată.

S-a reținut că notarul

public, la data întocmirii certificatului de moștenitor nr. 93/1997, nu

cunoștea de existența unui certificat de moștenitor anterior eliberat de

notarul public G.F., iar din evidențele existente la acea dată la Camera

Notarilor Publici Bacău, secretara care a verificat nu a găsit înregistrată o

altă cauză privind dezbaterea moștenirii privind aceleași persoane.

Față de această situație,

s-a constatat că soluția propusă în cauză este legală și temeinică.

Fiind nemulțumită și de

această soluție, M.A.C. a formulat plângere la instanță conform dispozițiilor

art. 278

1

C. proc. pen., cauza fiind înregistrată sub nr. 2793/2004

la Curtea de Apel Bacău.

S-a susținut că, soluția

este nelegală și netemeinică întrucât din modul în care s-a procedat la

eliberarea certificatului incriminat în cauză, rezultă că notarul public nu a

făcut toate verificările necesare și nu a solicitat toate actele de stare

civilă pentru a putea elibera un act corect.

Prin sentința penală nr. 30

din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționară împotriva rezoluției din 24 mai 2004 a procurorului

general de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 431/2004 și a

rezoluției din 3 iulie 2002 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Bacău în dosar nr. 461/P/2002, soluții pe care le-a menținut.

În motivarea soluției,

instanța a reținut, în esență, că în cauză s-a făcut dovada că actul incriminat

a fost eliberat cu mențiuni necorespunzătoare prin inducerea în eroare a

notarului public de către A.N., mama celor trei copii minori, iar, în

condițiile organizării activității notarilor publici, nu erau puse la punct

toate evidențele pentru obținerea datelor necesare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs petiționara M.A.C., solicitând admiterea acesteia, casarea

sentinței atacate și, rejudecând, trimiterea cauzei la instanță pentru ca

aceasta să desființeze rezoluțiile date în cauză sa, pe baza probelor existente

la dosar, reținerea cauzei spre rejudecare în conformitate cu dispozițiile art.

278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen.

Verificând actele dosarului

cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

În cauză s-a stabilit corect

situația de fapt, iar instanța, în mod judicios și temeinic motivat, a

pronunțat sentința prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

petiționarei, menținându-se rezoluțiile din 24 mai 2004 și respectiv, 3 iulie

2002 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarului

public S.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen.

Astfel, în cauză nu s-a

dovedit că între A.N. și notarul public a existat vreo înțelegere în urma

căreia acesta a eliberat certificatul de moștenitor în cauză, deși cunoștea că

a mai fost eliberat un alt certificat de moștenitor anterior.

De asemenea, prin Hotărârea

nr. 4/1997 a Camerei Notarilor Publici Bacău a fost instituită practica

eliberării certificatelor de arestate a înregistrării unei cauze succesorale,

până la acea dată neexistând obligația notarului public de a verifica dacă s-a

mai eliberat un alt certificat de moștenitor.

În consecință, având în

vedere dispozițiile art. 74 alin. (1) și 2 din Legea nr. 36/1995, raportat la

art. 44 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a acesteia, se

constată că, în mod corect, s-a reținut în cauză că notarul public S.N. nu se

face vinovat de săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de

art. 249 C. pen.

Față de aceste considerente,

urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de

petiționară.

În temeiul dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta petiționară la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de petenta M.A.C. împotriva sentinței penale nr. 30 din 9

septembrie 2004 a Curții de Apel Bacău.

Obligă petenta la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 februarie 2005.