ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1112/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 iunie 2001, M.A.C. a formulat plângere împotriva numitelor A.N. și H.O., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 288, art. 289, art. 291 și art. 292 C. pen. și împotriva numitei S.N., notar public, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. Petiționara a reclamat faptul că A.N., cumnata sa, a solicitat și obținut în numele copiilor săi minori, A.B.L., A.M. și A.L.I., reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru un teren în suprafață de 264,78 mp, situat în București, str. Pușkin. S-a susținut că acest lucru a fost posibil datorită ajutorului dat de H.O., curator al celor trei minori, iar după obținerea formelor legale acest teren a fost vândut și s-a încasat prețul.

La data introducerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, A.C.V. decedase și se eliberase certificatul de moștenitor nr. 315/26.08.1996 de către biroul notarului public G.F., care certifica faptul că A.L. figurează cu o cotă de 2/8. După aproximativ 9 luni de zile de la acest moment, A.N. a solicitat, printr-o cerere adresată biroului notarului public S.N., eliberarea unui certificat de moștenitor pentru cei trei copii ai săi, ca urmare a decesului socrului său A.C.V., ocazie cu care a omis să menționeze ca moștenitori și pe A.L. și M.A.C. S-a emis certificatul de moștenitor nr. 93 din 16 mai 1997, fiind menționați ca moștenitori doar cei trei copii, A.L.I., A.B.L. și A.M. Cu aceeași ocazie, notarul S.N.

a eliberat procura specială cu nr. 1616 din 19 mai 1997 prin care A.N. era împuternicită să ridice biletul de proprietate, de către doi din cei trei copii minori. Petiționara a susținut că notarul public nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile și nu a verificat că, în cauză, se eliberase anterior alt certificat de moștenitor. Reclamația a fost depusă la Poliția sector 1 București la data de 3 iunie 2002, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București a disjuns cauza privind pe notarul public S.N. și a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 4631/2002. Din actele premergătoare efectuate, procurorul a reținut că la data de 26 mai 1997 notarul public S.N.

a eliberat certificatul de moștenitor nr. 93, la cererea numitei A.N., în care aceasta a precizat că soțul său a fost unicul moștenitor al lui A.C.V. Această declarație fiind confirmată de H.O., curatorul copiilor minori, notarul nu a avut posibilitatea să cunoască faptul că exista la acea dată, certificatul de moștenitor nr. 315 din 26 august, eliberat de notarul G.F. Având în vedere că obligația de a verifica dacă s-a mai eliberat un alt certificat de moștenitor a fost instituită la 3 octombrie 1997 prin hotărârea nr. 4 a Comisiei notarilor publici Bacău, s-a constatat că, în cauză, nu se poate reține că notarul public S.N. și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, motiv pentru care s-a dispus, prin rezoluția din 3 iulie 2002, neînceperea urmăririi penale față de acest notar pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petiționara M.A.C. a formulat plângere ce a format obiectul dosarului nr. 431/II/2/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Prin rezoluția din 24 mai 2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost respinsă plângerea, ca nefondată. S-a reținut că notarul public, la data întocmirii certificatului de moștenitor nr. 93/1997, nu cunoștea de existența unui certificat de moștenitor anterior eliberat de notarul public G.F., iar din evidențele existente la acea dată la Camera Notarilor Publici Bacău, secretara care a verificat nu a găsit înregistrată o altă cauză privind dezbaterea moștenirii privind aceleași persoane. Față de această situație, s-a constatat că soluția propusă în cauză este legală și temeinică.

Fiind nemulțumită și de această soluție, M.A.C. a formulat plângere la instanță conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată sub nr. 2793/2004 la Curtea de Apel Bacău. S-a susținut că, soluția este nelegală și netemeinică întrucât din modul în care s-a procedat la eliberarea certificatului incriminat în cauză, rezultă că notarul public nu a făcut toate verificările necesare și nu a solicitat toate actele de stare civilă pentru a putea elibera un act corect. Prin sentința penală nr. 30 din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționară împotriva rezoluției din 24 mai 2004 a procurorului general de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 431/2004 și a rezoluției din 3 iulie 2002 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosar nr. 461/P/2002, soluții pe care le-a menținut.

În motivarea soluției, instanța a reținut, în esență, că în cauză s-a făcut dovada că actul incriminat a fost eliberat cu mențiuni necorespunzătoare prin inducerea în eroare a notarului public de către A.N., mama celor trei copii minori, iar, în condițiile organizării activității notarilor publici, nu erau puse la punct toate evidențele pentru obținerea datelor necesare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționara M.A.C., solicitând admiterea acesteia, casarea sentinței atacate și, rejudecând, trimiterea cauzei la instanță pentru ca aceasta să desființeze rezoluțiile date în cauză sa, pe baza probelor existente la dosar, reținerea cauzei spre rejudecare în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen. Verificând actele dosarului cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În cauză s-a stabilit corect situația de fapt, iar instanța, în mod judicios și temeinic motivat, a pronunțat sentința prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petiționarei, menținându-se rezoluțiile din 24 mai 2004 și respectiv, 3 iulie 2002 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarului public S.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen. Astfel, în cauză nu s-a dovedit că între A.N. și notarul public a existat vreo înțelegere în urma căreia acesta a eliberat certificatul de moștenitor în cauză, deși cunoștea că a mai fost eliberat un alt certificat de moștenitor anterior.

De asemenea, prin Hotărârea nr. 4/1997 a Camerei Notarilor Publici Bacău a fost instituită practica eliberării certificatelor de arestate a înregistrării unei cauze succesorale, până la acea dată neexistând obligația notarului public de a verifica dacă s-a mai eliberat un alt certificat de moștenitor. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 74 alin. (1) și 2 din Legea nr. 36/1995, raportat la art. 44 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a acesteia, se constată că, în mod corect, s-a reținut în cauză că notarul public S.N. nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționară. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de petenta M.A.C. împotriva sentinței penale nr. 30 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Bacău. Obligă petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2005.