ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3528/2011

Asupra cererii de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. 8151/2/2009, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul C.E. solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al securității. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâtul a semnat Angajamentul de colaborator cu numele conspirativ „Șt.A.”, la data de 22 mai 1974, pe timpul satisfacerii stagiului militar obligatoriu. Reclamantul a mai susținut că potrivit notei de constatare întocmită în cauza nr. S/DI/I/3063 din 28 octombrie 2008, încă din raportul cu propunere de recrutare datat 16 mai 1974 s-a subliniat că acesta a furnizat informații „care s-au dovedit utile și care au fost exploatate pe linie de comandă” despre soldații din unitatea militară.

S-a apreciat de către reclamant că, în cauză, informațiile furnizate se refereau la activități potrivnice regimului totalitarist comunist, aceste informații fiind de natură a îngrădi drepturile și libertățile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață privată prevăzut de art. 12 din D.U.D.O. Prin întâmpinarea formulată, la data de 9 martie 2010, pârâtul C.E. a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât nu a semnat un angajament de recrutare, iar reclamanta a concluzionat că se poate constata calitatea sa de colaborator doar pe baza Rapoartelor de recrutare. Pârâtul a susținut că cele trei rapoarte menționate: raport cu propunere de recrutare din 16 mai 1974; raport din data de 25 mai 1974 și raport cu propunere de încetare a legăturii din 5 iulie 1975 nu sunt de natură a atrage incidența prevederilor art. 2 lit. b) O.U.G.

nr. 24/2008 și implicit stabilirea calității sale de colaborator al securității. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3454 din 20 septembrie 2010, a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, modificate și completate prin Legea nr. 293/2008 definesc noțiunea de colaborator al securității prin referire la persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securității prin care denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Curtea a apreciat că informațiile ce se susține că au fost furnizate de pârâtul C.E. și care au fost consemnate în raportul cu propunerea de recrutare din 16 mai 1974, nu sunt de natură să îndeplinească cerințele legii sub aspectul scopului comunicării, denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prima instanță a constatat că informațiile ce fac obiectul raportului din data de 16 mai 1974 nu privesc activități potrivnice regimului comunist, ci regulilor de organizare și disciplină militară (ex. „soldatul A.M. „cunoscut că fuge mereu din garnizoană”).

În fine, Curtea a reținut că aprecierile și caracterizările pozitive ale organelor de securitate la adresa pârâtului în contextul naturii informațiilor furnizate și menționate anterior, precum și existența unui angajament nedatat nu pot face dovada calității de colaborator al securității, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.N.S.A.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut, în esență, că furnizarea unor informații de natura celor stabilite prin Nota de constatare nr. S/DI/I din 28 octombrie 2008, este de ajuns pentru reținerea calității de colaborator al Securității, astfel cum este aceasta definită de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Totodată, recurenta a arătat că este îndeplinită atât prima condiție de fond, cu privire la denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât și cea de a doua condiție, referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale. În ceea ce privește prima condiție (furnizarea de informații despre atitudini sau acțiuni potrivnice regimului comunist), recurentul a arătat că este îndeplinită, având în vedere notorietatea faptului că înainte de anul 1989, relațiile românilor cu persoanele din străinătate, în afara cadrului permis de rigorile statului totalitar, erau interzise; întreținerea unor astfel de relații, fără a le raporta autorităților, era, fără doar și poate, o atitudine neagreată de regim și, prin urmare, potrivnică acestuia.

Recurentul a susținut că și cea de a doua condiție de fond, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale, și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi, în sensul că intimatul putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate, este îndeplinită, întrucât este exclus ca intimatul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra persoanelor la care se referea în delațiunile sale urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității. Or, a susținut recurentul, acest lucru presupunea cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din D.U.D.O.), prin căutarea și obținerea de noi informații despre cel urmărit, fără acordul acestuia.

Pe de altă parte, intimatul ar fi trebuit să conștientizeze că Securitatea urmărea, în final, să îi determine, pe cei care aveau curajul de a întreține relații cu cetățeni străini, să înceteze aceste relații. Prin urmare, scopul final al acțiunilor Securității și al colaboratorilor ei era încălcarea dreptului la liberă opinie (prevăzut de art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 19 din D.U.D.O.), prin restrângerea brutală a relațiilor interumane. În ceea ce privește modalitatea sub care s-au păstrat respectivele informații, recurentul a subliniat că definiția legală arată că este colaborator al Securității „persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale”.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, precum și din oficiu, în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Pârâtul C.E. a fost verificat din oficiu potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în calitatea sa de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și la cererile înregistrate sub nr. 231/C/2005; P658/08/2008, P3609/08/2008 adresate C.N.S.A.S. de numiții I.S. și T.M.V. Potrivit notei de constatare întocmită în cauză ca urmare a verificărilor efectuate(nr. S/DI/I/3063 din 28 octombrie 2008), pârâtul a fost recrutat în scopul încadrării informative a personalului unității militare la care a efectuat stagiul militar obligatoriu (U.M.

02346 Mizil), la dosar existând un angajament tipizat, completat olograf și semnat, însă nedatat. Din studiul dosarului identificat pe numele C.E. (R 59474) rezultă că acesta a furnizat Securității mai multe informații (despre soldatul D., ce avea rude în R.F.G.; despre soldatul K. „ce are relații în R.F.G. și a primit cadou o mașină”; despre soldatul A.M. „cunoscut că fuge mereu din cazarmă!). Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 „în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: (-) b) colaborator al Securității, persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani nu sunt avute în vedere de prezenta definiție;” Înalta Curte reține că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că: informațiile furnizate de pârât au periclitat în vreun mod integritatea fizică sau psihică a persoanelor despre care acesta a menționat verbal și care se regăsesc consemnate în rapoartele întocmite de ofițeri de Securitate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că aceste informații nu sunt de natură să îndeplinească cerințele legii sub aspectul scopului comunicării, denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Astfel, informația cuprinsă în Raportul din data de 16 mai 1974 referitoare la „soldatul A.M.” „cunoscut că fuge mereu din garnizoană”), nu vizează o atitudine potrivnică regimului comunist, ci regulilor de organizare și disciplină militară. Totodată, informația privind soldații D. și K. „ce aveau rude în R.F.G.” iarăși nu este de natură a îngrădi drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

În acest context, Înalta Curte reține că aprecierile și caracterizările pozitive ale organelor de securitate la adresa pârâtului (în sensul că „semnalările făcute s-au confirmat, dovedind că este sincer și deschis către noi” în raport cu natura informațiilor furnizate și menționate anterior, precum și existența unui angajament nedatat, nu pot face dovada calității de colaborator al securității, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că din nici unul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că informațiile furnizate de pârât au periclitat în vreun mod integritatea fizică sau psihică a persoanelor despre care acesta a menționat verbal și care se regăsesc consemnate în rapoartele întocmite de ofițeri de Securitate, astfel că pârâtul nu și-a îndeplinit în mod real angajamentul nedatat din dosarul personal, informațiile furnizate nefiind de natură a contura activitatea de colaborator a acestuia. În concluzie, pentru considerentele mai sus exprimate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinței nr. 3454 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.