ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3217/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 842 din 8

decembrie 2003, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul T.I. la 3 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la

art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. [(prin reținerea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen.)], și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen., a menținut starea de arest și a dedus prevenția de la 22 octombrie

2002 la zi.

Pentru a pronunța această sentință,

Tribunalul a reținut că în seara zilei de 4 ianuarie 1997, după o altercație

verbală cu partea vătămată I.F.C., altercație ce a avut loc în barul K. din

Craiova, l-a lovit pe acesta cu cuțitul, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața

în pericol.

Agresiunea a avut loc în stradă în

timp ce partea vătămată se îndrepta spre autoturismul martorei B.F.

Împotriva sentinței a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul T.I.

Prin decizia penală nr. 176 din 5

aprilie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis apelul parchetului, a înlăturat

dispozițiile art. 74 – art. 76 C. pen. și a aplicat inculpatului pedeapsa de 8

ani închisoare.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins ca nefondat.

Împotriva deciziei, inculpatul T.I.

a declarat recurs, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Recursul nu este fondat.

invocat în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b), raportat la art. 385

9

pct. 18 apreciindu-se că s-a comis o gravă eroare de fapt ce a determinat

condamnarea greșită a inculpatului, solicitându-se achitarea în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Se susține că probele administrate

nu conduc la concluzia vinovăției inculpatului, ele fiind contradictorii și

insuficiente.

Momentul lovirii părții vătămate nu

a fost observat de nici un martor, cuțitul nu a fost găsit la fața locului, și

chiar partea vătămată oscilează în declarațiile cu privire la identitatea

gresorului.

Susținerile sunt neîntemeiate.

Este neîndoielnic faptul că în seara

respectivă inculpatul și partea vătămată s-au aflat în barul K., aspect

recunoscut chiar de inculpat.

Împrejurarea că între cei doi a avut

loc o discuție este relatată de martorul S.I.A., care nu a realizat însă faptul

că aceste discuții au avut un caracter contradictoriu.

Precizează însă că, la puțin timp

după acesta, partea vătămată a părăsit barul împreună cu B.S., iar la circa un

minut același lucru l-a făcut și inculpatul T.I., împreună cu M.C.

Sub pretextul că vrea să discute

ceva cu partea vătămată, inculpatul l-a văzut pe acesta în timp ce intenționa

să urce în mașina martorului B.S., și i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit

în spate și în picior.

În acel moment, i-a comunicat

martorului B.S. că a fost lovit cu cuțitul de T.I., solicitându-i să îl

transporte la spital.

Partea vătămată, inculpatul și

martorii nu menționează că în acel moment pe stradă mai erau și alte persoane

una din ele fiind presupusul agresor așa cum a susținut inculpatul.

În acest context, este dovedit fără

dubii că autorul loviturilor aplicate părții vătămate este inculpatul T.I.

greșita încadrare juridică dată faptei, tentativă de omor, în loc de

infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

Și această susținere este

nemotivată.

Din foaia de observație și raportul

de constatare medico legală rezultă că partea vătămată I.F.C. a prezentat pe

fața dorsală hemitorace stâng, în spațiul VII intercostal o plagă tăiată de 1,5

cm și pe fața dorsală coapsa dreaptă 1/3 superioară o plagă tăiată de 2 cm; i

s-a efectuat pleurotomie cu evacuarea hemopneumotoraxului, iar leziunile,

produse cu un corp tăietor, înțepător i-au pus viața în primejdie.

Locul în care au fost aplicate

loviturile, intensitatea și urmările acestora, precum și obiectul vulnerant

folosit (plăgi tăiate intercostale, cauzate de cuțit), duc la concluzia

intenției inculpatului de a ucide, chiar dacă rezultatul nu s-a produs, din

cauze independent de voința sa.

Ca atare în mod corect ambele

instanțe au apreciat că fapta inculpatului T.I. constituie infracțiunea de

tentativă de omor.

constituie infracțiunea de omor calificat în condițiile art. 179 lit. i) C.

pen., întrucât nu s-a săvârșit „în public” necunoscându-se locul în care ea s-a

comis.

Motivul este neîntemeiat, din

probele administrate rezultând că agresiunea părții vătămate a avut loc în

stradă la ieșirea din barul K.

Strada este întotdeauna loc public

în accepțiunea art. 152 C. pen., la orice oră din zi și din noapte, chiar dacă

de față nu este nici o persoană.

vizează reducerea pedepsei, considerată prea aspră.

Instanțele au apreciat corect gradul

de pericol social al faptei, infracțiune contra vieții, dar și al făptuitorului

care s-a sustras urmăririi penale și a avut o atitudine de negare a vinovăției,

în contrast cu probele administrate ce dovedeau contrariu.

Au fost avute în vedere toate

criteriile vizând individualizarea pedepsei prevăzute în art. 72 C. pen.

Față de aceste motive în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) recursul inculpatului este nefondat și va fi

respins, urmând a se deduce din pedeapsă perioada arestării preventive.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 176 din 5 aprilie

2004 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 octombrie 2002 la 11 iunie

2004.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 iunie 2004.