ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3217/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 842 din 8 decembrie 2003, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul T.I. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. [(prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen.)], și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen., a menținut starea de arest și a dedus prevenția de la 22 octombrie 2002 la zi. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că în seara zilei de 4 ianuarie 1997, după o altercație verbală cu partea vătămată I.F.C., altercație ce a avut loc în barul K. din Craiova, l-a lovit pe acesta cu cuțitul, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în pericol.

Agresiunea a avut loc în stradă în timp ce partea vătămată se îndrepta spre autoturismul martorei B.F. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul T.I. Prin decizia penală nr. 176 din 5 aprilie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis apelul parchetului, a înlăturat dispozițiile art. 74 – art. 76 C. pen. și a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 ani închisoare. Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat. Împotriva deciziei, inculpatul T.I. a declarat recurs, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia. Recursul nu este fondat. 1. Primul motiv de recurs este invocat în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b), raportat la art. 385 9 pct. 18 apreciindu-se că s-a comis o gravă eroare de fapt ce a determinat condamnarea greșită a inculpatului, solicitându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. Se susține că probele administrate nu conduc la concluzia vinovăției inculpatului, ele fiind contradictorii și insuficiente. Momentul lovirii părții vătămate nu a fost observat de nici un martor, cuțitul nu a fost găsit la fața locului, și chiar partea vătămată oscilează în declarațiile cu privire la identitatea gresorului. Susținerile sunt neîntemeiate. Este neîndoielnic faptul că în seara respectivă inculpatul și partea vătămată s-au aflat în barul K., aspect recunoscut chiar de inculpat. Împrejurarea că între cei doi a avut loc o discuție este relatată de martorul S.I.A., care nu a realizat însă faptul că aceste discuții au avut un caracter contradictoriu. Precizează însă că, la puțin timp după acesta, partea vătămată a părăsit barul împreună cu B.S., iar la circa un minut același lucru l-a făcut și inculpatul T.I., împreună cu M.C.

Sub pretextul că vrea să discute ceva cu partea vătămată, inculpatul l-a văzut pe acesta în timp ce intenționa să urce în mașina martorului B.S., și i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit în spate și în picior. În acel moment, i-a comunicat martorului B.S. că a fost lovit cu cuțitul de T.I., solicitându-i să îl transporte la spital. Partea vătămată, inculpatul și martorii nu menționează că în acel moment pe stradă mai erau și alte persoane una din ele fiind presupusul agresor așa cum a susținut inculpatul. În acest context, este dovedit fără dubii că autorul loviturilor aplicate părții vătămate este inculpatul T.I. 2. Motivul doi de recurs privește greșita încadrare juridică dată faptei, tentativă de omor, în loc de infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

Și această susținere este nemotivată. Din foaia de observație și raportul de constatare medico legală rezultă că partea vătămată I.F.C. a prezentat pe fața dorsală hemitorace stâng, în spațiul VII intercostal o plagă tăiată de 1,5 cm și pe fața dorsală coapsa dreaptă 1/3 superioară o plagă tăiată de 2 cm; i s-a efectuat pleurotomie cu evacuarea hemopneumotoraxului, iar leziunile, produse cu un corp tăietor, înțepător i-au pus viața în primejdie. Locul în care au fost aplicate loviturile, intensitatea și urmările acestora, precum și obiectul vulnerant folosit (plăgi tăiate intercostale, cauzate de cuțit), duc la concluzia intenției inculpatului de a ucide, chiar dacă rezultatul nu s-a produs, din cauze independent de voința sa.

Ca atare în mod corect ambele instanțe au apreciat că fapta inculpatului T.I. constituie infracțiunea de tentativă de omor. 3. S-a susținut că fapta, nu constituie infracțiunea de omor calificat în condițiile art. 179 lit. i) C. pen., întrucât nu s-a săvârșit „în public” necunoscându-se locul în care ea s-a comis. Motivul este neîntemeiat, din probele administrate rezultând că agresiunea părții vătămate a avut loc în stradă la ieșirea din barul K. Strada este întotdeauna loc public în accepțiunea art. 152 C. pen., la orice oră din zi și din noapte, chiar dacă de față nu este nici o persoană. 4. În fine, ultimul motiv de recurs vizează reducerea pedepsei, considerată prea aspră. Instanțele au apreciat corect gradul de pericol social al faptei, infracțiune contra vieții, dar și al făptuitorului care s-a sustras urmăririi penale și a avut o atitudine de negare a vinovăției, în contrast cu probele administrate ce dovedeau contrariu.

Au fost avute în vedere toate criteriile vizând individualizarea pedepsei prevăzute în art. 72 C. pen. Față de aceste motive în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) recursul inculpatului este nefondat și va fi respins, urmând a se deduce din pedeapsă perioada arestării preventive. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 176 din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 octombrie 2002 la 11 iunie 2004. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2004.